ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5738/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5738/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea reclamanților, a

obligat pârâta la plata unei amenzi de 20% din salariul brut pe economie pe zi

de întârziere pentru fiecare membru component ai Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor pentru intervalul cuprins între 29 martie 2010 și

până la îndeplinirea obligației dispusă prin sentința nr. 2434 din 9 iunie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

irevocabilă, a respins capetele de cerere privind acordarea de daune materiale

și penalități, ca neîntemeiate și a admis în parte cererea privind obligarea

pârâtei la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată și în consecință

a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 2.000.000 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată.

reținute de prima instanță în motivarea soluției sale.

Prin sentința nr.

2434 din 9 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții T.A.H.,

T.A.Z. și T.M.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să transmită, desemneze

un evaluator pentru întocmirea raportului de evacuare a imobilului cu privire

la care au fost acordate reclamanților măsuri reparatorii, prin echivalent,

prin Dispoziția nr. 6444 din 5 octombrie 2006 emisă de Primăria Municipiului

București.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta, în

temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, s-a arătat, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de

faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul II din Legea nr.

247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii și înregistrării dosarelor,

a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de

despăgubiri.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia

nr. 1067 din 25 octombrie 2010, dosar nr. 2955/2/2009 a respins recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 2434 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Soluția a rămas irevocabilă.

Pentru a pronunța

această hotărârea, Curtea a reținut că neexecutarea deciziei ÎCCJ - SCAF în

termenul de 30 de zile instituit de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se

datorează unor motive obiective explicate de către pârâtă în pozițiile sale

procesuale din întâmpinare și concluzii scrise și pe care Curtea le-a socotit a

fi rezonabile.

Așa cum se desprinde

din textul legal mai sus evocat cât și din jurisprudența CEDO (în special cauza

Ruianu împotriva României și S.C. R.T. S.R.L. împotriva României) neexecutarea

unei hotărâri judecătorești în general și a celei pronunțate de instanța de

contencios administrativ în special trebuie să acorde dreptul la reparație dacă

există culpa autorității.

Antrenarea

răspunderii patrimoniale presupune, între altele, ca fapta să aibă caracter

ilicit și să fie săvârșită cu vinovăție.

Astfel, justificările

prezentate de pârâtă și față pe care reclamanții nu le-au combătut, deși

acesteia i s-a expediat un exemplar din întâmpinare, privind întârzierea

executării s-au datorat în principal lipsei unor acte din dosar transmis spre

analiză de către autoritatea administrației publice locale. S-a avut în vedere

lipsa de la dosar a unor înscrisuri socotite a fi necesare în procedura de

emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.

Așa fiind, Curtea nu

a putut reține că pârâta a refuzat nejustificat executarea deciziei instanței

de contencios administrativ câtă vreme s-a dovedit că dosarul ce cuprinde

actele necesare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire a fost

incomplet.

De asemenea, Curtea a

reținut că pârâta nu a stat efectiv în pasivitate ci a utilizat toate

mijloacele puse la îndemână de lege pentru a complini aceste lipsuri și pentru

a demara toate procedurile administrative în vederea punerii efective în

executare și a executării complete a titlului executoriu.

Din această

perspectivă, Curtea a reținut că cel de-al doilea petit nu a fost dovedit cu

prisosință ceea ce a condus la concluzia că acțiunea promovată de reclamanții

sub acest aspect este neîntemeiată și conform art. 24 rap. la art. 25 Curtea a

respins-o ca atare.

de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin

Președinte.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, prin Președinte, invocând motivul de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile cu caracter general

cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a

combătut hotărârea Curții de Apel sub următoarele aspecte:

conducătorului autorității pârâte, Președintele Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004 o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie/zi

de întârziere, începând cu data de 29 martie 2010 și până la executarea

efectivă a sentinței nr. 2493 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, deși

acesta nu a fost citat și nu a fost parte în cauză.

