ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2497/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2497/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la

data de 24 decembrie 2008, reclamanta I.M. a solicitat în contradictoriu cu

pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și V.M. anularea

Hotărârii nr. 567/2008 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

prin care s-a dispus sancționarea cu avertisment contravențional a acesteia.

În motivarea cererii

s-a arătat că petentul V.M. a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării la data de 7 aprilie 2008, arătând că a fost discriminat pe

criterii medicale prin neacordarea primei trimestriale și prin încălcarea

dreptului la demnitate.

Arată reclamanta că

acordarea primelor nu este atribuția sa, aceasta intrând în competența șefului

unității, singura sa obligație fiind aceea de a nominaliza persoanele care s-au

evidențiat în cadrul serviciului, astfel încât, se impunea citarea în cauză a

Ministerului Internelor și Reformei Administrative, lucru pe care Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării l-a refuzat nejustificat.

S-a mai susținut că

decizia de a nu fi propus pentru acordarea primei trimestriale în privința

petentului a fost bazată în întregime pe lipsa activității acestuia în cadrul

serviciului, coroborat cu faptul că în conformitate cu art. 20 alin. (6) din

O.G. nr. 137/2000, persoana interesată are obligația de a dovedi existența unor

fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau

indirecte.

Prin întâmpinare,

pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția

necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 3 C. proc. civ., art.

10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 16 din O.G. nr. 137/2000.

Prin Sentința nr. 199

din 19 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

de Apel

Prin Sentința nr.

2951 din 29 septembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată contestația

formulată de reclamanta I.M.

Curtea a apreciat că

situația de fapt a fost corect reținută în cuprinsul deciziei contestate.

Din analiza

înscrisurilor existente la dosarul cauzei a reieșit că reclamanta a săvârșit

fapta de discriminare în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 2 alin.

(4) din O.G. nr. 137/2000.

S-a mai reținut că în

condițiile în care prima fusese deja acordată în favoarea reclamantului, în

considerarea

calificativelor acordate acestuia pentru activitatea profesională desfășurată,

împărțirea

acesteia între alte două persoane apare ca fiind dovada unei situații de

diferențiere.

Susținerile

reclamantei potrivit cărora se impunea citarea în cauză a autorității

angajatoare, respectiv a Ministerului Internelor și Reformei Administrative

este neîntemeiată în condițiile în care s-a reținut că fapta de discriminare se

raportează la împărțirea primei între doi agenți de poliție și nu la acordarea

acesteia către reclamant.

de I.M.

Împotriva Sentinței

nr. 2951 din 29 septembrie 2009 a declarat recurs reclamanta I.M., invocând

dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta solicită

modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii sale pentru următoarele

motive:

3.1. Instanța de fond

a stabilit greșit situația de fapt, ignorând apărările formulate.

În dezvoltarea

acestui motiv recurenta insistă asupra a două aspecte:

- prima nu fusese

acordată intimatului V.M., procesul-verbal al ședinței de serviciu din 19 martie

2008 conținând doar propuneri, formulate conform metodologiei de constituire a

fondului și criteriilor de premiere;

- recurenta nu are

competența de a stabili persoanele care beneficiază de prime, aceasta revenind

organului ierarhic superior care a validat propunerile făcute în considerarea

activității desfășurate și a rezultatelor obținute.

3.2. Cadrul procesual

a fost nelegal stabilit.

Recurenta critică

hotărârea primei instanțe pentru faptul că nu s-a citat în cauză și Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, instituția publică angajatoare ce putea

lămuri aspectele în dispută.

3.2. Sancțiunea

aplicată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este nelegală.

Recurenta afirmă că

„avertismentul” ce i-a fost aplicat, ca sancțiune contravențională, nu este

prevăzută de textul legal indicat în decizie de Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării.

formulate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

Niciunul dintre

intimații Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și V.M. nu a

formulat întâmpinare.

