ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar constată
următoarele:
Prin sentința penală nr. 62 din 17 iunie 2010
pronunțată de Curtea de
Apel Cluj în
dosarul nr. 541/33/2010 s-a dispus respingerea ca nefondată a
plângerii formulată de petiționarul M.D.V.
împotriva rezoluției din 28
iunie
2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj dată în dosarul nr.
336/P/2009.
A menținut rezoluția atacată.
A obligat petiționarul la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de
fond a reținut în fapt
următoarele:
Prin plângerea adresată organelor de urmărire
penală petiționarul M.D.V.
a solicitat tragerea la răspundere penală a
executorului
judecătoresc M.I.F. pentru
săvârșirea infracțiunilor de abuz în
serviciu
contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.,
complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26
C. pen. raportat la art. 215
C. pen.
și a numitului P.M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de
înșelăciune
prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a
rezultat că s-a procedat la executarea silită de către creditorul P.R.S.
împotriva
petiționarului, executarea
având ca obiect imobilul debitorului din localitatea
Jucu de Sus județul Cluj, compus din casă și
teren în suprafață de
1424 mp.
Imobilul a fost preluat la licitație de către
făptuitorul P.M.M., întocmindu-se actul de adjudecare și distribuirea prețului
pentru acoperirea
creanței, diferența
rămânând la dispoziția petentului debitor consemnată la
CEC. Soția debitorului a formulat o contestație
la executare, deoarece bunul
urmărit
era un bun comun astfel încât prin sentința civilă nr. 547/2005
pronunțată
de Judecătoria Gherla s-a admis contestația și s-a dispus
anularea executării silite și toate actele de
executare efectuate până atunci.
Apelul a fost respins, decizia fiind definitivă
și executorie.
În acest context un alt executor judecătoresc a
procedat la restituirea
sumelor de
bani consemnată la CEC în favoarea adjudecatarului - făptuitorul
intimat.
Instanța de fond a reținut că ridicarea sumelor
consemnate la CEC nu s-a efectuat de către făptuitorul intimat prin inducerea
în eroare a petentului ci
a avut loc
în temeiul unei sentințe executorii, ce trebuia respectată.
în atare condiții, s-a reținut că nu există
indicii privind săvârșirea de
către
intimați a vreunei fapte penale astfel că rezoluția procurorului este la
adăpost
de orice critică.
Împotriva sentinței pronunțată de instanța de
fond a declarat recurs
petiționarul M.D.V., solicitând casarea acesteia
și în cadrul
rejudecării admiterea
plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la
procuror în
vederea începerii urmăririi penale.
Înalta Curte de Casație și Justiție examinând
recursul în conformitate cu
dispozițiile
art. 385
14
alin. (7) C. proc. pen. cu referire la art. 278
1
alin. (
7) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru
următoarele considerente.
Înalta Curte constată că pentru a se putea începe
urmărirea penală
este necesară îndeplinirea a două condiții.
Prima condiție constă în existența acelui minim de
date care permit
organului de
urmărire penală să considere că s-a săvârșit, în mod cert, o infracțiune, caz
în care organul de urmărire penală poate deține informațiile,
fie direct din sesizarea făcută, fie din actele
premergătoare desfășurate
ulterior sesizării.
Cea de a doua condiție necesară începerii
urmăririi penale rezultă din
art. 228 C. proc. pen. și constă în
inexistența cazurilor de
împiedicare a
punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen.
,
cu excepția celui prevăzut la lit. b)
1
.
Intervenția unui astfel de caz rezultă fie din
actele prin care a fost
sesizat
organul de urmărire penală fie din actele premergătoare efectuate în
urma sesizării, putând determina ca în locul
începerii urmăririi penale să
funcționeze instituția neînceperii
urmăririi penale.
Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi
penale efectuate în
cauză au stabilit
în mod neechivoc, că nici executorul judecătoresc M.I.F.
și nici numitul
P.M.M. nu au săvârșit nicio faptă
prevăzută
de legea penală, Înalta Curte constată că soluția de netrimitere în judecată a
acestora este corectă, neexistând vreun temei pentru desființarea
ei.
Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit -
fără a avea o justificare
credibilă,
legală - de soluția adoptată de procuror în dosarul nr. 336/P/2009 al
parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, nu
poate conduce la desființarea
rezoluției și la începerea urmăririi
penale.
Interpretarea și evaluarea probelor administrate
într-o cauză, fie de
organele de
poliție, fie de procuror ori de instanța de judecată este atributul
organelor
judiciare.
Cum în cauză procedura executării silite s-a
derulat în conformitate cu
dispozițiile
legale iar ulterior pronunțării sentinței civile nr. 547/2005 de către
Judecătoria Gherla s-a dispus restituirea sumelor
de bani consemnate la CEC
în favoarea
adjudecatarului - făptuitorul intimat - în mod corect s-a constatat
existența unei cauze ce împiedică punerea în
mișcare a acțiunii penale.
Așa fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor
art. 385
15
alin. (1) pct. 1 lit. b)
C. proc. pen. va respinge
ca nefondat recursul declarat de p
etiționarul
M.D.V. împotriva sentinței penale nr. 67/2010 a Curții de
Apel Cluj.
În baza art.
192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul petiționar la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
petiționarul M.D.V.
împotriva sentinței penale nr. 62 din 17 iunie
2010 a Curții de Apel
Cluj, secția penală și de minori.
Obligă
recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie
2011.