ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2261/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2542 din 12 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de C.V. în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., instanța dispunând anularea parțială a Ordonanței 703 din 04 decembrie 2008, respectiv art. 1, art. 3 și art. 4 din aceasta, precum și suspendarea parțială a executării ordonanței, cu privire la aceleași prevederi până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Ordonanța nr. 703 din 04 decembrie 2008 C.N.V.M. a dispus sancționarea reclamantului, în calitate de conducător și reprezentant C.C.I.

al S.S.I.F., U.C. SA cu amendă în valoare de 2.000 lei, precum și obligarea remedierii deficiențelor constatate la punctele 3, 4, 5. Astfel, in urma controlului de fond efectuat de C.N.V.M. la S.S.I.F. U.C. SA. în perioada 18 august 2008 - 21 august 2008 s-a constatat: 1) S.S.I.F. U.C. SA. a transmis cu întârziere la C.N.V.M. contractele de închiriere/comodat aferente sediului social, încălcându-se prevederile art. 14 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 2) S.S.I.F. U.C. SA. a transmis cu întârziere la C.N.V.M. contractele de închiriere/comodat aferente sediilor secundare din Moinești, Onești, Râmnicu Vâlcea și Petroșani, încălcându-se prevederile art. 15 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 32/2006. 3) S.S.I.F. U.C. SA. nu ține un registru al tranzacțiilor personale, încălcându-se prevederile art. 89 alin. (2) lit. c) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. 4) Contractele de intermediere ale S.S.I.F. U.C. SA., puse la dispoziția echipei de control, nu conțin elementele prevăzute la art. 112 alin. (1) lit. g) și lit. i) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. 5) Documentul de prezentare al S.S.I.F. U.C. SA., pus la dispoziția echipei de control, nu conține elementele prevăzute la art. 110 alin. (2) lit. b), lit. d) și lit. i) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. 6) S.S.I.F. U.C. SA nu a transmis la O.N.P.C.S.B. notificarea privind persoanele desemnate în calitate de ofițer de conformitate, încălcându-se prevederile art. 16 alin. (4) din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 11/2005. Pentru faptele constatate s-a reținut că este responsabil reclamantul, care, putea și trebuia să prevină faptele descrise, C.N.V.M. făcând aplicarea prevederilor art. 17 alin. (2) lit. b) din Statutul C.N.V.M. adoptat prin O.U.G. nr. 25/2002, aprobată și modificată prin Legea nr. 514/2002, a prevederilor art. 271, art. 272 lit. a) și c), art. 273 alin. (1) lit. b), art. 275 alin. (1), art. 276 lit. b), art. 277 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 2, art. 228 alin. (2) și (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Prima instanță a constatat, în ce privește procedura de aplicare a sancțiunii contravenționale, că autoritatea pârâta a aplicat in mod greșit legea.

Astfel, s-a reținut, art. 272 din Legea nr.297/2004 conțin norme de procedura privind stabilirea si constatarea contravențiilor în materia pieței de capital derogatorii de la prevederile O.G. nr. 2/2001, în aplicarea acestor norme C.N.V.M. fiind obligată sa respecte prevederile legii, cat și principii de drept in materia stabilirii unei forme de răspundere de natura celei contravenționale. S-a apreciat că pârâta a constatat săvârșirea a doua fapte contravenționale [cele prevăzute la art. 272 lit. a) si c) din Legea nr. 297/2004], caz in care trebuia sa recurgă la aplicarea dispozițiilor, art. 275 alin. (3) din lege, respectiv sa aplice sancțiunea cea mai mare dintre cele stabilite a priori pentru fiecare din acestea, după care să procedeze la majorarea cu "până la 50%” a acesteia.

Astfel, din interpretarea sistematica, logica, dar si teleologica a acestor prevederi s-a apreciat absolut obligatoriu ca C.N.V.M. sa stabilească întâi o sancțiune pentru fiecare dintre faptele contravenționale, apoi trecând la faza de majorare a sancțiunii. In consecința, constatându-se că în privința aplicării sancțiunii, pârâta C.N.V.M.

