ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2272/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin Sentința nr. 346 din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.E.A., în contradictoriu cu pârâții M.F.P. și A.N.V. și, în consecință, a fost anulată adresa nr. 734103 din 17 martie 2010 emisă de M.F.P. și adresa nr. 13359 din 19 martie 2010 emisă de A.N.V. Instanța a luat act de renunțarea la judecata capătului 3 de cerere, vizând reintegrarea în funcția publică de director executiv, a admis excepția autorității de lucru judecat în privința capătului de cerere vizând obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante și a respins acest capăt de cerere pentru autoritate de lucru judecat.

A respins capătul de cerere vizând obligarea pârâților la plata daunelor morale, ca fiind neîntemeiat și a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea introductivă reclamantul B.E.A. a chemat în judecată pe pârâții M.F.P. și A.N.V. solicitând instanței anularea, în tot,a adresei nr. 734103 din 17 martie 2010 a M.F.P.; anularea în tot a adresei nr. 13359 din 19 martie 2010 a A.N.V., act prin care s-a refuzat reintegrarea sa pe funcția deținută anterior, aceea de director executiv, în cadrul D.J.A.O.V.

Arad; reintegrarea sa pe funcția publică deținută anterior, repararea pagubei cauzate prin cele două acte nelegale și abuzive, în sensul obligării intimatelor la plata diferențelor de salariu, indexate și a celorlalte drepturi salariale cuvenite, în momentul eliberării din funcția publică și până în momentul reintegrării sale pe funcția publică de „director executiv”, precum și la plata unor daune morale, în cuantum de 10.000 Euro, cu titlu de prejudiciu decurgând din atingerea onoarei, reputației, demnității și prestigiului său, cu cheltuieli de judecată. Pârâta A.N.V.B. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în baza prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. 866/59/2009 în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească invocată de reclamant, dosar aflat în prezent pe rolul Înaltei Curții de Casație si Justiție, având termen de judecata la data de 17 iunie 2010. Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat anularea adreselor nr. 734103 din 17 martie 2010 și nr. 13359 din 19 martie 2010 emise de M.F.P. și respectiv de A.N.V., reintegrarea în funcția de director executiv, obligarea la plata drepturilor salarial restante, precum și la plata daunelor morale. În privința capătului 3 de cerere, respectiv reintegrarea în funcția de director executiv, reclamantul a renunțat la judecată susținând că acest capăt de cerere a rămas fără obiect de vreme ce prin Ordinul nr. 1853/2010 s-a dispus reintegrarea acestuia în funcția de conducere deținută.

Instanța a constatat incidente în cauză dispozițiile art. 246 C. proc. civ., astfel că a lua act de cererea de renunțare la judecata capătului de cerere vizând reintegrarea în funcția deținută. În privința solicitării de obligare a pârâtei A.N.V.B. la plata drepturilor salariale restante, instanța a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat raportat la sentința civilă nr. 455 din 22 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 866/59/2009, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3382 din 24 iunie 2010 pronunțată în dosarul cu același număr de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Analizând cu prioritate această excepție, instanța a reținut că prin hotărârea menționată s-a dispus, pe lângă anularea ordinelor de revocare din funcție, și obligarea la reintegrarea reclamantului în funcția deținută, plata tuturor drepturilor salariale cuvenite până la reintegrarea acestuia.

Constatându-se tripla identitate de obiect, cauză și părți, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat și a dispus în consecință. Cu privire la adresele atacate, Curtea a înlăturat susținerile pârâtei A.N.V. cu privire la pretinsa lipsă de obiect a cauzei în totalitate, întrucât pârâții au dat dovadă de inconsecvență emițând ordine și apoi revocându-le, fiind posibil să revoce chiar și Ordinul M.F. nr. 1853/2010 de reîncadrare, cu consecința reactivării consecințelor juridice a celor două adrese a căror anulare se solicită prin prezenta cauză. Instanța a reținut că, deși reclamantul a obținut o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus reîncadrarea sa, cei doi pârâți au respins solicitarea sa de punere în aplicare a hotărârii judecătorești menționate, pe considerentul că în statele de funcții nu mai există funcția de director executiv și pe considerentul că încă nu au intrat în vigoare dispozițiile de modificare a Legii nr. 188/1999.

