ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2272/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2272/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin Sentința nr. 346

din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul B.E.A., în contradictoriu cu pârâții M.F.P. și A.N.V. și,

în consecință, a fost anulată adresa nr. 734103 din 17 martie 2010 emisă de M.F.P.

și adresa nr. 13359 din 19 martie 2010 emisă de A.N.V.

Instanța a luat act

de renunțarea la judecata capătului 3 de cerere, vizând reintegrarea în funcția

publică de director executiv, a admis excepția autorității de lucru judecat în

privința capătului de cerere vizând obligarea pârâților la plata drepturilor

salariale restante și a respins acest capăt de cerere pentru autoritate de

lucru judecat.

A respins capătul de

cerere vizând obligarea pârâților la plata daunelor morale, ca fiind

neîntemeiat și a obligat pârâții la plata cheltuielilor de judecată către

reclamant.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea introductivă reclamantul B.E.A.

a chemat în judecată pe pârâții M.F.P. și A.N.V. solicitând instanței anularea,

în tot,a adresei nr. 734103 din 17 martie 2010 a M.F.P.; anularea în tot a

adresei nr. 13359 din 19 martie 2010 a A.N.V., act prin care s-a refuzat

reintegrarea sa pe funcția deținută anterior, aceea de director executiv, în

cadrul D.J.A.O.V. Arad; reintegrarea sa pe funcția publică deținută anterior,

repararea pagubei cauzate prin cele două acte nelegale și abuzive, în sensul

obligării intimatelor la plata diferențelor de salariu, indexate și a

celorlalte drepturi salariale cuvenite, în momentul eliberării din funcția

publică și până în momentul reintegrării sale pe funcția publică de „director

executiv”, precum și la plata unor daune morale, în cuantum de 10.000 Euro, cu

titlu de prejudiciu decurgând din atingerea onoarei, reputației, demnității și

prestigiului său, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta A.N.V.B. a

depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în baza prevederilor art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a dosarului nr. 866/59/2009 în care s-a pronunțat

hotărârea judecătorească invocată de reclamant, dosar aflat în prezent pe rolul

Înaltei Curții de Casație si Justiție, având termen de judecata la data de 17

iunie 2010.

Analizând actele și

lucrările dosarului instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat

anularea adreselor nr. 734103 din 17 martie 2010 și nr. 13359 din 19 martie 2010

emise de M.F.P. și respectiv de A.N.V., reintegrarea în funcția de director

executiv, obligarea la plata drepturilor salarial restante, precum și la plata

daunelor morale.

În privința capătului

3 de cerere, respectiv reintegrarea în funcția de director executiv,

reclamantul a renunțat la judecată susținând că acest capăt de cerere a rămas

fără obiect de vreme ce prin Ordinul nr. 1853/2010 s-a dispus reintegrarea

acestuia în funcția de conducere deținută.

Instanța a constatat

incidente în cauză dispozițiile art. 246 C. proc. civ., astfel că a lua act de

cererea de renunțare la judecata capătului de cerere vizând reintegrarea în

funcția deținută.

În privința

solicitării de obligare a pârâtei A.N.V.B. la plata drepturilor salariale

restante, instanța a invocat din oficiu excepția autorității de lucru judecat

raportat la sentința civilă nr. 455 din 22 decembrie 2009, pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara în dosar nr. 866/59/2009, irevocabilă prin Decizia civilă nr.

3382 din 24 iunie 2010 pronunțată în dosarul cu același număr de către Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Analizând cu

prioritate această excepție, instanța a reținut că prin hotărârea menționată

s-a dispus, pe lângă anularea ordinelor de revocare din funcție, și obligarea

la reintegrarea reclamantului în funcția deținută, plata tuturor drepturilor

salariale cuvenite până la reintegrarea acestuia.

Constatându-se tripla

identitate de obiect, cauză și părți, instanța a admis excepția autorității de

lucru judecat și a dispus în consecință.

Cu privire la

adresele atacate, Curtea a înlăturat susținerile pârâtei A.N.V. cu privire la

pretinsa lipsă de obiect a cauzei în totalitate, întrucât pârâții au dat dovadă

de inconsecvență emițând ordine și apoi revocându-le, fiind posibil să revoce

chiar și Ordinul M.F. nr. 1853/2010 de reîncadrare, cu consecința reactivării

consecințelor juridice a celor două adrese a căror anulare se solicită prin

prezenta cauză.