nu a respectat prevederile legale, ci doar s-a rezumat să indice texte de lege ce fac referire generala, ci nu in concret, la individualizarea faptelor generic prevăzute, prima instanță a apreciat că este necesar, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, sa anuleze parțial Ordonanța contestata, anume cu privire la dispozițiile din art. 1, art. 3 si art. 4. In ce privește cererea de suspendare, prima instanță a reținut îndeplinită condiția cazul bine justificat, în raport cu constatarea nelegalității prevederilor art. 1, art. 3 si art. 4 din ordonanța contestată, precum și cerința pagubei iminente, ținându-se seama de posibilele consecințe asupra patrimoniului reclamantului în cazul executării dispozițiilor în speță.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.N.V.M., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, că actul atacat întrunește toate condițiile pentru încheierea valabilă ( ad validitatem ), fiind emis de către o autoritate publică în vederea executării ori a organizării legii, respectiv în temeiul competențelor de supraveghere și investigare cu care C.N.V.M. a fost investită, fiind motivat în fapt și în drept și comunicat persoanelor destinatare. S-a mai susținut că, în absența unor argumente și probe pertinente, cuantumul amenzii nu constituie prin el însuși un motiv pentru admiterea cererii de suspendare, la individualizarea sancțiunii ținându-se seama de circumstanțele personale și reale ale săvârșirii faptei și de conduita făptuitorului.

In ce privește capătul de cerere relativ la anularea Ordonanței C.N.V.M., recurenta a susținut că autoritatea a individualizat în mod corect faptele reținute ca și contravenții și a stabilit cu exactitate aplicarea sancțiunii prevăzute de lege pentru fapta săvârșită în funcție de gradul de pericol social concret, împrejurări și conduita făptuitorului. S-a mai susținut că sancțiunea a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, în preambulul actului administrativ fiind arătată legislația în vigoare la data efectuării controlului. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin Ordonanța nr. 703 din 04 decembrie 2008 C.N.V.M. a dispus sancționarea reclamantului, în calitate de conducător și reprezentant C.C.I. al S.S.I.F. , U.C. SA cu amendă în valoare de 2.000 lei, precum și obligarea la remedierea deficiențelor constatate la punctele 3, 4, 5. Potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reclamantul poate cere suspendarea executării actului administrativ unilateral, pentru motivele prevăzute la art. 14, odată cu sesizarea instanței de contencios cu cererea de anulare a actului atacat. Potrivit art. 14 din aceeași lege, instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

In ceea ce privește cazul bine justificat, art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege îl definește ca fiind acea împrejurare legată de starea de fapt sau de drept, de natură să inducă instanței o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ atacat. Or, în cauză, instanța de fond, investită fiind și cu soluționarea cererii de anulare, a constatat nelegalitatea Ordonanței contestate, în speță a art. 1, art. 3 și art. 4 din aceasta, reținând că în privința aplicării sancțiunii pârâta nu a respectat prevederile legale, rezumându-se să indice texte de lege ce fac referire generală la individualizarea faptelor generic prevăzute, situație în care în mod corect judecătorul fondului a constatat îndeplinită condiția cazului bine justificat.

De asemenea, noțiunea de pagubă iminentă este definită la art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege ca fiind un prejudiciu material viitor și previzibil. Executarea Ordonanței contestate, în condițiile în care prima instanță a constatat nelegalitatea art. 1, art. 3 și art. 4 din aceasta, reprezintă o pagubă iminentă pentru reclamant, în sensul prevăzut de lege. Astfel fiind, rezultă că soluția instanței de fond este legală și temeinică, fiind în acord și cu recomandarea R (89) 8 adoptată de Consiliul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. In ce privește soluția de anulare parțială a actului administrativ, Înalta Curte reține că, într-adevăr, potrivit prevederii art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, în cazul constatării săvârșirii a două sau mai multe contravenții, se aplică sancțiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz.

După cum în mod corect a reținut și instanța fondului, cu toate că pârâta a constatat săvârșirea a două fapte contravenționale, în speță cele prevăzute de art. 272 lit. a) și c) din Legea nr. 297/2004, aceasta nu a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 275 alin. (3) din același act normativ, potrivit cu care avea obligația stabilirii unei sancțiuni pentru fiecare din fapte și aplicării sancțiunii mai mari, majorată cu până la 50%, după caz. De altfel, se constată că prin recursul declarat, autoritatea pârâtă nu a formulat vreo critică sau susținere sub aspectul neaplicării prevederii art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004. Față de cele expuse, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.V.M. împotriva sentinței civile nr. 2542 din 12 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca nefundat Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 aprilie 2010.