ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2000/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2000/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Curții de apel Cluj, secția comercială, de contencios
administrativ și
fiscal, reclamanții P.E., B.M.S. și B.C.P., prin mandatar A.G.C.,
au solicitat în
contradictoriu cu pârâtul S.R. – C.C.S.D., obligarea acestora din urmă ca în
termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești să
emită în favoarea reclamantelor o decizie reprezentând titlul de despăgubire
pentru imobilul situat în municipiul Bistrița, str. Iosif Vulcan, înscris în C.F.
3635; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea
acțiunii, reclamanții au susținut că, la data de 27 ianuarie 1944, B.V.,
antecesoarea reclamanților, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu B.A.
SA din Năsăud având ca obiect imobilul care a fost situat în Bistrița, str.
Iosif Vulcan, înscris în C.F. nr. 3635 Bistrița. Contractul nu a fost înscris
în cartea funciară, însă încheierile ulterioare din C.F. nu fac dovada unui act
contrar vânzării amintite. Ulterior, potrivit Decretului de expropriere nr. 369/1977
privind exproprierea unor terenuri și construcții, precum și demolarea unor
construcții, anexa 1, poziția 25, s-a expropriat imobilul situat în Bistrița
str. Iosif Vulcan, având suprafața de 302 m.p. teren, din care 80 m.p.
construcții, 26 m.p. fiind suprafață locuibilă.
Succesorii lui B.V.,
B.V.I. și P.E.V., au depus Notificarea nr. 9/2001 prin executorul judecătoresc
A.V.D. pentru a li se restitui imobilul naționalizat, B.V.I. a decedat la data
de 18 februarie 2010, iar B.M.S. și B.C.P. sunt succesorii acestuia.
P.M. Bistrița, după
soluționarea notificării, prin Dispoziția nr. 675 din 18 iulie 2003, a propus
acordarea de despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, deoarece restituirea
în natură nu mai era posibilă.
Dosarul cuprinzând
notificarea, actele doveditoare a calității de persoane îndreptățite la
restituire și dispoziția primarului nr. 675 din 18 iulie 2003 au fost trimise C.C.S.D.,
pentru a evalua imobilul în litigiu și a se emite titlul de despăgubire.
C.C.S.D. a analizat
dosarul de despăgubire al reclamanților (dosar înregistrat la această
autoritate publică sub nr. 2570/CC) și a apreciat că transferul de proprietate
asupra imobilului nu a operat în favoarea antecesorilor (B.A. și M.V. căsătorită
B.) deoarece nu s-a înscris în C.F. tranzacția, acestea fiind comunicate P.M.
Bistrița prin Adresa nr. 2570/ CC din 03 martie 2009.
Ulterior, prin adresa
nr. 13061 din 18 noiembrie 2009, C.C.S.D. a trimis dosarul de despăgubire al
reclamanților către P.J. Bistrița-Năsăud, care la rândul ei i-a predat P.M. Bistrița,
apreciind contrar celor stabilite prin dispoziția P.M. Bistrița, că reclamanții
nu sunt persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii prin
echivalent, refuzând astfel tacit să emită titlul de despăgubire.
Arată reclamanții că
deși dețin un act administrativ prin care s-a stabilit dreptul la acordarea
despăgubirilor (Dispoziția nr. 675 din 18 iulie 2003 a P.M. Bistrița), nu au
posibilitatea de a pune în executare acest act administrativ deoarece doar C.C.S.D.
are atribuția de a emite titlul prin care se stabilește cu exactitate valoarea
despăgubirilor.
î
n fine, arată
reclamanții, refuzul pârâtei de a emite titlul de despăgubire este unul abuziv,
prin care li se încalcă dreptul de a dobândi un bun, drept ocrotit de art. 1
din Protocolul 1 al Convenției.
Pârâtul S.R. prin C.C.S.D.,
prin
întâmpinarea formulată a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 675/2003
emisă de P.M. Bistrița în baza art. 4 alin. (l) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepția
de nelegalitate a dispoziției nr. 675/2003 emisă de P.M. Bistrița, învederează
că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act
administrativ unilateral poate fi cercetată în cadrul unui proces, pe cale de
excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța,
constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond va
sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă,
suspendând cauza.
Din actele depuse la
dosar a reieșit că terenul a fost dobândit prin act sub semnătură privată de la
B.A., filiala Bistrița în anul 1944.
Pentru aceste
considerente întreaga documentație a fost remisă P.M. Bistrița în vederea
reanalizării și completării cu acte din care să reiasă suprafața (desfășurată
și utilă) a construcției demolate, anul construirii, precum și materialele
folosite la edificare.
