ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1748/2011

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 148 din 15 martie 2010, Tribunalul Iași, secția penală, a

respins,

ca

nefondată, cererea formulată de inculpatul S.C., privind schimbarea încadrării

juridice dată faptei în rechizitoriu.

A condamnat pe inculpatul S.C., pentru

săvârșirea infracțiunii de „omor calificat”, prev. și ped. de art. 174 alin.

(1) – art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. la pedeapsa închisorii de 15 ani și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b),

C. pen. pe o durată de 5 ani, ce va fi executată în condițiile art. 66 C. pen.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie

constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a

si lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzuta de art. 71 alin. (1), (2)

C. pen.

A luat act că partea vătămata S.C., nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006

raportat la art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C.

civ. a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile Spitalul Clinic de

Urgența “Prof. Dr. N. Oblu” Iași și Serviciul de Ambulanța Județean Iași.

A obligat inculpatul să plătească părții

civile Spitalul Clinic de urgența Prof. Dr. N. Oblu Iași suma de 2404,82 lei,

cu titlu de daune materiale, ce reprezintă cheltuielile efectuate de partea

civilă pentru asistența medicală acordată victimei S.O.

A obligat inculpatul să plătească părții

civile Serviciul de Ambulanța Județean Iași suma de 286 lei, reprezentând

cheltuieli de transport .

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat

pe inculpat să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma de

1500 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța

de fond a reținut următoarele:

În ziua de 10 iunie 2008 orele 10.00

inculpatul S.C. și soția sa S.O. au mers la bar în jud. Iași, unde au consumat

băuturi alcoolice, i-a cerut soției sale să pregătească ceva de mâncare, dar

aceasta fiind sub influența băuturilor alcoolice și întinsă în pat a rămas în

același loc până la reîntoarcerea lui în locuință. Constatând că cererea sa nu

a fost satisfăcută, inculpatul a încercat să o ridice cu forța din pat motiv

pentru care aceasta i-ar fi adresat înjurături, astfel că în acest context a

lovit-o cu palma și pumnul peste față. Urmare a acestor lovituri S.O. a căzut

și s-a lovit de colțul sobei, dar și în această situație inculpatul a continuat

să o lovească cu pumnii și picioarele peste corp, după care a ridicat-o și a

așezat-o în pat.

A doua zi, 11 iunie 2008, la locuința

acestora a venit în vizită nepotul lor S.V.E., dar inculpatul i-a cerut să

plece.

În următoarea zi, 12 iunie 2008, la locuința

acestora a venit martora B.C., și a observat că victima este întinsă în pat,

având o vânătaie mare în zona gurii.

La data de 13 iunie 2008, nepoata lor S.E.

vizitându-i, a găsit-o pe victimă în pat, horcăind, inculpatul nefiind acasă.

Martora a revenit în locuința celor doi în aceeași zi împreună cu S.V.E. însă S.O.

era tot în pat inconștientă.

În aceeași zi a fost chemată salvarea,

victima a fost dusă la spital, aceasta decedând a doua zi, la 14 iunie 2008.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

inculpatul S.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Inculpatul a solicitat achitarea sa pentru

infracțiunea de omor calificat în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. În

subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de

art. 183 C. pen. întrucât inculpatul nu a avut intenția să ucidă victima ci

doar să-i aplice o corecție aplicându-i acesteia câteva lovituri care nu au

fost de natură să ucidă.

Totodată, inculpatul a mai solicitat

reducerea pedepsei apreciind că aceasta este prea aspră și nu s-a acordat

suficientă relevanță circumstanțelor personale ale acestuia.

Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru

cauze cu minori, prin decizia penală nr. 180 din 11 noiembrie 2010 a respins ca

nefondat apelul formulat de inculpatul S.C. obligându-l pe acesta la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a

reținut că fapta săvârșită de inculpat a fost corect încadrată juridic în infracțiunea

de omor calificat, faptă prevăzută de art. 174-175 lit. c) C. pen. De asemenea

s-a reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în

raport de disp. art. 72 C. pen. ce fac referire atât la faptă, la gravitatea

acesteia, cât și la persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente

penale.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a

declarat recurs inculpatul S.C. reiterând motivele formulate în fața instanței

de apel referitoare la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea

de omor calificat în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,

prev. de art. 183 C. pen. Totodată a mai solicitat reindividualizarea pedepsei

în sensul reducerii cuantumului acesteia corespunzător cu noua încadrare

juridică dată faptei.

Inculpatul, prin apărător, a mai solicitat

instanței să constate nulitatea actelor efectuate în cursul urmăririi penale

întrucât fiind audiat la organele de poliție nu a avut asigurată apărarea.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei

recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul declarat în cauză nu

este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că situația de fapt a

fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate, atât

în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească,

încadrarea juridică dată faptei în infracțiunea de omor calificat prev. de art.

174 alin. (1) – art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., corespunde situației de

fapt reținute, în mod corect stabilind instanța de fond că în cauză sunt

întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul

infracțiunii de omor calificat reținută în sarcina sa.

Infracțiunea de omor se deosebește de

infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. sub aspectul laturii subiective. Dacă în

cazul omorului făptuitorul acționează cu intenția directă sau indirectă de a

ucide, în cazul loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte el acționează

cu intenția de a lovi sau vătăma integritatea corporală sau sănătatea victimei,

moartea acesteia fiind un rezultat care depășește intenția sa.

Analizând situația faptică relevată de

ansamblul probelor administrate în cauză, Înalta Curte constată că inculpatul a

acționat cu intenția (directă sau indirectă) de a ucide victima, rezultatul faptei

comise chiar dacă nu a fost urmărit, posibilitatea producerii lui a fost

acceptată de către inculpat.

În raport de împrejurările concrete în care

inculpatul a comis fapta, victima fiind lovită inițial cu pumnul și cu palma

peste față iar după ce aceasta a căzut lovindu-se de colțul sobei inculpatul a

continuat să-i aplice lovituri cu pumnii și picioarele peste corp, lăsând

victima fără ajutor medical între 10 și 13 iunie 2008, Înalta Curte apreciază

că inculpatul a acționat cu intenția de a suprima viața victimei.

Neputându-se reține culpa inculpatului în

producerea rezultatului letal, cererea de schimbare a încadrării juridice a

faptei în infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. nu poate fi primită.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect

individualizată pentru infracțiunea de omor calificat atât sub aspectul

cuantumului cât și a modalității de executare, instanța de fond având în vedere

la individualizarea pedepsei toate criteriile generale de individualizare

judiciară a pedepsei reglementate de disp. art. 72 C. pen. și anume, gradul de

pericol social concret al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei,

modalitatea și împrejurările comiterii faptei, persoana inculpatului

(împrejurarea că acesta nu are antecedente penale, că este în vârstă de 67 ani).

Înalta Curte apreciază că nu există alte

împrejurări care fac posibilă reducerea pedepsei aplicate, numai în acest mod

putând fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen. referitoare la scopul

educativ și preventiv al pedepsei.

Critica inculpatului referitoare la

încălcarea dreptului său la apărare cu ocazia declarației date la organele de

poliție nu poate fi primită. Declarațiile inculpatului date în faza de urmărire

penală, chiar în situația în care au fost date în lipsa vreunui apărător sunt

valabile întrucât i s-a adus la cunoștință inculpatului dreptul de a fi asistat

de un apărător, iar apărarea acestuia nu este obligatorie conform art. 171 alin.

(1) și (2) C. proc. pen.

Neexistând alte împrejurări care luate în

considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta

Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să

respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 180 din 11 noiembrie 2010 a

Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie

2011.