Prin „notele scrise”

depuse la Dosarul cauzei la data de 5 mai 2010, intimatul Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prezentând condițiile

cerute de lege pentru ca o faptă să poată fi calificată faptă de discriminare,

intimatul arată că în cauză s-au identificat, conform art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, motive legate de boala intimatului V.M. ca reprezentând criteriul

în raport de care această persoană a fost exclusă de la beneficiul primei care

deja îi fusese acordată.

Intimatul a punctat

faptul că prima acordată lui V.M. pentru activitatea profesională desfășurată a

fost împărțită între alte două persoane, cu motivarea că din pricina bolii, el

este foarte des în concediu medical, or, această situație de diferențiere se

circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, recurenta

nedovedind că fapta sa nu reprezintă discriminare, conform art. 20 alin. (6)

din aceeași ordonanță.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în

concluziile scrise formulate de intimatul Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivele

expuse în continuare.

și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

I.M. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ Hotărârea nr. 567/2008 prin care Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării a constatat că faptele sesizate de intimatul-pârât

V.M. reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) și (4) coroborat cu art.

8 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, republicată și a fost sancționată cu „avertisment” în temeiul

art. 26 alin. (1) din același act normativ.

1.1. În concret, în

actul administrativ jurisdicțional examinat, s-a reținut că I.M., în calitate

de Șef al Serviciului Sport din cadrul Centrului Cultural al Ministerului

Internelor și Reformei Administrative a dispus ca prima deja acordată lui V.M.,

comisar-șef de poliție în același serviciu, să fie împărțită la doi subalterni

(agenți de poliție), întrucât beneficiarul primei a absentat de la serviciu din

motive de boală.

Această situație de

fapt, însușită și de instanța de fond, nu corespunde realității.

În mod deosebit,

Înalta Curte constată că afirmația „prima era deja acordată lui V.M.”, care

constituie situația premisă în raport de care s-a reținut existența unui drept

încălcat (pct. VI 1.3. din hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării) este falsă.

La data de 19 martie

2008, când s-a întocmit procesul-verbal invocat de V.M. în susținerea pretinsei

discriminări, în ședința serviciului condus de recurentă s-a luat în discuție

formularea propunerilor pentru acordarea primelor cuvenite personalului pentru

trimestrul I al anului 2008.

Potrivit pct. 6 din

Metodologia de constituire a fondului și criteriile de premiere în timpul

anului, aprobată prin Ordinul ministrului internelor și reformei administrative

nr. S/629/2008:

„La stabilirea

persoanelor care vor beneficia de premii în timpul anului se vor avea în vedere

următoarele criterii:

- rezultate deosebite

în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și la pregătirea de specialitate;

-inițiativă și

contribuții la perfecționarea și modernizarea metodelor și mijloacelor

specifice muncii;

-evidențierea prin

acte exemplare de devotament și curaj;

- înaltă probitate

profesională și morală”.

De asemenea, potrivit

pct. 7 din același act normativ, competența stabilirii persoanelor care vor beneficia

de „premii individuale” revine șefului de unitate, iar nu recurentei care,

într-adevăr, nu avea ca atribuție decât formularea de propuneri.

De altfel și din

punct de vedere calendaristic, la data de 19 martie 2008, adică în interiorul

primului trimestru al anului 2008 nu puteau fi „deja acordate” primele cuvenite

personalului Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru același

trimestru, procedura fiind, în mod evident, în curs de derulare.

Ca urmare, contrar

celor reținute de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și de

prima instanță, Înalta Curte stabilește că intimatul V.M. nu avea un drept la

prima respectivă, ci doar o vocație.

Drepturile sale

pentru perioada în care s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, prevăzute

de art. 37 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi

ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare și de pct. 25.1

din Normele metodologice de aplicare a acestei ordonanțe, aprobate prin Ordinul

ministrului administrației și internelor nr. 120/2004, au alte componente

salariale și nu au fost în vreun fel afectate.

