ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2713/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2713/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC N.T. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.N.V.M. și G. PPF H. B.V., anularea Avizului C.N.V.M. din 2 decembrie 2009 de aprobare a "Anunțului privind retragerea acționarilor SC A.R. ARDAF SA în conformitate cu art. 206 din Legea nr. 297/2004 la prețul de 0,11 RON acțiune", precum și suspendarea executării acestui aviz până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
2. Soluția instanței de fond Prin Încheierea din 29 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea reclamantei și, în consecință, a dispus suspendarea executării Avizului C.N.V.M. din 02 decembrie 2009 până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că actul contestat nu conține prevederile minimale impuse de dispozițiile art. 74 alin. (1 3 ) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, aparența de nelegalitate fiind consolidată și de pre-existența unui litigiu care vizează încălcarea drepturilor acționarilor minoritari de către ofertanți prin nesocotirea termenului legal de două luni pentru declanșarea ofertei publice de preluare obligatorie și stabilirea unui preț neobișnuit de scăzut pentru valoarea unei acțiuni.
Condiția prejudiciului iminent a fost apreciată ca îndeplinită prin prisma prețului aparent scăzut stabilit pentru realizarea retragerii acționarilor, având în vedere și obligația impusă de art. 74 alin. (8) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termenul legal, atât pârâta C.N.V.M., cât și pârâta G. PPF H. B.V., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată. Recurenta G. PPF H. B.V. a criticat încheierea recurată pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin faptul că argumentele sale nu au fost menționate și aparent nu au fost analizate de către instanța de fond, susținând și că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantei-intimate reprezentând, de fapt, abuz de drept.
La rândul său, recurenta C.N.V.M. a argumentat detaliat că Avizul C.N.V.M. nr. 59/2009 îndeplinește toate condițiile de fond și formă prevăzute de lege, reprezentând un act adminstrativ care nu este susceptibil în mod practic de suspendare a executării, iar prețul pe acțiune este stabilit în mod echitabil. 4. Considerentele Înaltei Curți Prealabil exercitării controlului judiciar al soluției instanței de fond, Înalta Curte constată că la termenul din 12 mai 2011, reclamanta-intimată SC T.N.G.I.R. SA a depus un înscris arătând că renunță la dreptul privind acțiunea în anulare a Avizului C.N.V.M. din 02 decembrie 2009, precum și la dreptul privind suspendarea executării acestui act, în condițiile art. 247 C. proc.
civ. La rândul său, recurenta-pârâtă G. PPF H. B.V. a învederat, atât în scris cât și prin concluziile susținute în fața Curții, că este de acord cu poziția procesuală a intimatei, potrivit dispozițiilor art. 246 alin. (4) C. proc. civ. Față de această împrejurare, și în raport de dispozițiile art. 247 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate și, potrivit dispozițiilor art. 247 alin. (5) C. proc. civ., va anula încheierea recurată ca efect al renunțării la drept.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile formulate de G. PPF H. B.V. și C.N.V.M. împotriva Încheierii din data de 29 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Anulează încheierea recurată ca efect al renunțării la drept conform art. 247 C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 mai 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.