ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2244/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2244/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția comercială, sub nr. 18457/63/2007

reclamantul T.D.D. a chemat în judecată pe pârâta SC G.S.T.S. SRL prin

lichidator judiciar Cab. Ind. Insolvență B.M., solicitând instanței ca prin

sentința ce o va pronunța să dispună anularea hotărârii AGA, a SC G.S.T.S. SRL din

data de 20 februarie 2007.

La data de 8 ianuarie

2009, reclamanta SC I.E. SRL, prin asociat T.D.D., și-a precizat acțiunea,

solicitând constatarea nulității absolute a respectivei hotărâri.

La data de 13

ianuarie 2009, numiții P.V.C. și P.M.L. au formulat cerere de intervenție în

interes propriu, susținând că sunt proprietarii imobilului cumpărat de la SC G.S.T.S.

SRL.

Prin încheierea de

ședință din 17 februarie 2009, prima instanță a calificat cererea ca fiind o

intervenție accesorie în favoarea pârâtului și a admis-o în principiu.

Prin sentința nr. 9

din 3 martie 2009 a Tribunalului Dolj, secția comercială, a fost admisă

excepția lipsei calității de reprezentant, a fost anulată cererea a fost

anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC I.E. SRL, a

fost disjunsă cererea formulată de reclamantul T.D.D. și s-a acordat termen la

data de 31 martie 2010.

Cererea disjunsă a

fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 2971/63/2009.

La data de 29 aprilie

2009 M.F. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, iar prin

încheierea de ședință din 12 mai 2009 a fost respinsă excepția tardivității

cererii de chemare în judecată și a fost încuviințată, în principiu, cererea de

intervenție în interes propriu formulată de M.F.

Prin sentința nr. 15

din 20 mai 2010 a Tribunalului Dolj, secția comercială, a fost admisă acțiunea

formulată de reclamant, a fost admisă cererea de intervenție formulată de M.F.,

a fost respinsă cererea de intervenție formulată de P.V.C. și P.M.L., s-a

dispus anularea hotărârii AGA a SC G.S.T.S. SRL din data de 20 februarie 2007,

fiind obligată pârâta și intervenienții P. la 4000 lei cheltuieli de judecată

către intervenientul M.F.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că la data de 31 august 2007 pârâta, prin

reprezentant B.C., a vândut intervenienților P., imobilul situat în Filiași, compus

din teren în suprafață de 21359 mp, și două construcții, cu ocazia încheierii

contractului fiind prezentată hotărârea AGA a SC G.S.T.S. SRL din 20 februarie

2007 prin care B.C. era împuternicit să semneze orice act prin care imobilul

respectiv ar fi fost închiriat sau vândut.

În urma analizării

raportului de expertiză criminalistică nr. 103 din 16 martie 2010, și a

coroborării acestei probe cu declarațiile martorilor, prima instanță a reținut

că semnăturile de la pozițiile 2 și 3 din hotărârea AGA din 20 februarie 2007,

nu au fost efectuate de către T.D.D. și respectiv M.F., astfel încât hotărârea

respectivă nu reprezintă rezultatul manifestării de voință a tuturor

asociaților, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantul T.D.D., pârâta SC G.S.T.S. SRL și

intervenienții P.V.C. și P.M.L.

Prin decizia nr. 57

din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, au fost

respinse apelurile formulate de pârâta SC G.S.T.S. SRL și intervenienții P.V.C.

și P.M.L., a fost admis apelul formulat de reclamantul T.D.D. fiind obligată

pârâta și intevenienții P. la 5857 lei cheltuieli de judecată la prima instanță

și în apel, în solidar, către apelantul T.D.D.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de apel a reținut următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, cât și prin cererea de intervenție, atât reclamantul cât

și intervenientul M.F. au invocat nulitatea absolută a hotărârii, iar potrivit

art. 132 alin. (3) din LSC, această cerere poate fi invocată de orice persoană

interesată și oricând, instanța de judecată fiind cea îndrituită să dea

încadrarea juridică corectă chiar dacă reclamantul și intervenientul au invocat

dispoziții din Codul civil.

