ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 552/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, urmare a declinării competenței de către Tribunalul Mehedinți, reclamantul C.D., în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitară Veterinară Mehedinți, Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și Prefectura județului Mehedinți, a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 100.000.000 lei, reprezentând drepturi salariale aferente funcției de director, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia nr. 1968 din 29 mai 2002, a Curții Supreme de Justiție, s-a dispus anularea Ordinului nr. 157/2001, emis de conducătorul Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, prin care fusese schimbat din funcția de director, precum și obligarea acestei autorități la reintegrarea în funcție și la plata drepturilor bănești aferente funcției deținute, începând cu data de 5 februarie 2001 și până la data reintegrării efective. A mai arătat reclamantul că reintegrarea sa a avut loc după data pensionării, împrejurare care justifică și cererea sa de a-i fi plătită diferența dintre drepturile salariale pretinse și cuantumul pensiei.

Prin sentința civilă nr. 300 din 15 mai 2003, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamant, ca nefondată, reținând că suma cuvenită reclamantului este în cuantum de 7.441.421 lei și că această sumă i-a și fost pusă la dispoziție de către pârâtă. Recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile sus menționate a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 1046 din 11 martie 2004, a dispus casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond, spre rejudecare . Rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 530 din 9 septembrie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.D.

, dispunând obligarea pârâților la plata sumei de 117.603.099 lei, reprezentând drepturi bănești cuvenite pentru perioada februarie 2002 - 25 noiembrie 2003, precum și la plata sumei de 5.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost pensionat în perioada când se judeca pentru anularea Ordinului nr. 157/2001, emis de conducătorul Ministerul ui Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, prin care fusese schimbat din funcția de director și că, prin decizia nr. 1968 din 29 mai 2002, a Curții Supreme de Justiție, i s-a acordat indemnizația de conducere pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcție și data reintegrării efective, această perioadă incluzând-o, deci, și pe cea în care a avut calitatea de pensionar.

Așa fiind, arată instanța de fond, reclamantului i se cuvine și diferența dintre pensia acordată și salariul pe care l-ar fi avut în calitate de director, această diferență fiind în cuantum de 117.603.099 lei, așa cum rezultă din datele furnizate chiar de către pârâta Direcția Sanitară Veterinară Mehedinți, cu adresa nr. 3388 din 12 august 2004. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, au formulat recurs, pârâții Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor. Recurenta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți solicită scoaterea sa din cauză, arătând că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu i-a fost reținută nici o culpă în eliberarea din funcție a intimatului-reclamant.

Totodată, invocând prevederile art. 304 pct. 6 - 9 C. proc. civ., arată că instanța de fond nu a ținut cont de îndrumarea dată de instanța de recurs, în sensul de a acorda reclamantului, numai indemnizația de conducere, fără reactualizarea sumei reprezentate de aceasta. Recurentul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor solicită modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii față de minister, arătând că, potrivit art. 6 1 din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 215/2004, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea Primului-Ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru.

În acest sens, a solicitat introducerea în cauză a Autorității, pentru ca hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă . Având în vedere dispozițiile legale sus menționate, prin încheierea din 29 septembrie 2005, s-a dispus introducerea în cauză a Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, care, în calitate de succesoare a recurentului Ministerul Agriculturii, în ceea ce privește activitatea în domeniul sanitar și veterinar, a luat locul acestei părți în proces, însușindu-și recursul declarat de aceasta. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în continuare. În cauză, este necontestat dreptul intimatului-reclamant la indemnizația de conducere corespunzătoare funcției de director al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți, pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcție și data reintegrării efective, motivele de recurs referindu-se exclusiv la calitatea procesuală pasivă a pârâților , pe de o parte, și la nerespectarea de către instanța de fond a îndrumării instanței de recurs, în sensul de a acorda reclamantului, numai indemnizația de conducere, fără reactualizarea sumei reprezentate de aceasta, pe de altă parte.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, se reține că cei doi pârâți, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, au calitate procesuală pasivă în cauză, aceasta derivând din actele normative, atât cele în vigoare la data nașterii obligației de plată (Legea sanitară veterinară nr. 60/1974, republicată), cât și cele în vigoare în prezent ( O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor ), care, reglementând organizarea și funcționarea pârâților, le conferă personalitate juridică, pe de o parte, dar și din calitatea acestora de angajator, respectiv de emitent al ordinului de eliberare din funcție a intimatului-reclamant (act administrativ care a generat litigiul dintre părți), pe de altă parte.

De altfel, din adresa nr. 111657 din 25 ianuarie 2005, emisă de Serviciul financiar al Direcției Generale Buget Finanțe, din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, rezultă că, procedând la plata efectivă către intimatul-reclamant, a drepturilor ce i se cuvin conform sentinței civile ce face obiectul prezentului recurs, pârâții au și executat sentința civilă atacată.

În ceea ce privește motivul referitor la nerespectarea de către instanța de fond, a îndrumării instanței de recurs, în sensul de a acorda reclamantului, numai indemnizația de conducere, fără reactualizarea sumei reprezentate de aceasta, se constată că, în speță, instanța de fond nici nu a procedat astfel, suma acordată reclamantului limitându-se la cea comunicată de pârâta Direcția Sanitară Veterinară Mehedinți, cu adresa nr. 3388 din 12 august 2004 . Față de cele arătate, cum sentința civilă pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, recursurile vor fi respinse, ca nefondate, menținându-se hotărârea criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtele Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mehedinți și Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, împotriva sentinței civile nr. 530 din 9 septembrie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2006.