Curtea a reținut că acest refuz este nejustificat în primul rând pentru că, prin efectul deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională, Legea nr. 188/1999 a revenit la forma inițială. Astfel, O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, așa cum de altfel și O.U.G. nr. 105/2009, care a preluat dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, a fost declarată la rândul său neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie 2009. De asemenea, au fost apreciate ca fiind neconstituționale și dispozițiile art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 și art. I pct. 28 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 prin Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale.

În această ultimă decizie Curtea Constituțională a statuat că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efecte încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență etc.)”. Potrivit aceleiași Decizii nr. 414 a Curții Constituționale, „începând cu data de 28 februarie 2010, continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009”. Cum reclamantul a exercitat înainte de apariția O.U.G.

nr. 37/2009 funcția de director executiv, prevăzută de Legea nr. 188/1999, instanța a concluzionat că acesta își păstrează funcția de conducere deținută anterior, tocmai prin efectul Deciziei Curții Constituționale nr. 414/2010 și ca urmare a Sentinței nr. 455 din 22 decembrie 2009, pe care pârâții erau obligați să o pună în executare. Concluzionând, se constată că cele două adrese, prin care se susține că nu există în statele de funcții funcția de director executiv sau că nu ar exista suportul juridic pentru reîncadrarea dispusă printr-o hotărâre judecătorească, sunt nelegale. În privința cererii de acordare a daunelor morale, Curtea reține că acestea nu se justifică, reîncadrarea reclamantului și plata drepturilor restante fiind apte prin ele înseși să repare neajunsurile create prin emiterea celor două adrese contestate.

In plus, această situație s-a datorat modificărilor legislative succesive, iar nu atitudinii angajatorului, astfel că nici sub acest aspect nu s-a putut reține că solicitarea reclamantului ar fi justificată. Curtea a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru (39 lei) și timbru judiciar (0,3 lei), reținând de asemenea că onorariu avocat nu poate fi acordat de vreme ce înscrisul depus la dosar nu constituie dovada efectuării unei plăți, în sensul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., lipsind mențiunea efectuării plății. 2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta A.N.V. prin D.R.A.O.V. Timișoara și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca rămasă fără obiect.

În motivele de recurs se arată că, deși a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii, instanța de fond nu a admis această excepție. Referitor la cele două adrese, se invocă faptul că la momentul emiterii acesteia ele corespundeau realității. Astfel, prin adresa nr. 794103 din 17 martie 2010, M.F.P. – D.G.J. i s-a comunicat reclamantului că urmează a fi armonizate dispozițiile declarate neconstituționale cu cadrul legal aplicabil funcției pentru care solicită reintegrarea, iar prin adrese nu sunt comunicate aspecte care să prejudicieze interesele reclamantului. În prezent, prin Ordinul nr. 2247/2010 al M.F.P. s-a dispus reintegrarea reclamantului în funcția publică de director executiv al D.J.A.O.V.

Arad prin punerea în executare a Deciziei nr. 5382 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. S-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondate. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare și a invocat excepția nemotivării recursului și, pe fond, respingerea acestuia. 3. Soluția instanței de recurs. După analizarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, a apărărilor invocate, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente: Mai întâi, va fi analizată, în baza art. 137 C. proc. civ., excepția nemotivării recursului invocată de intimatul-reclamant B.E.A.

Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. După verificarea cererii de recurs, se constată că aceasta conține motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor. Mai mult, în materia contenciosului administrativ, fiind suprimată calea de atac a apelului, sunt aplicabile dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., potrivit cărora, în aceste cazuri, instanța poate examina cauza sub toate aspectele, astfel că excepția nemotivării recursului este nefondată. Pe fondul cererii de recurs se constată că instanța de fond, față de capetele de cerere ale reclamantului, a admis numai pe cele privind anularea adresei nr. 734103 din 17 martie 2010 emisă de M.F.P.

și adresa nr. 13359 din 19 martie 2010 emisă de A.N.V. În motivele de recurs se invocă greșita soluționare a excepției lipsei de obiect dar, în această privință a capătului de cerere privind anularea celor două adrese, acțiunea nu este rămasă fără obiect. Însă, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza natura juridică a celor două adrese pentru a se putea stabili dacă acestea sunt acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Pentru a putea stabili dacă cele două adrese sunt acte administrative trebuie să subliniem că prin adresa nr. 13359 din 19 martie 2010 emisă de A.N.V. s-a răspuns reclamantului la cererea de reintegrare în funcția publică de director executiv al D.J.A.O.V. Arad, unde i s-a precizat că cererea nu poate fi soluționată pentru că în statul de funcții al acestei autorități nu există funcția de „director executiv” și „director executiv adjunct”. Prin adresa nr. 734103 din 17 martie 2010 emisă de M.F.P. – D.G.J. i s-a comunicat reclamantului că prin declararea ca neconstituționale ale unor articole din O.U.G. nr. 105/2009 urmează a fi puse de acord dispozițiile declarate neconstituționale cu prevederile din Constituția României.

După cum se poate observa, prin cele două adrese emise, este adevărat că de două autorități publice, nu se dă naștere, nu se modifică și nici nu se sting raporturi juridice, astfel că nu suntem în prezenta unor acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004. Trebuie precizat că cele două adrese au fost emise în perioada în care reclamantul era în litigiu cu A.N.V. și A.N.A.F. prin care solicita anularea Ordinului nr. 1214/2009 și Ordinului nr. 1335/2009 emise de A.N.V. și reintegrarea sa în funcția deținută anterior, aceea de director executiv al D.J.A.O.V. Arad. La data de 1 martie 2010, când reclamantul B.E.A. s-a adresat A.N.V. cu cererea de reintegrare era pronunțată Sentința nr. 445 din 22 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dispus anularea celor două ordine și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior.

Și cererea către M.F.P. este adresată tot după ce s-a pronunțat instanța de fond în privința anulării celor două ordine și reintegrarea în funcție. Pentru că împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către A.N.V., potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, executarea acestei sentințe a fost suspendată până la soluționarea recursului. Sentința a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 3382 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că numai după această dată se putea pune problema executării acestei sentințe, respectiv reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior. Având în vedere că cele două adrese nu sunt acte administrative, în sensul Legii nr. 554/2004, soluția instanței de fond în privința acestui capăt de cerere este greșită și se impune respingerea acestuia.

De aceea, va fi admis recursul, va fi modificată, în parte, sentința atacată, sensul respingerii capătului de cerere privind anularea adreselor nr. 73103 din 17 martie 2010 emisă de M.F.P. și nr. 13359 din 19 martie 2010 emisă de A.N.V., ca neîntemeiat. În condițiile în care soluția instanței de fond a fost recurată numai în privința acestui capăt de cerere și prin admiterea recursului, s-a modificat și respins acest capăt de cerere, va fi respins și capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată pentru că era singurul capăt de cerere admis de instanța de fond. Soluția instanței de fond în ceea ce privește celelalte dispoziții vor fi menținute pentru că au intrat în puterea lucrului judecat, nefiind recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.V. prin D.R.A.O.V. Timișoara împotriva Sentinței nr. 346 din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge capetele de cerere privind anularea adreselor nr. 73103 din 17 martie 2010 emise de M.F.P. și nr. 13359 din 19 martie 2010 emise de A.N.V. și acordarea cheltuielilor de judecată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2011.