ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1708/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanta W.S.B.E.V. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC D.A. SRL București, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GIROV și COMUNA GIROV prin PRIMAR V.O. a solicitat anularea licitației publice din data de 17 august 2009 și a tuturor actelor premergătoare sau ulterioare, anularea deciziei de stabilire a ofertei câștigătoare, suspendarea executării contractului de concesiune, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de concesionare cu întocmirea unor documente care să respecte prevederile legale. Cauza a fost înregistrată ca un litigiu în materia contenciosului administrativ având ca obiect anularea unor acte emise de autorități locale (cod 4850). Prin încheierea din 11 februarie 2010 instanța a admis excepția necompetenței materiale invocată de către pârâta SC D.A.

SRL apreciind că este vorba de un contract de natură comercială și nu administrativă, motivat de faptul că bunurile imobile sunt proprietate privată dispunând înregistrarea cauzei pe rolul instanței comerciale. La termenul din 21 octombrie 2010 reclamanta a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către instanța comercială arătând că prin acțiune a solicitat anularea tuturor actelor premergătoare datei de 17 august 2009, precizând că a solicitat anularea H.C.L. Girov nr. 5019 din 4 iunie 2009, .C.L. H H.C.L. de aprobare a organizării procedurii de concesionare a terenului în suprafață de 8 ha, prin licitație publică, anularea H.C.L. de aprobare a documentației de atribuire și a caietului de sarcini, procesul-verbal de deschidere a ofertelor, de analiză și evaluare și decizia comisiei de evaluare a ofertelor.

Prin încheierea din 27 ianuarie 2011, instanța de fond a respins excepția de necompetență materială a completului specializat în soluționarea cauzelor de drept comercial, reținând în esență, în raport de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2009 privind contenciosul administrativ, că față de datele speței, nu s-a constatat niciun temei pentru a califica actele atacate drept acte administrative astfel încât, actuala cauză nu este de competența instanței de contencios administrativ, competența de soluționare fiind în favoarea completului specializat în soluționarea cauzelor comerciale. Prin sentința nr. 342 din 24 februarie 2011 Tribunalul Neamț a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. W.S.B.E.V.

SRL, instanța de fond reținând că autoritatea publică locală a organizat licitație publică în vederea concesionării unei suprafețe de teren de 8 ha aflat în extravilanul comunei Girov terenul fiind proprietatea privată a comunei în vederea amenajării de către adjudecatar a unui spațiu de măsurători și de producție energie eoliană, că reclamanta a dorit să participe la procedura de atribuire însă nu a reușit să îndeplinească toate condițiile de participare, că la licitație au participat 3 societăți iar adjudecatară a fost pârâta SC D.A. SRL. A reținut instanța de fond că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe nerespectarea de către părțile contractante a dispozițiilor O.U.G. nr. 54/2004, dar că bunul concesionat nu aparține domeniului public ci privat al comunei astfel încât, textele de lege a căror încălcare este invocată de reclamantă nu au relevanță în soluționarea cauzei.

Nefiind vorba de concesiunea unor bunuri proprietate publică temeiul de drept pretins a fi încălcat nu a putut fi reținut ca motiv de anulare actelor a căror anulare se cere în actuala cauză. Totodată nu s-a constatat alte motive de nelegalitate care să ducă la anularea actelor a căror anulare se cere în petitul acțiunii. Contractul de concesiune încheiat de societatea pârâtă adjudecatară nu s-a dovedit a fi nelegal, astfel că cererea de suspendare a executării acestuia a fost apreciată ca fiind neîntemeiată. Împotriva încheierii din 27 ianuarie 2011 și a sentinței nr. 342/2011 pronunțată de Tribunalul Neamț a declarat apel reclamanta. În motivarea apelului reclamanta SC E.S.B.E.V. SRL Iași arată sub un prim aspect că în mod greșit instanța de fond a reținut că prezenta cauză nu s-ar supune prevederilor Legii 554/2004, făcând trimitere la definiția dată actului administrativ.

