ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 570/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani, contestatoarea SC C.T. SRL Botoșani a formulat în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului contestație la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de contractul de concesiune nr. 13 din 12 mai 2006 și a executării silite imobiliare începută de creditoarea intimată ADS, prin aplicarea sechestrului în baza procesului verbal nr. 32 din 3 noiembrie 2009, contestându-se întinderea și aplicarea titlului executoriu precum și legalitatea actelor de executare emise de executorii intimatei. Prin sentința civilă nr. 1959 din 12 martie 2010 Judecătoria Botoșani a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Suceava.

Prin sentința nr. 4 din 1 iunie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Prin sentința comercială nr. 161 din 15 decembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea SC C.T. SRL Botoșani. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că prin contractul de concesiune nr. 13 din 12 mai 2006 încheiat între contestatoare și ADS, aceasta din urmă a transmis dreptul și obligația de exploatare a terenului agricol în suprafață totală de 229,60 ha, suprafață diminuată ulterior prin contractele adiționale 1 din 11 ianuarie 2007 și 2 din 6 noiembrie 2007 la suprafața totală de 71,86 ha.

Prin aceste acte adiționale a fost micșorată în mod corespunzător suprafața inițială din contractul de concesiune cu suprafețele de 7,74 ha și respectiv 150 ha, astfel încât, redevența a fost stabilită ținându-se cont în mod corespunzător de diminuarea suprafeței de 71,86 ha și perioada de la care a operat această diminuare, până la data rezilierii contractului. De la data încheierii contractului de concesiune și până la refuzul de plată a facturii fiscale nr. 009557 din 16 ianuarie 2008 contestatoarea a acceptat tacit modalitatea de cuantificare prin achitarea facturilor, iar cenzurarea clauzelor contractuale nu poate fi făcută pe calea contestației la executare, contestatoarea având la îndemână alte mijloace procedurale în acest scop.

Instanța a constatat că suma de 57.287,57 lei i-a fost adusă la cunoștință contestatoarei la 10 iulie 2009 sub semnătură, potrivit adresei nr. 2654 din 6 decembrie 2010 eliberată de Oficiul Județean Rețea Poștală Botoșani – OP Botoșani 1, prin somația nr. 117412 din 19 mai 2009, comunicată cu adresa nr. 4222 din 7 iulie 2009 ce a constituit recomandata cu nr. 50599 prezentată la oficiul poștal Botoșani 1 la data de 9 iulie 2009. Cu privire la această somație, s-a constatat pe de o parte că reprezintă primul act de executare silită, iar pe de altă parte, contestatoarea nu a făcut dovada că ar fi formulat în termen legal vreo contestație împotriva lui, astfel încât suma stabilită prin această somație nu mai poate fi pusă în discuție.

Potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998, ce guvernează prezenta executare silită, creditoarea ADS poate proceda la executarea silită asupra tuturor veniturilor și bunurilor mobile sau imobile ale debitoarei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal contestatoarea SC C.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte. 1. Pe cale de excepție se invocă inexistența și implicit nulitatea comunicării somației nr. 117412 din 19 mai 2009, ceea ce atrage implicit și sancțiunea anulării celorlalte acte de executare emise în considerația actului necomunicat. În mod greșit a reținut instanța de fond faptul că somația sus menționată a fost comunicată conform prevederilor legale.

2. În mod greșit apreciază instanța că societatea contestatoare a acceptat tacit modalitatea de cuantificare prin achitarea facturilor emise de intimată, întrucât plata nu s-a făcut voluntar, ci prin poprirea conturilor societății de către intimata ADS. 3. Instanța nu a avut în vedere faptul că actul adițional nr. 2 din 6 noiembrie 2007 la contractul de concesiune nr. 13 din 12 mai 2006 nu a fost semnat și însușit de către societatea contestatoare. 4. Executarea silită a fost pornită de intimată pentru sume calculate în mod greșit, fără a fi respectate prevederile contractuale pct. 5.2 și 5.10 coroborat cu pct. 5.3 din contractul de concesiune. În drept sunt invocate dispozițiile art. 7, art. 8 și art. 9 C. proc.

civ. În cauză ADS a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. La dosar s-au depus înscrisuri. Din „referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ”, precum și din „ordonanțe de neîncepere a urmăririi penale și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ” emisă de procuror M.C.I., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, Înalta Curte reține următoarele: Numitul C.D., factor poștal la O.D.P.C Botoșani, în anul 2007, recunoaște faptul că prin nepredarea către destinatarul SC C.T. SRL Botoșani a recomandatei cu nr. 50599 din 9 iulie 2009, sau către o altă persoană care avea domiciliul la adresa unde trebuia predată corespondența, și-a încălcat atribuțiile de serviciu.

Infracțiunea de fals intelectual constă în „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de un funcționar aflat în exercițiul atribuțiunilor de serviciu prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări”, din cercetări rezultând faptul că numitul C.D. a completat și semnat în fals Lista de Distribuție a obiectelor de corespondență recomandată din data de 10 iulie 2009 la rubrica destinatarului SC C.T. SRL Botoșani. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a înscrisurilor depuse, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că factorul poștal C.D.

nu a comunicat recomandata nr. 50599 din 9 iulie 2009 către societatea contestatoare. Ca atare, instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că suma de 57.287,57 lei i-a fost adusă la cunoștință contestatoarei la data de 10 iulie 2009 sub semnătură, iar somația nr. 117412 comunicată cu adresa nr. 4222 din 7 iulie 2009 ce a constituit recomandata cu nr. 50599, reprezintă primul act de executare, iar contestatoarea nu a făcut dovada că ar fi formulat în termen legal vreo contestație împotriva lui. Înalta Curte, față de înscrisurile de la dosar, filele 37-40 dosar recurs, apreciază că societatea contestatoare nu a primit somația nr. 117412, aceasta nefiindu-i comunicată. Așa fiind, primul motiv de recurs este întemeiat.

Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la faptul că actul adițional nr. 2 din 6 noiembrie 2007 la contractul de cesiune nr. 13 din 12 mai 2006 nu a fost semnat de către societatea contestatoare, reținând doar că prin actele adiționale a fost micșorată în mod corespunzător suprafața inițială din contractul de concesiune, iar redevența a fost stabilită ținându-se cont în mod corespunzător de diminuarea suprafeței și perioada de la care a operat această diminuare. De asemenea, instanța nu s-a pronunțat cu privire la modalitatea de cuantificare a redevenței, reținând că societatea contestatoare a acceptat tacit această modalitate de calcul prin achitarea facturilor. Instanța nu s-a pronunțat cu privire la faptul că plata s-a făcut prin poprirea conturilor societății, ceea ce nu echivalează cu o plată voluntară și nici cu o acceptare tacită a modalității de calcul.

Înalta Curte apreciază că instanța nu a stabilit împrejurările de fapt esențiale în cauză și nu a analizat probele administrate, astfel că soluția din dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală. Insuficienta cercetare a cauzei sub aspectul stării de fapt obligă la suplimentarea probatoriului, în condiții permisive sub aspectul mijloacelor de probă, și nu restrictive, cum sunt cele ale art. 305 C. proc. civ., împrejurare care justifică soluția casării cu trimitere spre rejudecare. Față de aceste considerente, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis și se va casa hotărârea atacată, urmând a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC C.T. SRL Botoșani împotriva sentinței nr. 161 de la 15 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 februarie 2012.