În orice caz, Înalta

Curte observă că intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

în analiza faptei de discriminare a acordat o importanță covârșitoare,

decisivă, unui paragraf cuprins în procesul-verbal din 19 martie 2008: „noi,

cei prezenți, …, am hotărât ca prima dlui. comisar șef V.M. să fie împărțită

între cei doi agenți care muncesc și îndeplinesc toate condițiile pentru aceste

prime”, ignorând pur și simplu restul documentului în care se justifică măsura

prin faptul că „nu a participat la nicio activitate a serviciului … el este

foarte des în concediu medical”. De asemenea, s-a făcut abstracție de faptul că

nu intra în competența recurentei - șef de serviciu, stabilirea beneficiarilor

de prime, ea având numai abilitarea de a formula propuneri.

În mod evident,

această interpretare trunchiată, ruptă de contextul factual și legal prezentat

anterior, a condus pe intimatul Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării la concluzia că recurenta „nu a dovedit că faptele nu constituie

discriminare”, conform art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit

dispozițiilor art. 2 alin. (1) - (4) din O.G. nr. 137/2000, invocate de

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării:

„(1) Potrivit

prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere,

restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă,

religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,

handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o

categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect

restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții

de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a

drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și

cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

(2) Dispoziția de a

discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este

considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe.

(3) Sunt

discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau

practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza

criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în

care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un

scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

(4) Orice comportament

activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau

defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o

persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri

de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform

prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale”.

Analizând elementele

deduse din reglementarea citată:

- existența situației

de diferențiere;

-existența unui

criteriu;

- existența unui

drept încălcat;

- existența unei

justificări obiective.

Înalta Curte

concluzionează în sensul că diferențierea la care a fost supus intimatul V.M.

determinată de criteriul: starea de boală, nu a vizat un drept, ci doar o

vocație și a fost justificată în mod obiectiv, prin faptul că absentând de la

serviciu nu a putut îndeplini condițiile legale pentru a beneficia de prima

trimestrială.

Această soluție este

în acord cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale și a Curții

Europene a Drepturilor Omului, care au stabilit că principiul egalității nu

este sinonim cu uniformitatea și că pentru situații diferite poate exista un

tratament juridic diferit, recunoscându-se dreptul la diferență. Diferența de

tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, doar atunci

când se creează distincții între situații analoge și comparabile fără ca

acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Or, cum s-a arătat,

în cauză s-a demonstrat că distincțiile între polițiști au avut o justificare

obiectivă.

Deși dezlegarea dată

primului motiv de recurs face de prisos analizarea celor indicate la pct. 3.2

și 3.3 din partea introductivă a deciziei, totuși Înalta Curte, examinându-le

reține că sunt nefondate.

1.2. Referitor la

omisiunea instanței de fond de a cita în proces Ministerul Internelor și

Reformei Administrative.

Critica recurentei nu

poate fi primită în raport de faptul că în litigiile de contencios

administrativ având ca obiect examinarea legalității unui act administrativ

jurisdicțional au calitatea de parte numai cei care au figurat în această

calitate în procedura respectivă și, bineînțeles, emitentul actului.

Or, în cauză, aceste

cerințe sunt îndeplinite.

De altfel,

recurenta-reclamantă a indicat acest motiv ca fiind o cauză de nelegalitate a hotărârii

Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și așa a și fost rezolvată

de Curtea de Apel.

1.3. Referitor la

nelegalitatea sancțiunii aplicate.

Evident, neexistând

faptă contravențională, nu poate exista sancțiune.

Totuși, și în această

privință, Curtea de Apel a răspuns corect din punct de vedere juridic, atrăgând

atenția asupra incidenței prevederilor art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, dreptul comun în materie, potrivit

cărora: „avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de

stabilire și sancționare a contravenției nu prevede o atare sancțiune”.

soluției instanței de recurs

Pentru toate

considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (3)

C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 se va

admite recursul și se va modifica sentința atacată în sensul admiterii acțiunii

și anulării actului administrativ jurisdicțional atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.I. împotriva Sentinței nr. 2951 din 29 septembrie 2009 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta I.M.

Anulează Hotărârea

nr. 567/2008 a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 mai 2010.