ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 aprilie 2011, petenta C.E. a formulat plângere împotriva Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și respectiv a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în referire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 220 alin. (1), alin. (3) și alin. (4), art. 217 alin. (1) și alin. (6) C. pen. În plângere a menționat că, în calitate de asociat la firma SC D.C.T. SRL a suferit o pagubă morală și materială urmare descinderilor efectuate de către organele aparținând Gărzii Financiare și poliției din datele de 20-21 februarie 2007 la fabrica de bere situată în localitatea C., jud. Brașov.

A precizat că s-a dispus transferul unor bunuri din afara fabricii într-o altă secție de producție, după care s-a indisponibilizat secția de producere, prin aplicarea unor sigilii și prin închiderea tuturor căilor de acces în fabrică, toate acestea fiind consemnate într-un proces-verbal încheiat de către inspectorii de poliție la data de 22 februarie 2007. Tot astfel, în data de 14 august 2007, organele de poliție, procedând de aceeași manieră, au efectuat o altă acțiune în spațiul indisponibilizat al fabricii, aplicând noi sigilii pe căile de acces în secția principală de producție a fabricii. Petenta a arată că, începând cu data de 22 februarie 2007, societatea SC D.C.T.

SRL, proprietara de drept a fabricii de bere din localitatea C., jud. Brașov, nu a mai avut acces în secția principală de producție a fabricii, nici pentru a desfășura activități productive, conform profilului de activitate al acestei fabrici, nici pentru a realiza întreținerea și conservarea utilajelor și instalațiilor care se găseau în acea incintă, acestea suferind degradări greu de recuperat, iar specialiștii s-au pronunțat că ele nu vor mai putea fi utilizate. În final, petenta a susținut că, în calitate de asociat al SC D.C.T. SRL, a acționat prin toate căile și mijloacele legal pentru a se reanaliza datele concrete ale situației și a se constata caracterul nelegal al procedurilor care nu au îndeplinit condițiile legale de autorizare.

Prin rezoluția nr. 707/P/2011 din 6 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în referire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 220 alin. (1), alin. (3) și alin. (4), art. 217 alin. (1) și alin. (6) C. pen., având în vedere că există un impediment care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. S-a constatat că față de disp.

art. 70 din Legea nr. 304/2004, republicată, „Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public”, iar potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism „înființează Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în cadrul Parchetului pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție”.

S-a mai constatat că instituțiile împotriva cărora petenta a formulat plângere penală, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, au personalitate juridică, însă desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, întrucât, instituțional, acestea fac parte din sistemul judiciar. Ca atare, ca și persoane juridice, aceste două instituții nu pot răspunde penal pentru pretinse infracțiuni săvârșite în realizarea obiectului de activitate de către magistrați, sau în interesul ori în numele persoanei juridice. Din punct de vedere procedural, petiționara a avut deschisă calea atacării ordonanței procurorului sau a actului procedural prin care s-a instituit sechestrul judiciar, în conformitate cu disp.

art. 278 și art. 168 C. proc. pen. Împotriva acestei rezoluții, petenta a formulat plângere în termen legal și prin rezoluția nr. 1875/11/2/2011 din 10 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de către C.E. împotriva rezoluției nr. 707/P/2011 din 6 iulie 2011, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, constatându-se că susținerile petentei sunt neîntemeiate atât în ceea ce privește fondul cauzei, cât și cu privire la impedimentul procedural apărut, care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, fiind încălcate dispozițiile art. 283 și 284 C. proc.

pen. S-a mai constatat că în cazul unei plângeri penale informe și a unei sesizări formulate peste termenul de 2 luni, răspunderea penală este înlăturată, plângerea petentei fiind introdusă peste termen și fără a nominaliza în plângere făptuitorii. Împotriva rezoluției nr. 707/P/2011 din 6 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen legal, petenta C.E. a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 7033/1/2011, arătând că persoana vinovată de producerea infracțiunilor reclamate se identifică în acest caz cu persoana care a instrumentat Dosarul nr. 262/D/P/2006 și că se constituie parte civilă pentru prejudiciul material și moral cu suma de 1.000.000 euro, pentru blocarea nejustificată a funcționării fabricii începând cu data de 21 februarie 2007. Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 278 1 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că plângerea nu este fondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dispusă se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum, de altfel, a procedat și petenta, prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Se constată că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. f) C. proc. pen., este legală și temeinică. Petenta C.E. a formulat plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 20 aprilie 2011, fiind nemulțumită de modalitatea de efectuare a percheziției efectuată la data de 20-21 februarie 2007, de sechestrul aplicat în datele de 10 și 21 februarie 2007, de indisponibilizarea unor utilaje și mașini industriale, precum și în legătură cu ridicarea unor mărfuri și bunuri realizate la unul din punctele de lucru ale societății, la care aceasta avea calitatea de asociată. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 3 mai 2011, a restituit plângerea petentei pentru ca aceasta să se conformeze dispozițiilor art. 222 C. proc.

pen., în sensul că nu a făcut referire la mențiunile obligatorii din plângere, ce trebuie să cuprindă descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut, precum și a mijloacelor de probă, iar la data de 17 mai 2011 petenta a făcut precizarea că înțelege să-și mențină plângerea formulată împotriva Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor Criminalitate Organizată și Terorism, fără a se conforma dispozițiilor menționate. Potrivit dispozițiilor art. 222 alin. (2) C. proc. pen., plângerea trebuie să cuprindă descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului, dacă este cunoscut, și a mijloacelor de probă.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 19 1 C. pen. „persoanele juridice, cu excepția statului, a autorităților publice și a instituțiilor publice care desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat răspund penal pentru infracțiunile săvârșite în realizarea obiectului activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dacă fapta a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de legea penală”. Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor Criminalitate Organizată și Terorism desfășoară o activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat și nu pot răspunde penal pentru infracțiunile pretins a fi săvârșite în realizarea obiectului de activitate de către magistrați.

Mai mult decât atât, plângerea a fost tardiv formulată întrucât, potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. pen., plângerea trebuie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul, ori petenta a formulat plângerea la data de 20 aprilie 2011, fiind nemulțumită de modalitatea de efectuare a percheziției și de sechestrul aplicat la data de 20-21 februarie 2007, cu mult peste termenul prevăzut de lege. Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor Criminalitate Organizată și Terorism în temeiul art. 10 lit. f) C. proc.

pen., de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, rezoluția dată fiind legală și temeinică. Înalta Curte constată că, în considerentele rezoluției dispuse în cauză, au fost analizate, în mod detaliat, toate aspectele invocate de petentă, reținându-se în mod corect că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. f) C. proc. pen. În consecință, respingând plângerea și dispunând neînceperea urmăririi penale față Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație a emis o rezoluție temeinică și legală. În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.E. împotriva rezoluției nr. 707/P/2011 din 6 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului prezentei sentințe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E: Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.E. împotriva rezoluției nr. 707/P/2011 din 6 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Obligă petenta să plătească suma de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.