ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3201/2011

Asupra cererii de față;

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 1309/36/2010

pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanta J.M. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul G.R. și cu citarea C.N.C.D., anularea H.G. nr. 737/2010

privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu

prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor (M. Of. nr. 528/27.07.2010).

A solicitat, totodată, în baza dispozițiilor

art. 15 din Legea nr. 554/2004 și suspendarea executării H.G. nr. 737/2010.

Reclamanta a susținut, în esență, că

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004,

respectiv existența cazului bine justificat în sensul prevăzut de art. 2 alin. (l)

lit. t) din Legea nr. 554/2004 și paguba iminentă, așa cum este definită de art.

2, alin. (l), lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ și fiscal, prin

încheierea din 13 decembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1309/36/2010, a

admis cererea formulată de reclamanta J.M., în contradictoriu cu pârâții G.R.,

și C.N.C.D., și a dispus suspendarea executării H.G. nr. 737/2010 până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

A acordat termen pentru judecata pe

fond la data de 10 ianuarie 2011.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că, în speță, este îndeplinită condiția cazului bine justificat

impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport de dispozițiile actului

normativ contestat.

Curtea a apreciat că toate indiciile

prezentate de reclamantă, cu privire la nelegalitatea actului administrativ

atacat, împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a

induce o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, a

abuzului autorității, a atitudinii acesteia precum și efectele posibile și

previzibile ale executării actului administrativ, sunt de natură a argumenta

cazul bine justificat.

Astfel, H.G. nr. 737/2010, act

administrativ unilateral cu caracter normativ, reglementează metodologia de

recalculare a pensiilor stabilite anterior Legii nr. 119/2010, potrivit

legislației speciale și prin algoritmul prevăzut în conținutul acesteia, se

aduce atingere dreptului la pensie al reclamantei, drept prestabilit în baza

unei legislații în vigoare la data pensionarii, ce i-a conferit acesteia o

„speranța legitimă”.

Prima instanță a mai reținut că actele

dosarului și ansamblul circumstanțelor cauzei atestă și îndeplinirea condiției

privind iminența pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuție și la dreptul

care a fost încălcat.

Pornind de la definiția dată „pagubei

iminente” de către art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ, instanța a constatat că necesitatea suspendării actului

administrativ în litigiu se impune pentru evitarea acesteia.

Fiind de principiu faptul că

recalcularea pensiilor stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter

special, cuvenite sau aflate în plată, precum și determinarea punctajului mediu

anual și a cuantumului fiecărei pensii, este prevăzută de legea organică, Legea

nr. 119/2010, iar dispozițiile actului administrativ contestat, care sunt date

în executarea acestei legi, face pentru prima dată referiri la algoritmul de

calcul al pensiei pentru beneficiarii pensiilor de serviciu, Curtea a apreciat

că este dovedit caracterul iminent al prejudiciului suportat de reclamantă.

Acesta rezultă, de altfel și din dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 737/2010

potrivit cărora: „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a

prezentei hotărâri, pensiile de serviciu, stabilite în baza legilor cu caracter

special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea

punctajului mediu anual și a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se

algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de

pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările

ulterioare”.

Curtea a reținut că această stare de

fapt este de natură a crea un dezechilibru între interesul general și

imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei, care există ori

de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să

suporte o sarcină excesivă și disproporționată.

Totodată, Curtea, în considerentele

hotărârii, a invocat Jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că noțiunea de „bun”,

ca obiect al dreptului de proprietate, consacrat și protejat de art. l,

paragraful 1 din Primul Protocol Adițional, include orice interes al unei

persoane de drept privat care are o valoare economica, astfel încât dreptul la

pensie poate fi asimilată unui drept de proprietate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs pârâtul G.R. criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut, în esență că, în

cauză nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (l) din

Legea nr. 554/2004.

Astfel, în ceea ce privește prima

condiție considerentele reținute în conținutul încheierii atacate sunt lipsite

de fundament juridic.

A arătat recurentul că statutul

personalului auxiliar de specialitate spre deosebire de cel al magistraților nu

are fundament constituțional. Cele două categorii de personal se află în

situații diferite care legitimează și chiar impun aplicarea unui tratament

juridic diferit, care are la bază o motivare obiectivă și rezonabilă. Așadar,

din această perspectivă nu se poate reține încălcarea art. 14 din C.E.D.O.

privitor la interzicerea discriminării.

A susținut recurentul că situația

premisă pe care instanța își fundamentează raționamentul juridic este total

greșită, argumentele reținute de Curtea Constituțională în cuprinsul Deciziei nr.

873/2010 referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților neputând fi

extrapolate și aplicate prin analogie și în ipoteza pensiilor de serviciu ale

personalului auxiliar.

S-a mai învederat că limitele în

perimetru cărora instanța de contencios administrativ este îndrituită să se

pronunțe vizează, exclusiv, legalitatea hotărârii de guvern supuse controlului

prin raportare la dispozițiile primare în baza cărora hotărârea a fost emisă.

