ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2426/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2426/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 63 din 5

martie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins ca

nefondată plângerea formulată de petenta T.G.B. împotriva ordonanței din data

de 12 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 2000/3/2009 de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București, Secția Proceduri Speciale.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, la data de 09 noiembrie 2009 petiționara T.G.B.

a solicitat efectuarea de cercetări fată de avocatul I.A. și numiții P.S.O. și P.M.M.

pentru comiterea infracțiunilor de fals în declarații și înșelăciune, prev. de

art. 292 C. pen. și art. 215 C. pen., arătând în esență, că intimații P.S.O. și

P.M.M. consiliați de avocat I.A. au chemat în judecată o serie de instituții

publice invocând un act de adjudecare anulat printr-o hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă cu scopul de a obține intabularea în cartea funciară

a dreptului de proprietate al SC A. SRL asupra imobilului situat în București.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, constatând că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală a

dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin.

(1) lit. b) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de avocatul I.A.,

prin ordonanța nr. 2000/P/2009 din 12 noiembrie 2009, reținându-se că între

părți există raporturi litigioase, iar intimatul I.A. a acționat în calitate de

avocat în sprijinirea intereselor clientului și pentru susținerile făcute oral

sau în scris în fața instanțelor de judecată, potrivit art. 37 alin. (6) din

Legea nr. 51/1995 avocatul nu răspunde penal.

Prin aceeași ordonanță s-a dispus

disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 215 C. pen. și art. 292 C. pen. de către numiții P.S.O.

și P.M.M., și declinarea competenței în favoarea Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 2 București.

Împotriva acestei ordonanțe,

petiționara T.G.B. a formulat plângere adresată procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care, în baza art. 278 C.

proc. pen. a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1921/II-2/2009 din

17 decembrie 2009.

Nemulțumită de soluția procurorului

general, petiționara a formulat plângere în condițiile art. 278

1

C.

proc. pen., înregistrată pe rolul Curții de Apel București - instanță

competentă să judece cauza în primă instanță.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Curtea a constatat

că:

În baza titlului executoriu, sentința

civilă nr. 9511 din 25 noiembrie 2005 a Judecătoriei Sectorului 2 București și

a încheierii pronunțată la 04 iulie 2006 de către Judecătoria Sectorului 2

București prin care s-a admis începerea executării silite asupra cotei de 25%

din imobilul situat în București, proprietatea petiționarei ca urmare a

neachitării în termen a debitului de 675 329 38 lei (RON) s-a trecut la

evaluarea și scoaterea la licitație a imobilului menționat, cota de 25% din

terenul în suprafață de 1285 mp fiind adjudecată de creditoarea SC A. SRL

pentru suma 57.500 lei reprezentând ½ din creanță plus diferența care a

fost depusă la 09 noiembrie 2006, în sumă de 24.839, 81 lei.

Urmare a adjudecării, a fost emis actul

de adjudecare nr. 212 din 10 ianuarie 2006 în dosarul de executare nr. 212/2006,

de către executor judecătoresc R.I.C. în favoarea adjudecatarei SC A. SRL

menționându-se că acesta constituie titlu de proprietate și poate fi înscris la ANCPI - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a Sectorului 2.

Petiționara a formulat contestație

la executare solicitând desființarea formelor de executare pe motiv că nu a

cunoscut efectuarea actelor.

Prin sentința civilă nr. 1891 din 12

martie 2007 Judecătoria Sectorului 2 București a admis, în parte, contestația

la executare, a anulat expertiza tehnică și actele de executare subsecvente

printre care și actul de adjudecare nr. 212 din 10 noiembrie 2006 și a dispus

efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică având ca obiect determinarea

valorii reale de circulație a imob

ilului.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs intimații, recurs ce a fost admis prin decizia civilă nr. 1733

din 21 noiembrie 2007 prin care s-a modificat în parte sentința în sensul că

s-a admis excepția tardivității formulării contestației împotriva actelor de

executare efectuate în cauză anterior publicației de vânzare din data de 03

octombrie 2007 și s-a respins ca tardiv formulată contestația împotriva

procesului verbal de situație din 01 august 2006, somației din 07 august 2006

și publicației din 03 octombrie 2006, menținându-se celelalte dispoziții ale

sentinței.

La data de 16 aprilie 2007, P.S.O. a

depus cererea 786839 din 16 aprilie 2007 prin care solicita înscrierea în

cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului din Sector 2, în motivele

cererii specificându-se că acesta este, împreună cu M.G., P.G.I., E.H.M.C., P.E.

și petiționara în cauză, T.G.B., proprietar al imobilului în speță.

De asemenea, s-a menționat că SC A. SRL

a devenit ea proprietarul unei cote de 25% prin actul de adjudecare nr. 210 din

08 noiembrie 2006 (anexa9).

Cauza a format obiectul dosarului

nr. 10559/300/2007 în care reclamanții P.S.O., I.C. și SC A. SRL 072006 au fost

reprezentați convențional de N.A. din cadrul cabinetului individual de

avocatură I.A.

