ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3201/2011

Asupra cererii de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1309/36/2010 pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta J.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G.R. și cu citarea C.N.C.D., anularea H.G. nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (M. Of. nr. 528/27.07.2010). A solicitat, totodată, în baza dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 și suspendarea executării H.G. nr. 737/2010. Reclamanta a susținut, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat în sensul prevăzut de art. 2 alin. (l) lit. t) din Legea nr. 554/2004 și paguba iminentă, așa cum este definită de art. 2, alin. (l), lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 13 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1309/36/2010, a admis cererea formulată de reclamanta J.M., în contradictoriu cu pârâții G.R., și C.N.C.D., și a dispus suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. A acordat termen pentru judecata pe fond la data de 10 ianuarie 2011. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în speță, este îndeplinită condiția cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport de dispozițiile actului normativ contestat.

Curtea a apreciat că toate indiciile prezentate de reclamantă, cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a atitudinii acesteia precum și efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ, sunt de natură a argumenta cazul bine justificat. Astfel, H.G. nr. 737/2010, act administrativ unilateral cu caracter normativ, reglementează metodologia de recalculare a pensiilor stabilite anterior Legii nr. 119/2010, potrivit legislației speciale și prin algoritmul prevăzut în conținutul acesteia, se aduce atingere dreptului la pensie al reclamantei, drept prestabilit în baza unei legislații în vigoare la data pensionarii, ce i-a conferit acesteia o „speranța legitimă”.

Prima instanță a mai reținut că actele dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă și îndeplinirea condiției privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție și la dreptul care a fost încălcat. Pornind de la definiția dată „pagubei iminente” de către art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanța a constatat că necesitatea suspendării actului administrativ în litigiu se impune pentru evitarea acesteia.

Fiind de principiu faptul că recalcularea pensiilor stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, precum și determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, este prevăzută de legea organică, Legea nr. 119/2010, iar dispozițiile actului administrativ contestat, care sunt date în executarea acestei legi, face pentru prima dată referiri la algoritmul de calcul al pensiei pentru beneficiarii pensiilor de serviciu, Curtea a apreciat că este dovedit caracterul iminent al prejudiciului suportat de reclamantă. Acesta rezultă, de altfel și din dispozițiile art. 2 din H.G.

nr. 737/2010 potrivit cărora: „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pensiile de serviciu, stabilite în baza legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare”. Curtea a reținut că această stare de fapt este de natură a crea un dezechilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, care există ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă și disproporționată.

Totodată, Curtea, în considerentele hotărârii, a invocat Jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că noțiunea de „bun”, ca obiect al dreptului de proprietate, consacrat și protejat de art. l, paragraful 1 din Primul Protocol Adițional, include orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economica, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilată unui drept de proprietate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul G.R. criticând-o ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut, în esență că, în cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004. Astfel, în ceea ce privește prima condiție considerentele reținute în conținutul încheierii atacate sunt lipsite de fundament juridic.

A arătat recurentul că statutul personalului auxiliar de specialitate spre deosebire de cel al magistraților nu are fundament constituțional. Cele două categorii de personal se află în situații diferite care legitimează și chiar impun aplicarea unui tratament juridic diferit, care are la bază o motivare obiectivă și rezonabilă. Așadar, din această perspectivă nu se poate reține încălcarea art. 14 din C.E.D.O. privitor la interzicerea discriminării. A susținut recurentul că situația premisă pe care instanța își fundamentează raționamentul juridic este total greșită, argumentele reținute de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr. 873/2010 referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților neputând fi extrapolate și aplicate prin analogie și în ipoteza pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar.

S-a mai învederat că limitele în perimetru cărora instanța de contencios administrativ este îndrituită să se pronunțe vizează, exclusiv, legalitatea hotărârii de guvern supuse controlului prin raportare la dispozițiile primare în baza cărora hotărârea a fost emisă. Or, a susținut recurentul, în speța dedusă spre soluționare în nici un caz nu s-ar putea reține existența „unor îndoieli serioase cu privire la legalitatea hotărârii”, în condițiile în care H.G. nr. 737/2010 a fost emisă în temeiul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care autoriza Guvernul să aprobe prin hotărâre Metodologia de recalculare a pensiilor prevăzută la art. l din lege.

