ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1324/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 446/2008 pronunțată la data de 12 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Constantin Adrian în contradictoriu cu pârâții M.E.F. și G.R. – C.P.M. și a dispus anularea Ordinului nr. 575 din 13 noiembrie 2006 al M.E.C. cu privire la reclamant, precum și Decizia nr. 200 din 4 decembrie 2006 emisă de P.M. al G.R., obligând M.E.F. la reîncadrarea reclamantului potrivit rangului și pregătirii profesionale și la plata diferenței dintre drepturile sale salariale cuvenite în calitate de înalt funcționar public și cele efectiv plătite.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 575/13 noiembrie 206 emis de către M.E.C. s-a aprobat Statul de funcțiuni pentru personalul din cadrul M.E.C., conform H.G. nr. 1511/2006 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 738/2003, privind organizarea și funcționarea M.E.C., potrivit poziției 45 din anexă, reclamantul fiind încadrat pe funcția publică de execuție de consilier superior. Prin Decizia nr. 200 din 4 decembrie 2006 emisă de P.M. al G.R. s-a constatat încetarea raporturilor de serviciu pentru funcția de secretar general adjunct ocupat de reclamant, având în vedere H.G. nr. 1511/2006 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 738/2003, privind organizarea și funcționarea M.E.C., prin care numărul secretarilor generali adjuncți din cadrul M.E.C.

a fost redus cu un post. Decizia nr. 200 din 4 decembrie 2006, reține instanța de fond, constată de fapt încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, încetare care practic avusese loc anterior, prin emiterea Ordinului nr. 575 din 13 noiembrie 2006, dat fiind că în H.G. nr. 1511 din 8 noiembrie 2006 nu se individualizează funcția ocupată de reclamant, aceea de secretar general adjunct ca fiind cea care s-a desființat. Cu alte cuvinte, reține instanța de fond, trebuia emis un act administrativ prin care, urmare a reducerii unui post de secretar general adjunct, să se dispună încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, or nu există un act emis de conducătorul autorității, de eliberare din funcție a reclamantului care să fie și comunicat acestuia în condițiile legii.

Potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul putea fi eliberat din funcția publică în care era încadrat, însă autoritatea pârâtă putea să-l numească pe o funcție publică inferioară în cadrul unei structuri organizatorice, numai dacă A.N.F.P. ar fi comunicat că nu există o funcție publică vacantă și numai cu acordul reclamantului. Întrucât numirea reclamantului în funcția de înalt funcționar public s-a făcut de P.M. în condițiile art. 17 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în urma susținerii unui concurs și a îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute de lege, și încetarea raporturilor de serviciu trebuia să se facă în aceleași condiții, adică tot de către P.M.

prin emiterea unui act administrativ de eliberare din funcție (art. 18 din lege), fapt ce nu s-a întâmplat în speța de față, instanța de fond concluzionând astfel că cele două acte administrative contestate sunt nelegale în ceea ce-l privește pe reclamant. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen, pârâții M.E.F.(actualmente M.E.)și G.R. – C.P.M. Recurentul – pârât M.E.F. nu a motivat însă recursul în termenul prevăzut de textul de lege, art. 303 C. proc. civ. – 15 zile de la comunicarea hotărârii -, astfel încât potrivit dispozițiilor art. 306 C. proc. civ. recursul este nul. Recurentul – pârât G.R. – C.P.M. critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând aplicarea dispozițiilor art. 304/1 C. proc.

civ., care dau dreptul instanței de recurs de a examina cauza sub toate aspectele, hotărârea supusă recursului neputând fi atacată cu apel. Prin motivele de recurs formulate, recurentul susține în esență că în mod greșit a statuat instanța de fond asupra faptului că Decizia nr. 200 din 4 decembrie 2006 este nelegală, deoarece încetarea raporturilor de serviciu ale intimatului – reclamant din funcția de secretar general adjunct, a avut loc ca urmare a reorganizării M.E.C., conform H.G. nr. 1511/2006, nefiind astfel vorba de o retrogradare a acestuia. Schema de personal a fost redusă cu un post de secretar general adjunct, astfel că după data de 8 noiembrie 2006, data la care a avut loc reorganizarea M.E.C., raporturile de serviciu ale intimatului – reclamant nu mai aveau cum să subziste după acest moment.

Totodată, susține recurentul – pârât, decizia susmenționată este întemeiată pe dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. b) și art. 84 din Legea nr. 188/1999, dispoziții ce prevăd condițiile de numire precum și cele de încetare a raportului de serviciu ale funcționarului public, în speță, constatarea încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului – intimat având semnificația eliberării din funcția publică de secretar general adjunct, prin efectul legii, respectiv prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 1511/2006. Sentința instanței de fond este criticată și sub aspectul conținutului dispozitivului cu privire la reîncadrarea intimatului - reclamant, instanța de fond dispunând reîncadrarea pe un post potrivit rangului și pregătirii sale profesionale, deci folosind o expresie vagă de natură să ducă la diferite interpretări.

