ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4448/2010

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 241/F din 27 august

2010, Curtea de Apel București a respins ca nefondată plângerea formulată de

petentul S.C. împotriva Rezoluției din 12 aprilie 2010 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, menținută prin Rezoluția din 8 mai 2010 a

Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut faptul că în urma efectuării actelor

premergătoare, s-a constatat că faptele reclamate de petent, respectiv cele

prev. de art. 289, art. 291, art. 246, art. 215 C. pen., presupus a fi comise

de executorul judecătoresc P.C., nu există. S-a constatat că prin Sentința

civilă nr. 1996 din 22 martie 2007, Judecătoria Sectorului 6 București a dispus

partajarea bunurilor comune, sistarea stării de indiviziune și atribuirea

imobilului situat în București, str. B., sector 6, cu o valoare de circulație

de 202.760 RON, către petentul S.C., acesta fiind obligat la plata unei sulte

în valoare de 101.380 RON, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii

în favoarea numitei S.M. Având în vedere că petentul nu s-a conformat

dispozițiilor stabilite prin sentința mai sus menționată, numita S.M. a

solicitat executorului judecătoresc P.C. executarea silită a imobilului în

vederea recuperării creanței. În acest sens, s-a apelat la serviciile unui

expert tehnic, respectiv Ș.V., care a întocmit un raport de expertiză comunicat

petentului, iar ulterior o nouă evaluare a fost făcută de expert tehnic

judiciar C.N. Imobilul a fost adjudecat de către numita U.M. contra sumei de

144.412,5 RON, la data de 25 august 2009. S-a mai reținut și faptul că imobilul

a fost adjudecat după 1 an de zile raportat la data începerii executării

silite, timp în care petentul putea să-și îndeplinească obligația de bună voie.

Instanța de fond a

reținut că întreaga executare silită s-a desfășurat cu respectarea legislației

în vigoare, executorul judecătoresc nefăcându-se vinovat de comiterea niciuneia

dintre infracțiunile reclamate.

Formalitățile de

predare a imobilului către adjudecatara U.M. s-au derulat prin intermediul

Biroului Executor Judecătoresc E.L., față de care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale tot prin Rezoluția din 18 mai 2010 dată în Dosarul

751/11/2/2010, ca urmare a respingerii plângerii formulate împotriva Rezoluției

din 12 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Instanța de fond

apreciind că nu s-au solicitat și nu s-au administrat probatorii noi care să

modifice situația constatată de organul de urmărire penală, a respins ca

nefondată plângerea formulată de petentul S.C.

Împotriva acestei

sentințe penale a declarat recurs petentul, care a solicitat admiterea

recursului, desființarea sentinței penale și, rejudecând cauza, să se admită

plângerea întrucât a fost executat silit în condițiile în care evacuarea sa din

imobil fusese suspendată de către Judecătoria Sectorului 6 București.

Examinând recursul

prin prisma art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

C. proc.

pen., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele:

Petentul S.C. a obținut

proprietatea asupra imobilului din care a fost evacuat, prin Sentința civilă

nr. 1996 din 22 martie 2007 a Judecătoriei Sectorului 6 București. Prin aceeași

hotărâre petentul a fost obligat să plătească fostei soții o sultă în valoare

de 101.380 RON, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a acestei

sentințe civile. Cum acesta nu și-a îndeplinit, de bună voie, obligația

pecuniară stabilită prin hotărârea judecătorească, creditoarea a solicitat

executarea silită a acestuia în vederea recuperării creanței, sens în care,

prin intermediul avocatei J.E., a apelat la serviciile celor doi executori

judecătorești, respectiv P.C., pentru scoaterea la licitație a imobilului și

recuperarea creanței, și E.L., pentru predarea imobilului adjudecatarei U.M.

Petentul a reclamat

faptul că executarea silită a fost efectuată în condițiile în care aceasta era

suspendată.

Înalta Curte constată

că, de fapt, contestația la executare promovată de petentul S.C: fusese

suspendată prin Încheierea din 30 septembrie 2009 a Judecătoriei Sectorului 6

din București întrucât acesta nu a precizat obiectul acesteia, astfel că nu

poate fi vorba despre suspendarea executării silite potrivit dispozițiilor

Codului de procedură civilă.

În cauză, probatoriul

administrat nu a confirmat susținerile petentului, din acesta nerezultând

săvârșirea vreunei fapte de natură penală. Potrivit disp. art. 62 C. proc.

pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de

judecată sunt obligate să lămurească pricina sub toate aspectele, pe bază de

probe. În cauză au fost efectuate acte premergătoare în urma cărora s-a

constatat inexistența infracțiunilor reclamate astfel că, în mod întemeiat

organul de urmărire penală a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale.

Instanța de fond a confirmat rezoluțiile atacate prin respingerea plângerii

petentului.

Înalta Curte constată

că nu au apărut elemente noi, care să nu fi fost avute în vedere de organul de

urmărire penală sau instanța de fond și care să ducă la concluzia că au fost

săvârșite infracțiunile reclamate.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul petentului.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul S.C. împotriva Sentinței penale nr.

241/F din 27 august 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul-petent la plata sumei de 50 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 decembrie 2010.