ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1324/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 446/2008 pronunțată la data

de 12 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

Constantin Adrian în contradictoriu cu pârâții M.E.F. și G.R. – C.P.M. și a

dispus anularea Ordinului nr. 575 din 13 noiembrie 2006 al M.E.C. cu privire la

reclamant, precum și Decizia nr. 200 din 4 decembrie 2006 emisă de P.M. al G.R.,

obligând M.E.F. la reîncadrarea reclamantului potrivit rangului și pregătirii

profesionale și la plata diferenței dintre drepturile sale salariale cuvenite

în calitate de înalt funcționar public și cele efectiv plătite.

Pentru a pronunța această

sentință instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 575/13 noiembrie 206

emis de către M.E.C. s-a aprobat Statul de funcțiuni pentru personalul din

cadrul M.E.C., conform H.G. nr. 1511/2006 pentru modificarea și completarea

H.G. nr. 738/2003, privind organizarea și funcționarea M.E.C., potrivit

poziției 45 din anexă, reclamantul fiind încadrat pe funcția publică de

execuție de consilier superior.

Prin Decizia nr. 200 din 4

decembrie 2006 emisă de P.M. al G.R. s-a constatat încetarea raporturilor de

serviciu pentru funcția de secretar general adjunct ocupat de reclamant, având

în vedere H.G. nr. 1511/2006 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 738/2003,

privind organizarea și funcționarea M.E.C., prin care numărul secretarilor

generali adjuncți din cadrul M.E.C. a fost redus cu un post.

Decizia nr. 200 din 4

decembrie 2006, reține instanța de fond, constată de fapt încetarea

raporturilor de serviciu ale reclamantului, încetare care practic avusese loc

anterior, prin emiterea Ordinului nr. 575 din 13 noiembrie 2006, dat fiind că

în H.G. nr. 1511 din 8 noiembrie 2006 nu se individualizează funcția ocupată de

reclamant, aceea de secretar general adjunct ca fiind cea care s-a desființat.

Cu alte cuvinte, reține

instanța de fond, trebuia emis un act administrativ prin care, urmare a

reducerii unui post de secretar general adjunct, să se dispună încetarea

raporturilor de serviciu ale reclamantului, or nu există un act emis de

conducătorul autorității, de eliberare din funcție a reclamantului care să fie

și comunicat acestuia în condițiile legii.

Potrivit prevederilor Legii nr.

188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul

putea fi eliberat din funcția publică în care era încadrat, însă autoritatea

pârâtă putea să-l numească pe o funcție publică inferioară în cadrul unei

structuri organizatorice, numai dacă A.N.F.P. ar fi comunicat că nu există o

funcție publică vacantă și numai cu acordul reclamantului.

Întrucât numirea

reclamantului în funcția de înalt funcționar public s-a făcut de P.M. în

condițiile art. 17 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și

completările ulterioare, în urma susținerii unui concurs și a îndeplinirii

celorlalte condiții prevăzute de lege, și încetarea raporturilor de serviciu

trebuia să se facă în aceleași condiții, adică tot de către P.M. prin emiterea

unui act administrativ de eliberare din funcție (art. 18 din lege), fapt ce nu

s-a întâmplat în speța de față, instanța de fond concluzionând astfel că cele

două acte administrative contestate sunt nelegale în ceea ce-l privește pe

reclamant.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs în termen, pârâții M.E.F.(actualmente M.E.)și G.R. – C.P.M.

Recurentul – pârât M.E.F. nu

a motivat însă recursul în termenul prevăzut de textul de lege, art. 303 C.

proc. civ. – 15 zile de la comunicarea hotărârii -, astfel încât potrivit

dispozițiilor art. 306 C. proc. civ. recursul este nul.

Recurentul – pârât G.R. – C.P.M.

critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând aplicarea dispozițiilor art. 304/1 C. proc. civ., care dau dreptul

instanței de recurs de a examina cauza sub toate aspectele, hotărârea supusă

recursului neputând fi atacată cu apel.