Astfel, se arată că hotărârile 34/2009 și 51/2009 precum și caietul de sarcini solicitate a fi anulate sunt acte unilaterale cu caracter individual emise de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii și care dau naștere la raporturi juridice. Sub un al doilea aspect apelanta arată, că fiind vorba de un teren care făcea parte din domeniul privat al comunei; în lipsa unui act normativ care să conțină prevederi explicite referitoare la metodologia de elaborare a documentației de atribuire și a caietului de sarcini, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile explicite ale O.U.G. nr. 54/2006 ca lege specială, prin care este reglementată întreaga procedură de concesionare.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ fiscal, prin decizia nr. 70 din 30 septembrie 2011, a admis apelul reclamante, a anulat sentința apelată și a trimis cauza Secției de contencios administrativ a instanței pentru următoarele considerente: - în aplicarea principiului disponibilității instanța este ținută a respecta, din perspectiva obiectului acțiunii, voința reclamantului de a învesti instanța și a se pronunța asupra cererilor acestuia. - prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat în primul capăt de cerere anularea licitației din 17 august 2009 și a actelor premergătoare. Ulterior, reclamanta a înțeles să indice ca acte premergătoare mai multe acte, respectiv caietul de sarcini, documentația de atribuire, hotărârea consiliului local nr. 51 din 29 iunie 2009, precum și alte hotărâri ale consiliului, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

- Legea contenciosului administrativ a asimilat actului administrativ doar contractele care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, per a contrario, bunurile care fac parte din domeniul privat neintrând în sfera de aplicare a contenciosului administrativ, însă, instanța era ținută a observa că reclamanta, prin demersul său nu a urmărit doar anularea contractului de concesionare a terenului, ci și anularea unor hotărâri ale consiliului local care au stat la baza emiterii și desfășurării procedurii de licitație publică. - în ipoteza în care se solicita doar anularea unui contract de concesionare având ca obiect un teren aparținând domeniului privat al comunei, puteau fi reținute considerentele instanței cu referire la existența raportului juridic comercial deoarece un astfel de contract intră în sfera raporturilor de drept privat și nu public.

Ținând cont de modul cum a fost formulată acțiunea, se reține că reclamanta a urmărit anularea actelor emise în procedura de licitație publică, iar anularea contractului era doar o consecință a anulării procedurii; - câtă vreme reclamanta a solicitat instanței analiza actelor de autoritate legate de organizarea și desfășurarea procedurii licitației publice, competența de soluționare a cauzei revine instanței de contencios administrativ. Hotărârile consiliului local contestate nu pot fi analizate de un complet specializat în materia dreptului comercial având în vedere că sunt acte administrative emise de o autoritate publică în regim de putere publică în vederea executării în concret a legii și care dau naștere la raporturi juridice.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. W.S.B.E.V. SRL IAȘI solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei recurate. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte: I. Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea aplicabilității în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 54/2006 privind contractul de concesiune de bunuri publice. II. În mod greșit instanța de apel a reținut că bunurile care fac parte din domeniul privat al unității administrației teritoriale nu intră în sfera de aplicare a contenciosului administrativ, chiar dacă este vorba de o procedură de concesionare a unui teren.

I. Prin decizia recurata, instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea aplicabilității în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 54/2006 privind contractul de concesiune de bunuri publice. II. În mod greșit, instanța de apel a reținut faptul că bunurile care fac parte din domeniul privat al unității administrativ teritoriale nu intră în sfera de aplicare a contenciosului administrativ, chiar dacă este vorba de o procedură de concesionare a unui teren. În susținerea acestor critici recurenta – reclamantă aduce următoarea argumentație: - instanța a reținut eronat că în speța de față nu sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 54/2006, cu atât mai mult cu cât ultimul capăt de cerere constă în obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de concesionare a terenului cu respectarea dispozițiilor acestui act normativ, întrucât dispozițiile O.U.G.

nr. 54/2006 sunt pe deplin aplicabile în speța de față, ca efect al normelor de interpretare legislativă și aceasta pentru că: a) în aplicarea dispozițiilor Legii administrației publice nr. 215/2001, republicată, coroborat cu dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, autoritatea administrativ teritorială hotărăște ca bunurile ce aparțin domeniului public sau privat de interes local să fie date în administrare regiilor autonome și instituțiilor publice, să fie concesionate ori să fie închiriate în urma unor licitații publice, organizate în condițiile legii; b) condițiile de desfășurare a procedurilor cu privire la concesionarea bunurilor din domeniu public și privat al statului ori al unităților administrativ teritoriale au fost reglementate inițial de Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor care, însă, a fost abrogată de O.U.G.

nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesionare de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, actualizată, fără ca aceasta din urmă să aducă o nouă reglementare în ce privește concesionarea bunurilor; - lipsa de reglementare în materia concesionării bunurilor a fost acoperită în parte de O.U.G.

nr. 54/2006, care reglementează regimul contractelor de concesiune a bunurilor proprietate publică; - atât Legea nr. 215/2001, cât și Legea nr.213/1998 stipulează faptul că dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniu privat al unităților administrativ - teritoriale este supus regimului juridic de drept comun, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar actele de dispoziție emise în scopul concesionării sau închirierii bunurilor din domeniul public, cât și cele referitoare la înstrăinarea, concesionarea sau închirierea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ - teritoriale trebuie să fie rezultatul unor licitații publice organizate în condițiile legii.

- în același cadru legislativ se constată că dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul privat al statului, cât și al unităților administrativ-teritoriale este supus regimului de drept comun cât timp legea nu dispune altfel, situație în care, în privința concesionării bunurilor, dreptul de proprietate privată nu poate fi supus decât celor mai apropiate reglementări în materie, respectiv O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, pentru stabilirea cadrului de desfășurare a licitațiilor și de atribuire a contractelor.

- potrivit normelor de interpretare sistematică a legii civile, în concursul dintre legea specială și legea generală, câștig va avea întotdeauna legea specială ( generalia specialibus derogant sau specialia generalibus derogant ), iar acolo unde legea generală nu prevede, se aplică întotdeauna legea specială ( generația specialibus non derogant ), chiar dacă acest lucru nu este prevăzut în mod expres în legea specială.

Concluzionează recurenta – reclamantă în sensul că, în situația în care terenul supus procedurii de concesionare face parte din domeniul privat al Comunei Girov, pe baza principiilor de drept, precum și a normelor de interpretare sistemică a legii civile, în lipsa unui act normativ care să conțină prevederi explicite referitoare la metodologia de elaborare a documentației de atribuire și a caietului de sarcini, în cazul procedurii de concesionare a bunurilor proprietate privată a unității administrativ teritoriale sunt pe deplin aplicabile dispozițiile explicite ale O.U.G. nr. 54/2006, ca lege specială, prin care este reglementată întreaga procedură de concesionare. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arăta.

Prin decizia recurată instanța de apel s-a pronunțat asupra naturii administrative a cauzei luând ca repere temeiurile învestirii instanței, în aplicarea principiului disponibilității. Fiind găsită întemeiată critica vizând necompetența materială a instanței civile în soluționarea cauzei cea de-a doua critică, în mod evident, nu a mai fost analizată întrucât punea în discuție chestiuni de fond ce erau exclusiv de resortul instanței în sarcina căreia a fost stabilită competența. În realitate, prin cea de-a doua critică formulată în apel și prin criticile formulate în recurs recurenta – reclamantă propune ca printr-o eventuală substituire a considerentelor hotărârilor atacate să i se creeze un cadru legislativ care să extindă prevederile O.U.G.

nr. 54/2006 specifice contractelor de concesiune având ca obiect terenuri aflate în domeniul public al statului și contractelor de concesiune având ca obiect terenuri aflate în proprietatea privată a statului, pe baza normelor de interpretare sistemică a legii civile. Controlul de legalitate al unei hotărâri se face din perspectiva legii incidente, în forma și conținutul pe care legiuitorul i-au dat-o. Lipsa unor reglementări legale, nu poate fi suplinită de instanța de judecată prin schimbarea unor considerente, calea aleasă de recurenta – reclamantă fiind astfel improprie din acest punct de vedere și contrară limitelor pe care legea fundamentală o conferă puterii judecătorești. În considerarea celor ce preced Înalta Curte constatând că nu este susceptibilă de a fi reformată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. W.S.B.E.V. SRL IAȘI împotriva deciziei nr. 70 din 30 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.