ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4355/2010

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 4543/03 iunie 2010

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 784/3/2009,

s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul

revizuent C.M. pe care l-a obligat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

modificată prin Decizia penală nr. 2423 din 09 iulie 2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, petentul C.M. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de

13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26

raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., art. 26 raportat la art.

215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3)

și (5) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare, prin

desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. X/2001 încheiat la Biroul

Notarului Public E.M.S. și în consecință s-a dispus obligarea inculpaților

T.P., S.E. și C.M. în solidar la 30.000 dolari SUA, în echivalent în lei la

data punerii în executare a hotărârii, cu titlu de despăgubiri civile către

terțul cumpărător B.N.

S-a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă U.A.P. și s-au anulat

înscrisurile falsificate.

S-a reținut, în

esență, că, în perioada decembrie 1999 - februarie 2001, inculpatul C.M.

împreună cu inculpatul S.E. a acționat prin înlesnire și acordare de ajutor

pentru a-l sprijini pe inculpatul T.P. care, prin folosirea de mijloace

frauduloase, înscrisuri false și mărturii mincinoase a dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului situat în str. S., sector 2, în valoare de

3.477.882.000 ROL, aflat în patrimoniul Primăriei Municipiului București, ce

urma să fie înstrăinat ulterior unor terți de bună-credință.

În cursul anului

2008, inculpatul C.M. l-a sprijinit pe N.I. în activitatea de dobândire prin

mijloace frauduloase a imobilului situat în București str. S., sector 2, în

valoare de 2.241.774.000 ROL, încheind ulterior un contract de

vânzare-cumpărare prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui

imobil, ce a fost înstrăinat către SC R. SA București, prejudiciind Primăria

Municipiului București.

De asemenea, s-a

reținut că inculpatul a redactat și semnat pentru inculpatul T.P., fără acordul

acestuia, cererea adresată Biroului de Carte Funciară al sectorului 4

București, a semnat în locul aceluiași inculpat împuternicirea avocațială din

27 ianuarie 2000 întocmită de avocatul T.G., a redactat și semnat fără drept

pentru inculpatul T.P. cererea de eliberare a unei copii a Deciziei civile nr.

3196A/2000 a Tribunalului București, a redactat și semnat fără acordul

inculpatului T.P. o cerere adresată Direcției Generale de Administrare a

Fondului Imobiliar București privind eliberarea unui certificat de punere în

posesie asupra imobilului situat în București, str. S., sector 2 și a semnat în

locul acestuia întâmpinarea formulată cu ocazia soluționării Dosarului civil

nr. 9820/2001 al Judecătoriei sectorului 2 București.

În cursul anului

2000, l-a sprijinit pe N.I. în activitatea de revendicare a imobilului situat

în București, str. Av. R.B., sector 1 în valoare de 4.001.800.000 ROL, în

Dosarul civil nr. 4169/2000 al Judecătoriei sectorului 1 București, prin

utilizarea unor înscrisuri falsificate, imobil ce a fost înstrăinat ulterior

unor cumpărători de bună-credință.

Împotriva Sentinței

penale nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I

penală, modificată prin Decizia penală nr. 2423/2008 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, petentul C.M. a formulat o cerere de revizuire, ce constituie

obiectul prezentei cauze.

Prin încheierea din

data de 26 februarie 2009 s-a admis în principiu cererea de revizuire a

petentului, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate și

se încadrează în cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

iar în temeiul dispozițiilor art. 405 alin. (2) C. proc. pen. instanța a

administrat probe, procedând la ascultarea martorilor S.L.S., C.G., G.M.

Tribunalul a apreciat

cererea de revizuire ca neîntemeiată, constatându-se că revizuentul reiterează

apărările formulate în fond, apel și recurs, ce au fost analizate și verificate

odată cu soluționarea pricinii.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel revizuentul C.M., criticând sentința și motivând că

erau îndeplinite cerințele art. 394 lit. a) C. proc. pen., împrejurarea nouă

constituind-o Decizia nr. 44/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar

și declarația martorului B.N., terț, cumpărător de bună-credință al imobilului

din str. S.

Instanța de apel a

apreciat criticile ca nefondate, reținând că nu este incident cazul de

revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., nefiind vorba de fapte

sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei.