Prin motivele de recurs

formulate, recurentul susține în esență că în mod greșit a statuat instanța de

fond asupra faptului că Decizia nr. 200 din 4 decembrie 2006 este nelegală,

deoarece încetarea raporturilor de serviciu ale intimatului – reclamant din

funcția de secretar general adjunct, a avut loc ca urmare a reorganizării M.E.C.,

conform H.G. nr. 1511/2006, nefiind astfel vorba de o retrogradare a acestuia.

Schema de personal a fost redusă

cu un post de secretar general adjunct, astfel că după data de 8 noiembrie

2006, data la care a avut loc reorganizarea M.E.C., raporturile de serviciu ale

intimatului – reclamant nu mai aveau cum să subziste după acest moment.

Totodată, susține recurentul

– pârât, decizia susmenționată este întemeiată pe dispozițiile art. 18 alin. (1)

lit. b) și art. 84 din Legea nr. 188/1999, dispoziții ce prevăd condițiile de

numire precum și cele de încetare a raportului de serviciu ale funcționarului

public, în speță, constatarea încetării raporturilor de serviciu ale

reclamantului – intimat având semnificația eliberării din funcția publică de

secretar general adjunct, prin efectul legii, respectiv prin intrarea în

vigoare a H.G. nr. 1511/2006.

Sentința instanței de fond este

criticată și sub aspectul conținutului dispozitivului cu privire la

reîncadrarea intimatului - reclamant, instanța de fond dispunând reîncadrarea pe

un post potrivit rangului și pregătirii sale profesionale, deci folosind o

expresie vagă de natură să ducă la diferite interpretări.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii ca

nelegală și netemeinică a cererii de anulare a Deciziei P.M. nr. 200 din 6

decembrie 2006 precum și pronunțarea pe capătul de cerere referitor la

reîncadrarea intimatului – reclamant pe funcția de secretar general adjunct în

cadrul M.E.

Intimatul – reclamant a

depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței

instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Recursul este nefondat și va

fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

În mod corect instanța de

fond a reținut că eliberarea din funcție a intimatului – reclamant s-a făcut cu

nerespectarea condițiilor legale imperative din Legea nr. 188/1999, consecința

fiind aceea a nulității absolute a celor două acte administrative prin care

acest lucru s-a dispus.

Recurentul – pârât G.R. critică

sentința numai cu privire la anularea Deciziei nr. 200 din 4 decembrie 2006

emisă de P.M., deși această decizie se întemeiază pe prevederile Ordinului nr. 575

din 13 noiembrie 2006 emis de către M.E.C. conform H.G. nr. 1511 din 8

noiembrie 2006, prin care s-a aprobat Statul de funcții pentru personalul din M.E.C.,

potrivit acestui Ordin în urma restructurării, intimatul – reclamant ocupând o

funcție publică inferioară celei deținute anterior, respectiv cea de consilier

superior.

Este cert ca prin acest

Ordin, prin care a fost aprobat Statul de funcții, s-au modificat unilateral

raporturile de serviciu ale intimatului – reclamant prin trecerea acestuia de

pe o funcție publică de conducere pe o funcție publică de execuție, încălcându-se

astfel prevederi imperative ale Legii nr. 188/1999, Legea funcționarilor

publici.

Pentru intimatul – reclamant

care ocupa funcția de secretar general adjunct, singura modalitate de încetare

a raporturilor de serviciu era, potrivit art. 18 din Legea nr. 188/1999 decizia

P.M. de eliberare din funcție și nu un Ordin al Ministrului de aprobare a unui

stat de funcțiuni unde la poziția 45 acesta figura ca ocupând o funcție de

execuție de consilier superior.