Pe fondul cauzei
solicită respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând, în esență, în cauza
supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă
în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea
reclamanților, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 675/2003, a fost
transmis de P.M. Bistrița, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat
la Secretariatul C.C.S.D. sub nr. 2570/CC. În urma analizării dosarului de
despăgubire s-au constatat aspectele de nelegalitate mai sus arătate.
Referitor la etapa
evaluării, arată că această etapă este condiționată de completarea dosarului cu
înscrisurile mai sus amintite și de retransmiterea dosarului de către P.M.
Bistrița. Dosarul de despăgubire al reclamanților nu a fost retransmis
Secretariatului C.C.S.D. în vederea soluționării.
Soluționarea
dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării
procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005
și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. Procedura
administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanșează
prin simpla cerere a persoanei îndreptățite ci numai după transmiterea
dosarelor potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din actul normativ
amintit, așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007.
Mai mult,
legiuitorul, neprevăzând un termen de soluționare a dosarelor ce fac obiectul
procedurii administrative prevăzute la Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a stabilit că ordinea de soluționare a dosarelor va fi decisă de către C.C.S.D.
Curtea de Apel Cluj,
secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 286
pronunțată în data de 2 iulie 2010, a respins cererea de sesizare a
Tribunalului Bistrița-Năsăud cu excepția de nelegalitate a Dispoziției nr. 675/2003
emisă de către P.M. Bistrița.
Totodată, a admis
acțiunea formulată de reclamanții P.E., B.M.S. și B.C.P., în contradictoriu cu
pârâtul S.R. prin C.C.S.D. și a obligat pârâta să emită în favoarea
reclamanților decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat
în municipiul Bistrița, str. Iosif Vulcan, înscris în C.F. nr. 3.635 Bistrița.
Prin aceeași
sentință, a obligat pârâta să plătească reclamanților suma de 1.190 RON
reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța
astfel, prima instanță, a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele
sentinței, următoarele:
î
n ceea ce privește
excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 675/2003 emisă de P.M. Bistrița
conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocată de pârât, instanța a
constat că Legea nr. 554/2004 permite atacarea unui act administrativ pe cale
de acțiune (art. 1) sau pe cale de excepție (art. 4), iar ulterior art. 5
trasează limitele controlului pe calea contenciosului administrativ (fără a
diferenția între limitele controlului pe cale de acțiune sau pe cale de excepție.
Astfel potrivit art. 5
alin. (2) nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele
administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege
organică, o altă procedură judiciară.
Din această
perspectivă instanța a constat că există o procedură specială pentru
modificarea sau desființarea dispozițiilor primarului, reglementată de Legea nr.
10/2001, astfel că atacarea dispozițiilor primarului pe calea contenciosului
administrativ (inclusiv pe cale de excepție) este inadmisibilă. Altfel spus,
dispoziția primarului scapă controlului instanțelor de contencios
administrativ.
Pe fondul cauzei,
prima instanță a constatat că Legea nr. 247/2005 impune o procedură de emitere
a titlului de despăgubire (art. 16 – art. 21 din Titlul VII) fără a permite C.C.S.D.
să repună în discuție calitatea de persoană îndreptățită a reclamanților.
Dosarul aferent dispoziției amintite a fost transmis Secretariatului C.C.S.D.,
fiind astfel declanșată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din
Legea nr. 247/2005 dar pârâta I-a returnat entității învestite cu soluționarea
notificării prin adresa nr. 2570/ CC din 03 martie 2009, refuzând în acest fel
nejustificat să emită titlu de despăgubire.
î
mpotriva acestei
sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâtul S.R. prin C.C.S.D.
În motivarea
recursului, pârâta a arătat, în esență, următoarele:
Instanța de fond și-a
motivat soluția pronunțat pornind de la ideea greșită că pârâta și-a încălcat
competențele ce-i revin, constatând, în acel fel, existența unui refuz
nejustificat din partea C.C.S.D. cu privire la emiterea deciziei conținând
titlul de despăgubire.
C.C.S.D. a fost
constituită, potrivit art. 13 alin. (1), Titlul VII din Legea nr. 247/2005
pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se
acordă, astfel că în mod clar C.C.S.D. nu a încălcat limitele în care își
exercită atribuțiile, în ceea ce privește dosarul privind acordarea de
despăgubiri în favoarea reclamanților.
Dispozițiile Titlului
VII din Legea nr. 247/2005 se completează cu prevederile H.G. nr. 1095/2005
privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII. Astfel, în pct.
16.5 din Norme sunt enumerate înscrisurile ce trebuie să însoțească
dispozițiile de soluționare a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.
