ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2384/2011

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 10 iulie 2009,

reclamantul

P.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice solicitând obligarea sa la plata de 10.000 Euro pentru fiecare an de

domiciliu obligatoriu și de 50.000 Euro pentru fiecare an de detenție, cu titlu

de despăgubiri morale, invocând dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989.

In motivarea cererii,

reclamantul a susținut că tatăl său, P.A. a fost dislocat la data de 2 martie

1949, în baza Decretului MAI nr. 83/1949, din comuna Hârlești, raionul Roman în

orașul Piatra Neamț până la data de 30 decembrie 1958 pentru ca, ulterior, în

perioada 30 decembrie 1958 - 2 august 1965, să fie închis politic fiind

condamnat la o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.

Totodată, reclamantul a

arătat că în anul 1955 a fost declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor

de condamnare penală iar Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârile și a

dispus achitarea autorului său sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uneltire

contra orânduirii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) combinat cu

lit. b) alin. (2) C. pen. în vigoare la data condamnării.

Prin

sentința civilă nr. 1178/ C din 14 decembrie 2009, Tribunalul Neamț,

secția civilă,

a admis, în parte cererea, a constatat

caracterul politic al măsurii administrative de stabilire a domiciliului

obligatoriu pe perioada 2 martie 1948 - 30 decembrie 1958 a autorului

reclamantului, P.A. în orașul Piatra Neamț și a obligat pârâtul să plătească

reclamantului echivalentul în lei la data plății efective a sumei de 150.000 Euro,

cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

In motivarea sentinței,

instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, persoana care a suferit condamnări cu caracter politic în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei

persoane soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea, inclusiv pot

solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare.

Instanța a statuat că

autorului reclamantului i-a fost stabilit domiciliul obligatoriu timp de 9 ani

și 10 luni, concomitent cu confiscarea întregii averi, la vârsta de 36 de ani,

pentru ca, ulterior, la vârsta de 45 de ani să fie condamnat la pedeapsa

închisorii, fiind privat de libertate timp de 6 ani și 8 luni.

In cuantificarea

daunelor morale, instanța a reținut că pe lângă durata mare a perioadelor de

timp în care autorul reclamantului a avut domiciliul obligatoriu ori a executat

pedeapsa închisorii, urmează a se avea în vedere și faptul că la momentul

încarcerării acesta era căsătorit și avea un băiat de opt ani, reclamantul din

prezenta acțiune, precum și condițiile grele de detenție care erau specifice

închisorilor comuniste, caracterizate de trei elemente principale: foamea, frigul

și izolarea, astfel cum s-a evidențiat și în Raportul comisiei prezidențiale

pentru analiza dictaturii comuniste din România.

Referitor la perioada de

timp anterioară detenției, când autorul reclamantului a avut domiciliul

obligatoriu în orașul Piatra Neamț, măsură dispusă în temeiul Decretului nr. 83/1949,

instanța a reținut că potrivit raportului comisiei prezidențiale mai sus

arătat, deportările și dislocările de populații au fost o practică curentă în

perioada 1945-1964 care a afectat un număr imens de persoane și că prin ele se

viza distrugerea existenței unor categorii largi de persoane, a unor familii și

comunități.

Așa fiind, instanța a

apreciat că se impune acordarea reclamantului a unei sume de 150.000 Euro, cu

titlu de despăgubire, în vederea compensării prejudiciului moral suferit de

autorul său.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul.

In motivarea apelului,

pârâtul a susținut că în mod eronat prima instanță a constatat caracterul

politic al măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu în condițiile Decretului

nr. 83/1949 și acordat despăgubiri morale reclamantului și pentru perioada de

timp în care autorul său a fost dislocat, în condițiile în care decretul

menționat nu se numără printre actele normative prevăzute de art. 3 din Legea

nr. 221/2009 iar în cauză nu a fost administrată nicio probă care să dovedească

caracterul politic al acestei măsuri administrative, sentința bazându-se, sub

acest aspect, pe o simplă prezumție.

Pârâtul a solicitat

totodată, reanalizarea cuantumului daunelor morale acordate în acord cu

prejudiciul moral dovedit, cu luarea în considerare a criteriilor de

cuantificare ce se degajă din practica judiciară comunitară și a împrejurării

că eroarea judiciară suferită de autorul reclamantului a fost reparată, în

principal, prin hotărârea de achitare dispusă în cadrul procesului penal și

prin aducerea acestei hotărâri la cunoștința opiniei publice.

Prin decizia civila nr. 20

din 24 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău,

secția

civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale,

a respins ca

nefondat apelul declarat de Direcția

generală a finanțelor publice a județului Neamț, în numele și pentru Ministerul

Finanțelor Publice București.

In motivarea deciziei,

instanța a reținut că pârâtul a criticat hotărârea primei instanțe numai sub

aspectul cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale,

susținând că suma de 150.000 Euro ar fi mult prea mare.

Referitor la criteriile

reținute pentru stabilirea despăgubirii, instanța de apel a statuat că s-au

avut în vedere perioadele mari de timp - de 9 ani și 10 luni în care autorul

reclamantului a avut stabilit domiciliu obligatoriu și de 6 ani și 8 luni, în

care a executat o pedeapsă privativă de libertate, precum și impactul negativ

pe care astfel de măsuri, aplicate pe perioade mari de timp îl au asupra

existenței unei persoane, criterii în raport cu care suma acordată

reclamantului cu titlu de despăgubire a fost corect evaluată și este de natură

să asigure o justă reparație.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția generală a finanțelor publice Neamț.

