ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2076/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei civile de față reține următoarele. La data de 23 ianuarie 2009, reclamantul D.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Ministerul Agriculturii Pădurilor, Apelor și Mediului, solicitând despăgubiri civile în valoare de 14 miliarde lei ROL daune morale și 14 miliarde lei ROL daune materiale. Dosarul s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că decizia civilă nr. 1319 din 24 septembrie 2001 pronunțată în dosarul nr. 7749/C/2001 de Tribunalul Timiș, privitoare la reintegrarea sa în funcție, nu a fost executată din rea-credință de executorii judecătorești din județul Mehedinți, astfel că Statul Român este răspunzător pentru prejudiciul cauzat atât material cât și moral reclamantului. La termenul din 03 martie 2009, reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune prin care arată că daunele morale și materiale să fie acordate în raport de indicele de inflație și rata bancară și în plus, mai solicită de la pârâte suma de 4000 Euro lunar, pentru toată viața. Prin sentința civilă 368 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Mehedinți s-a respins acțiunea ca nefondată.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant, prin decizia nr. 170 din 26 mai 2010 a respins calea de atac ca nefondată pentru motivele ce urmează. Prin sentința civilă nr. 6322 din 02 octombrie 1997 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin s-a anulat dispoziția prin care a fost desfăcut contractul de muncă al reclamantului și s-a dispus reintegrarea acestuia în muncă, pe postul de șef al Circumscripției Sanitar Veterinare Orșova.

Pentru că reclamantul a susținut că hotărârea nu a fost executată, a solicitat instanței să fie obligată unitatea angajatoare, Direcția Sanitar Veterinară Mehedinți, să execute obligația ce i s-a impus, iar prin decizia civilă nr. 1319/R din 24 septembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Timiș, angajatorul a fost obligat la plata de daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi de întârziere cu începere de la 06 martie 2001 și până la punerea în executare pornită în dosarul de executare nr. 65/E din 06 martie 2001. Prin sentința civilă 1522 din 29 martie 2005, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin în dosarul 13087/2004, unitatea angajatoare DSV Mehedinți și terțul poprit Autoritatea Națională Sanitar Veterinară au fost obligate, în procedura validării popririi, la plata sumei de 1 360.000.000 lei ca urmare a punerii în executare silită a sentinței civile 1319/2001.

Astfel, prejudiciul moral și material suferit de reclamant până la data pronunțării acestei hotărâri a fost acoperit, pentru perioada respectivă fiind inadmisibil a se cere o nouă reparație, cât timp instanța care a validat poprirea a obligat la plata daunelor cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în parte, iar reclamantul nu a dovedit că a suferit un prejudiciu mai mare pentru perioada 2001- 2005. La aceste despăgubiri s-au adăugat și cele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 2007 în sarcina Statului Român. În plus, acțiunea în pretenții promovată de reclamant privește realizarea unui drept patrimonial de creanță, care, potrivit art. 3 din Decretul 167/1958, se prescrie în termen de 3 ani de la data când dreptul a fost născut.

Cum dreptul reclamantului la despăgubiri s-a născut de la data când a devenit definitivă hotărârea judecătorească din 2 octombrie 1997 de reintegrare a sa în muncă, reclamantul poate pretinde acordarea de daune morale și materiale doar pentru perioada de timp de trei ani dinaintea promovării acțiunii de față, pretențiile sale pentru perioada anterioară fiind prescrise. Așadar, temeinicia pretențiilor reclamantului se analizează pentru perioada 23 ianuarie 2006-23 ianuarie 2009. Instanța a apreciat că raporturile dintre părți sunt definite în prezent, pentru perioada de referință (pentru care pot fi solicitate despăgubiri) prin efectele juridice ale deciziei 346 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat și opozabilă reclamantului.

Prin aceasta, instanța a reținut irevocabil că sentința civilă nr. 6322 din 02 octombrie 1997 a fost executată, prin emiterea de către DSV a dispoziției 17 din 25 mai 1998, prin care D.I. a fost reintegrat în postul de șef CSV Orșova. Ulterior acestei reîncadrări, reclamantul a funcționat pe postul de șef al CSV Orșova până la data de 28 aprilie 1999, așa cum rezultă și din carnetul său de muncă, după care, în urma Protocolului din 28 aprilie 1999, întregul personal al unității la care lucra reclamantul a trecut în subordinea Primăriei Orșova, reclamantul devenind angajatul primăriei. Curtea de Apel Craiova a anulat dispoziția 25/2005 prin care s-a dispus reîncadrarea reclamantului, reținând că a dispus asupra unor atribuții care nu mai existau în organigrama și statele sale de funcțiuni, deoarece din anul 1999 activitatea de asistență sanitar veterinară a ieșit, prin lege, din competența de activitate a D.S.V.S.A.

Mehedinți. În raport de conținutul deciziei civile 346 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel Craiova, tribunalul a reținut corect că după ce a această decizie a fost pronunțată reclamantul nu mai poate pretinde despăgubiri ca urmare a unui prejudiciu suferit prin neexecutarea obligației de a fi reîncadrat în muncă. Răspunderea civilă delictuală a pârâtelor sau chiar o răspundere garanție a statului nu poate fi angajată, condițiile existenței acesteia nefiind îndeplinite pentru că nu există o faptă culpabilă și nici un raport de cauzalitate între pretinsa faptă și prejudiciul suferit de reclamant. De altfel, chiar reclamantul a recunoscut prin motivele de apel că a fost reintegrat în muncă iar prin decizia 40 din 5 aprilie 2006 i s-a desfăcut contractul de muncă, ceea ce a generat o nouă nemulțumire, reintegrarea care se dispusese nefiind pe postul deținut anterior anului 1997 deoarece nu a mai fost posibilă.

Critica reclamantului privind respingere neîntemeiată a probei cu martori nu este fondată, cât timp analiza pretențiilor reclamantului presupune, înainte de administrarea probei cu martori, dovedirea unor alte aspecte, față de care proba solicitată devenea inutilă. Esențial în soluționarea acțiunii este faptul că reclamantul nu poate pretinde acordarea unor pretenții anterior anului 2006, pentru că dreptul său la acțiune s-a prescris, faptul că prejudiciul suferit a fost reparat prin civilă 1522 din 29 martie 2005, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin și prin hotărârea instanței Europene și că decizia civilă 346 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel a stabilit, cu putere de lucru judecat, inexistența raportului obligațional dintre părți, pentru considerentele deja expuse.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul. Prin considerentele recursului se arată că au fost recuzați toți judecătorii Curții de Apel Craiova pentru că au fost influențați de o magistrată de la Curte prin falsificarea deciziei nr. 1319 din 24 septembrie 2001; că judecătorii au comis infracțiuni, solicitând administrarea probei cu martori. Recursul este nul pentru argumentele ce succed. A motiva recursul înseamnă arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței. Recurentul nu a indicat și dezvoltat niciunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Nemulțumirile recurentului, nestructurată din punct de vedere juridic, nu pot fi încadrate în vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., căci nu fac referire la argumentele folosite de instanță la pronunțarea deciziei. Înalta Curte, pentru argumentele ce preced, va constata nulitatea recursului în temeiul dispozițiilor art.306 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul D.I. împotriva deciziei civile nr. 170 din 26 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.