În măsura în care entitatea care a emis decizia /dispoziția privind
soluționarea notificării, nu-și îndeplinește obligația de a transmite dosarul
aferent unei astfel de decizii/dispoziții, conținând toate înscrisurile indicate
în Norme, C.C.S.D. nu poate dispune evaluarea imobilului notificat, respectiv
emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire.
Este cazul prezentei
cauze, în care Secretariatul C.C.S.D. a constatat inexistența documentelor care
să ateste transcrierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra
terenului notificat în sistemul de Carte funciară.
C.C.S.D.
își poate împlini scopul pentru care a fost înființată, numai prin verificarea
dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod
abuziv, prin prisma documentelor pe care aceste dosare trebuie să le cuprindă.
C.C.S.D. nu poate ignora dispozițiile legale în vigoare și nici nu-și poate
aroga rolul de legiuitor pozitiv, așa cum a procedat Curtea de Apel Cluj care a
pronunțat hotărârea judecătorească recurată în prezenta cauză.
Instanța
de fond a reținut că singura competență a Secretariatului C.C.S.D. constă în
analiza legalității respingerii cererii de restituire în natură.
Potrivit
art. 21 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. este abilitată
să stabilească că imobilul pentru care s-a stabilit acordarea de despăgubiri
este restituibil în natură, astfel că va proceda, prin decizie motivată, la
restituirea acestuia, dar o astfel de concluzie nu poate fi trasă dacă dosarul
aferent unui imobil nu conține toate înscrisurile enumerate de prevederile pct.
16.5 din Normele metodologice.
În
speță, etapele procedurii administrative din Titlul VII, au fost parcurse, în
sensul că dosarul a fost analizat în privința legalității respingerii cererii
de restituire în natură a imobilului, constatându-se lipsa înscrisurilor privind
identificarea și descrierea construcției solicitate, însă instanța de fond a
ignorat faptul că dosarul nu se mai află la C.C.S.D., acesta fiind returnat P.M.
Bistrița.
Instanța
de fond a pronunțat o hotărâre greșită atunci când a obligat C.C.S.D. să emită
direct decizia conținând titlul de despăgubire, fără a lua în considerare că
impunerea unei astfel de obligații, cu trecerea peste etapele administrative,
este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce și la conjuncturi juridice
anormale, și anume, existența unei hotărâri judecătorești irevocabile care nu
poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea
dispoziției emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile
prevederile art. 24 din Legea contenciosului administrativ. Altfel spus, s-ar ajunge
în situația ca pârâta C.C.S.D. să fie obligată să emită decizia de despăgubire în
cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, deși
executarea obligației nu mai depinde de această autoritate, ci de evaluatori.
Instanța
de fond în mod greșit a respins excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 675/2003
emisă de P.M. Bistrița, cu motivarea că neputând fi atacate pe cale de acțiune în
contencios administrativ, actele administrative emise în conformitate cu Legea nr.
10/2001, nu pot fi atacate nici pe calea excepției de nelegalitate prevăzute de
art. 4 din Legea nr. 554/2004.
În
raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui
act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în
cadrul unui proces, pe cale de excepție, astfel încât se impunea ca prima
instanță să suspende prezenta cauză și să trimită dosarul Tribunalului Bistrița
Năsăud, instanța competentă a se pronunța asupra dispoziției emise de P.M. Bistrița.
În
lipsa documentelor care să ateste transcrierea dreptului de proprietate al
reclamanților asupra terenului notificat în sistemul de Carte funciară,
Dispoziția nr. 675/2003 a fost emisă de P.M. Bistrița, cu încălcarea
dispozițiilor prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001, precum și a
principiului de soluționare a notificărilor conform căruia sarcina probei
proprietății și a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive
revine persoanei care se pretinde a fi îndreptățită, principiu stabilit prin
prevederile pct. 1 lit. e) din Cap. I al Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2008, principiu reluat și în
Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Instanța
de fond a obligat C.C.S.D. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de
1.190 lei, cu toate că C.C.S.D. a recunoscut implicit dreptul subiectiv al
reclamanților și pretențiile acestora, astfel că se impunea respingerea
capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, în raport de
prevederile art. 275 C. proc. civ.
În
cazul în care se apreciază că nu se impunea respingerea acestui capăt de
cerere, C.C.S.D. solicită micșorarea cheltuielilor de judecată conform art. 274
alin. (3) C. proc. civ.
Recursul
este nefondat.
