ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2260/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 68 din 8 aprilie

2009 a Curții de Apel Pitești s-a declinat competența de soluționare a

cererilor formulate de reclamanții N.C., P.L., S.C., O.D., P.I., P.V.D., M.N.,

C.A., B.F., C.M., B.T., B.S., B.D., M.F., B.V.S. și B.I., în contradictoriu cu

pârâții M.J.L.C., Înalta Curte de Casație și Justiție, M.M.F.E.Ș., respectiv

M.F.P., în favoarea Curții de Apel București.

La data de 23 iunie

2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, prin Sentința civilă nr. 2680 a respins acțiunea formulată ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea formulată la data de 25

februarie 2009, reclamanții au contestat Hotărârea nr. 790 din 27 august 2008

emisă de C.N.C.D., prin care s-a respins solicitarea acestora de constatare a

discriminării prin excluderea de la acordarea creșterilor salariale prevăzute

de art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 10/2007, cu motivarea că C.N.C.D. nu are

competența de a soluționa sesizările cu privire la măsurile legislative

adoptate în contextul politicii de salarizare din domeniul bugetar.

A mai reținut

instanța că, în opinia reclamanților, nu se pune problema reparării unui

eventual prejudiciu creat prin norme edictate de puterea legislativă, prin

desființarea normelor juridice instituite prin lege și respectiv crearea în

locul acestora a altor norme sau substituirea lor cu norme cuprinse în alte

acte normative, ci direct aceea a recunoașterii îndreptățirii la primirea unor

sume de bani în temeiul unor acte normative existente, o asemenea operațiune

nepresupunând vreun fel de interferență a puterilor în stat. Din analiza

actelor dosarului, judecătorul fondului a reținut că prin sesizarea C.N.C.D.

reclamanții au solicitat practic extinderea aplicării prevederilor O.G. nr.

10/2007, la categoria profesională a magistraților, salarizați printr-un act

normativ distinct, invocând principiul constituțional al egalității între

cetățeni. În raport cu solicitarea reclamanților, s-a constatat că potrivit

art. 19 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, text în vigoare la data pronunțării

hotărârii atacate, sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în

contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul

bugetar nu intră în competența de soluționare a C.N.C.D.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, criticile formulate de

recurenți nu au fost structurate în motive de recurs conform prevederilor art.

304 C. proc. civ.

După modul în care au

fost expuse, Înalta Curte reține că acestea vizează hotărârea fondului sub

următoarele aspecte:

Încălcarea

dispozițiilor legale care reglementează procedura de citare.

Recurenții arată că

hotărârea a fost pronunțată la data de 23 iunie 2009 deși procedura de citare

pentru acest termen nu a fost îndeplinită cu nici un reclamant.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată, recurenții susțin că pârâții nu au calitate

procesuală pasivă în cauză.

Recurenții reiau

aceleași aspecte din acțiune, arătând că în speță, C.N.C.D. nu este chemat să

creeze și să adauge la lege, ci să-și exercite atributul legal privind

constatarea dreptului magistraților la întregirea veniturilor cu sporul

prevăzut de O.G. nr. 19/1007, a cărui neacordare s-a constituit într-un

tratament discriminatoriu.

Intimatul-pârât M.J.

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.

Răspunzând în parte

criticilor cuprinse în memoriul din recurs, acesta a arătat, în esență, că nu

poate fi reținută o stare de discriminare prin prevederea de către legiuitor a

anumit drepturi în favoarea unor anumite categorii de personal salarizat de la

bugetul de stat și neprevederea acelorași drepturi în favoarea altor categorii

profesionale.

Intimata Înalta Curte

de Casație și Justiție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu

motivarea că recurenții reclamanți nu s-au aflat în raporturi de muncă cu

această instituție publică.

Intimatul M.M.F.P.S.

prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

cât și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că este legală așa încât o va menține.

Reclamanții-reclamanți

prin mandatar au supus controlului de legalitate exercitat de instanța de

contencios administrativ Hotărârea nr. 790 din 27 august 2007 a C.N.C.D., prin

care li s-a respins memoriul privind constatarea existenței unei situații

discriminatorii între magistrați și alte categorii profesionale, prin

excluderea acestora de la beneficiul drepturilor reprezentând creșterile

salariale acordate prin O.G. nr. 10/2007.