Prin sentința civilă nr. 1168 din 11

februarie 2009 Judecătoria Sectorului 2 București a respins ca neîntemeiată

plângerea formulată de P.S.O. și SC A. SRL împotriva încheierii nr. 786839 din

31 iulie 2007 a BCF Sector 2 de respingere a înscrierii dreptului de

proprietate.

La 16 iulie 2009 este promovată o

nouă acțiune de către P.O. reprezentat legal de Cabinet Individual de Avocatură

„I.A.” prin care se solicită înscrierea în cartea funciară a dreptului de

proprietate asupra imobilului din sector 2 specificându-se din nou, că SC A. SRL

a devenit proprietarul cotei de 25% prin actul de adjudecare 08 noiembrie 2006

în urma executării silite a petiționarei T.G.B., cu motivarea că la 23 martie 2009

a fost completată documentația în vederea înregistrării dreptului de

proprietate.

Conform procesului - verbal încheiat

la 23 februarie 2009 în dosarul de executare nr. 2112/2006, petiționara a virat

suma de 57.178,38 lei (RON) în contul creditorilor SC A. SRL și P.S.O., astfel

că executarea silită a fost declarată încetată.

Infracțiunea de fals în declarații

prevăzută de art. 292 C. pen. constă în declararea necorespunzătoare

adevărului, făcută unui organ sau institut de stat ori unei alte unități dintre

cele la care se referă art. 145, în vedere producerii unei consecințe juridice,

pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii sau împrejurărilor,

declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe, iar

infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen. - varianta tip -

constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a

unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a

obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a

pricinuit o pagubă.

Pentru a se putea începe urmărirea

penală într-o cauză sunt necesare două condiții. Prima condiție, constă în

existența unui minim de date care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală

poate obține informațiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele

premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de-a doua condiție necesară

începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în

inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzute în art. 10 C. proc. pen. cu excepția celui prevăzut la lit. b

1

).

Intervenția unui astfel de caz rezultând din actele cu care a fost sesizat

organul de urmărire penală ori din actele premergătoare efectuate în cauză,

poate conduce la soluția neînceperii urmăririi penale.

Potrivit art. 224 C. proc. pen.

actele premergătoare se efectuează în vederea începerii urmăririi penale și au

ca obiectiv completarea informaților organului de cercetare pentru a le aduce

la nivel unor constatări care să determine începerea urmăririi penale,

verificarea informaților deținute, confirmând sau infirmând concordanța

acestora cu realitățile faptice ale cauzei și fundamentarea soluției de neurmărire

penală dată în cauză, potrivit art. 228 C. proc. pen.

Actele premergătoare sunt

facultative și pot fi limitate de organul de urmărire penală atât cantitativ

cât și calitativ la îndeplinirea activității necesare atingerii scopului lor

real.

În speță, petiționara a relevat

faptul că avocatul, ca reprezentant convențional, a uzat de un act de

adjudecare care a fost anulat definitiv și irevocabil în cadrul unei

contestații la executare care a reținut că există vicii de fond și de formă

astfel că, executarea silită trebuie reluată prin refacerea expertizei tehnice

(actele subsecvente care au avut în vedere valoarea stabilită prin expertiza ce

s-a dispus a fi refăcută, fiind anulate - 21 noiembrie 2007).

Curtea a reținut că cererea de

intabulare a dreptului de proprietate bazat pe actul de adjudecare în speță a

fost formulată în intervalul de timp până la anularea actului și anume, la 16

aprilie 2007, toate acțiunile ce s-au desfășurat în vederea producerii acestei

consecințe juridice fiind promovate de către intimatul P.S.O.

Împrejurarea că intimatul avocat I.A.

l-a reprezentat pe acest convențional în unele dintre litigiile promovate

(acesta întrucât din actele dosarului nu rezultă că ar fi asistat ori

reprezentat numai avocatul I.A., fiind menționat Cabinetul Individual de

Avocatură) nu echivalează cu existența, sub aspect subiectiv, a intenției

directe de a folosi un înscris care nu mai are efecte, respectiv nu mai

constituie titlu de proprietate, întrucât procedura de executare silită era

încă în curs de desfășurare și a încetat abia la 23 martie 2009 prin achitarea

debitului de către petiționară.

Curtea a mai reținut că s-au derulat

acțiuni pentru menținerea actului de adjudecare, intimatul P.S.O. fiind

reprezentat convențional de același „Cabinet Individual de Avocatură - I.A.”.

