ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4448/2010

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 241/F din 27 august 2010, Curtea de Apel București a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul S.C. împotriva Rezoluției din 12 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin Rezoluția din 8 mai 2010 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut faptul că în urma efectuării actelor premergătoare, s-a constatat că faptele reclamate de petent, respectiv cele prev. de art. 289, art. 291, art. 246, art. 215 C. pen., presupus a fi comise de executorul judecătoresc P.C., nu există.

S-a constatat că prin Sentința civilă nr. 1996 din 22 martie 2007, Judecătoria Sectorului 6 București a dispus partajarea bunurilor comune, sistarea stării de indiviziune și atribuirea imobilului situat în București, str. B., sector 6, cu o valoare de circulație de 202.760 RON, către petentul S.C., acesta fiind obligat la plata unei sulte în valoare de 101.380 RON, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii în favoarea numitei S.M. Având în vedere că petentul nu s-a conformat dispozițiilor stabilite prin sentința mai sus menționată, numita S.M. a solicitat executorului judecătoresc P.C. executarea silită a imobilului în vederea recuperării creanței. În acest sens, s-a apelat la serviciile unui expert tehnic, respectiv Ș.V., care a întocmit un raport de expertiză comunicat petentului, iar ulterior o nouă evaluare a fost făcută de expert tehnic judiciar C.N.

Imobilul a fost adjudecat de către numita U.M. contra sumei de 144.412,5 RON, la data de 25 august 2009. S-a mai reținut și faptul că imobilul a fost adjudecat după 1 an de zile raportat la data începerii executării silite, timp în care petentul putea să-și îndeplinească obligația de bună voie. Instanța de fond a reținut că întreaga executare silită s-a desfășurat cu respectarea legislației în vigoare, executorul judecătoresc nefăcându-se vinovat de comiterea niciuneia dintre infracțiunile reclamate. Formalitățile de predare a imobilului către adjudecatara U.M. s-au derulat prin intermediul Biroului Executor Judecătoresc E.L., față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale tot prin Rezoluția din 18 mai 2010 dată în Dosarul 751/11/2/2010, ca urmare a respingerii plângerii formulate împotriva Rezoluției din 12 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Instanța de fond apreciind că nu s-au solicitat și nu s-au administrat probatorii noi care să modifice situația constatată de organul de urmărire penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul S.C. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petentul, care a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței penale și, rejudecând cauza, să se admită plângerea întrucât a fost executat silit în condițiile în care evacuarea sa din imobil fusese suspendată de către Judecătoria Sectorului 6 București. Examinând recursul prin prisma art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele: Petentul S.C. a obținut proprietatea asupra imobilului din care a fost evacuat, prin Sentința civilă nr. 1996 din 22 martie 2007 a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Prin aceeași hotărâre petentul a fost obligat să plătească fostei soții o sultă în valoare de 101.380 RON, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a acestei sentințe civile. Cum acesta nu și-a îndeplinit, de bună voie, obligația pecuniară stabilită prin hotărârea judecătorească, creditoarea a solicitat executarea silită a acestuia în vederea recuperării creanței, sens în care, prin intermediul avocatei J.E., a apelat la serviciile celor doi executori judecătorești, respectiv P.C., pentru scoaterea la licitație a imobilului și recuperarea creanței, și E.L., pentru predarea imobilului adjudecatarei U.M. Petentul a reclamat faptul că executarea silită a fost efectuată în condițiile în care aceasta era suspendată.

Înalta Curte constată că, de fapt, contestația la executare promovată de petentul S.C: fusese suspendată prin Încheierea din 30 septembrie 2009 a Judecătoriei Sectorului 6 din București întrucât acesta nu a precizat obiectul acesteia, astfel că nu poate fi vorba despre suspendarea executării silite potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă. În cauză, probatoriul administrat nu a confirmat susținerile petentului, din acesta nerezultând săvârșirea vreunei fapte de natură penală. Potrivit disp. art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească pricina sub toate aspectele, pe bază de probe. În cauză au fost efectuate acte premergătoare în urma cărora s-a constatat inexistența infracțiunilor reclamate astfel că, în mod întemeiat organul de urmărire penală a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale.

Instanța de fond a confirmat rezoluțiile atacate prin respingerea plângerii petentului. Înalta Curte constată că nu au apărut elemente noi, care să nu fi fost avute în vedere de organul de urmărire penală sau instanța de fond și care să ducă la concluzia că au fost săvârșite infracțiunile reclamate. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul petentului. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.C. împotriva Sentinței penale nr. 241/F din 27 august 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul-petent la plata sumei de 50 RON, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2010.