ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2076/2011

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față reține

următoarele.

La data de 23

ianuarie 2009, reclamantul D.I. a chemat în judecată Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești

din România, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor și Ministerul Agriculturii Pădurilor, Apelor și Mediului, solicitând

despăgubiri civile în valoare de 14 miliarde lei ROL daune morale și 14

miliarde lei ROL daune materiale. Dosarul s-a înregistrat pe rolul Tribunalului

Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

In motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că decizia civilă nr. 1319 din 24 septembrie 2001

pronunțată în dosarul nr. 7749/C/2001 de Tribunalul Timiș, privitoare la

reintegrarea sa în funcție, nu a fost executată din rea-credință de executorii

judecătorești din județul Mehedinți, astfel că Statul Român este răspunzător

pentru prejudiciul cauzat atât material cât și moral reclamantului.

La termenul din 03

martie 2009, reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune prin care

arată că daunele morale și materiale să fie acordate în raport de indicele de

inflație și rata bancară și în plus, mai solicită de la pârâte suma de 4000 Euro

lunar, pentru toată viața.

Prin sentința civilă

368 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Mehedinți s-a respins acțiunea ca

nefondată.

Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu

soluționarea apelului declarat de reclamant, prin decizia nr. 170 din 26 mai 2010

a respins calea de atac ca nefondată pentru motivele ce urmează.

Prin sentința civilă

nr. 6322 din 02 octombrie 1997 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin

s-a anulat dispoziția prin care a fost desfăcut contractul de muncă al

reclamantului și s-a dispus reintegrarea acestuia în muncă, pe postul de șef al

Circumscripției Sanitar Veterinare Orșova.

Pentru că reclamantul

a susținut că hotărârea nu a fost executată, a solicitat instanței să fie

obligată unitatea angajatoare, Direcția Sanitar Veterinară Mehedinți, să execute

obligația ce i s-a impus, iar prin decizia civilă nr. 1319/R din 24 septembrie 2001

pronunțată de Tribunalul Timiș, angajatorul a fost obligat la plata de daune

cominatorii de 1.000.000 lei/zi de întârziere cu începere de la 06 martie 2001

și până la punerea în executare pornită în dosarul de executare nr. 65/E din 06

martie 2001.

Prin sentința civilă

1522 din 29 martie 2005, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în

dosarul 13087/2004, unitatea angajatoare DSV Mehedinți și terțul poprit

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară au fost obligate, în procedura

validării popririi, la plata sumei de 1 360.000.000 lei ca urmare a punerii în

executare silită a sentinței civile 1319/2001. Astfel, prejudiciul moral și

material suferit de reclamant până la data pronunțării acestei hotărâri a fost

acoperit, pentru perioada respectivă fiind inadmisibil a se cere o nouă

reparație, cât timp instanța care a validat poprirea a obligat la plata

daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în parte, iar reclamantul

nu a dovedit că a suferit un prejudiciu mai mare pentru perioada 2001- 2005.

La aceste despăgubiri

s-au adăugat și cele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin

hotărârea din 2007 în sarcina Statului Român.

În plus, acțiunea în

pretenții promovată de reclamant privește realizarea unui drept patrimonial de

creanță, care, potrivit art. 3 din Decretul 167/1958, se prescrie în termen de

3 ani de la data când dreptul a fost născut. Cum dreptul reclamantului la

despăgubiri s-a născut de la data când a devenit definitivă hotărârea

judecătorească din 2 octombrie 1997 de reintegrare a sa în muncă, reclamantul

poate pretinde acordarea de daune morale și materiale doar pentru perioada de

timp de trei ani dinaintea promovării acțiunii de față, pretențiile sale pentru

perioada anterioară fiind prescrise. Așadar, temeinicia pretențiilor

reclamantului se analizează pentru perioada 23 ianuarie 2006-23 ianuarie 2009.

Instanța a apreciat

că raporturile dintre părți sunt definite în prezent, pentru perioada de

referință (pentru care pot fi solicitate despăgubiri) prin efectele juridice

ale deciziei 346 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat și opozabilă reclamantului.