Or, a susținut recurentul, în speța dedusă spre soluționare în nici un caz nu

s-ar putea reține existența „unor îndoieli serioase cu privire la legalitatea

hotărârii”, în condițiile în care H.G. nr. 737/2010 a fost emisă în temeiul art.

3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care autoriza Guvernul să aprobe prin

hotărâre Metodologia de recalculare a pensiilor prevăzută la art. l din lege.

Recurentul a mai susținut că, în ceea

ce privește cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 alin. (l) din Legea nr.

554/2004, aceea a pagubei iminente, cuantumul pensiei, rezultat în urma

recalculării nu constituie prin el însuși un motiv suficient pentru admiterea

cererii de suspendare, cu atât mai mult cu cât elementele și criteriile luate

în considerație la recalculare, prin Metodologia prevăzută de H.G. nr. 737/2010,

sunt cele stabilite prin lege, respectiv Legea nr. 119/2010, în temeiul căreia

a fost adoptată hotărârea.

Înalta Curte, analizând recursul în

raport cu criticile formulate, înscrisurile care există la dosarul cauzei,

apărările părților și dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este

fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Legea nr. 554/2004, modificată și

completată stabilește, prin dispozițiile art. 14, condițiile în care instanța

de contencios administrativ poate suspenda executarea unui act administrativ.

Procedura suspendării actului

administrativ este o excepție de la executarea din oficiu a actului și se poate

dispune numai dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două ipoteze ale textului,

și anume: cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Îndeplinirea condiției cazului bine

justificat presupune aprecierea cu deplină obiectivitate a aparenței de

ilegalitate a actului administrativ.

Însăși Legea nr. 554/2004 modificată

și completată definește cazul bine justificat în art. 2 alin. (l) lit. t) ca

fiind „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”.

Astfel, cazul bine justificat nu poate

fi argumentat prin invocarea unor aspecte care țin de legalitatea actului

administrativ, deoarece acestea vizează fondul cauzei și pot fi analizate numai

în cadrul soluționării acțiunii în anularea actului.

În esență, reclamanta a invocat, în

principal, ca fiind împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ, motive de neconstituționalitate, de

nelegalitate, de încălcare a principiilor și drepturilor fundamentale ale

cetățenilor consacrate de dreptul comunitar și de tratatele și pactele

internaționale ratificate de România în această materie. Aceste aspecte au fost

reținute și de prima instanță.

Încălcarea principiului legalității în

dreptul administrativ și a principiului priorității dreptului comunitar sau a

drepturilor fundamentale ale cetățenilor pot fi analizate numai cu ocazia

soluționării fondului pricinii.

Este adevărat că instanța de

contencios administrativ are competența verificării respectării de către actele

administrative a supremației Constituției, a legilor, principiilor și

drepturilor fundamentale consacrate de Constituție, însă, o atare analiză este

completă și nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei,

argumentele invocate ținând chiar de legalitatea actului administrativ și nu

poate fi făcută pe calea unei cereri de suspendare a executării actului

administrativ pentru care este interzisă prejudecarea fondului.

În altă ordine, referirile

recurentului la Decizia Curții Constituționale nr. 873/2010 vizează faptul că

instanța de contencios constituțional a constatat constituționalitatea

prevederilor legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu

excepția dispozițiilor art. l lit. c).

Înalta Curte reține că argumentul

potrivit căruia verificarea legalității actului administrativ normativ trebuie

extinsă de la raportarea lui la cuprinsul Legii nr. 119/2010 și în raport cu

dispozițiile constituționale este pertinent numai în cadrul analizei pe fond a

actului, deoarece neconstituționalitatea privește, în primul rând legea și care

se extinde, în urma acestei constatări și la actul administrativ de rang

subordonat legii.

Înalta Curte reține că nerespectarea

prevederilor constituționale nu poate face obiectul unei analize a cazului bine

justificat.

În concluzie, concordanța actului

administrativ cu legea și mai ales cu principiile și drepturile cetățenilor

ține de însăși legalitatea actului administrativ și nu poate fi analizată în

cadrul unei proceduri excepționale, de suspendare a executării actului

administrativ, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată.

Cu privire la îndeplinirea condiției

prevenirii pagubei iminente, în cauza de fată, Înalta Curte constată că

recurenta - reclamantă a dovedit îndeplinirea celei de-a doua condiții,

întrucât, într-adevăr, ca efect al recalculării pensiilor, drepturile stabilite

sunt cu aproximativ 70 % mai mici decât cele anterioare.

Această situație nu este însă de

natură a conduce la o soluție a suspendării executării actului administrativ,

întrucât, Înalta Curte, nu a decelat elemente de nelegalitate evidentă a

actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate în procedura

sumară cu care este învestită.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și

netemeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va

admite recursul și va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii

de suspendare a executării actului administrativ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.R.

împotriva încheierii din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și respinge cererea

de suspendare formulată de J.M. ca neîntemeiată. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 iunie 2011.