Instanța a reținut

că, deși reclamantul a obținut o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus

reîncadrarea sa, cei doi pârâți au respins solicitarea sa de punere în aplicare

a hotărârii judecătorești menționate, pe considerentul că în statele de funcții

nu mai există funcția de director executiv și pe considerentul că încă nu au

intrat în vigoare dispozițiile de modificare a Legii nr. 188/1999.

Curtea a reținut că

acest refuz este nejustificat în primul rând pentru că, prin efectul deciziilor

pronunțate de Curtea Constituțională, Legea nr. 188/1999 a revenit la forma

inițială.

Astfel, O.U.G. nr. 37/2009

a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257

din 07 octombrie 2009, așa cum de altfel și O.U.G. nr. 105/2009, care a preluat

dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, a fost declarată la rândul său

neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 1629 din 03 decembrie

art. I pct. 1, art. I pct. 6, art. I pct. 27 și art. I pct. 28 din Legea pentru

modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 prin Decizia nr. 414 din 14

aprilie 2010 a Curții Constituționale.

În această ultimă

decizie Curtea Constituțională a statuat că „lipsirea de temei constituțional a

actelor normative primare are drept efecte încetarea de drept a actelor

subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele

administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență etc.)”.

Potrivit aceleiași

Decizii nr. 414 a Curții Constituționale, „începând cu data de 28 februarie

2010, continuă să-și producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conținutul

său normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse

prin O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009”.

Cum reclamantul a

exercitat înainte de apariția O.U.G. nr. 37/2009 funcția de director executiv,

prevăzută de Legea nr. 188/1999, instanța a concluzionat că acesta își

păstrează funcția de conducere deținută anterior, tocmai prin efectul Deciziei

Curții Constituționale nr. 414/2010 și ca urmare a Sentinței nr. 455 din 22

decembrie 2009, pe care pârâții erau obligați să o pună în executare.

Concluzionând, se

constată că cele două adrese, prin care se susține că nu există în statele de

funcții funcția de director executiv sau că nu ar exista suportul juridic

pentru reîncadrarea dispusă printr-o hotărâre judecătorească, sunt nelegale.

În privința cererii

de acordare a daunelor morale, Curtea reține că acestea nu se justifică,

reîncadrarea reclamantului și plata drepturilor restante fiind apte prin ele

înseși să repare neajunsurile create prin emiterea celor două adrese

contestate. In plus, această situație s-a datorat modificărilor legislative

succesive, iar nu atitudinii angajatorului, astfel că nici sub acest aspect nu

s-a putut reține că solicitarea reclamantului ar fi justificată.

Curtea a obligat

pârâții la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând

taxa judiciară de timbru (39 lei) și timbru judiciar (0,3 lei), reținând de

asemenea că onorariu avocat nu poate fi acordat de vreme ce înscrisul depus la

dosar nu constituie dovada efectuării unei plăți, în sensul dispozițiilor art. 274

C. proc. civ., lipsind mențiunea efectuării plății.

exercitată.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâta A.N.V. prin D.R.A.O.V. Timișoara și s-a

solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii

acțiunii reclamantului ca rămasă fără obiect.

În motivele de recurs

se arată că, deși a invocat excepția lipsei de obiect a acțiunii, instanța de

fond nu a admis această excepție.

Referitor la cele

două adrese, se invocă faptul că la momentul emiterii acesteia ele corespundeau

realității.

Astfel, prin adresa nr.

794103 din 17 martie 2010, M.F.P. – D.G.J. i s-a comunicat reclamantului că

urmează a fi armonizate dispozițiile declarate neconstituționale cu cadrul

legal aplicabil funcției pentru care solicită reintegrarea, iar prin adrese nu

sunt comunicate aspecte care să prejudicieze interesele reclamantului.

În prezent, prin

Ordinul nr. 2247/2010 al M.F.P. s-a dispus reintegrarea reclamantului în

funcția publică de director executiv al D.J.A.O.V. Arad prin punerea în

executare a Deciziei nr. 5382 din 24 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii

acțiunii ca nefondate.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare și a invocat excepția nemotivării recursului și, pe fond,

respingerea acestuia.

de recurs.

După analizarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, a apărărilor

invocate, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele considerente:

Mai întâi, va fi

analizată, în baza art. 137 C. proc. civ., excepția nemotivării recursului

invocată de intimatul-reclamant B.E.A.

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după

caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

După verificarea

cererii de recurs, se constată că aceasta conține motivele de nelegalitate și

dezvoltarea lor.

