ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 62 din 17 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 541/33/2010 s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petiționarul M.D.V. împotriva rezoluției din 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj dată în dosarul nr. 336/P/2009. A menținut rezoluția atacată. A obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: Prin plângerea adresată organelor de urmărire penală petiționarul M.D.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc M.I.F.

pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 C. pen. și a numitului P.M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că s-a procedat la executarea silită de către creditorul P.R.S. împotriva petiționarului, executarea având ca obiect imobilul debitorului din localitatea Jucu de Sus județul Cluj, compus din casă și teren în suprafață de 1424 mp. Imobilul a fost preluat la licitație de către făptuitorul P.M.M., întocmindu-se actul de adjudecare și distribuirea prețului pentru acoperirea creanței, diferența rămânând la dispoziția petentului debitor consemnată la CEC.

Soția debitorului a formulat o contestație la executare, deoarece bunul urmărit era un bun comun astfel încât prin sentința civilă nr. 547/2005 pronunțată de Judecătoria Gherla s-a admis contestația și s-a dispus anularea executării silite și toate actele de executare efectuate până atunci. Apelul a fost respins, decizia fiind definitivă și executorie. În acest context un alt executor judecătoresc a procedat la restituirea sumelor de bani consemnată la CEC în favoarea adjudecatarului - făptuitorul intimat. Instanța de fond a reținut că ridicarea sumelor consemnate la CEC nu s-a efectuat de către făptuitorul intimat prin inducerea în eroare a petentului ci a avut loc în temeiul unei sentințe executorii, ce trebuia respectată.

în atare condiții, s-a reținut că nu există indicii privind săvârșirea de către intimați a vreunei fapte penale astfel că rezoluția procurorului este la adăpost de orice critică. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs petiționarul M.D.V., solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 alin. (7) C. proc. pen. cu referire la art. 278 1 alin. ( 7) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente. Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții.

Prima condiție constă în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit, în mod cert, o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen. , cu excepția celui prevăzut la lit. b) 1 . Intervenția unui astfel de caz rezultă fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, putând determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit în mod neechivoc, că nici executorul judecătoresc M.I.F. și nici numitul P.M.M. nu au săvârșit nicio faptă prevăzută de legea penală, Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a acestora este corectă, neexistând vreun temei pentru desființarea ei. Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit - fără a avea o justificare credibilă, legală - de soluția adoptată de procuror în dosarul nr. 336/P/2009 al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, nu poate conduce la desființarea rezoluției și la începerea urmăririi penale. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată este atributul organelor judiciare.

Cum în cauză procedura executării silite s-a derulat în conformitate cu dispozițiile legale iar ulterior pronunțării sentinței civile nr. 547/2005 de către Judecătoria Gherla s-a dispus restituirea sumelor de bani consemnate la CEC în favoarea adjudecatarului - făptuitorul intimat - în mod corect s-a constatat existența unei cauze ce împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. Așa fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de p etiționarul M.D.V. împotriva sentinței penale nr. 67/2010 a Curții de Apel Cluj. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.D.V. împotriva sentinței penale nr. 62 din 17 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie 2011.