Așa, cum corect a reținut

instanța de fond, Decizia nr. 200 din 4 decembrie 2006 emisă ulterior emiterii

Ordinului nr. 575 din 13 noiembrie 2006, constată de fapt încetarea

raporturilor de serviciu ale intimatului – reclamant o dată cu emiterea

Ordinului nr. 575 din 13 noiembrie 2006 de către M.E.C., persoană necompetentă

a dispune asupra eliberării din funcție a intimatului – reclamant, pentru care

în calitate de înalt funcționar public, legea prevede în mod expres modalitatea

și persoana competentă să dispună asupra încetării raportului de serviciu.

Susținerea recurentului –

pârât că sintagma „se constată încetarea raporturilor de serviciu începând cu 8

noiembrie 2006”, trebuie interpretată în sensul eliberării din funcție, nu

poate fi primită, întrucât exprimarea este neechivocă și nu dă loc la alte

interpretări, instanța de fond reținând corect că prin decizie nu s-a dispus

asupra încetării raporturilor de muncă.

Chiar recurentul, G.R. – C.P.M.

în recursul formulat invocă dispozițiile art. 84 din Legea nr. 188/1999, articol

care prevede condițiile în care persoana competentă poate dispune asupra

raporturilor de serviciu  ale funcționarului public, art. 84 lit. c), precizând

că „încetarea raportului de serviciu ale funcționarilor publici se face prin

act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția

publică și are loc prin eliberare din funcția publică”.

Or, deși în speță este vorba

de reducerea postului ocupat de intimatul – reclamant ca urmare a

reorganizării, nu a fost emis de către P.M. ca persoană competentă, un act administrativ

de eliberarea din funcție, care să fi fost și comunicat acestuia în termen de 5

zile, așa cum prevăd dispozițiile art. 84/2 lit. b) din Legea nr. 188/1999.

Totodată, în mod corect, a

reținut instanța de fond și faptul că s-au încălcat dispozițiile art. 86 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora în cazul în care nu exista

funcții publice corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice,

la momentul eliberării din funcția publică a funcționarilor public, autoritatea

sau instituția are obligația de a solicita A.N.F.P., în perioada de preaviz, lista

funcțiilor publice vacante.

Or, în speță, nu s-a

întreprins acest demers ci s-a procedat în mod direct și abuziv la

retrogradarea intimatului – reclamant, fiind numit în ultima funcție de

execuție.

Nu s-au respectat nici

dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în sensul de a se comunica

A.N.F.P. modificarea intervenită în situația intimatului – reclamant, înalt

funcționar public, pentru ca pe principiul mobilității acesta să beneficieze de

același rang la o altă instituție publică a administrației publice centrale.

Referitor la criticile

vizând modul de soluționare a cererii de reîncadrare, acestea sunt

neîntemeiate, prima instanță pronunțându-se cu respectarea art. 106 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 republicată, fiind posibilă reîncadrarea chiar și pe

funcția deținută întrucât prin H.G. nr. 386/2007 s-au reînființat două funcții

de secretar general adjunct, iar prin notele scrise depuse de M.E.(fila 67

dosar recurs), succesor al M.E.F. și al M.E.C., acesta precizează că are în

organigramă două posturi de secretar general adjunct, din care unul este

vacant, M.E. fiind autoritatea care urmează a pune în executare hotărârea judecătorească.

Potrivit considerentelor expuse,

constatând că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, iar

recursul formulat de către G.R. – C.P.M. este nefondat, în baza art. 312 C.

proc. civ. acesta va fi respins.

Având în vedere dispozițiile

art. 274 C. proc. civ., recurenții – pârâți vor fi obligați la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 3000 lei către intimatul – reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul G.R. – C.P.M. împotriva sentinței civile nr. 446 din 12 februarie

2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Constată nul recursul

declarat de M.E.F. împotriva aceleiași sentințe.

Obligă recurenții – pârâți

la plata sumei de 3000 lei către intimatul – reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2009.