Se solicită admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii ca nelegală și netemeinică a cererii de anulare a Deciziei P.M. nr. 200 din 6 decembrie 2006 precum și pronunțarea pe capătul de cerere referitor la reîncadrarea intimatului – reclamant pe funcția de secretar general adjunct în cadrul M.E. Intimatul – reclamant a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat și va fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. În mod corect instanța de fond a reținut că eliberarea din funcție a intimatului – reclamant s-a făcut cu nerespectarea condițiilor legale imperative din Legea nr. 188/1999, consecința fiind aceea a nulității absolute a celor două acte administrative prin care acest lucru s-a dispus.

Recurentul – pârât G.R. critică sentința numai cu privire la anularea Deciziei nr. 200 din 4 decembrie 2006 emisă de P.M., deși această decizie se întemeiază pe prevederile Ordinului nr. 575 din 13 noiembrie 2006 emis de către M.E.C. conform H.G. nr. 1511 din 8 noiembrie 2006, prin care s-a aprobat Statul de funcții pentru personalul din M.E.C., potrivit acestui Ordin în urma restructurării, intimatul – reclamant ocupând o funcție publică inferioară celei deținute anterior, respectiv cea de consilier superior. Este cert ca prin acest Ordin, prin care a fost aprobat Statul de funcții, s-au modificat unilateral raporturile de serviciu ale intimatului – reclamant prin trecerea acestuia de pe o funcție publică de conducere pe o funcție publică de execuție, încălcându-se astfel prevederi imperative ale Legii nr. 188/1999, Legea funcționarilor publici.

Pentru intimatul – reclamant care ocupa funcția de secretar general adjunct, singura modalitate de încetare a raporturilor de serviciu era, potrivit art. 18 din Legea nr. 188/1999 decizia P.M. de eliberare din funcție și nu un Ordin al Ministrului de aprobare a unui stat de funcțiuni unde la poziția 45 acesta figura ca ocupând o funcție de execuție de consilier superior. Așa, cum corect a reținut instanța de fond, Decizia nr. 200 din 4 decembrie 2006 emisă ulterior emiterii Ordinului nr. 575 din 13 noiembrie 2006, constată de fapt încetarea raporturilor de serviciu ale intimatului – reclamant o dată cu emiterea Ordinului nr. 575 din 13 noiembrie 2006 de către M.E.C., persoană necompetentă a dispune asupra eliberării din funcție a intimatului – reclamant, pentru care în calitate de înalt funcționar public, legea prevede în mod expres modalitatea și persoana competentă să dispună asupra încetării raportului de serviciu.

Susținerea recurentului – pârât că sintagma „se constată încetarea raporturilor de serviciu începând cu 8 noiembrie 2006”, trebuie interpretată în sensul eliberării din funcție, nu poate fi primită, întrucât exprimarea este neechivocă și nu dă loc la alte interpretări, instanța de fond reținând corect că prin decizie nu s-a dispus asupra încetării raporturilor de muncă. Chiar recurentul, G.R. – C.P.M. în recursul formulat invocă dispozițiile art. 84 din Legea nr. 188/1999, articol care prevede condițiile în care persoana competentă poate dispune asupra raporturilor de serviciu ale funcționarului public, art. 84 lit. c), precizând că „încetarea raportului de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică și are loc prin eliberare din funcția publică”.

Or, deși în speță este vorba de reducerea postului ocupat de intimatul – reclamant ca urmare a reorganizării, nu a fost emis de către P.M. ca persoană competentă, un act administrativ de eliberarea din funcție, care să fi fost și comunicat acestuia în termen de 5 zile, așa cum prevăd dispozițiile art. 84/2 lit. b) din Legea nr. 188/1999. Totodată, în mod corect, a reținut instanța de fond și faptul că s-au încălcat dispozițiile art. 86 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora în cazul în care nu exista funcții publice corespunzătoare în cadrul autorității sau instituției publice, la momentul eliberării din funcția publică a funcționarilor public, autoritatea sau instituția are obligația de a solicita A.N.F.P., în perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante.

Or, în speță, nu s-a întreprins acest demers ci s-a procedat în mod direct și abuziv la retrogradarea intimatului – reclamant, fiind numit în ultima funcție de execuție. Nu s-au respectat nici dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, în sensul de a se comunica A.N.F.P. modificarea intervenită în situația intimatului – reclamant, înalt funcționar public, pentru ca pe principiul mobilității acesta să beneficieze de același rang la o altă instituție publică a administrației publice centrale. Referitor la criticile vizând modul de soluționare a cererii de reîncadrare, acestea sunt neîntemeiate, prima instanță pronunțându-se cu respectarea art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, fiind posibilă reîncadrarea chiar și pe funcția deținută întrucât prin H.G.

nr. 386/2007 s-au reînființat două funcții de secretar general adjunct, iar prin notele scrise depuse de M.E.(fila 67 dosar recurs), succesor al M.E.F. și al M.E.C., acesta precizează că are în organigramă două posturi de secretar general adjunct, din care unul este vacant, M.E. fiind autoritatea care urmează a pune în executare hotărârea judecătorească. Potrivit considerentelor expuse, constatând că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, iar recursul formulat de către G.R. – C.P.M. este nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ. acesta va fi respins. Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții – pârâți vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3000 lei către intimatul – reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul G.R. – C.P.M. împotriva sentinței civile nr. 446 din 12 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Constată nul recursul declarat de M.E.F. împotriva aceleiași sentințe. Obligă recurenții – pârâți la plata sumei de 3000 lei către intimatul – reclamant. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2009.