ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2099/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC "V.” SA Tecuci a chemat în

judecată Consiliul Local al Municipiului Tecuci, solicitând instanței ca în

contradictoriu cu pârâtul să dispună anularea în parte a H.G. nr. 562/2002, pe

care o consideră nelegală.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că prin Hotărârea nr. 57/24 octombrie 1997 a Consiliului

Local al Municipiului Tecuci a fost preluat, în administrarea acestuia,

imobilul situat în Tecuci str. 1 decembrie 1918 nr. 5, imobil înscris în

evidențele contabile ale Primăriei Municipiului Tecuci.

Prin H.G. nr.

562/2002, acest imobil a fost înscris în domeniul public, deși, ca urmare a mai

multor transferuri, se afla în proprietatea reclamantei.

Prin întâmpinare,

Consiliul Local Tecuci a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și

excepția autorității de lucru judecat, această din urmă excepție, nemaifiind

susținută.

Curtea de Apel

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr.

60 din 23 februarie 2010, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune

invocată de Consiliul Local al Municipiului Tecuci și, a respins acțiunea

formulată de reclamantă ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că față de dispozițiile art. 11 alin. (1)

și 2 și de data luării la cunoștință a actului contestat (15 august 2002)

introducerea acțiunii la data de 15 septembrie 2009, cu mult peste termenul de

1 an prevăzut de lege, este prescrisă.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta SC

”V.” SA Tecuci, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut,

în esență, că sentința instanței de fond este nelegală, întrucât Hotărârea nr.

57/24 octombrie 1997 a Consiliului Local Tecuci prin care imobilul în cauză a

trecut în administrarea Consiliului Local Tecuci nu i-a fost comunicată așa cum

prevăd dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, modificată prin

Legea nr. 262/2007, pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.

De altfel, susține

recurenta, nu a cunoscut nici faptul că H.G. nr. 562/2002 cu anexele sale, se

referă la imobilul proprietatea sa.

Recursul este

nefondat.

Dispozițiile art. 8

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că, persoana vătămată într-un drept

recunoscut de lege sau interes legitim, poate solicita instanței anularea

actului administrativ, repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru

daune morale.

Prin art. 11, Legea

nr. 554/2004 reglementează două categorii de termene pentru sesizarea instanței

de contencios administrativ, termene a căror natură juridică este prevăzută

expres în alin. (5): (i) un termen de prescripție cu durata de 6 luni, a cărui

împlinire are ca efect stingerea dreptului la acțiune (art. 11 alin. (1)) și

(ii) un termen de decădere cu durata de un an, aplicabil numai pentru motive

temeinice și care nu poate fi depășit nici ca efect al intervenirii unor cauze

de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției avute în vedere la

alin. (1), astfel cum prevede art. 11 alin. (2).

Termenul de

prescripție de 6 luni este aplicabil în cazul cererilor prin care se solicită

anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ,

recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei. Acest termen începe să

curgă de la date diferite, în funcție de obiectul acțiunii.

Termenul de decădere

de un an este reglementat ca o situație de excepție de la regula

prescriptibilității acțiunii în termenul de 6 luni și devine aplicabil numai

dacă acțiunea nu a fost introdusă în termenul de 6 luni din motive temeinice.

Acest termen se calculează începând cu data comunicării actului, data luării la

cunoștință, data introducerii cererii, în funcție de obiectul acțiunii,

potrivit regulilor configurate la alin. (1).

Prin alin. (2) al

art. 11, legiuitorul a înțeles să limiteze la 1 an perioada de așteptare a

răspunsului la o cerere, obligând subiectele de drept să depună diligențe și să

nu tergiverseze introducerea acțiunii în contencios administrativ, cu scuza că

nu s-a primit niciun răspuns în scris de la autoritatea publică sesizată și că

s-a așteptat primirea acestuia.

În speță, reclamanta

a luat cunoștință de actul contestat în anul 2006 când Judecătoria Tecuci a

soluționat prin Sentința civilă nr. 235/2006 Dosarul nr. 5066/2005, având ca

obiect o acțiune în revendicare, pe care reclamanta a formulat-o în

contradictoriu cu Consiliul Local Tecuci și Primăria Tecuci și în care pârâtul

Consiliul Local Tecuci s-a apărat invocând H.G. nr. 562/2002 privind atestarea

domeniului public al Județului Galați.

Cum acțiunea a fost

introdusă la data de 15 septembrie 2009, în mod corect instanța de fond a

stabilit că aceasta este prescrisă și a respins-o ca atare.

Recurenta nu poate să

invoce în apărarea sa necunoașterea legii, întrucât potrivit unui principiu

general de drept „nemo censetur ignorare legem” respectiv nimeni nu se poate

apăra invocând necunoașterea legii.

În acest sens sunt

și dispozițiile art. 78 din Constituție potrivit cărora „legea se publică în M.

Of. al României și intră în vigoare în 3 zile de la data publicării, sau de la

o altă dată prevăzută în textul ei, de la această dată prezumându-se că este

cunoscută „erga omnes”.

Față de cele ce

preced recursul este nefondat, urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de SC ”V.” SA Tecuci împotriva Sentinței civile nr. 60 din 23

februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.