ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1914/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1914/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 275 din 23 decembrie 2010 a
Tribunalului Suceava, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C.
pen. raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. și art.
320
1
C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A.C. pentru
săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat la o
pedeapsă de 7 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pe o perioadă
de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului
drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) cu titlu de
pedeapsă accesorie.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus
menținerea arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată
durata reținerii și arestării preventive de la data de 19 octombrie 2010 la zi.
În baza art. 14 si art. 346 C. proc. pen., raportat la art.
998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.901,46 lei către
partea civilă Spitalul clinic de urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu" Iași,
reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții civile S.N.
În baza art. 109 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus
restituirea către martorul A.V. a sabiei înaintate către camera de corpuri
delicte prin adresa 12113/86/2010 din 1 noiembrie 2010 a Tribunalului Suceava.
În baza art. 347 raportat la art. 3201 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus
disjungerea acțiunii civile a părții civile S.N.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că
inculpatul A.C. este cunoscut cu antecedente penale deoarece în perioada
minorității a săvârșit infracțiunea de viol, prev. de art. 197 alin. (2) lit.
a) C. pen., fiind condamnat - prin sentința penală nr. 346 din 26 mai 2003 a
Judecătoriei Fălticeni - la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare; inculpatul a
fost arestat la data de 31 ianuarie 2003 și liberat la data de 18 octombrie
2003, cu rest neexecutat de 194 zile (f. 142-150). întrucât pedeapsa aplicată
de instanță nu a constituit un avertisment pentru persoana acestuia, în cursul
lunii decembrie 2008 inculpatul a săvârșit împreună cu alte persoane și o
infracțiune de furt calificat; prin ordonanța Parchetului de pe lângă
Judecătoria Fălticeni, cu nr. 68/P/2009, din data de 15 iulie 2009, a fost
sancționat cu o amendă administrativă.
La data de 18 aprilie 2010, în jurul orelor 16:30, inculpatul
s-a deplasat la discoteca aparținând SC S. SRL, situată în centrul comunei
Mălini. în jurul orelor 17:30 cu aproximație, după ce a consumat o cantitate
nedeterminată de băuturi alcoolice inculpatul, aflându-se pe scările localului,
a spart o sticlă. Aflată în apropiere de locul respectiv, partea vătămată S.N.
s-a deplasat spre inculpat și i-a solicitat să fie atent la modul în care se
comportă în local.
Ulterior acestui incident, inculpatul a intrat în discotecă
(aflată la primul etaj al clădirii) unde a continuat să consume băuturi
alcoolice; la rândul său, partea vătămată a intrat în bar (situat la parterul
clădirii), loc unde a început să consume o cantitate nedeterminată de băuturi
alcoolice. în jurul orelor 20:30 inculpatul a coborât din discotecă în bar,
comandându-și o bere. Aflându-se la una dintre mese, partea vătămată - în stare
avansată de ebrietate la acel moment - a considerat că inculpatul îl privește
într-un mod „necorespunzător", motiv pentru care s-a deplasat spre acesta,
l-a lovit cu palma peste față, după care i-a solicitat să părăsească barul.
întrucât inculpatul s-a împotrivit, partea vătămată l-a „condus" pe acesta
spre ieșire. Imediat după plecarea inculpatului din bar partea vătămată a
revenit la masa sa, s-a așezat cu spatele spre ușa de acces, continuând să
consume băuturi alcoolice și să poarte diverse discuții cu persoanele care se
aflau la masa sa - G.I. (f. 48), T.C.C. (f. 52), B.I. (f. 55).
Vizibil deranjat de modul în care s-a comportat partea
vătămată, inculpatul a adoptat hotărârea de se răzbuna pe aceasta. în acest
sens, părăsind perimetrul localului și observându-i pe martorii A.I. (f. 92) și
A.V. (f. 85) s-a deplasat spre aceștia și le-a solicitat în mod imperios să-1
ajute să-1 bată pe S.N. Deși cei doi martori au refuzat acest lucru, inculpatul
le-a solicitat din nou, în mod insistent, ajutorul. S-a reținut că martorul
A.V. era împreună cu prietena sa A.D. (f. 82), deplasându-se dinspre bar spre
sediul Postului local de poliție. Mergând împreună cu aceștia pe o distanță de
aproximativ 100 m, inculpatul a continuat insistent să-i solicite ajutorul
martorului A.V., cerând ca acesta să-i dea inclusiv un cuțit (f. 86) - la toate
aceste cereri martorul A.V. i-a răspuns inculpatului că nu intenționează să-l
ajute și l-a sfătuit să aștepte sosirea la post a lucrătorilor de poliție.
