ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2817/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2817/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației în anulare de
față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la pe
rolul Curții de apel Timișoara, reclamanta SC C.S. Timișoara SRL, a solicitat,
în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local
al Municipiului Timișoara și Guvernul României, anularea în parte a H.G. nr.
977 din 5 septembrie 2002- poziția 113, cu privire la spațiul cu altă
destinație - alimentară, pe care îl deține reclamanta în baza unui contract de
închiriere încheiat cu SC P.T. SA si care face parte din P.A. Timișoara,
înscrisă în cartea funciara 121465 Timișoara, care prin HCL nr. 245 din 19
octombrie 1999 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al
municipiului Timișoara a fost declarată ca fiind de utilitate publică; anularea
HCL nr. 245 din 19 octombrie 1999 privind inventarul bunurilor care aparțin
domeniului public al municipiului Timișoara.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat este titulara unui contract de închiriere asupra
spațiului de mai sus din anul 1994. În repetate rânduri reclamanta a solicitat
Primăriei Municipiului Timișoara vânzarea spațiului utilizat în baza
contractului de închiriere, solicitările rămânând fără răspuns. După nenumărate
insistente, a primit un răspuns din partea Primăriei Municipiului Timișoara,
prin care i s-a comunicat ca spațiul face parte din Piața Agroalimentara
Timișoara 700" care a trecut în baza actelor administrative arătate mai
sus în domeniul public al Statului Român, fiind concesionată către SC P.T. SA,
care are calitatea de locator in raport cu subscrisa.
Mai arată reclamanta
că raporturile sale contractuale au fost mereu cu P. SA, în baza contractului
de concesiune nr. 7 din 3 mai 1999 care este anterior trecerii în domeniul
public, prin HCL nr. 245 din 19 octombrie 1999 privind inventarul bunurilor
care aparțin domeniului public.
Reclamanta consideră
că această trecere s-a făcut pentru a nu permite chiriașilor sa dobândească în
proprietate spațiile comerciale în baza Legii nr. 550/2002.
Pârâții Consiliul
Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara, prin
întâmpinările formulate au solicitat în esență, respingerea acțiunii.
Pârâtul Guvernul
României, prin întâmpinarea formulată, a invocat, raportat la momentul
sesizării instanței de contencios administrativ cu cererea având obiect acțiune
în anulare, excepția tardivității acțiunii.
A susținut că data
publicării hotărârii a cărei anulare a fost solicitată de reclamantă este 24
septembrie 2002 (M.Of. al României, Partea I, nr. 699), iar aceasta a sesizat
instanța de contencios administrativ la data de
16 ianuarie 2009,
cu depășirea termenelor stabilite cu caracter
imperativ prin dispozițiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
cu modificările și completările ulterioare.
A susținut pârâtul,
că și îndeplinirea de către reclamantă a demersului procedurii plângerii
prealabile, reglementate de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost
realizată cu depășirea evidentă a termenelor imperative ale legii.
Curtea de Apel
Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 42
pronunțată în data de 27 ianuarie 2010, a respins excepția tardivității, invocată de pârâtul Guvernul României a respins excepția lipsei interesului,
invocată de pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria
Municipiului Timișoara și, totodată, a respins acțiunea formulată de reclamanta
SC C.Ș. Timișoara" S.R.L, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al
Municipiului Timișoara, Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Municipiul
Timișoara, Guvernul României și SC "P." SA.
Pentru a se pronunța astfel,
prima instanță a reținut, următoarele:
În ceea ce privește
excepția tardivității acțiunii invocată de Guvernul României a constatat că H.G.
nr. 977/2002 a fost publicată în M.Of., Partea I, nr. 699 din 24 septembrie 2002,
iar anexele acestei Hotărâri de Guvern au fost publicate în M.Of., Partea I,
nr. 699 bis din 24 septembrie 2002.
Instanța a reținut că
H.G. nr. 977/2002 este un act administrativ individual.
S-a mai reținut că
reclamanta este terț față de acest act, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 7
alin. (3) din Legea nr. 554/2004. S-a apreciat că reclamanta a luat cunoștință
de actul atacat ulterior datei de 26 mai 2008, când a fost înregistrat la Tribunalul Timiș dosarul nr. 4202 din 3 ianuarie 2008, astfel că atât formularea plângerii
prealabile cât și a acțiunii la instanța de contencios administrativ respectă
dispozițiile art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004, situație ce conduce la
respingerea excepției privind tardivitatea acțiunii.
