ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1121/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1121/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 104/F din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.C. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov emisă la data de 4 august 2010 în dosarul penal nr. 1727/P/2009, pe care a menținut-o. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin rezoluția atacată, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul D.E., notar, sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât fapta reclamată nu există, potrivit art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.
pen.. S-au reținut următoarele: Petentul C.C.I. a fost căsătorit cu numita C.M. Căsătoria părților s-a desfăcut aproximativ în cursul anului 1998, urmând ca fiica acestora, numita C.A. să locuiască cu mama sa. C.C.I., de profesie medic, s-a stabilit în Franța, iar T.(fostă C.) M. s-a stabilit în Belgia. În perioada 2000-2001, C.C.I. a solicitat mamei sale C.A., să-i trimită în Franța actul de proprietate al casei părintești, pentru a gira la bancă un împrumut. Urmare faptului că numita C.A. a refuzat să dea curs solicitării, relațiile dintre mamă și fiu s-au deteriorat. De menționat este faptul că numitul C.C.I. era singurul fiu. Din cuprinsul declarațiilor martorilor V.V., V.V.M. se reține că, începând cu anul 2000 C.A.
a fost ajutată în ce privește cheltuielile de întreținere de fosta noră T.M. și nepoata sa C.A. În anul 2005, C.A. s-a deplasat în Belgia, unde a locuit câteva săptămâni cu nepoata sa, după care intenționând să-l viziteze și pe fiul său în Franța, l-a contactat telefonic, dar a fost refuzată categoric de acesta. La întoarcerea în țară, C.A. însoțită de martorii V.V. și V.V.M., s-a deplasat la Biroul Notarului Public D.E., întrucât intenționa să-l repună în drepturi pe C.C.I., care fusese dezmoștenit de tatăl său, C.I. În această împrejurare de fapt, notarul public D.E. l-a contactat telefonic pe C.C.I. și i-a adus la cunoștință că mama sa dorește să treacă pe numele lui imobilul în care locuia, urmând ca aceasta să-și păstreze uzufructul viager.
Potrivit declarațiilor martorilor V.V. și V.V.M. , coroborate cu declarația numitului D.E., a rezultat că numitul C.C.I. a respins în mod repetat orice modalitate de conciliere, refuzând să revină în țară pentru încheierea unui act translativ de proprietate. Fiind dezamăgită de atitudinea fiului său, C.A. a hotărât să lase moștenirea nepoatei sale C.A. Astfel, în data de 7 august 2007, în fața notarului public D.E. a fost încheiat în formă autentică contractul de donație prin care C.A., în calitate de donatoare a donat numitei C.A. , dreptul de nudă proprietate asupra imobilului situat în Brașov, donatoarea reținându-și dreptul de uzufruct viager asupra imobilului. Martora S.M., care locuia în vecinătatea numitei C.A.
și pe care o vizita aproape zilnic a declarat că nu a constatat vreodată ca aceasta să prezinte pierderi de memorie, tulburări de limbaj (uitarea unor cuvinte) sau dezorientarea temporo-spațială (uitarea adresei sau a locului unde și-a pus anumite obiecte). S-a reținut că starea de fapt expusă este dovedită de declarațiile martorilor audiați care au confirmat, constant, faptul că numita C.A. nu a prezentat nici un fel de simptome care să ducă la concluzia că suferă de vreo boală psihică sau că nu are discernământul păstrat. Relevant este aspectul relevat de martori în sensul că susnumita a încercat în mai multe rânduri să îl contacteze pe petent, însă acesta a refuzat orice colaborare. Mai mult, chiar și notarul D.E.
l-a contactat telefonic pe petent și i-a adus la cunoștință faptul că mama sa dorește să treacă apartamentul pe numele său, acesta refuzând constant orice tentativă de reconciliere. De asemenea, notarul a arătat că a înmânat petentului, la cererea acestuia, un exemplar al contractului de donație. S-a mai reținut că, prin sentința civilă nr. 6242/2009, Judecătoria Brașov a admis doar parțial acțiunea petentului (sub aspectul reducțiunii donațiilor) și a respins petitul privind anularea contractului de donație pentru vicierea consimțământului donatoarei C.A., instanța analizând pe larg susținerile petentului și respingându-le ca nefondate. Prin urmare, plângerea petentului în sensul că notarul public a autentificat în mod deliberat un contract de donație deși cunoștea că donatoarea are discernământul afectat este nefondată, petentul neprezentând nicio dovadă în susținerea afirmațiilor sale.
Faptul că petentul este nemulțumit în prezent de situația existentă nu poate fi imputat niciunei alte persoane, din dosarul cauzei nerezultând indicii în sensul că persoana reclamată ar fi comis vreo infracțiune în îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu. Împotriva sentinței a declarat recurs petiționarul. Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 287 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (7) și (8) din același cod, judecătorul, soluționând plângerea, pronunță una dintre soluțiile prevăzute la literele a,b,c de la alin. (8). Conform prevederilor art. 278 1 alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M.Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 și intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă În cauză, hotărârea recurată de petiționar a fost pronunțată la data de 21 decembrie 2010, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor hotărâri. În raport de considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul C.C. împotriva sentinței penale nr. 104/S din 21 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 martie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.