S-a mai reținut că

intervenientul M.F. a susținut că hotărârea este lovită de nulitate absolută,

deoarece nu au fost respectate normele imperative ale legii, cu privire la

convocarea adunării generale, chiar dacă prima instanță a analizat acțiunea și

cererea de intervenție numai în baza anumitor motive și nu în baza tuturor

motivelor invocate de cei doi.

Instanța de apel a

făcut și o verificare a legalității convocării respectivei adunări, concluzionând

că respectiva convocare s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 195 alin.

(3) din Legea nr. 31/1990.

Hotărârea respectivă

este lovită de nulitate absolută, cu atât mai mult cu cât, din probele

administrate, a rezultat că semnăturile celor doi asociați au fost falsificate.

S-a mai reținut că nu

prezintă relevanță faptul că în sarcina lui B.C. – administratorul pârâtei – nu

s-a reținut săvârșirea vreunei infracțiuni important fiind doar faptul că s-a

stabilit că semnăturile de pe hotărâre nu aparțin reclamantului și

intervenientului asociat.

Critica

intervenienților P. cu privire la cheltuielile de judecată a fost găsită

neîntemeiată, cât timp prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., acești intervenienți fiind cei ce au căzut în pretenții.

În ce privește apelul

reclamantului T.D.D. acesta a fost găsit ca fiind fondat, fiind acordate

cheltuielile ce au legătură cu cauza dedusă judecății nefiind luate în calcul

cheltuielile ce exced acesteia.

La data de 21 aprilie

2011 intervenientul intimat M.F. a formulat cerere de completare a

dispozitivului deciziei nr.57/2011, în sensul obligării reclamanților la plata

cheltuielilor de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariu de avocat.

La data de 24 mai

2011, apelantul reclamant T.D.D. a formulat cerere de completare a

dispozitivului aceleiași decizii, în sensul de a se acorda și alte cheltuieli

de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin încheierea nr. 78

din 24 mai 2011 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, a fost admisă

cererea formulată de petentul M.F. și s-a dispus completarea dispozitivului

deciziei nr. 57/2011 a Curții de Apel Craiova, în sensul obligării și

intervenienților P., în solidar, la plata sumei de 6.400 lei onorariu de

avocat, în apel, către M.F., fiind respinsă cererea formulată de către

apelantul reclamant T.D.D.

Împotriva acestor hotărârii

au fost declarate următoarele recursuri:

I. Recurenții

intervenienți P.V.C. și P.M.L. au formulat recurs împotriva deciziei nr. 57 din

19 aprilie 2011, aducându-i următoarele critici:

încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, deoarece

citarea martorului cu rezidență în străinătate nu s-a făcut cu respectarea

dispozițiilor legale.

De asemenea, nu s-a

făcut o analiză riguroasă a motivelor de apel, acestea nefiind înlăturate

motivat, nu au fost analizate toate motivele de apel și nici înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, hotărârea cuprinzând și motive străine de natura

pricinii.

S-a mai susținut că

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea

greșită a legii.

Astfel, deși

reclamantul T.D.D. a indicat înscrisul contestat ca fiind fals și a arătat și

persoana vinovată, formulând plângere penală împotriva pârâtului B.C., organele

de cercetare penală nu au constatat falsul sesizat, situație în care recurenți

intervenienți consideră că este inadmisibilă constatarea faptei respective în

procesul civil.

În ce privește lipsa

convocării tuturor asociaților, la ședința din 20 februarie 2007, s-a învederat

faptul că în cauză nu s-a pus în discuție lipsa acestora de la AGA respectivă, invocându-se doar faptul că nu au semnat respectiva hotărâre, însă nu s-a mai

analizat faptul că intervenientul M.F., deși a susținut că nu a fost prezent la

adunare, din declarațiile martorilor a rezultat că acesta a fost prezent la

adunare, instanța de apel nelămurind aceste aspecte contradictorii.

nu a analizat voința părților, raportat la starea de fapt, neavând în vedere

faptul că împotriva societății pârâte se pornise procedura de executare silită,

și că administratorul societății a garantat obligațiile societății cu bunurile

personale, tocmai în scopul stopării actelor de executare silită.

