ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4355/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 4543/03 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 784/3/2009, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuent C.M. pe care l-a obligat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, modificată prin Decizia penală nr. 2423 din 09 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul C.M. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., art. 290 C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situației anterioare, prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare nr. X/2001 încheiat la Biroul Notarului Public E.M.S. și în consecință s-a dispus obligarea inculpaților T.P., S.E. și C.M. în solidar la 30.000 dolari SUA, în echivalent în lei la data punerii în executare a hotărârii, cu titlu de despăgubiri civile către terțul cumpărător B.N. S-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă U.A.P. și s-au anulat înscrisurile falsificate. S-a reținut, în esență, că, în perioada decembrie 1999 - februarie 2001, inculpatul C.M. împreună cu inculpatul S.E. a acționat prin înlesnire și acordare de ajutor pentru a-l sprijini pe inculpatul T.P.

care, prin folosirea de mijloace frauduloase, înscrisuri false și mărturii mincinoase a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în str. S., sector 2, în valoare de 3.477.882.000 ROL, aflat în patrimoniul Primăriei Municipiului București, ce urma să fie înstrăinat ulterior unor terți de bună-credință. În cursul anului 2008, inculpatul C.M. l-a sprijinit pe N.I. în activitatea de dobândire prin mijloace frauduloase a imobilului situat în București str. S., sector 2, în valoare de 2.241.774.000 ROL, încheind ulterior un contract de vânzare-cumpărare prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil, ce a fost înstrăinat către SC R. SA București, prejudiciind Primăria Municipiului București.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul a redactat și semnat pentru inculpatul T.P., fără acordul acestuia, cererea adresată Biroului de Carte Funciară al sectorului 4 București, a semnat în locul aceluiași inculpat împuternicirea avocațială din 27 ianuarie 2000 întocmită de avocatul T.G., a redactat și semnat fără drept pentru inculpatul T.P. cererea de eliberare a unei copii a Deciziei civile nr. 3196A/2000 a Tribunalului București, a redactat și semnat fără acordul inculpatului T.P. o cerere adresată Direcției Generale de Administrare a Fondului Imobiliar București privind eliberarea unui certificat de punere în posesie asupra imobilului situat în București, str. S., sector 2 și a semnat în locul acestuia întâmpinarea formulată cu ocazia soluționării Dosarului civil nr. 9820/2001 al Judecătoriei sectorului 2 București.

În cursul anului 2000, l-a sprijinit pe N.I. în activitatea de revendicare a imobilului situat în București, str. Av. R.B., sector 1 în valoare de 4.001.800.000 ROL, în Dosarul civil nr. 4169/2000 al Judecătoriei sectorului 1 București, prin utilizarea unor înscrisuri falsificate, imobil ce a fost înstrăinat ulterior unor cumpărători de bună-credință. Împotriva Sentinței penale nr. 859 din 14 iulie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, modificată prin Decizia penală nr. 2423/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul C.M. a formulat o cerere de revizuire, ce constituie obiectul prezentei cauze. Prin încheierea din data de 26 februarie 2009 s-a admis în principiu cererea de revizuire a petentului, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate și se încadrează în cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., iar în temeiul dispozițiilor art. 405 alin. (2) C. proc. pen. instanța a administrat probe, procedând la ascultarea martorilor S.L.S., C.G., G.M. Tribunalul a apreciat cererea de revizuire ca neîntemeiată, constatându-se că revizuentul reiterează apărările formulate în fond, apel și recurs, ce au fost analizate și verificate odată cu soluționarea pricinii. Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul C.M., criticând sentința și motivând că erau îndeplinite cerințele art. 394 lit. a) C. proc. pen., împrejurarea nouă constituind-o Decizia nr. 44/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și declarația martorului B.N., terț, cumpărător de bună-credință al imobilului din str. S. Instanța de apel a apreciat criticile ca nefondate, reținând că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc.

pen., nefiind vorba de fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. În consecință, prin Decizia penală nr. 195/A din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul C.M., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 1 și 10 C. proc. pen., motivând că Tribunalul București nu era competent să soluționeze cererea de revizuire, ci Curtea de Apel, având în vedere calitatea de avocat a acestuia.

Pe fond, a reiterat susținerile din cererea de revizuire pe care, în opinia sa, instanțele nu le-au analizat, respectiv împrejurările noi pe care le-a probat: Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 44/2006 din care rezultă în mod clar că instanța a respins cererea Ministerului Finanțelor Publice pentru faptul că nu s-a înregistrat nicio pagubă, declarațiile martorilor, în principal declarația lui B.N., terț cumpărător de bună-credință. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de revizuent, cât și în conformitate cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. Cu referire la prima critică invocată, prin care se susține necompetența Tribunalului București în soluționarea cererii de revizuire (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 1 C. proc.

pen.), Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată. Tribunalul avea competența să judece cererea de revizuire formulată de revizuentul C.M., în acord cu Decizia nr. XXX din 9 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în recursul în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe, în care s-a statuat că instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire este instanța care a judecat în primă instanță, chiar dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificărilor dispozițiilor legii procesual penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul cauzei în primă instanță. În speță, chiar dacă la momentul formulării cererii de revizuire, datorită modificărilor aduse C. proc.

pen. prin Legea nr. 79/2007, Curtea de Apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de avocați, competența în soluționarea cererii de revizuire revine tribunalului, ca instanță ce a judecat cauza în primă instanță. Nici cea de a doua critică formulată de revizuent nu este întemeiată. Atât instanța de fond, cât și instanța de apel au analizat și s-au pronunțat asupra cererilor formulate de revizuent, constatând corect, neîndeplinirea condițiilor pentru cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. Astfel, în mod corect s-a analizat dubla condiție a cazului de revizuire invocat de revizuent, respectiv că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

Cu referire la prima condiție, se constată că revizuentul invocă, în cererea de revizuire, în mare parte, aceleași apărări pe care le-a formulat și pe parcursul procesului finalizat prin condamnarea sa, apărări analizate și respinse de instanțe. Astfel, împrejurările că: valoarea prejudiciului nu a fost cert stabilită, că nu s-a făcut o expertiză prețuitoare a imobilelor, că Primăria Municipiului București nu a avut calitate în proces, că imobilul din str. S. nu a fost niciodată în proprietatea statului, asemenea și imobilul din str. R.B. au fost pe larg analizate în cursul procesului, instanțele pronunțându-se asupra lor. Relevarea acelorași apărări într-o cale extraordinară de atac nu este posibilă, căci aceasta are menirea de a conduce la anularea unei hotărâri ce conține erori esențiale de fapt, puse în lumină de descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanțe.

În revizuire nu se poate reanaliza materialul probator administrat, nu se poate da o nouă apreciere a probelor, o reinterpretare a declarațiilor inculpaților și martorilor, astfel că Înalta Curte nici nu va analiza aceste apărări susținute de revizuent, câtă vreme, asupra lor s-a pronunțat o hotărâre definitivă. Pe de altă parte, chiar dacă ar exista fapte sau împrejurări noi, acestea trebuie să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare. Revizuentul invocă Decizia nr. 44/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ca împrejurare nouă, dar nici temporal, nici pe fond aceasta nu îndeplinește cerința sus evocată.

De altfel, așa cum corect s-a observat, de instanța de apel, cererea de revizuire a condamnatului ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă, raportat la Decizia nr. 60 din 24 septembrie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secții Unite, pronunțată în recurs în interesul legii, întrucât motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., dar acest lucru nu mai este posibil, căci s-ar încălca principiul neagravării situației în propria cale de atac. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuent, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.M. împotriva Deciziei penale nr. 195/A din 17 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2010.