Prin aceasta,

instanța a reținut irevocabil că sentința civilă nr. 6322 din 02 octombrie 1997

a fost executată, prin emiterea de către DSV a dispoziției 17 din 25 mai 1998,

prin care D.I. a fost reintegrat în postul de șef CSV Orșova. Ulterior acestei

reîncadrări, reclamantul a funcționat pe postul de șef al CSV Orșova până la

data de 28 aprilie 1999, așa cum rezultă și din carnetul său de muncă, după

care, în urma Protocolului din 28 aprilie 1999, întregul personal al unității

la care lucra reclamantul a trecut în subordinea Primăriei Orșova, reclamantul

devenind angajatul primăriei.

Curtea de Apel

Craiova a anulat dispoziția 25/2005 prin care s-a dispus reîncadrarea

reclamantului, reținând că a dispus asupra unor atribuții care nu mai existau

în organigrama și statele sale de funcțiuni, deoarece din anul 1999 activitatea

de asistență sanitar veterinară a ieșit, prin lege, din competența de

activitate a D.S.V.S.A. Mehedinți.

În raport de

conținutul deciziei civile 346 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, tribunalul a reținut corect că după ce a această decizie a fost

pronunțată reclamantul nu mai poate pretinde despăgubiri ca urmare a unui

prejudiciu suferit prin neexecutarea obligației de a fi reîncadrat în muncă.

Răspunderea civilă

delictuală a pârâtelor sau chiar o răspundere garanție a statului nu poate fi

angajată, condițiile existenței acesteia nefiind îndeplinite pentru că nu

există o faptă culpabilă și nici un raport de cauzalitate între pretinsa faptă

și prejudiciul suferit de reclamant.

De altfel, chiar

reclamantul a recunoscut prin motivele de apel că a fost reintegrat în muncă iar

prin decizia 40 din 5 aprilie 2006 i s-a desfăcut contractul de muncă, ceea ce

a generat o nouă nemulțumire, reintegrarea care se dispusese nefiind pe postul

deținut anterior anului 1997 deoarece nu a mai fost posibilă.

Critica reclamantului

privind respingere neîntemeiată a probei cu martori nu este fondată, cât timp

analiza pretențiilor reclamantului presupune, înainte de administrarea probei

cu martori, dovedirea unor alte aspecte, față de care proba solicitată devenea

inutilă.

Esențial în

soluționarea acțiunii este faptul că reclamantul nu poate pretinde acordarea

unor pretenții anterior anului 2006, pentru că dreptul său la acțiune s-a

prescris, faptul că prejudiciul suferit a fost reparat prin civilă 1522 din 29

martie 2005, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin și prin hotărârea

instanței Europene și că decizia civilă 346 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel a stabilit, cu putere de lucru judecat, inexistența raportului obligațional

dintre părți, pentru considerentele deja expuse.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamantul.

Prin considerentele

recursului se arată că au fost recuzați toți judecătorii Curții de Apel Craiova

pentru că au fost influențați de o magistrată de la Curte prin falsificarea deciziei nr. 1319 din 24 septembrie 2001; că judecătorii au comis

infracțiuni, solicitând administrarea probei cu martori.

Recursul este nul

pentru argumentele ce succed.

A motiva recursul

înseamnă arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia din motivele de

recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și dezvoltarea acestuia în sensul

formulării unor critici privind modul de judecată al instanței.

Recurentul nu a

indicat și dezvoltat niciunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.

Nemulțumirile

recurentului, nestructurată din punct de vedere juridic, nu pot fi încadrate în

vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., căci nu fac referire

la argumentele folosite de instanță la pronunțarea deciziei.

Înalta Curte, pentru

argumentele ce preced, va constata nulitatea recursului în temeiul

dispozițiilor art.306 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamantul D.I. împotriva deciziei civile nr. 170 din 26 mai 2010 a Curții de

Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2011.