ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7649/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1060 din 17 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IlI-a civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și s-a respins acțiunea, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut următoarele: Calitatea procesuală activă a reclamantului este una dintre condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, lipsa ei fiind o neregularitate procedurală care duce la respingerea cererii, fără a permite analiza în fond a cauzei, iar calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între reclamant și titularul dreptului dedus judecății.

Totodată, acțiunea în revendicare este acea cerere reală introdusă de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar. Reclamantul și-a justificat calitatea procesuală activă în baza contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat din 16 aprilie 2007, depus la dosar, încheiat cu persoanele care au formulat notificările nr. 298 din 11 februarie 2002 și nr. 296 din 11 februarie 2002 la Primăria municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001. Instanța a apreciat că prin contractul de cesiune de drepturi litigioase, care reprezintă o varietate a convenției propriu-zise de vânzare-cumpărare are loc o vânzare-cumpărare a unui drept litigios, caracterizată prin aceea că poartă asupra unui drept contestat pe cale judiciară.

Contractul menționat, care este unul aleatoriu, are ca obiect șansele câștigării, respectiv pierderii procesului, cumpărătorul dobândind la un preț avantajos dreptul litigios, urmând ca în situația câștigării procesului să obțină dreptul propriu-zis, care va avea desigur o valoare mult mai mare. Între vânzarea-cumpărarea propriu-zisă și vânzarea-cumpărarea de drepturi litigioase există o diferență semnificativă în ceea ce privește obiectul lor - un drept pur și simplu, respectiv un drept litigios, consecința principală a acestei diferențieri fiind aceea că dreptul supus contestației judiciare este transmis în mod evident, pentru o valoare mult mai mică și se poate consolida sau nu ulterior, la finalizarea procesului.

Însă, în cauză, asupra imobilelor în discuție nu exista la data încheierii contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat din 16 aprilie 2007 nicio contestație judiciară, ci doar în curs de desfășurare procedura administrativă întemeiată pe Legea nr. 10/2001, astfel încât drepturile asupra imobilelor nu puteau fi transmise prin respectiva convenție, motiv pentru care s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul M.G., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M.G., iar prin Decizia civilă nr. 715 din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul reclamantului, s-a desființat hotărârea apelată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Prima instanță a apreciat ca reclamantul nu justifică legitimarea procesuală activă în baza contractului de cesiune de drepturi litigioase menționat mai sus, deoarece, printr-un asemenea contract, are loc o vânzare-cumpărare a unui drept litigios caracterizată prin aceea că poartă asupra unui drept contestat pe cale judiciară; or, a constatat instanța, la data încheierii contractului nu exista nici o contestație judiciară asupra imobilelor în discuție, ci doar, în curs de desfășurare, procedura administrativă întemeiată pe Legea nr. 10/2001, astfel încât drepturile asupra imobilelor nu puteau fi transmise prin respectiva convenție.

Contrar celor reținute de prima instanță, instanța de apel a apreciat că reclamantul justifică în cauză legitimare procesuală activă, având în vedere că, dată fiind situația specială a imobilelor preluate abuziv și modalitatea specifică în care acestea pot fi redobândite de foștii proprietari, în noțiunea de litigiu se include și etapa administrativă prealabilă, obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001. O asemenea interpretare se impune întrucât foștii proprietari sunt obligați să urmeze această procedură în vederea redobândirii imobilelor preluate abuziv ce intră sub incidența legii speciale, introducerea notificării echivalând practic cu existenta unei „contestații asupra fondului dreptului" astfel cum este definită noțiunea de drept litigios prin art. 1403 C. civ.

(lucrul se socotește litigios când există proces sau contestație asupra fondului dreptului). De aceea, în această situație particulară, instanța de apel a apreciat că pentru ca dreptul transmis să fie litigios nu este eminamente necesar ca acesta să fie disputat în fața instanței de judecată, dreptul având același caracter (litigios) și în ipoteza în care este supus verificării condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 în faza administrativă prealabilă, obligatorie, care se impune a fi inclusă în sfera noțiunii de litigiu, în sens larg. Prin urmare, instanța de apel a constatat că drepturile asupra imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, cu privire la care se afla în curs de desfășurare procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 la data încheierii contractului de cesiune de drepturi litigioase, puteau fi transmise prin intermediul unui asemenea contract, în baza căruia reclamantul justifica legitimarea procesuală activă în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea ei în sensul respingerii apelului. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel, recurentul susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretate și aplicare a legii raportat la art. 1403 C. civ., în condițiile în care la data încheierii contractului de cesiune de drepturi litigioase nu exista decât procedura administrativă întemeiată pe Legea nr. 10/2001, astfel încât drepturile asupra imobilelor nu puteau fi transmise prin respectiva convenție.

Se mai susține că chiar în condițiile în care reclamantul se consideră a fi succesor cu titlu particular al imobilului în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nu se poate totuși considera persoană îndreptățită în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru a putea recurge la procedura acestei legi în vederea restituirii în natură a imobilului. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Una din condițiile pentru promovarea unei acțiuni în justiție este aceea ca partea care o exercită să justifice un interes care trebuie să fie personal, legitim, născut și actual.

Astfel, cel ce se adresează instanței pentru a-și apăra un drept trebuie să aibă interesul de a proceda astfel, întrucât ceea ce caracterizează din punct de vedere procedural această condiție de exercitare a dreptului la acțiune e principiul necesității practice a acțiunii, adică ideea că dacă cel interesat nu ar recurge la instanțele de judecată s-ar expune prin aceasta la un prejudiciu inevitabil.

Or, din perspectiva celor expuse și în condițiile în care instanța de fond a soluționat litigiul pe excepție și nu pe fondul cauzei și în virtutea principiului privind dreptul la un proces echitabil în condițiile art. 6 din Convenția Europeană de Drepturilor Omului, se impunea desființarea soluției instanței de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu atât mai mult cu cât reclamantul justifică atât un interes cât și legitimare procesuală activă în condițiile în care cesiunea de drepturi litigioase a intervenit încă în etapa administrativă prealabilă și totodată obligatorie în condițiile Legii nr. 10/2001, procedură ce se circumscrie noțiunii de litigiu. Astfel, față de cele expuse, criticile recurentului sunt nefondate și nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva Deciziei nr. 715A din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2011.