ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 794/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin decizia nr. 128 din 28 februarie 2011,

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie

a admis apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj în

numele și pentru Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice

împotriva sentinței civile nr. 394 din 12 noiembrie 2010 pronunțată de

Tribunalul Gorj. A schimbat sentința în parte și a respins cererea privind

obligarea pârâtului la plata daunelor morale. A menținut dispozițiile sentinței

privind soluționarea cererii de constatare a caracterului politic al măsurii

aplicate autorului reclamantei. A respins apelul declarat de reclamantă

împotriva aceleiași sentințe.

În considerentele

hotărârii s-a arătat că dispozițiile art. 5 alin.

(

1) lit. a) din Legea nr.

221/2009 au fost declarate neconstituționale. Abrogarea textului de lege care a

constituit temeiul de drept al acțiunii reclamantei nu reprezintă o încălcare a

dreptului reclamantei de acces la instanță sau a dreptului de proprietate, așa

cum este garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1. În sensul acestui

text, reclamanta nu este titularul unui bun, pentru că art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, a

născut pentru reclamantă doar o vocație la obținerea unor despăgubiri, nu un

drept efectiv.

Reclamanta a declarat

recurs prin care a invocat nelegalitatea deciziei date în apel întrucât

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu sunt abrogate,

ci acestea există dar nu se mai aplică deoarece au fost declarate

neconstituționale.

Faptul că legiuitorul

nu a intervenit pentru a modifica legea, după declararea textului ca

neconstituțional, nu este imputabil petenților și nu este temei legal pentru ca

cererile să fie respinse, ci este obligatoriu ca cererile să fie judecate în

acord cu prevederile constituționale și internaționale.

A fost nesocotită și

practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Recursul nu este

întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Criticile referitoare

la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita

înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi

analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, decizie

publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci

aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă

analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15

noiembrie 2010.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării

acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja

pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de

lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât

nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie

guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titulara unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional,

ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii

deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta G.C.V. împotriva deciziei nr. 128 din 28

februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 09 februarie 2012.