Cu privire la
excepția lipsei interesului, invocată de pârâții Consiliul Local al
Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara, instanța a
respins-o, reținând că reclamanta este interesată în stabilirea legalității
trecerii spațiului în domeniului public întrucât acest fapt împiedică eventuala
înstrăinare a acestuia potrivit Legii nr. 550/2002.
Cu privire la fondul
pricinii, instanța a reținut că reclamanta SC C.Ș. Timișoara S.R.L. a precizat
că înțelege să conteste legalitatea trecerii în domeniul public numai a unei
părți din acest imobil și anume a celui înscris în C.F. nr. 121465, număr
topografic 1070/2/2/1/1/1/1/1/1/1/1/1 și 1070/2/2/1/1/1/1/1/1/1/2/2, constând
în teren cu piață agro-alimentară Timișoara 700, cu construcțiile: Restaurant Crama
700 cu gradina de vară în suprafață de 255 mp.
Instanța de fond a
constat că imobilul în litigiu a făcut obiectul contractului de închiriere nr.
170/1998, contract prin care reclamanta SC C.Ș. Timișoara S.R.L. a obținut
dreptul de folosință asupra spațiului respectiv (contract atașat în copie la
filele 146-148': dosar) acesta fiind închiriat reclamantei și pentru perioada 1
ianuarie 2005 - 31 decembrie 2010, conform contractului de închiriere nr. 85
din 6 ianuarie 2006.
Imobilul în litigiu a
fost identificat ca făcând parte din P. din Municipiul Timișoara, iar piețele
fac parte din domeniul public, conform punctului III din Anexa la Legea nr. 213/1998.
Faptul că pe acest
teren este amplasat un spațiu comercial utilizat în mod exclusiv de către
reclamantă nu are relevanță, întrucât activitatea comercială a reclamantei nu
diferă în mod esențial de activitatea comercială care se desfășoară în piețele
publice în mod curent. Acest drept de folosință exclusivă s-a născut prin
încheierea unor contracte de închiriere, reclamanta având calitatea de detentor
precar, calitate care nu îi conferă posibilitatea de a dobândi proprietatea
prin îndelungată folosință.
A mai reținut prima
instanță că reclamanta nu a făcut dovada unei includeri abuzive a spațiului
respectiv în perimetrul P. 700. Dimpotrivă, părțile au susținut că alimentara
închiriată reclamantei se află în incinta P. 700.
A concluzionat în
sensul că reclamanta SC C.Ș. Timișoara SRL nu a fost vătămată prin schimbarea
regimului juridic al spațiului respectiv și trecerea acestuia în domeniul
public al Municipiului Timișoara.
Împotriva acestei
sentințe a promovat recurs reclamanta SC C.S. Timișoara S.R.L, care prin
Decizia nr. 4904 din 11 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de
înscrisurile depuse la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, cât și
de prevederile art. 304 C. proc. civ., a constatat următoarele:
- în cauză Guvernul
României a invocat excepția tardivității plângerii prealabile și a acțiunii,
iar recurenta-reclamantă a solicitat repunerea în termenul prevăzut de art. 11
din Legea nr. 554/2004 pentru a formula acțiunea.
- recurenta-reclamantă
a promovat prezenta acțiune la instanța de contencios administrativ, căreia, în
ceea ce privește termenul de introducere la instanță, îi sunt incidente
dispozițiile speciale ele Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, respectiv
art. 11 și art. 7 alin. (3), referitoare la termenul de a formula plângere
prealabilă.
- potrivit art. 11
alin. (2)
din lege, pentru motive
temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi
introdusă și peste termenul prevăzut la
alin.
(1),
dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data
luării la cunoștință, ....", prevăzându-se în art. 11 alin. (5) că
termenul prevăzut la
alin. (1)
este de
decădere.
-
necontestat este
faptul că recurenta-reclamantă a formulat plângere prealabilă la 19 decembrie 2008,
astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reținute și de prima
instanță, iar acțiunea la 16 ianuarie 2009.
- din actele
dosarului rezultă că la momentul declanșării plângerii prealabile, respectiv 19
decembrie 2008, reclamanta luase la cunoștință de existența acestora mult
anterior, prin adresa remisă acesteia de Primăria Municipiului Timișoara nr. 072008
– 000019 din 28 ianuarie 2008 (fila nr.54, dosar fond).