In motivarea recursului,

pârâtul prezintă aspectele de fapt ale cauzei și susține că textul prevăzut de

art. 3 din Legea nr. 221/2009 nu enumera Decretul nr. 83/1949, motiv pentru

care nu putea fi primită cererea de constatare a caracterului politic a măsuri

administrative de dislocare într-o altă localitate, dispusă în baza acestui

decret și, în lipsa unor dovezi privind caracterul politic al acestei măsuri,

cererea de despăgubire formulată de reclamant pentru prejudiciul moral cauzat

prin măsura dislocării.

Totodată, pârâtul

reiterează critica privind acordarea reclamantului a unei despăgubiri

disproporționat de mari în raport de prejudiciul moral suferit de autorul său,

pentru aceleași argumente invocate și prin apel.

Pârâtul susține că se

impune moderație în cuantificarea unor astfel de despăgubiri, care vizează

repararea prejudiciilor suferite în vechiul regim comunist, întrucât reparația

intervine la un interval mare de timp scurs de la data producerii prejudiciilor

iar plata despăgubirilor se suportă de actuala generație, care nu a contribuit

la producerea acestor prejudicii și, respectiv, întrucât se constată existența

unui număr foarte mare de persoane care au suportat ororile regimului comunist,

caz în care, despăgubirile acordate trebuie să asigure victimei ori

moștenitorilor acesteia o alinare, prin îmbunătățirea condițiilor actuale de

viață, fără a se transforma, în contextul situației economice actuale, afectată

de criza economică actuală, într-un factor de îmbogățire fără un just temei.

Analizând

recursul, Înalta Curte constată că urmează a fi admis pentru

următoarele considerente:

In drept,

potrivit prevederilor art. 3 din Legea

nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice

măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect

dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și

colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost

întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative evidențiate la lit. a)-

f).

Potrivit dispozițiilor

art. 4 alin. (2) din lege, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri

administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea,

solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora,

dispozițiile art. 1 alin. (3) aplicându-se în mod corespunzător.

In speța supusă

analizei,

se constată că

instanțele de fond au acordat reclamantului o sumă globală, de 150.000 Euro, cu

titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a încarcerării

autorului său, P.A., în perioada 3 decembrie 1958 - 2 august 1964, reținând

incidența dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 -

situație de fapt necontestată de pârât, precum și pentru dislocarea acestuia în

orașul Piatra Neamț, în perioada 2 martie 1949 - 30 decembrie 1958, în baza

unui act normativ - Decretul MAI nr. 83/1949, recunoscut, în prezent, ca fiind

neconstituțional, reținând incidența dispozițiilor art. 4 alin. (2) din lege,

situație de fapt contestată atât prin apel cât prin recurs de pârât.

Verificând cuprinsul

adresei nr. B 217 din 16 noiembrie 1991 emisă de Direcția Instanțelor Militare

din cadrul Ministerului de Justiție - depusă de reclamant în dovedirea

adoptării măsurii dislocării autorului său la fila 4 în dosarul primei instanțe

- în copie, parțial ilizibilă, se constată că această măsură a fost dispusă în

baza „Dec. MAI nr. 83/1949".

O astfel de

decizie/decret, în mod necontestat nu se regăsește în categoria actelor

normative enumerate la lit. a) – f) ale art. 3 din lege, caz în care instanțele

de fond aveau a statua, motivat în fapt și drept, cu privire la caracterul

politic al măsurii administrative dispuse împotriva autorului reclamantului, în

condițiile art. 4 și art. 1 alin. (3) din lege.

Anume, instanțele de

fond aveau a statua motivat în baza cărui act normativ s-a dispus dislocarea

autorului reclamantului, respectiv, argumentele pentru care rețin ca fiind

temei al dislocării dispozițiile Decretului-lege nr. 83/1949, inclusiv

argumentele pe care se fundamentează concluzia potrivit căreia, în raport de

temeiul de drept reținut în adoptarea măsurii dislocării, această măsură are

caracter politic, în înțelesul art. 1 alin. (3) din lege.

Așa fiind, cum

împrejurările de fapt ale cauzei sub aspectul condițiilor de fapt în care s-a

dispus dislocarea autorului reclamantului la data de 2 martie 1949 nu au fost

pe deplin stabilite, în condițiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul declarat de pârât și va casa hotărârile instanțelor de fond, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Instanța de trimitere

urmează a verifica susținerile reclamantului potrivit cărora măsura dislocării

autorului său s-ar fi dispus în baza HCM nr. 1154 din 26 octombrie 1950,

modificat prin HCM nr. 15 martie 1951 - fila 31 dosar și, după caz, va dispune

suplimentarea probatoriului pentru a statua motivat cu privire la actul

normativ în baza căruia P.A. a fost dislocat în perioada 2 martie 1949 - 30

decembrie 1958 în orașul Neamț și asupra caracterului politic al acestei măsuri

administrative, în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 221/2009.

In rejudecare, totodată,

instanța de trimitere urmează a analiza și celelalte apărări invocate de

pârâți, sub formă de apărări.

Pentru a hotărî astfel,

Înalta Curte a reținut și că, față de efectul ex nune al deciziilor Curții

Constituționale, care înseamnă aplicarea lor doar pentru viitor și, respectiv,

față de prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, în a cărei sferă de protecție intră o hotărâre

judecătorească definitivă și executorie, care dă naștere unei valori

patrimoniale în înțelesul Convenției, decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a

Curții Constituționale, care a intervenit în timpul soluționării cauzei în

recurs, nu se poate aplica în această etapă procesuală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția

generală a finanțelor publice Neamț împotriva deciziei nr. 20 din 24 februarie

2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Casează decizia și

sentința nr. 1178/C din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Neamț, secția civilă.

Trimite cauza spre rejudecare

la Tribunalul Neamț.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2011.