ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3762/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 175 din 13 ianuarie 2010, a respins capetele de cerere privind constatarea refuzului de soluționare cerere și de obligare a pârâtului să analizeze/avizeze cererea de redobândire a cetățeniei române, formulate de reclamanta B.E., în contradictoriu cu pârâtul M.J., ca rămase fără obiect, a respins, de asemenea, capătul de cerere privind obligarea la daune morale, ca neîntemeiat și a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 204,3 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit actelor aflate la dosar, pârâtul, prin C.C., a avizat pozitiv cererea reclamantei, în ședința din 4 septembrie 2009, ca urmare a cererii de urgentare a soluționării dosarului, formulată de reclamantă la data de 13 iulie 2009, împrejurare în raport de care a apreciat că primele două capete din acțiune au rămas fără obiect. Cu privire la capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, cu motivarea că reclamanta este cetățean al Republicii Moldova unde și locuiește și nu a făcut dovada că, prin lipsirea de dublă cetățeni pentru perioada cât a așteptat soluționarea cererii sale, a suferit un prejudiciu moral ce ar putea fi cuantificat la 1000 lei.

În sfârșit, instanța a apreciat incidența în speță a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., privind acordarea cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul susținând că, în mod eronat, s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată întrucât, din dispozițiile art. 274 alin. (1), precum și ale art. 275 – art. 276 C. proc. civ., rezultă că suportarea cheltuielilor de judecată revine părții care a pierdut procesul, acordarea cheltuielilor de judecată bazându-se pe existența unei culpe procesuale, condiție neîndeplinită, în speță, față de împrejurarea că, potrivit constatările instanței de fond, și-a îndeplinit obligația de soluționare a cererii reclamantei.

A mai susținut recurentul că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 1079 C. civ., privitoare la punerea în întârziere întrucât acțiunea reclamantei le-a fost comunicată ulterior datei la care și-a îndeplinit obligația de soluționare a cererii acesteia. Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Astfel, este adevărat că, prin adresa nr. 19955/ DC din 11 ianuarie 2010 s-a comunicat intimatei reclamante, de către C.C., avizarea pozitivă a cererii sale, în ședința comisiei din data de 13 ianuarie 2010, însă acest lucru s-a realizat după ce reclamantul formulase, la data de 13 august 2009, prezenta acțiune și după ce întreprinsese, pe cale administrativă mai multe demersuri în același sens, la care recurentul nu a răspuns.

Față de aceste considerente se constată că obligare recurentului la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut în mod corect, în speță fiind incidente prevederile art. 174 și 175 C. proc. civ. În concluzie, sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.J. împotriva sentinței civile nr. 175 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.