ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3762/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 175 din 13

ianuarie 2010, a respins capetele de cerere privind constatarea refuzului de

soluționare cerere și de obligare a pârâtului să analizeze/avizeze cererea de

redobândire a cetățeniei române, formulate de reclamanta B.E., în

contradictoriu cu pârâtul M.J., ca rămase fără obiect, a respins, de asemenea,

capătul de cerere privind obligarea la daune morale, ca neîntemeiat și a

obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 204,3 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, potrivit actelor aflate la dosar, pârâtul, prin C.C., a avizat

pozitiv cererea reclamantei, în ședința din 4 septembrie 2009, ca urmare a

cererii de urgentare a soluționării dosarului, formulată de reclamantă la data

de 13 iulie 2009, împrejurare în raport de care a apreciat că primele două

capete din acțiune au rămas fără obiect.

Cu privire la capătul de cerere

privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, cu motivarea că

reclamanta este cetățean al Republicii Moldova unde și locuiește și nu a făcut

dovada că, prin lipsirea de dublă cetățeni pentru perioada cât a așteptat

soluționarea cererii sale, a suferit un prejudiciu moral ce ar putea fi

cuantificat la 1000 lei.

În sfârșit, instanța a apreciat

incidența în speță a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., privind acordarea

cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul susținând că, în mod eronat, s-a dispus obligarea sa la

plata cheltuielilor de judecată întrucât, din dispozițiile art. 274 alin. (1),

precum și ale art. 275 – art. 276 C. proc. civ., rezultă că suportarea cheltuielilor

de judecată revine părții care a pierdut procesul, acordarea cheltuielilor de

judecată bazându-se pe existența unei culpe procesuale, condiție neîndeplinită,

în speță, față de împrejurarea că, potrivit constatările instanței de fond,

și-a îndeplinit obligația de soluționare a cererii reclamantei.

A mai susținut recurentul că, în

speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 1079 C. civ., privitoare la punerea

în întârziere întrucât acțiunea reclamantei le-a fost comunicată ulterior datei

la care și-a îndeplinit obligația de soluționare a cererii acesteia.

Analizând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent,

precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Astfel, este adevărat că, prin

adresa nr. 19955/ DC din 11 ianuarie 2010 s-a comunicat intimatei reclamante,

de către C.C., avizarea pozitivă a cererii sale, în ședința comisiei din data

de 13 ianuarie 2010, însă acest lucru s-a realizat după ce reclamantul

formulase, la data de 13 august 2009, prezenta acțiune și după ce

întreprinsese, pe cale administrativă mai multe demersuri în același sens, la

care recurentul nu a răspuns.

Față de aceste considerente se

constată că obligare recurentului la plata cheltuielilor de judecată s-a făcut

în mod corect, în speță fiind incidente prevederile art. 174 și 175 C. proc.

civ.

În concluzie, sentința atacată fiind

legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.J. împotriva

sentinței civile nr. 175 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 septembrie 2010.