Oricum, din actele dosarului nu

rezultă indicii cu privire la existența infracțiunii de fals în declarații

reclamată, întrucât nu se poate vorbi de acțiunea de a face o declarație

necorespunzătoare adevărului, în speță fiind vorba de invocarea unui act anulat

(prin depunerea lui la dosarul cauzei după cum nici nu se poate vorbi de uz de

fals aceasta fiind o infracțiune subsecventă uneia de fals în înscrisuri,

presupunând o acțiune anterioară fals (contrafacere, alterare, imitare) ori,

așa cum s-a arătat - actul de adjudecare a fost declarat nul - lipsit de efecte

urmare a unei contestații, procedura de executare silită fiind încă în curs de

desfășurare la data invocării acestuia de către intimat, în calitatea sa de

reprezentat convențional al adjudecatarului.

Este adevărat, așa cum susține în

speță petiționara, că nu se pot invoca prevederile art. 37 alin. (6) din Legea

nr. 51/1995 întrucât susținerile făcute de avocat trebuie - pentru a fi

exonerat - să aibă legătură în cauză și să fie necesare stabilirii adevărului.

În cauză, nu este vorba de susțineri

formulate în apărarea intereselor clientului care să ducă la stabilirea

adevărului ci este vorba de invocarea unui act de adjudecare care fusese lipsit

de efecte în mod irevocabil, urmând a se stabili dacă avocatul a cunoscut acest

lucru și cu știință a urmărit produce unor consecințe juridice.

Din actele și lucrările dosarului nu

rezultă cu claritate participarea subiectivă a intimatului avocat la acțiunile

reclamate de către petentă, Curtea reținând că s-a dispus disjungerea cauzei

pentru continuarea cercetărilor cu privire la intimații P.S.O. și P.M.M.

Curtea a mai reținut că, în cauză,

nu se conturează elemente ori indicii temeinice cu privire la vreo acțiune de

inducere în eroare a petiționarei, afirmații mincinoase cu consecința

producerii unei pagube patrimoniale.

Împotriva sentinței penale nr. 63

din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a I-a penală, în termen

legal a declarat recurs petenta T.G.B., solicitând admiterea plângerii sale,

desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru

începerea urmăririi penale față de intimat sub aspectul infracțiunilor

reclamate.

În motivarea recursului, petenta

arată că cercetările efectuate de procuror sunt superficiale, incomplete,

intimatul I.A. în calitate de avocat al lui P.S.O. și al SC A. SRL a făcut

demersuri cunoscând că actul de adjudecare nr. 212/2009 este desființat și nu

mai produce efecte, cu scopul de a realiza intabularea frauduloasă a unui drept

de proprietate inexistent.

Examinând legalitatea și temeinicia

hotărârii recurate conform dispozițiilor art. 385

5

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele

ce urmează:

Din actele premergătoare efectuate

în cauză rezultă că între petenta din prezenta cauză,

T.G.B. și numitul P.S. au existat

mai multe litigii civile, inclusiv cel legat de anularea actelor de executare

efectuate în dosarul de executare nr. 212/2006 al BEJ R.I.C.

În cadrul dosarului menționat s-a

încheiat actul de adjudecare nr. 212 din 10 noiembrie 2006 prin care cota de

25% di imobilul situat în București, Sector 2, a fost adjudecată de către creditoarea SC A. SRL reprezentată de P.M.M. pentru suma de 57.500 lei.

Ulterior, prin sentința civilă nr.

1891 din 12 martie 2007 a Judecătoriei Sectorului 2 București, a fost anulat

actul de adjudecare nr. 212 din 10 noiembrie 2006, dispoziție ce a fost

menținută prin decizia civilă nr. 1733 din 21 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Prin cererile adresate Judecătoriei

Sectorului 2 București la datele de 3 octombrie 2007 și 16 iulie 2009, P.S.O.

ș.a. reprezentați de Cabinetul Individual de Avocatură „I.A.” au chemat în

judecată Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Oficiul de

Cadastru și Publicitate Imobiliară al Municipiului București ș.a. pentru

înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului

teren situat în București.

Intimatul I.A. a acordat asistență

juridică numitului P.S.O. în mai multe litigii pe care acesta le-a avut cu

petenta T.G.B., făcând demersurile juridice necesare pentru dovedirea

pretențiilor clientului său.

Intimatul, în calitate de avocat, a

formulat cereri și a propus probe în exercitarea unui mandat încredințat de P.S.O.,

astfel că susținerile sale în fața instanței, supuse cenzurii de către

judecători în raport cu probele administrate și dispozițiile legale aplicabile,

nu constituie fapte prevăzute de legea penală, respectiv fals în declarații și

înșelăciune, așa cum susține petenta.

Mai mult, din actele premergătoare

efectuate nu rezultă că intimatul ar fi exercitat acțiuni de inducere în eroare

a petentei, acțiuni ce ar fi avut ca finalitate producerea unei pagube în

patrimoniul acesteia pentru a fi în prezența infracțiunii de înșelăciune

prevăzută de art. 215 C. pen.

Față de considerentele expuse,

apreciind că sentința atacată este temeinică și legală, Înalta Curte în baza

art. 385

15

, pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat

recursul declarat de petentă.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara

T.G.B. împotriva sentinței penale nr. 63 din 5 martie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta petiționară la

plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie

2010.