În timp ce martorii A.V. și A.D. s-au îndepărtat de sediul
postului local de poliție, inculpatul a rămas în locul respectiv, amintindu-și
însă faptul că A.V. deține la domiciliu o sabie. Profitând de faptul că la
locuința martorului nu se afla la momentul respectiv nici o altă persoană,
inculpatul s-a deplasat la respectivul imobil și a luat fără drept sabia
martorului (aflată la vedere, într-una din camerele casei).
Având asupra sa sabia martorului, inculpatul A.C. s-a
deplasat spre bar - aflat la distanța de 350 m - tot mai hotărât să se răzbune
pentru afronturile anterioare. în jurul orelor 21:00 inculpatul a intrat în
bar, a apucat sabia cu ambele mâini (ridicând-o deasupra capului) și în acest
mod 1-a lovit pe S.N., din spate, în zona capului - prima lovitură a fost
aplicată de sus în jos, iar cea de-a doua lovitură a fost aplicată de la stânga
la dreapta (f. 53).
În timp ce victima se prăbușea de pe scaun sub șocul
loviturilor, inculpatul a părăsit în fugă locul comiterii faptei, deplasându-se
spre gospodăria numitei I.M. (situată la distanța de 100 m de bar), loc unde a
aruncat într-o fântână sabia. La data de 19 aprilie 2010 sabia a fost observată
în fântână de martorii P.T.M. (f. 96) și M.V. (f. 98), ulterior fiind ridicată
de echipa operativă.
La scurt timp după comiterea faptei, partea vătămată a fost
transportată de urgență la Clinica de neurochirurgie Iași, unde a fost supusă
unor intervenții chirurgicale complexe. Conform concluziilor medicului legist
din cadrul I.M.L. Iași (f. 41, 42), victima a prezentat plăgi cranio-cerebrale,
temporo-parietal stânga și bioccipital stânga, tratate operator; leziunile s-au
putut produce prin lovire cu un corp tăietor-despicător, posibil sabie.
Leziunile au necesitat un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale pentru
vindecare și au fost de natură a pune viața victimei în primejdie.
În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul
A.C. care a invocat aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 320
a
C. proc. pen., arătând că recunoaște săvârșirea faptei astfel cum a fost
reținută prin rechizitoriu și își însușește probele administrate în cursul
urmăririi penale.
Partea civilă S.N., prin declarația dată în cursul urmăririi
penale, a arătat că înțelege să se constituie parte civilă în cauză.
Împotriva sentinței tribunalului, a declarat apel inculpatul,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia nr. 13 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel
Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul
declarat de inculpatul A.C. împotriva sentinței penale nr. 275 din 23 decembrie
2010 pronunțată de Tribunalul Suceava, ca nefondat.
S-a dedus în continuare arestarea preventivă a inculpatului
începând cu data de 23 decembrie 2010 la zi și s-a menținut starea de arest
preventiv a acestuia.
A fost obligat inculpatul apelant să plătească statului suma
de 250 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei, reprezentând
onorariu parțial apărător oficiu, urmând a se va vira în contul B.C.A.J.
Suceava, din fondurile avansate de Ministerul Justiției.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, deși a
existat și o acțiune anterioară de violență fizică, precum și de lezare a
demnității exercitată de către partea vătămată asupra inculpatului, reacția
acestuia survenită după aproximativ
½
oră de la acest incident (timp în care a solicitat ajutorul
unei alte persoane, apoi a căutat și găsit obiectul cu care a lovit), nu mai
poate fi considerată ca fiind justificată de puternica tulburare sau emoție
determinată de provocarea părții vătămate, pentru reținerea unei provocări
fiind necesar ca răspunsul inculpatului la aceasta să fie prompt, altfel scurgerea
unui anumit timp (neprecizat de legea penală, dar care poate fi apreciat de la
caz la caz), conducând nu la reținerea atenuantei, ci la agravarea situației
sale care a acționat din răzbunare.