Atât prin cererea de

chemare în judecată cât și prin motivele de recurs, petiționarii în cauză nu

și-au menționat domiciliile, însă și-au desemnat ca reprezentant pe V.S. la

domiciliul căruia s-a îndeplinit procedura de citare, atât la fondul cauzei cât

și în recurs.

Art. 114 C. proc.

civ. prevede posibilitatea că în situația pluralității de reclamanți aceștia să

fie reprezentanți de unul dintre ei pentru a se asigura desfășurarea normală a

activității de judecată și "îndeplinirea procedurii de comunicare a

actelor procesuale, numai pe numele mandatarului la domiciliul sau la sediul

acestuia".

Prin urmare, numirea

unui mandatar de către reclamanți, a avut drept consecință citarea și

comunicarea actelor procesuale la domiciliul mandatarului indicat prin acțiune.

Cum

recurenții-reclamanți nu au făcut dovada revocării acestui mandat, nu pot

susține cu temei că procedura de citare nu a fost corect îndeplinită cu fiecare

dintre reclamanți.

Modul în care este

reglementată procedura de soluționare a sesizărilor adresate C.N.C.D. cuprinde

elementele definitorii ale procedurii administrativ-jurisdicționale, hotărârea

adoptată având natura juridică a unui act administrativ jurisdicțional, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, contrar

celor susținute de recurenții reclamanți direct în recurs, având în vedere că

pârâții intimați au fost părți în procedura administrativ jurisdicțională, unde

s-au stabilit raporturile juridice dintre petiționari și acești pârâți, în mod

corect, au făcut obiectul cercetării primei instanțe, fiind citate ca părți

pârâte în prezenta cauză.

Prin cuprinsul

hotărârii atacate se constată că pârâții au fost citați conform prevederilor

art. 20 alin. (4), (5) și (6) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare, motiv pentru care criticile

formulate de recurenți sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Verificând pe fond,

motivele de recurs, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Prin hotărârea

contestată s-a reținut că, C.N.C.D. s-a pronunțat, în esență, pe solicitarea

reclamanților, pe excepție reținând că nu are competența de a soluționa

sesizările cu privire la măsurile legislative adoptate în legătură cu

salarizarea personalului din sectorul bugetar.

Într-adevăr, din

examinarea O.G. nr. 137/2000 rezultă că atribuțiile Consiliului și controlul

exercitat de acest organ nu privesc modul de reglementare a unor relații

sociale prin lege ori alte acte normative, respectiv la aprecierea soluțiilor

legislative alese de către legiuitor, ci la modul de aplicare a unor dispoziții

legale care instituie anumite drepturi.

Așa cum s-a apărat

intimatul M.J., prin sesizarea adresată C.N.C.D., reclamanții au solicitat

practic extinderea aplicării prevederilor O.G nr. 10/2007 privind creșterile

salariale acordate în anul 2007 și la categoria profesională a magistraților,

salarizați printr-un act normativ distinct, invocând principiul constituțional

al egalității între cetățeni.

Însă, potrivit art.

19 alin. (3) din O.G nr. 137/2000, în vigoare la data pronunțării hotărârii de

către C.N.C.D., sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în

contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul

bugetar nu intră sub competența de soluționare a C.N.C.D.

Mai mult, stabilirea

prin lege a unor drepturi în beneficiul unor categorii profesionale în mod

diferit în raport de altele, ori nereglementarea unor drepturi ce țin de

statutul profesional al unor categorii, nu poate fi cercetată din punctul de

vedere al discriminării, în condițiile O.G. nr. 137/2000.

Curtea

Constituțională prin Decizia nr. 1.325 din 04 decembrie 2008, publicată în M.

Of. al României, Partea I nr. 872/23.12.2008, a statuat în sensul ca

reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în

favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu

modificările și completările ulterioare.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că recursul este nefondat, motiv pentru care,

în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de N.C., P.L., S.C., O.D., P.I., P.V.D., M.N., C.A., B.F., C.M., B.T.,

B.S., B.D., M.F., B.V.S. și B.I. prin reprezentant V.S. împotriva Sentinței

civile nr. 2680 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 aprilie 2010.