Această stare de fapt,

coroborată cu prezența tuturor asociaților la ședința respectivă, trebuia să

conducă la concluzia că reclamantul și intervenientul M.F. au știut de

convocare și au dorit vânzarea.

instanța de apel a respins administrarea tuturor probelor solicitate de către

apelanții intervenienți, deoarece aceste probe ar fi condus la aflarea

adevărului, mai ales în ce privește audierea martorului B.M., chiar dacă acesta

locuiește în Italia.

Acest martor trebuia

citat în conformitate cu dispozițiile art.5 din Legea nr.189/2003, adică prin

Ministerul Justiției, și nu direct de către instanță.

cheltuielile de judecată, acestea au fost acordate în mod greșit de către

instanța de apel, deoarece nu s-a făcut dovada generării acestor cheltuieli

prin formularea cererii de intervenție.

analizat greșit criticile cu privire la faptul că reclamantul a invocat ca

fiind temeiuri de drept ale cererii sale, dispozițiile art. 953, art. 954, art.

960 și art. 966 C. civ., însă prima instanță a analizat cererea prin prisma

dispozițiilor Legii nr. 31/1990, făcând aceiași greșeală ca și prima instanță,

încălcând principiul disponibilității, motivele invocate de către reclamant

indicând o nulitate relativă și nu o nulitate absolută.

invocat în cererea de chemare în judecată, motivul legat de neconvocarea

asociațiilor la AGA din 20 februarie 2007, a fost analizat de către instanța de apel, încălcându-se din nou principiul disponibilității.

De asemenea, se

susține că instanța de apel a interpretat greșit atât probele cât și

dispozițiile legale cu privire la convocarea adunării generale a asociaților,

cât timp s-a dovedit că toți asociații au participat la ședința respectivă, și

că voința lor a fost aceea de a vinde imobilul respectiv.

Recurenți

intervenienți mai susțin că atâta timp cât asociați și-au exprimat

consimțământul, în sensul celor discutate, nu are nici o relevanță înscrisul

constatator, adică hotărârea AGA, fiind relevantă doar voința asociaților,

aceea de a vinde imobilul respectiv, din analiza întregului material probator

rezultând faptul că cei trei asociați au vrut să vândă imobilul.

II. Reclamantul

recurent T.D.D. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 57 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, aducându-i următoarele critici:

Decizia recurată

încalcă prevederile art. 304 pct. 4-9 și art. 304

1

C. proc. civ., cu

privire la cheltuielile de judecată.

Astfel, recurentul

reclamant consideră că a dovedit și efectuarea următoarelor cheltuieli, care

sunt legate de cauza dedusă judecății: 50 lei, contravaloare taxă achitată la OCPI Dolj; 2.200 lei, reprezentând deconturi privind două deplasări în Italia; 1078,77 lei,

reprezentând cheltuieli efectuate cu convorbirile telefonice necesare pentru

rezolvarea cauzei; 3.000 lei, reprezentând contravaloarea timpului pierdut cu

prezența în instanță la termenele de judecată.

III. Recurenta-pârâtă

SC G.S.T.S. SRL a formulat recurs împotriva deciziei nr. 57 din 19 aprilie 2011

aducându-i următoarele critici:

instanța de apel nu a administrat probele încuviințate la termenele din 15

martie 2011 și 12 aprilie 2011, mai ales în ce privește audierea martorului B.M.,

acesta fiind nelegal citat de către instanță, încălcându-se dispozițiile art. 5

din Legea nr. 189/2003.

apel cât și prima instanță și-au depășit limitele învestirii, analizând

motivele de nulitate ale hotărârii AGA prin prisma Legii nr. 31/1990 și a

Codului comercial, deși reclamantul și intervenientul au invocat dispoziții ale

Codului civil.

fost evocată nelegalitatea convocării AGA, cât timp acest aspect nu a fost adus

în discuție de către reclamant sau intervenient, mai ales că lipsa dovezii de

convocare nu este relevantă, cât timp aceștia a fost prezenți la adunare.

IV. Intervenienții P.V.C.

și P.M.L. au formulat recurs împotriva încheierii nr. 78 din 24 mai 2011,

aducându-i următoarele critici:

Nu s-a făcut dovada

faptului că suma reprezentând cheltuielile de judecată efectuate de către

reclamant și intervenientul M.F. a fost generată de cererea de intervenție

formulată de către ei.