De asemenea, nu a putut fi reținută nici critica referitoare
la nereținerea circumstanțelor atenuante prevăzute la art.74 C. pen., întrucât,
așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, inculpatul este cunoscut în
colectivitate ca fiind o persoană cu un vădit comportament antisocial, agresiv,
consumator de băuturi alcoolice și, nu în ultimul rând, are și antecedente
penale. Relativ la faptul că inculpatul a recunoscut fapta, s-a reținut că
pentru acest lucru a beneficiat deja de reducerea pedepsei cu o treime, conform
dispozițiilor art. 320/1 C. proc. pen., pedeapsa stabilită de prima instanță
fiind în mod corect individualizată, în raport de gravitatea deosebită a faptei
și persoana inculpatului.
Pe de altă parte, nu a fost reținută nici critica
inculpatului referitoare la lipsa calității procesuale a Spitalului Clinic de
Urgențe „Prof. Dr. N. Oblu" Iași, atâta timp cât art. 313 din Legea nr. 95
/2006 privind reforma în domeniul sănătății, text de lege invocat chiar de
inculpat, îi dă dreptul furnizorului de servicii( în speță spitalul menționat)
să se subroge în drepturile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în vederea
recuperării prejudiciului cauzat de inculpat, ceea ce s-a și întâmplat în
cauză.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs
inculpatul A.C., fără a indica motivele pe care se întemeiază acesta.
Cu prilejul concluziilor formulate oral în fața instanței,
apărătorul recurentului inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., în sensul reducerii pedepsei aplicate, apreciind că se
impune reținerea circumstanței atenuante legale a provocării prevăzută de art.
73 lit. b) C. pen., dar și a dispozițiilor art. 74 lit. a), c) și art. 76 alin.
(2) din același cod.
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului
declarat, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei aplicate, arătând că
aceasta este nelegal stabilită, limita maximă fiind de 6 ani și șase luni,
cauza fiind judecată în baza procedurii speciale reglementate de art. 320
1
C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma
criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385
9
alin. (3)
C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,
constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.
Situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond,
cât și de instanța de prim control judiciar, inculpatul A.C. făcându-se vinovat
de săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat reținută în sarcina
sa și pentru care a fost condamnat.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica
formulată de către recurentul inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte
apreciind că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei,
prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a
sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în
cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării
pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C.
pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor
reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale recurentului
inculpat.
Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de
pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor
pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și
modul de acționare.
Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere
a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa
aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Astfel, pedeapsa are și o finalitate de exemplaritate,
aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește
fapta penală săvârșită, cât și comportamentul făptuitorului.
Înalta Curte, în acord cu instanța de prim control judiciar,
constată că, în cauză, nu pot fi reținute dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.,
având în vedere că inculpatul nu a acționat sub imperiul unei puternice
stăpâniri sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate,
ci dimpotrivă, fapta a fost comisă în contextul unei stări conflictuale, pe
fondul consumului de alcool.
Tot astfel, în mod corect instanța de apel a reținut că în
favoarea inculpatului nu pot fi reținute circumstanțe atenuante, întrucât
acesta este cunoscut în colectivitate ca fiind o persoană cu un vădit
comportament antisocial, agresiv, consumator de băuturi alcoolice și, nu în
ultimul rând, are și antecedente penale.
În ceea ce privește recunoașterea faptei de către inculpat,
se reține că acesta a beneficiat de aplicabilitatea în speță a dispozițiilor
art. 320
1
C. proc. pen., pedeapsa aplicată fiind redusă cu o treime.
Înalta Curte constată că în prezenta cauză, în urma reținerii
dispozițiilor art. 320
l
C. proc. pen., pedeapsa a fost legal
stabilită de către instanța de fond, fiind și corect individualizată, având în
vedere dispozițiile părții generale a Codului penal incidente în speță,
limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, gradul de pericol social concret al
infracțiunii comise, modalitatea concretă de săvârșire a faptei, importanța
valorii sociale vătămate și urmările produse, precum și circumstanțele
personale ale inculpatului, care nu se află la prima încălcare a legii penale,
iar ulterior săvârșirii faptei, a încercat să se sustragă de la răspundere prin
părăsirea teritoriului țării.
Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este
corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul
cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de
textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare
al acesteia, consfințit prin disp. art. 52 C. pen.,
cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele
personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă
parte.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine
casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza
art. 385
15
pct. l lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata
reținerii și arestării preventive de la 19 octombrie 2010 la 11 mai 2011.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul
inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se
va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform
dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva
deciziei penale nr. 13 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția
penală și pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii
și arestării preventive de la 19 octombrie 2010 la 11 mai 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat
se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2011.