Capitolul V -
Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor – din Legea nr. 247/2005
nu conține prevederi care să-i confere C.C.S.D. atribuții în privința
verificării dispozițiilor emise de autoritățile locale sub aspectul conținutului
acestora, respectiv dacă aceste acte administrative oferă suficiente informații
în vederea identificării imobilelor pentru care urmează a se acorda despăgubiri,
după cum este cazul în speța de față. Chestiunea pusă în discuție este fără
îndoială, de competența evaluatorului/societății de evaluatori, așa cum rezultă
din prevederile art. 16 alin. (6) și alin. (6
1
) - alin. (6
5
)
din actul normativ precitat.
În mod constant
instanța supremă a statuat în jurisprudența sa în această materie că pârâta C.C.S.D.
nu beneficiază de un suport legal pentru a face o nouă verificare a
îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege cu privire la calitatea de
proprietar a solicitantului, aceasta fiind învestită cu atribuția de a analiza și
a stabili cuantumul final al despăgubirilor iar nu și pe aceea de a soluționa
notificările, competență ce aparține exclusiv autorităților locale.
Apoi, competența
acestei autorități publice centrale de a efectua un control de legalitate se
rezumă doar la a verifica legalitatea respingerii cererilor de restituire în
natură, după cum rezultă din prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005.
Or, în speță, este necontestat de către părți că imobilul în discuție nu poate
fi restituit în natură, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanții sunt de
acord cu acordarea de despăgubiri prin echivalent și nu au contestat dispoziția
autorității locale.
Este nerelevantă invocarea
de către recurentă a prevederilor pct. 16.5 din Normele de aplicare a Titlului
VII din Legea nr. 247/2005, care nu fac decât să enumere înscrisurile ce
trebuie să însoțească dispozițiile de soluționare a notificărilor formulate în
temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce nu conferă însă C.C.S.D. competența de a
reverifica îndeplinirea condițiilor cu privire la calitatea de proprietar a
solicitantului.
În raport de cele de
mai sus, rezultă cu puterea evidenței că prima instanță, Curtea de Apel Cluj a
formulat opinia corectă cu privire la limitele competențelor cu care a fost
învestită C.C.S.D., fără ca prin aceasta să se fi erijat într-un legislator
pozitiv, așa cum susține nefondat recurenta.
Contrar celor susținute
de pârâtă, instanța de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor
administrative, cum au fost stabilite în Legea nr. 247/2005, ci a sancționat
pasivitatea manifestată de C.C.S.D. în perioada scursă de la data înregistrării
dosarului, prin neexecutarea atribuțiilor legale în soluționarea dosarului de
despăgubire, urmând astfel ca și în dosarul de față procedurile reglementate de
Legea nr. 247/2005 să fie respectate. Desigur, conform unei jurisprudențe
consolidate a instanței supreme, nu este în discuție termenul de 30 de zile
prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește
modul în care aceeași instanță a soluționat excepția de nelegalitate invocată
de către C.C.S.D., instanța de control judiciar constată că și sub acest aspect
soluția pronunțată este în consonanță cu dispozițiile legale ce reglementează controlul
actelor infralegislative, pe cale incidentală.
Instanța a respins
cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ competente că
soluționeze excepția de nelegalitate a
Dispoziției nr. 675/2003 emisă de P.M. Bistrița,
soluție în acord cu jurisprudența constantă și unitară în materie a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că
dispoziția emisă de
primărie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune
acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat și care
nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidența dispozițiilor art. 5 alin.
(2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele și în
condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului
administrativ.
Așa fiind, este de
prisos ca instanța de control judiciar să examineze motivele indicate de
recurentă, ca fiind de natură să demonstreze neconformitatea dispoziției mai
sus amintite, cu art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Sub aspectul obligării
la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect prima instanță a obligat-o pe
pârâtă, cu acest titlu, la plata sumei de 1.190 lei. Cum a fost admisă acțiunea
reclamanților, pârâta a căzut în pretenții în sensul art. 247 C. proc. civ.,
astfel că în deplină consonanță cu textul legal precitat a fost admis și acest capăt
de cerere, motivațiile recurentei, din perspectiva textului de lege amintit,
fiind complet lipsite de relevanță. De asemenea, nu se justifică reducerea cuantumului
cheltuielilor de judecată din primă instanță. Înalta Curte constată, sub acest aspect,
că onorariul avocațial nu este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii, de
complexitatea dosarului și de munca depusă de avocat, astfel că nu se justifică
aplicarea art. 247 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru considerentele
arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică,
neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.
304
1
C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din
Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.R. prin C.C.S.D.
Văzând că s-au cerut cheltuieli
de judecată în recurs, Înalta Curte, conform art. 247 C. proc. civ., va obliga pârâta
la plata către reclamanți cu acest titlu, a sumei de 2.097,2 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de pârâtul S.R. prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 286 din 2 iulie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la
2.097,2 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 aprilie 2011.