Recurentul a mai susținut că, în ceea ce privește cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, aceea a pagubei iminente, cuantumul pensiei, rezultat în urma recalculării nu constituie prin el însuși un motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare, cu atât mai mult cu cât elementele și criteriile luate în considerație la recalculare, prin Metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin lege, respectiv Legea nr. 119/2010, în temeiul căreia a fost adoptată hotărârea. Înalta Curte, analizând recursul în raport cu criticile formulate, înscrisurile care există la dosarul cauzei, apărările părților și dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Legea nr. 554/2004, modificată și completată stabilește, prin dispozițiile art. 14, condițiile în care instanța de contencios administrativ poate suspenda executarea unui act administrativ. Procedura suspendării actului administrativ este o excepție de la executarea din oficiu a actului și se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două ipoteze ale textului, și anume: cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Îndeplinirea condiției cazului bine justificat presupune aprecierea cu deplină obiectivitate a aparenței de ilegalitate a actului administrativ. Însăși Legea nr. 554/2004 modificată și completată definește cazul bine justificat în art. 2 alin. (l) lit. t) ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Astfel, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care țin de legalitatea actului administrativ, deoarece acestea vizează fondul cauzei și pot fi analizate numai în cadrul soluționării acțiunii în anularea actului. În esență, reclamanta a invocat, în principal, ca fiind împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, motive de neconstituționalitate, de nelegalitate, de încălcare a principiilor și drepturilor fundamentale ale cetățenilor consacrate de dreptul comunitar și de tratatele și pactele internaționale ratificate de România în această materie. Aceste aspecte au fost reținute și de prima instanță. Încălcarea principiului legalității în dreptul administrativ și a principiului priorității dreptului comunitar sau a drepturilor fundamentale ale cetățenilor pot fi analizate numai cu ocazia soluționării fondului pricinii.

Este adevărat că instanța de contencios administrativ are competența verificării respectării de către actele administrative a supremației Constituției, a legilor, principiilor și drepturilor fundamentale consacrate de Constituție, însă, o atare analiză este completă și nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei, argumentele invocate ținând chiar de legalitatea actului administrativ și nu poate fi făcută pe calea unei cereri de suspendare a executării actului administrativ pentru care este interzisă prejudecarea fondului.

În altă ordine, referirile recurentului la Decizia Curții Constituționale nr. 873/2010 vizează faptul că instanța de contencios constituțional a constatat constituționalitatea prevederilor legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu excepția dispozițiilor art. l lit. c). Înalta Curte reține că argumentul potrivit căruia verificarea legalității actului administrativ normativ trebuie extinsă de la raportarea lui la cuprinsul Legii nr. 119/2010 și în raport cu dispozițiile constituționale este pertinent numai în cadrul analizei pe fond a actului, deoarece neconstituționalitatea privește, în primul rând legea și care se extinde, în urma acestei constatări și la actul administrativ de rang subordonat legii.

Înalta Curte reține că nerespectarea prevederilor constituționale nu poate face obiectul unei analize a cazului bine justificat. În concluzie, concordanța actului administrativ cu legea și mai ales cu principiile și drepturile cetățenilor ține de însăși legalitatea actului administrativ și nu poate fi analizată în cadrul unei proceduri excepționale, de suspendare a executării actului administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Cu privire la îndeplinirea condiției prevenirii pagubei iminente, în cauza de fată, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă a dovedit îndeplinirea celei de-a doua condiții, întrucât, într-adevăr, ca efect al recalculării pensiilor, drepturile stabilite sunt cu aproximativ 70 % mai mici decât cele anterioare.

Această situație nu este însă de natură a conduce la o soluție a suspendării executării actului administrativ, întrucât, Înalta Curte, nu a decelat elemente de nelegalitate evidentă a actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate în procedura sumară cu care este învestită. Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va admite recursul și va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de G.R. împotriva încheierii din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ și fiscal. Casează hotărârea atacată și respinge cererea de suspendare formulată de J.M. ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2011.