Mai mult, în materia

contenciosului administrativ, fiind suprimată calea de atac a apelului, sunt

aplicabile dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., potrivit cărora, în

aceste cazuri, instanța poate examina cauza sub toate aspectele, astfel că

excepția nemotivării recursului este nefondată.

Pe fondul cererii de

recurs se constată că instanța de fond, față de capetele de cerere ale

reclamantului, a admis numai pe cele privind anularea adresei nr. 734103 din 17

martie 2010 emisă de M.F.P. și adresa nr. 13359 din 19 martie 2010 emisă de

A.N.V.

În motivele de recurs

se invocă greșita soluționare a excepției lipsei de obiect dar, în această

privință a capătului de cerere privind anularea celor două adrese, acțiunea nu

este rămasă fără obiect.

Însă, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va analiza natura juridică a celor două adrese

pentru a se putea stabili dacă acestea sunt acte administrative în sensul Legii

nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral

cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Pentru a putea

stabili dacă cele două adrese sunt acte administrative trebuie să subliniem că

prin adresa nr. 13359 din 19 martie 2010 emisă de A.N.V. s-a răspuns

reclamantului la cererea de reintegrare în funcția publică de director executiv

al D.J.A.O.V. Arad, unde i s-a precizat că cererea nu poate fi soluționată

pentru că în statul de funcții al acestei autorități nu există funcția de

„director executiv” și „director executiv adjunct”.

Prin adresa nr. 734103

din 17 martie 2010 emisă de M.F.P. – D.G.J. i s-a comunicat reclamantului că

prin declararea ca neconstituționale ale unor articole din O.U.G. nr. 105/2009

urmează a fi puse de acord dispozițiile declarate neconstituționale cu

prevederile din Constituția României.

După cum se poate

observa, prin cele două adrese emise, este adevărat că de două autorități

publice, nu se dă naștere, nu se modifică și nici nu se sting raporturi

juridice, astfel că nu suntem în prezenta unor acte administrative în sensul

Legii nr. 554/2004.

Trebuie precizat că

cele două adrese au fost emise în perioada în care reclamantul era în litigiu

cu A.N.V. și A.N.A.F. prin care solicita anularea Ordinului nr. 1214/2009 și

Ordinului nr. 1335/2009 emise de A.N.V. și reintegrarea sa în funcția deținută

anterior, aceea de director executiv al D.J.A.O.V. Arad.

La data de 1 martie 2010,

când reclamantul B.E.A. s-a adresat A.N.V. cu cererea de reintegrare era

pronunțată Sentința nr. 445 din 22 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, prin care s-a dispus anularea celor două

ordine și reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior.

Și cererea către

M.F.P. este adresată tot după ce s-a pronunțat instanța de fond în privința

anulării celor două ordine și reintegrarea în funcție.

Pentru că împotriva

acestei sentințe s-a declarat recurs de către A.N.V., potrivit art. 20 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, executarea acestei sentințe a fost suspendată până

la soluționarea recursului. Sentința a devenit irevocabilă prin Decizia nr. 3382

din 24 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că numai după

această dată se putea pune problema executării acestei sentințe, respectiv

reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior.

Având în vedere că

cele două adrese nu sunt acte administrative, în sensul Legii nr. 554/2004,

soluția instanței de fond în privința acestui capăt de cerere este greșită și

se impune respingerea acestuia.

De aceea, va fi admis

recursul, va fi modificată, în parte, sentința atacată, sensul respingerii

capătului de cerere privind anularea adreselor nr. 73103 din 17 martie 2010

emisă de M.F.P. și nr. 13359 din 19 martie 2010 emisă de A.N.V., ca

neîntemeiat.

În condițiile în care

soluția instanței de fond a fost recurată numai în privința acestui capăt de

cerere și prin admiterea recursului, s-a modificat și respins acest capăt de

cerere, va fi respins și capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de

judecată pentru că era singurul capăt de cerere admis de instanța de fond.

Soluția instanței de

fond în ceea ce privește celelalte dispoziții vor fi menținute pentru că au

intrat în puterea lucrului judecat, nefiind recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de A.N.V. prin D.R.A.O.V. Timișoara împotriva Sentinței nr. 346 din 15 iulie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată în sensul că respinge capetele de cerere privind anularea

adreselor nr. 73103 din 17 martie 2010 emise de M.F.P. și nr. 13359 din 19

martie 2010 emise de A.N.V. și acordarea cheltuielilor de judecată.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 aprilie 2011.