ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 20 aprilie

2011, petenta C.E.

a

formulat plângere împotriva Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și respectiv a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism, în referire la săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 220 alin. (1), alin. (3) și alin. (4), art. 217 alin. (1) și

alin. (6) C. pen.

În plângere

a menționat că, în calitate de asociat la firma SC D.C.T. SRL a suferit o

pagubă morală și materială urmare descinderilor efectuate de către organele

aparținând Gărzii Financiare și poliției din datele de 20-21 februarie 2007 la

fabrica de bere situată în localitatea C., jud. Brașov. A precizat că s-a

dispus transferul unor bunuri din afara fabricii într-o altă secție de

producție, după care s-a indisponibilizat secția de producere, prin aplicarea

unor sigilii și prin închiderea tuturor căilor de acces în fabrică, toate

acestea fiind consemnate într-un proces-verbal încheiat de către inspectorii de

poliție la data de 22 februarie 2007. Tot astfel, în data de 14 august 2007,

organele de poliție, procedând de aceeași manieră, au efectuat o altă acțiune

în spațiul indisponibilizat al fabricii, aplicând noi sigilii pe căile de acces

în secția principală de producție a fabricii.

Petenta

a arată că, începând cu data de 22 februarie 2007, societatea SC D.C.T. SRL,

proprietara de drept a fabricii de bere din localitatea C., jud. Brașov, nu a

mai avut acces în secția principală de producție a fabricii, nici pentru a

desfășura activități productive, conform profilului de activitate al acestei

fabrici, nici pentru a realiza întreținerea și conservarea utilajelor și

instalațiilor care se găseau în acea incintă, acestea suferind degradări greu

de recuperat, iar specialiștii s-au pronunțat că ele nu vor mai putea fi

utilizate.

În final,

petenta a susținut că, în calitate de asociat al SC D.C.T. SRL, a acționat prin

toate căile și mijloacele legal pentru a se reanaliza datele concrete ale

situației și a se constata caracterul nelegal al procedurilor care nu au

îndeplinit condițiile legale de autorizare.

Prin

rezoluția nr. 707/P/2011 din 6 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție

s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la

art. 10 lit. f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în referire la

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 220 alin. (1), alin. (3) și alin. (4),

art. 217 alin. (1) și alin. (6) C. pen., având în vedere că există un

impediment care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

S-a

constatat că față de disp. art. 70 din Legea nr. 304/2004, republicată,

„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea

parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are

personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public”, iar

potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea,

organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism

„înființează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în

combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul

Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție”.

S-a mai

constatat că instituțiile împotriva cărora petenta a formulat plângere penală,

respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au

personalitate juridică, însă desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul

domeniului privat, întrucât, instituțional, acestea fac parte din sistemul

judiciar. Ca atare, ca și persoane juridice, aceste două instituții nu pot

răspunde penal pentru pretinse infracțiuni săvârșite în realizarea obiectului

de activitate de către magistrați, sau în interesul ori în numele persoanei

juridice. Din punct de vedere procedural, petiționara a avut deschisă calea

atacării ordonanței procurorului sau a actului procedural prin care s-a

instituit sechestrul judiciar, în conformitate cu disp. art. 278 și art. 168 C.

proc. pen.

Împotriva

acestei rezoluții, petenta a formulat plângere în termen legal și prin

rezoluția nr. 1875/11/2/2011 din 10 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a

dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de către C.E.

împotriva rezoluției nr. 707/P/2011 din 6 iulie 2011, dispusă de Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și

criminalistică, constatându-se că susținerile petentei sunt neîntemeiate atât

în ceea ce privește fondul cauzei, cât și cu privire la impedimentul procedural

apărut, care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, fiind încălcate

dispozițiile art. 283 și 284 C. proc. pen.

S-a mai

constatat că în cazul unei plângeri penale informe și a unei sesizări formulate

peste termenul de 2 luni, răspunderea penală este înlăturată, plângerea

petentei fiind introdusă peste termen și fără a nominaliza în plângere

făptuitorii.

