ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2808/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2808/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 15250 din 8 iunie 2010 emisă de pârâtă și obligarea intimatei la recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că i s-a respins de către Comisia de Aplicare a Legii nr. 189/2000, cererea de recunoaștere a calității de refugiat, reținându-se că nu era născut la data strămutării părinților săi și nu se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Prin sentința nr. 259/CA- PI din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului L.N., a anulat Hotărârea nr. 15250 din 08 iunie 20010 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din extrasul din 29 septembrie 2004 emis de Ahivele Naționale - Direcția Județeană Bihor rezultă că tatăl reclamantului L.I., figurează înregistrat anterior date de 18 mai 1942 în Indexul cu evidența refugiaților români din Ungaria, având numărul fișei 2491, iar din declarațiile notariale ale martorilor P.P.
și P.D. s-a reținut că petentul s-a născut în perioada refugiului părinților săi părinții reclamantului care s-au refugiat din localitatea L. -Bihor, în localitatea S.R., județul Arad. A mai reținut prima instanță că reclamantul s-a născut în localitatea de refugiu a părinților săi la data de 1 decembrie 1941, iar din interpretarea teleologică a prevederilor Legii nr. 189/2000 rezultă că scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate din motive etnice, în această categorie intrând și copiii născuți în refugiu, asupra cărora s-au răsfrânt toate consecințele nefavorabile care au decurs din refugiul părinților. Î mpotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză.
Se susține, în esență, că reclamantul nu era născut la momentul refugiului părinților săi, neavând deci capacitate juridică la data strămutării și nici un domiciliu într-o localitate de unde să fi fost strămutat sau refugiat, astfel încât nu îndeplinește condițiile prevăzute de O.G. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.
nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Așadar, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 1 decembrie 1941, în localitatea S.R., județul Arad, după ce, în anul 1940 - în urma Dictatului de la Viena- părinții săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, aflată în județul Bihor. Pe de altă parte, cu înscrisul oficial emis de Arhivele Naționale -Direcția Județeană Bihor și depus la dosar, reclamantul a făcut dovada certă a refugiului părinților săi, aspect neconstestat de autoritatea pârâtă.
Fiind născut în perioada refugiului părinților săi, reclamantul a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat și beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin. Prin urmare, în acord cu prevederile Legii nr. 189/2000 reclamantul are calitatea de refugiat pentru perioada 1 decembrie 1941 - 6 martie 1945, drepturile urmând a i se acorda de la data de 1 a lunii următoare depunerii cererii la comisie, respectiv 1 octombrie 2010. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței civile nr. 259/CA - P.I. din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.