Se susține, de

asemenea, că reclamantul T.D.D. a depus la dosarul cauzei o procură specială de

reprezentare a intervenientului M.F., motiv pentru care a solicitat cheltuieli

de judecată și pentru acesta, situație în care s-ar acorda de două ori

cheltuieli de judecată.

Totodată, se susține

că aceste cheltuieli sunt nepotrivit de mari, față de efortul efectiv depus de

către apărătorii celor doi.

Analizând hotărârile

atacate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

I. În ce privește

recursul formulat de intervenienții P.V.C. și P.M.L. împotriva deciziei nr. 57

din 19 aprilie 2011.

problema încălcării unor forme de procedură privind citarea, deoarece, pe de o

parte, încălcarea drepturilor procesuale se poate constata numai cu privire la

părțile din dosar, nu și cu privire la martori, iar pe de altă parte, prin

încheierea din 15 martie 2011, s-a dispus decăderea părților din proba

testimonială, nu și citarea martorului B.M..

Instanța de apel a

analizat toate motivele de apel invocate, arătând de ce au fost înlăturate

susținerile apelanților intervenienți.

Oricum, recurenți

intervenienți, deși susțin că instanța de apel nu a analizat toate motivele de

apel și că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată și cu

aplicarea greșită a legii, nu au arătat care anume motive de apel nu au fost

analizate, și nici în ce constă aplicarea greșită a legii, astfel încât analiza

concretă a acestor susțineri nu este posibilă în calea de atac a recursului.

În ce privește faptul

că instanța de apel nu ar fi avut în vedere înscrisurile și celelalte probe

administrate în cauză, această critică vizează temeinicia deciziei recurate,

or, în calea de atac a recursului, nu poate fi examinată decât nelegalitatea

deciziei recurate, pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate

prin O.U.G. nr. 138/2000.

Critica vizând neanalizarea

susținerilor intervenientului M.F. vizează tot netemeinicia deciziei recurate,

și în acest caz aplicându-se cele arătate mai sus.

analizat manifestarea de voință a părților, ajungând la concluzia că nesemnarea

hotărârii AGA din 20 februarie 2007 de către reclamant și intervenientul M.F.,

echivalează cu lipsa acordului celor doi asociați cu privire la cele consemnate

în cuprinsul hotărârii respective, susținerile recurenților intervenienți cu

privire la acest aspect vizând de fapt, tot netemeinicia deciziei recurate.

2011 și respectiv 12 aprilie 2011, s-a dispus, pe de o parte, decăderea

părților din proba testimonială, având în vedere că martorul B.M. nu s-a

prezentat la niciunul din termenele anterioare, deși acesta a fost citat la

adresa procuratorului său din Craiova, iar partea care l-a propus s-a angajat

să-l prezinte în instanță, dar nu l-a adus, iar pe de altă parte, s-a respins

cererea de reaudiere a martorilor deja audiați, instanța de apel considerând că

are suficiente probe la dosarul cauzei pentru a pronunța o soluție temeinică și

legală, toate acestea făcându-se în condiții de contradictorialitate a

părților, astfel încât nu se poate reține că aceste dispoziții ale instanței de

apel ar fi fost date în mod nelegal.

nerespectarea principiului disponibilității, în sensul că reclamantul și

intervenientul M.F. ar fi invocat dispozițiile art. 953, art. 854, art. 960 și art.

966 C. civ., iar instanța de apel, cât și prima instanță ar fi analizat

cererile prin prisma dispozițiilor Legii nr. 31/1990, nu poate fi reținută.

După cum a arătat și instanța de

apel, încadrarea juridică a cererii de chemare în judecată trebuie făcută de

către instanță, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul cererii de chemare în

judecată precizată, cât și din cuprinsul cererii de intervenție în interes

propriu, rezultă că atât reclamantul cât și intervenientul M.F. au făcut

referire la neconvocarea asociaților la adunarea generală, cât și la lipsa

acordului lor de voință cu privire la cele consemnate în hotărârea AGA din 20

februarie 2007, în sensul nesemnării acestei hotărâri.

