ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1778/2008

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4310 din 8 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de M.E.O. împotriva sentinței nr. 866 din 22 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de susnumitul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății Publice și Institutul de Sănătate Publică București, având ca obiect anularea Ordinului ministrului sănătății nr. 236 din 23 iunie 2005, reintegrarea în funcție și plata salariului cuvenit din momentul eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă, precum și plata unor daune morale.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut următoarele: Prin Ordinul nr. 664 din 22 iunie 2005 al ministrului sănătății, în temeiul prevederilor Legii nr. 100/1998 privind asistența de sănătate publică precum și al dispozițiilor din H.G. nr. 168/2005 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, s-a aprobat reorganizarea Institutului de Sănătate Publică București, unitate în subordinea Ministerului Sănătății, finanțată integral de la bugetul de stat, stabilindu-se că structura organizatorică a acestei instituții este prevăzută în anexa care face parte integrantă din ordinul sus menționat. În cadrul noii structuri organizatorice, spre deosebire de cea anterioară, aprobată prin Ordinul nr. 1667 din 16 decembrie 2004 al ministrului sănătății, nu s-a mai prevăzut funcția de director adjunct economic, deținută de recurentul-reclamant M.E.O., ci funcția de contabil șef.

Ulterior, prin Ordinul nr. 236 din 23 iunie 2005 al ministrului sănătății, reținându-se că funcția de director adjunct economic nu se mai regăsește în organigramă precum și împrejurarea că în statul de funcții al unității nu există posturi vacante care să corespundă pregătirii profesionale pe care o are ocupantul postului desființat, s-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de director adjunct economic la Institutul de Sănătate Publică București, începând cu data emiterii ordinului, cu un preaviz de 15 zile lucrătoare de la comunicarea ordinului, dată la care urma să înceteze și contractul de muncă.

În cauză, actul administrativ care produce efecte principale este Ordinul nr. 664 din 22 iunie 2005 al ministrului sănătății, prin care s-a dispus reorganizarea Institutului de Sănătate Publică București și prin care s-a desființat din statul de funcții și din organigramă postul de director adjunct economic deținut de recurentul-reclamant, iar acest act, cum corect a reținut și instanța de fond, nu a fost atacat în contencios administrativ, fiind astfel emis în condiții legale. În aceste condiții, este emis în condiții de legalitate și actul administrativ contestat prin acțiune, anume Ordinul nr. 236 din 23 iunie 2005 al ministrului sănătății, ce are caracterul unui act de punere în executare, la nivel individual, a dispozițiilor privitoare la reorganizarea instituției publice din subordinea Ministerului Justiției, luate prin Ordinul nr. 664/2005 sus menționat.

Reorganizarea dispusă prin Ordinul nr. 664 din 22 iunie 2005 al ministrului sănătății, cât privește postul de director adjunct economic la Institutul de Sănătate Publică București, este reală, întrucât această funcție nu se mai regăsește în organigramă, iar competența de a dispune asupra reorganizării, inclusiv de a hotărî eliberarea din funcție a reclamantului, aparține ministrului sănătății, dat fiind statutul pe care îl are Institutul de Sănătate Publică București – unitate în subordinea Ministerului Sănătății, finanțată integral de la bugetul de stat. De asemenea, a mai reținut instanța de recurs, au fost respectate, în cazul recurentului-reclamant, prevederile legale referitoare la acordarea preavizului, prin ordinul atacat prevăzându-se că încetează contractul de muncă al acestuia în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acestui act administrativ.

Împotriva deciziei nr. 4310 din 8 noiembrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat contestație în anulare recurentul M.E.O., invocând prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și susținând că instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele de recurs. În susținerea cererii sale, contestatorul arată că, prin decizia atacată, instanța de recurs nu a analizat motivele invocate la pct. 3 și 4 din cererea de recurs și anume cele privind folosirea de către instanța de fond a unor „argumente străine de pricină” și respectiv, „verificarea, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a legalității Ordinului nr. 664/2005”. De asemenea, în fața instanței de judecată, la termenul din 6 mai 2008, reprezentantul contestatorului a precizat că înțelege să invoce, ca temei al contestației în anulare formulate, pe lângă prevederile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., invocate în cerere, și pe cele ale art. 317 alin. (1) pct. 2 din același Cod, arătând că, întrucât ordinul contestat prin acțiune este un act de dreptul muncii, nu unul administrativ, decizia atacată a fost dată de către judecători cu nerespectarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Examinând decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de contestator, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că este nefondată contestația în anulare, după cum se va arăta în continuare. Cu privire la motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. Conform prevederilor legale susmenționate, invocate de contestator în cererea formulată, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când (…) instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Aceste dispoziții legale au în vedere, așadar, omisiunea instanței de a examina motivele de recurs, unul sau mai multe dintre acestea, indicate expres de recurent în cererea formulată, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate în susținerea respectivelor motive de recurs, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină, putând fi grupate de către instanță, pentru a li se răspunde printr-un considerent comun. Este, așadar, suficient ca instanța să arate considerentele pentru care a găsit un anumit motiv de recurs neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele invocate în sprijinul acestuia. Or, în cauză, motivele invocate de recurent au fost analizate și respinse de către instanța de recurs.

De altfel, din analiza motivelor de recurs, se constată că nici unul dintre acestea nu se referă, așa cum susține contestatorul, la „verificarea în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a legalității Ordinului nr. 664/2005”, aceasta însemnând că, în recurs, ar fi fost invocată excepția de nelegalitate a respectivului act administrativ, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Nu este întemeiat nici motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., invocat în fața instanței de judecată de către reprezentantul contestatorului, textul legal susmenționat permițând atacarea cu contestație în anulare a unei hotărâri irevocabile, când aceasta a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

În cauză, din analiza actelor dosarului, rezultă că necompetența instanței de contencios administrativ în soluționarea litigiului nu a fost invocată în recurs de către contestator sau de către celelalte părți. Pentru considerentele arătate, fiind nefondată, contestația în anulare urmează a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.E.O. împotriva deciziei nr. 4310 din 8 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2008.