În dezvoltarea

acestui motiv, recurenta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004 corelate cu cele ale art. 25 din același act normativ,

sancțiunea amenzii nu poate fi aplicată decât personal conducătorului

autorității publice obligată prin hotărâre la una din prestațiile expres

prevăzute la art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

În acest sens, a

precizat faptul că în baza art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, instanța

de fond trebuia să pună în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în

cauză a conducătorului autorității pârâte, Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în nume personal.

motivarea căii de atac că prin sentința nr. 2434 din 9 iunie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București recurentul a fost obligat la desemnarea unui evaluator

pentru întocmirea raportului de evaluare. Această obligație a fost îndeplinită

la data de 23 martie 2010, când a avut loc Ședința Comisiei Centrale, înainte

de rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței.

cheltuielile de judecată în cuantum de 2.000.000 RON, se arată că această sumă

este exagerat de mare, fiind vorba de o greșeală materială în cuprinsul acestei

sentințe.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum și sub toate

aspectele, în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse

în continuare.

Analizând cu

prioritate criticile recurentei-pârâte care au fost grupate în primul motiv de

recurs, întrucât vizează încălcări ale normelor de procedură care se încadrează

în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte

stabilește că sunt fondate.

Prin sentința nr.

2434 din 9 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 2955/2/2009 a fost admisă

acțiunea reclamanților și obligată pârâta să desemneze un evaluator în vederea

întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul din București, sector 2.

Reclamanții au

apreciat că instituția pârâtă se află în culpă pentru nerespectarea obligației

de a pune în executare hotărârea judecătorească irevocabilă, solicitând în

conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 obligarea

pârâților, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie/zi

de întârziere, începând din data de 29 martie 2010, până la executarea efectivă

a sentinței nr. 2434 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București.

În cauză, a avut

calitatea de pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin

Președinte.

Instanța de fond a

aplicat fiecărui membru component al Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 modificată, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi

de întârziere, începând cu data de 29 martie 2010 și până la executarea

efectivă a sentinței nr. 2434 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București,

irevocabilă.

Potrivit art. 24

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată:

"Dacă în urma

admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască

sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să

efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și

irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa

unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii.

Alin. (2): în cazul

în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității

publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim

brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la

despăgubiri pentru întârziere."

Înalta Curte constată

că instanța de fond a dispus amendarea unor persoane care nu au avut calitatea

de părți în litigiu, respectiv s-a aplicat sancțiunea pentru fiecare membru

component al autorității pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, fără a-i nominaliza și cita în cauză.

În aceste

circumstanțe, persoanele amendate nu a putut să-și exercite dreptul la apărare,

garantat în legislația națională, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 16

1

din aceeași lege: " Instanța de contencios administrativ poate introduce

în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție,

din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor

subiecte de drept".

Înalta Curte

apreciază că se impunea ca în baza art. 129 alin. (4) C. proc. civ. și art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, prima instanță să pună în discuția părților

introducerea în cauză a conducătorului autorității obligate prin sentința nr.

2434 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București.

În situația în care

această persoană nu participă la judecarea cauzei care o privește în mod

direct, este lipsită de dreptul de a se apăra și de a-și susține interesele

legate de litigiul respectiv.

Instanța de fond

trebuia, în raport de obiectul pricinii, să stabilească și calitatea procesuală

pasivă a părților și să pună în discuție completarea cadrului procesual, prin

introducerea în cauză a conducătorului autorității publice.

Soluția decurge atât

din prevederile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, dar și pentru

asigurarea respectării principiilor contradictorialității și al dreptului la

apărare în vederea garantării unui proces echitabil.

De asemenea, trebuie

avut în vedere faptul că efectele hotărârii judecătorești se întind numai inter

partes, respectiv între părțile în litigiu, ori în situația în care

conducătorul autorității nu a avut calitatea de parte, sentința nu este

opozabilă acestuia.

Neprocedând în modul

enunțat mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lovită de nulitatea

prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidența

motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În rejudecare, se va

pune în discuție introducerea în cauză a conducătorului autorității pârâte,

prin nominalizarea sa.

soluției instanței de recurs

Pentru aceste

considerente, în baza art. 312 alin. (1) - (3) raportat la art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

sentinței nr. 2964 din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2011.