Prin urmare, în mod legal,

instanța de apel a analizat valabilitatea hotărârii AGA din 20 februarie 2007

din perspectiva condițiilor legale prevăzute de Legea nr. 31/1990 cu privire la

convocarea și adoptarea hotărârilor AGA.

Susținerile

recurenților intervenienți P., cu privire la faptul că toți asociații pârâtei

și-ar fi exprimat consimțământul cu privire la vânzarea imobilului respectiv,

nu pot fi reținute, cât timp această susținere vizează o stare de fapt care nu

a fost reținută de către instanța de apel, instanța de recurs nemaiputând

analiza decizia recurată sub aspectul greșitei rețineri a stării de fapt.

II. Criticile formulate de

recurentul-reclamant T.D.D. nu pot fi reținute:

Astfel, deși recurentul-reclamant

invocă prevederile art. 304 pct. 4-9 C. proc. civ., acesta nu arată, în mod

concret, în ce constă încălcarea fiecăruia dintre aceste puncte, astfel încât

instanța de recurs nu poate face o analiză pertinentă asupra acestor critici.

În ce privește art. 304

1

C. proc. civ., acesta nu este incident în cauză, hotărârea primei instanțe

fiind atacată cu apel și nu direct cu recurs.

Relativ la

neacordarea anumitor cheltuieli de judecată, această critică nu poate fi

reținută, deoarece, aceste aspecte au fost avute în vedere de către instanța de

apel, iar critica vizează netemeinicia deciziei recurate, sub aspectul

acordării cheltuielilor de judecată, or, așa după cum s-a arătat mai sus, sub

acest aspect instanța de recurs nu mai poate analiza decizia instanței de apel.

III. În ce privește recursul

formulat de către recurentă-pârâtă SC G.S.T.S. SRL.

Criticile formulate nu pot fi

reținute.

din 15 martie 2011 și 12 aprilie 2011 instanța de apel a încuviințat

administrarea unor probe noi, ci dimpotrivă, părțile au fost decăzute din proba

testimonială, inclusiv în ce privește audierea martorului B.M., astfel încât nu

aveau cum să fie încălcate dispozițiile art. 5 din Legea nr. 189/2003.

aceleași aspecte invocate și de către recurenți intervenienți P., la analiza

recursului formulat de către aceștia arătându-se motivele pentru care nu au

putut fi reținute criticile respective.

IV. În ce privește

recursul formulat de către recurenții intervenienți P.V.C. și P.M.L. împotriva

încheierii nr. 78 din 24 mai 2011, dar și a deciziei nr. 57 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, cu referire la cheltuielile de judecată, criticile formulate nu pot fi

reținute, pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să

plătească cheltuielile de judecată.

În cauza de față, intervenienții

P., pe de o parte, nu au recunoscut pretențiile reclamantului, iar pe de altă

parte, au formulat propria cerere de intervenție, cerere care le-a fost

respinsă, astfel că, în mod legal, atât prima instanță cât și instanța de apel,

i-a obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către părțile

adverse, respectiv reclamant și intervenientul M.F.

În ce privește critica cu

privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, acest aspect a fost avut în

vedere de către instanța de apel, pe de o parte, iar pe de altă parte, acest

aspect vizează temeinicia deciziei recurate, nu legalitatea acesteia, or, așa

cum s-a mai arătat, sub acest aspect, decizia recurată nu mai poate fi

analizată de către instanța de recurs.

Având în vedere cele de mai sus,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile,

ca nefondate.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

recurenți vor fi obligați la 10.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul

intervenient M.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamantul T.D.D., și de intervenienții P.V.C. ȘI P.M.L.

împotriva deciziei nr. 57/2011 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.

Anulează recursul

declarat de pârâta SC G.S.T.S. SRL împotriva aceleiași decizii, pentru lipsa

calității de reprezentant.

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de intervenienții P.V.C. ȘI P.M.L. împotriva

încheierii nr. 78 din 24 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială,

în dosarul nr. 2971/63/2009.

Obligă recurenții la

plata sumei 10.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului

intervenient M.F.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 3 mai 2012.