În consecință, prin

Decizia penală nr. 195/A din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de revizuent.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs revizuentul C.M., care a invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 1 și 10 C. proc. pen., motivând că

Tribunalul București nu era competent să soluționeze cererea de revizuire, ci

Curtea de Apel, având în vedere calitatea de avocat a acestuia. Pe fond, a

reiterat susținerile din cererea de revizuire pe care, în opinia sa, instanțele

nu le-au analizat, respectiv împrejurările noi pe care le-a probat: Decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 44/2006 din care rezultă în mod clar

că instanța a respins cererea Ministerului Finanțelor Publice pentru faptul că

nu s-a înregistrat nicio pagubă, declarațiile martorilor, în principal

declarația lui B.N., terț cumpărător de bună-credință.

Recursul este

neîntemeiat.

Înalta Curte,

analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de

revizuent, cât și în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Cu referire la prima critică invocată, prin care se

susține necompetența Tribunalului București în soluționarea cererii de

revizuire (caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 1 C. proc.

pen.), Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Tribunalul avea competența să judece cererea de

revizuire formulată de revizuentul C.M., în acord cu Decizia nr. XXX din 9

octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite, în recursul în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe, în

care s-a statuat că instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire

este instanța care a judecat în primă instanță, chiar dacă, la momentul

introducerii cererii, datorită modificărilor dispozițiilor legii procesual

penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul cauzei în primă

instanță.

În speță, chiar dacă

la momentul formulării cererii de revizuire, datorită modificărilor aduse C.

proc. pen. prin Legea nr. 79/2007, Curtea de Apel judecă în primă instanță

infracțiunile săvârșite de avocați, competența în soluționarea cererii de

revizuire revine tribunalului, ca instanță ce a judecat cauza în primă

instanță.

Nici cea de a doua

critică formulată de revizuent nu este întemeiată.

Atât instanța de

fond, cât și instanța de apel au analizat și s-au pronunțat asupra cererilor

formulate de revizuent, constatând corect, neîndeplinirea condițiilor pentru

cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, în mod corect

s-a analizat dubla condiție a cazului de revizuire invocat de revizuent,

respectiv că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce

nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările

noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Cu referire la prima

condiție, se constată că revizuentul invocă, în cererea de revizuire, în mare

parte, aceleași apărări pe care le-a formulat și pe parcursul procesului

finalizat prin condamnarea sa, apărări analizate și respinse de instanțe.

Astfel, împrejurările

că: valoarea prejudiciului nu a fost cert stabilită, că nu s-a făcut o

expertiză prețuitoare a imobilelor, că Primăria Municipiului București nu a

avut calitate în proces, că imobilul din str. S. nu a fost niciodată în

proprietatea statului, asemenea și imobilul din str. R.B. au fost pe larg

analizate în cursul procesului, instanțele pronunțându-se asupra lor.

Relevarea acelorași

apărări într-o cale extraordinară de atac nu este posibilă, căci aceasta are

menirea de a conduce la anularea unei hotărâri ce conține erori esențiale de

fapt, puse în lumină de descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de

instanțe. În revizuire nu se poate reanaliza materialul probator administrat,

nu se poate da o nouă apreciere a probelor, o reinterpretare a declarațiilor

inculpaților și martorilor, astfel că Înalta Curte nici nu va analiza aceste

apărări susținute de revizuent, câtă vreme, asupra lor s-a pronunțat o hotărâre

definitivă.

Pe de altă parte,

chiar dacă ar exista fapte sau împrejurări noi, acestea trebuie să dovedească

netemeinicia hotărârii de condamnare.

Revizuentul invocă

Decizia nr. 44/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca împrejurare nouă,

dar nici temporal, nici pe fond aceasta nu îndeplinește cerința sus evocată.

De altfel, așa cum

corect s-a observat, de instanța de apel, cererea de revizuire a condamnatului

ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă, raportat la Decizia nr. 60 din 24

septembrie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, pronunțată în

recurs în interesul legii, întrucât motivele invocate nu se încadrează în

niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., dar

acest lucru nu mai este posibil, căci s-ar încălca principiul neagravării

situației în propria cale de atac.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuent, cu

obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin.

(2) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul C.M. împotriva Deciziei penale nr.

195/A din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 3 decembrie 2010.