Împotriva

rezoluției nr. 707/P/2011 din 6 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, în termen legal, petenta C.E. a formulat plângere

în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 7033/1/2011,

arătând că persoana vinovată de producerea infracțiunilor reclamate se

identifică în acest caz cu persoana care a instrumentat Dosarul nr.

262/D/P/2006 și că se constituie parte civilă pentru prejudiciul material și

moral cu suma de 1.000.000 euro, pentru blocarea nejustificată a funcționării

fabricii începând cu data de 21 februarie 2007.

Examinând

cauza sub toate aspectele, conform art. 278

1

C. proc. pen.,

Înalta Curte constată

că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în

continuare.

Legiuitorul

a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile

dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal.

În concepția

legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei

interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei

hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor,

iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la

instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă

instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petenta, prin plângerea ce face

obiectul verificării în cauza de față.

Se

constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în temeiul

dispozițiilor art. 10 lit. f) C. proc. pen., este legală și temeinică.

Petenta C.E.

a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 20

aprilie 2011, fiind nemulțumită de modalitatea de efectuare a percheziției

efectuată la data de 20-21 februarie 2007, de sechestrul aplicat în datele de

10 și 21 februarie 2007, de indisponibilizarea unor utilaje și mașini industriale,

precum și în legătură cu ridicarea unor mărfuri și bunuri realizate la unul din

punctele de lucru ale societății, la care aceasta avea calitatea de asociată.

Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 3 mai 2011, a

restituit plângerea petentei pentru ca aceasta să se conformeze dispozițiilor

art. 222 C. proc. pen., în sensul că nu a făcut referire la mențiunile

obligatorii din plângere, ce trebuie să cuprindă descrierea faptei care

formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut,

precum și a mijloacelor de probă, iar la data de 17 mai 2011 petenta a făcut

precizarea că înțelege să-și mențină plângerea formulată împotriva Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcției de Investigare a

Infracțiunilor Criminalitate Organizată și Terorism, fără a se conforma

dispozițiilor menționate.

Potrivit

dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea trebuie să cuprindă

descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului,

dacă este cunoscut, și a mijloacelor de probă. Totodată, potrivit dispozițiilor

art. 19

1

C. pen. „persoanele juridice, cu excepția statului, a

autorităților publice și a instituțiilor publice care desfășoară o activitate

ce nu poate face obiectul domeniului privat răspund penal pentru infracțiunile

săvârșite în realizarea obiectului activitate sau în interesul ori în numele

persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută

de legea penală”.

Astfel,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de

Investigare a Infracțiunilor Criminalitate Organizată și Terorism desfășoară o

activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat și nu pot răspunde penal

pentru infracțiunile pretins a fi săvârșite în realizarea obiectului de

activitate de către magistrați.

Mai mult

decât atât, plângerea a fost tardiv formulată întrucât, potrivit dispozițiilor

art. 284 alin. (1) C. proc. pen., plângerea trebuie introdusă în termen de 2

luni din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul, ori

petenta a formulat plângerea la data de 20 aprilie 2011, fiind nemulțumită de

modalitatea de efectuare a percheziției și de sechestrul aplicat la data de 20-21

februarie 2007, cu mult peste termenul prevăzut de lege.

Înalta

Curte constată că, în mod justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția

de Investigare a Infracțiunilor Criminalitate Organizată și Terorism în temeiul

art. 10 lit. f) C. proc. pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, rezoluția dată fiind legală și temeinică.

Înalta

Curte constată că, în considerentele rezoluției dispuse în cauză, au fost

analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petentă, reținându-se

în mod corect că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. f) C. proc. pen.

În consecință,

respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație a emis o rezoluție temeinică și legală.

În baza

art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.E. împotriva

rezoluției nr. 707/P/2011 din 6 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.E. împotriva rezoluției nr.

707/P/2011 din 6 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Obligă

petenta să plătească suma de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.