Prin urmare, a
concluzionat instanța de recurs că recurenta-reclamantă nu a respectat
dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește
termenul de a formula plângere prealabilă.
În ceea ce privește
cererea de repunere în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004,
pentru a formula acțiune la instanța de contencios administrativ, în temeiul
Decretului nr. 167/1958, instanța de recurs a apreciat că aceasta este
neîntemeiată, acțiunea reclamantei introdusă la 16 ianuarie 2009 fiind evident
tardivă.
Împotriva acestei
decizii a formulat contestație în anulare SC C.Ș. Timișoara SRL.
În motivarea contestației
în anulare formulată, contestatoarea a susținut în esență că în cauză sunt îndeplinite
cerințele art. 318 C. proc. civ. privind greșeala materială a instanței,
constând în reținerea incidenței în cauză a excepției tardivității invocată de Guvern,
modificându-se în acest sens hotărârea instanței de fond care respingea această
excepție.
Consideră
contestatoarea că prin respingerea recursului și reținerea tardivității
promovării acțiunii în contencios administrativ sunt îndeplinite cerințele art.
318 C. proc. civ. privitor la greșeala materială a instanței, în sensul reținut
de practica în materie.
Astfel,
contestatoarea susține că în cauză fiind în discuție un act administrativ
individual în speță sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr.
554/2004, contestatoarei nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (7)
din Legea contenciosului administrativ, iar greșeala materială a instanței rezidă
în principal în reținerea zilei de 28 ianuarie 2008 ca fiind data de la care începe
să curgă termenul stabilit prin dispozițiile art. 7 alin. (3) din lege.
În acest sens
contestatoarea susține că greșeala materială a instanței constă în faptul că nu
s-a avut în vedere incidența autorității de lucru judecat cu privire la
soluționarea excepției tardivității de către instanța de fond, neatacată de
părți și cu privire la care sentința civilă a primei instanțe este irevocabilă
și nu s-a avut în vedere prevederile legale incidente în speță cu privire la principiul
non
informatio in pejus
, termenele prevăzute de legea
contenciosului administrativ fiind calculate greșit având o dată de pornire
atât eronată cât și nedovedită.
Intimații Primăria
Municipiului Timișoara prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Timișoara
au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea contestației în
anulare formulată de SC C.S. Timișoara ca fiind nefondată.
Analizând contestația
în anulare formulată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată și
urmează a fi respinsă, pentru considerentele arătate în continuare.
Motivul invocat de contestatoare
este cel prevăzut de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. potrivit
cărora hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale,
contestatoarea apreciind că această eroare constă în aprecierea tardivității
promovării acțiunii în contencios.
Potrivit textului
legal invocat, sunt vizate exclusiv greșelile materiale cu caracter procedural care
au legătură cu aspectele formale ale judecății.
Aspectele invocate de
contestatoare în motivarea contestației în anulare de față, nu se circumscriu
noțiunii de „greșeală materială” în sensul în care doctrina și jurisprudența în
această materie au definit-o în mod constant.
Fiind vorba de un
text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată
extensiv și deci pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată,
respectiv de apreciere a probelor.
Verificând
susținerile contestatoarei potrivit cărora greșeala materială pe care s-a
întemeiat soluția din recurs a constat în aprecierea ca fiind întemeiată, a excepției
tardivității promovării acțiunii de către reclamantă, Înalta Curte constată că acestea
sunt nefondate, instanța de recurs analizând sentința atacată cât și întregul material
probator în raport cu criticile formulate cât și în temeiul art. 304
1
C. proc. civ., reținând că în cauză, termenul de a formula plângere prealabilă
prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu a fost respectat, cât și
termenul prevăzut pentru formularea acțiunii prevăzut de dispozițiile art. 11.
De altfel, invocarea acestor
aspecte de către contestatoare, aspecte care vizează fondul recursului și nu o
greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc.
civ., dispoziții care nu permit rejudecarea căii de atac a recursului prin reaprecierea
probelor și dispozițiilor legale.
Având în vedere toate
aceste considerente, Înalta Curte reținând că motivele invocate de contestatoare
nu vizează situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza
I C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare
formulată de SC C.Ș. Timișoara" S.R.L. Timișoara, împotriva Deciziei nr.
4904 din 11 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 17 mai 2011.