ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5420/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Oradea - secția comercială, contencios administrativ și fiscal

reclamantul S.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de

Pensii Bihor, anularea Hotărârii nr. 15375 din 15 noiembrie 2010 emisă de

pârâtă, contestând temeinicia și legalitatea acesteia în ceea ce privește

stabilirea calității de refugiat a numitei S.V.S., soția reclamantului,

decedată în prezent.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că are calitatea de urmaș al soției sale decedate în anul 2003 S.V.S.,

care în perioada ocupației hortyste: 1 aprilie 1941-martie 1945, a fost

refugiată din localitatea Sântion, în localitatea Beliu.

A mai arătat că

hotărârea atacată este eronată, având în vedere că

reclamantul a probat în fața Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 că mama soției sale decedate era

recăsătorită cu P.

G., iar acesta, profitând

de faptul că era notar, printr-un abuz, a

trecut în cate și copiii

soției sale, proveniți dintr-o căsătorie anterioară tot pe numele de P.

Prin sentința nr. 45/CA din 11

februarie 2011, Curtea de Apel Oradea - secția comercială, contencios

administrativ și fiscal a admis

acțiunea

formulată de reclamantul S.I., a anulat hotărârea nr.

15375 din 15

noiembrie 2010 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și a obligat-o

să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr.

189/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul a

dovedit faptul refugierii soției sale decedate, împreună cu părinții, din cauza

persecuțiilor etnice exercitate de regimul hortyst și a apreciat că numita P.S.

este aceeași persoană cu M.V.S. - soția reclamantului, astfel cum reiese din

Tabelul nominal al refugiaților din anul 1941.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor,

criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în

mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Se susține

în esență că instanța de

fond a interpretat

greșit probele administrate în cauză, având în vedere

că informațiile

obținute de la Arhivele Naționale contrazic celelalte acte din dosar, precum și

declarațiile autentificate ale martorilor în sensul că deși este menționată ca

refugiată numita P.S., în actele de stare civilă ca soție a reclamantului este

menționată M.V.S., neexistând nici un act document care să ateste că este una

și aceeași persoană.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 4 din

Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face

cu acte oficiale eliberate

de organele competente (alin. (1)) sau, în

lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)).

Or, din Tabelul Nominal al

Refugiaților din 1941, declarațiile martorilor P.R.E.L. și A.G.C.A., date în

fața notarului public (f 9 și 10- dosar fond), precum și în fața instanței de

judecată, beneficiare ale Legii nr. 189/2000, precum și din actele de stare

civilă ale soției reclamantului și ale surorii acesteia rezultă cu certitudine

că P.V. - menționată în tabelul refugiaților este una și aceeași persoană cu M.V.S.

(căsătorită S.).

Având în vedere că reclamantul a făcut

dovada calității sale de soț supraviețuitor al numitei S.V.S. (decedată în anul

2003) și, până în prezent nu s-a recăsătorit, iar, în cauză, dovada refugiului

soției reclamantului s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod

corect a admis acțiunea și a obligat pârâtă să-i recunoască reclamantului

calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință,

să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței nr. 45/CA din 11 februarie 2011

a Curții de Apel

Oradea - secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.