ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7649/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1060 din 17 iunie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, s-a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și s-a respins

acțiunea, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală

activă.

Pentru a pronunța

această sentință tribunalul a reținut următoarele:

Calitatea procesuală

activă a reclamantului este una dintre condițiile de exercitare a dreptului la

acțiune, lipsa ei fiind o neregularitate procedurală care duce la respingerea

cererii, fără a permite analiza în fond a cauzei, iar calitatea procesuală

activă presupune existența unei identități între reclamant și titularul

dreptului dedus judecății. Totodată, acțiunea în revendicare este acea cerere

reală introdusă de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar.

Reclamantul și-a

justificat calitatea procesuală activă în baza contractului de cesiune de

drepturi litigioase autentificat din 16 aprilie 2007, depus la dosar, încheiat

cu persoanele care au formulat notificările nr. 298 din 11 februarie 2002 și nr.

296 din 11 februarie 2002 la Primăria municipiului București, în temeiul Legii

nr. 10/2001.

Instanța a apreciat

că prin contractul de cesiune de drepturi litigioase, care reprezintă o

varietate a convenției propriu-zise de vânzare-cumpărare are loc o vânzare-cumpărare

a unui drept litigios, caracterizată prin aceea că poartă asupra unui drept

contestat pe cale judiciară. Contractul menționat, care este unul aleatoriu,

are ca obiect șansele câștigării, respectiv pierderii procesului, cumpărătorul

dobândind la un preț avantajos dreptul litigios, urmând ca în situația

câștigării procesului să obțină dreptul propriu-zis, care va avea desigur o

valoare mult mai mare. Între vânzarea-cumpărarea propriu-zisă și

vânzarea-cumpărarea de drepturi litigioase există o diferență semnificativă în

ceea ce privește obiectul lor - un drept pur și simplu, respectiv un drept

litigios, consecința principală a acestei diferențieri fiind aceea că dreptul

supus contestației judiciare este transmis în mod evident, pentru o valoare mult

mai mică și se poate consolida sau nu ulterior, la finalizarea procesului.

Însă, în cauză,

asupra imobilelor în discuție nu exista la data încheierii contractului de

cesiune de drepturi litigioase autentificat din 16 aprilie 2007 nicio

contestație judiciară, ci doar în curs de desfășurare procedura administrativă

întemeiată pe Legea nr. 10/2001, astfel încât drepturile asupra imobilelor nu

puteau fi transmise prin respectiva convenție, motiv pentru care s-a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și s-a respins

acțiunea formulată de reclamantul M.G., ca fiind formulată de o persoană

lipsită de calitate procesuală activă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul M.G., iar prin Decizia civilă nr. 715 din

25 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis

apelul reclamantului, s-a desființat hotărârea apelată, cu trimiterea cauzei

spre rejudecare.

Pentru a pronunța

această hotărâre au fost reținute următoarele considerente:

Prima instanță a apreciat

ca reclamantul nu justifică legitimarea procesuală activă în baza contractului

de cesiune de drepturi litigioase menționat mai sus, deoarece, printr-un

asemenea contract, are loc o vânzare-cumpărare a unui drept litigios

caracterizată prin aceea că poartă asupra unui drept contestat pe cale

judiciară; or, a constatat instanța, la data încheierii contractului nu exista

nici o contestație judiciară asupra imobilelor în discuție, ci doar, în curs de

desfășurare, procedura administrativă întemeiată pe Legea nr. 10/2001, astfel

încât drepturile asupra imobilelor nu puteau fi transmise prin respectiva

convenție.

Contrar celor

reținute de prima instanță, instanța de apel a apreciat că reclamantul

justifică în cauză legitimare procesuală activă, având în vedere că, dată fiind

situația specială a imobilelor preluate abuziv și modalitatea specifică în care

acestea pot fi redobândite de foștii proprietari, în noțiunea de litigiu se

include și etapa administrativă prealabilă, obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001.

O asemenea

interpretare se impune întrucât foștii proprietari sunt obligați să urmeze

această procedură în vederea redobândirii imobilelor preluate abuziv ce intră

sub incidența legii speciale, introducerea notificării echivalând practic cu

existenta unei „contestații asupra fondului dreptului" astfel cum este

definită noțiunea de drept litigios prin art. 1403 C. civ. (lucrul se socotește

litigios când există proces sau contestație asupra fondului dreptului).

De aceea, în această

situație particulară, instanța de apel a apreciat că pentru ca dreptul transmis

să fie litigios nu este eminamente necesar ca acesta să fie disputat în fața

instanței de judecată, dreptul având același caracter (litigios) și în ipoteza

în care este supus verificării condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 în

faza administrativă prealabilă, obligatorie, care se impune a fi inclusă în

sfera noțiunii de litigiu, în sens larg.

Prin urmare, instanța

de apel a constatat că drepturile asupra imobilelor ce fac obiectul Legii nr.

10/2001, cu privire la care se afla în curs de desfășurare procedura

administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 la data încheierii contractului

de cesiune de drepturi litigioase, puteau fi transmise prin intermediul unui

asemenea contract, în baza căruia reclamantul justifica legitimarea procesuală

activă în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea ei în

sensul respingerii apelului.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte:

Astfel, recurentul

susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretate și aplicare a legii

raportat la art. 1403 C. civ., în condițiile în care la data încheierii

contractului de cesiune de drepturi litigioase nu exista decât procedura

administrativă întemeiată pe Legea nr. 10/2001, astfel încât drepturile asupra

imobilelor nu puteau fi transmise prin respectiva convenție.

Se mai susține că

chiar în condițiile în care reclamantul se consideră a fi succesor cu titlu

particular al imobilului în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nu se

poate totuși considera persoană îndreptățită în condițiile Legii nr. 10/2001

pentru a putea recurge la procedura acestei legi în vederea restituirii în

natură a imobilului.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Una din condițiile

pentru promovarea unei acțiuni în justiție este aceea ca partea care o exercită

să justifice un interes care trebuie să fie personal, legitim, născut și

actual.

Astfel, cel ce se

adresează instanței pentru a-și apăra un drept trebuie să aibă interesul de a

proceda astfel, întrucât ceea ce caracterizează din punct de vedere procedural

această condiție de exercitare a dreptului la acțiune e principiul necesității

practice a acțiunii, adică ideea că dacă cel interesat nu ar recurge la

instanțele de judecată s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu inevitabil.

Or, din perspectiva

celor expuse și în condițiile în care instanța de fond a soluționat litigiul pe

excepție și nu pe fondul cauzei și în virtutea principiului privind dreptul la

un proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană de Drepturilor

Omului, se impunea desființarea soluției instanței de fond cu trimiterea cauzei

spre rejudecare, cu atât mai mult cu cât reclamantul justifică atât un interes

cât și legitimare procesuală activă în condițiile în care cesiunea de drepturi litigioase

a intervenit încă în etapa administrativă prealabilă și totodată obligatorie în

condițiile Legii nr. 10/2001, procedură ce se circumscrie noțiunii de litigiu.

Astfel, față de cele

expuse, criticile recurentului sunt nefondate și nefiind incidente dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva

Deciziei nr. 715A din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2011.