ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2384/2011

Asupra recursului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 10 iulie 2009, reclamantul P.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea sa la plata de 10.000 Euro pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu și de 50.000 Euro pentru fiecare an de detenție, cu titlu de despăgubiri morale, invocând dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. In motivarea cererii, reclamantul a susținut că tatăl său, P.A. a fost dislocat la data de 2 martie 1949, în baza Decretului MAI nr. 83/1949, din comuna Hârlești, raionul Roman în orașul Piatra Neamț până la data de 30 decembrie 1958 pentru ca, ulterior, în perioada 30 decembrie 1958 - 2 august 1965, să fie închis politic fiind condamnat la o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.

Totodată, reclamantul a arătat că în anul 1955 a fost declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor de condamnare penală iar Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârile și a dispus achitarea autorului său sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uneltire contra orânduirii sociale, prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) combinat cu lit. b) alin. (2) C. pen. în vigoare la data condamnării. Prin sentința civilă nr. 1178/ C din 14 decembrie 2009, Tribunalul Neamț, secția civilă, a admis, în parte cererea, a constatat caracterul politic al măsurii administrative de stabilire a domiciliului obligatoriu pe perioada 2 martie 1948 - 30 decembrie 1958 a autorului reclamantului, P.A. în orașul Piatra Neamț și a obligat pârâtul să plătească reclamantului echivalentul în lei la data plății efective a sumei de 150.000 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

In motivarea sentinței, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoana care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și după decesul acestei persoane soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea, inclusiv pot solicita instanței de judecată acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Instanța a statuat că autorului reclamantului i-a fost stabilit domiciliul obligatoriu timp de 9 ani și 10 luni, concomitent cu confiscarea întregii averi, la vârsta de 36 de ani, pentru ca, ulterior, la vârsta de 45 de ani să fie condamnat la pedeapsa închisorii, fiind privat de libertate timp de 6 ani și 8 luni.

In cuantificarea daunelor morale, instanța a reținut că pe lângă durata mare a perioadelor de timp în care autorul reclamantului a avut domiciliul obligatoriu ori a executat pedeapsa închisorii, urmează a se avea în vedere și faptul că la momentul încarcerării acesta era căsătorit și avea un băiat de opt ani, reclamantul din prezenta acțiune, precum și condițiile grele de detenție care erau specifice închisorilor comuniste, caracterizate de trei elemente principale: foamea, frigul și izolarea, astfel cum s-a evidențiat și în Raportul comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România.

Referitor la perioada de timp anterioară detenției, când autorul reclamantului a avut domiciliul obligatoriu în orașul Piatra Neamț, măsură dispusă în temeiul Decretului nr. 83/1949, instanța a reținut că potrivit raportului comisiei prezidențiale mai sus arătat, deportările și dislocările de populații au fost o practică curentă în perioada 1945-1964 care a afectat un număr imens de persoane și că prin ele se viza distrugerea existenței unor categorii largi de persoane, a unor familii și comunități. Așa fiind, instanța a apreciat că se impune acordarea reclamantului a unei sume de 150.000 Euro, cu titlu de despăgubire, în vederea compensării prejudiciului moral suferit de autorul său. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul.

In motivarea apelului, pârâtul a susținut că în mod eronat prima instanță a constatat caracterul politic al măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu în condițiile Decretului nr. 83/1949 și acordat despăgubiri morale reclamantului și pentru perioada de timp în care autorul său a fost dislocat, în condițiile în care decretul menționat nu se numără printre actele normative prevăzute de art. 3 din Legea nr. 221/2009 iar în cauză nu a fost administrată nicio probă care să dovedească caracterul politic al acestei măsuri administrative, sentința bazându-se, sub acest aspect, pe o simplă prezumție.

Pârâtul a solicitat totodată, reanalizarea cuantumului daunelor morale acordate în acord cu prejudiciul moral dovedit, cu luarea în considerare a criteriilor de cuantificare ce se degajă din practica judiciară comunitară și a împrejurării că eroarea judiciară suferită de autorul reclamantului a fost reparată, în principal, prin hotărârea de achitare dispusă în cadrul procesului penal și prin aducerea acestei hotărâri la cunoștința opiniei publice. Prin decizia civila nr. 20 din 24 februarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de Direcția generală a finanțelor publice a județului Neamț, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice București.

In motivarea deciziei, instanța a reținut că pârâtul a criticat hotărârea primei instanțe numai sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, susținând că suma de 150.000 Euro ar fi mult prea mare. Referitor la criteriile reținute pentru stabilirea despăgubirii, instanța de apel a statuat că s-au avut în vedere perioadele mari de timp - de 9 ani și 10 luni în care autorul reclamantului a avut stabilit domiciliu obligatoriu și de 6 ani și 8 luni, în care a executat o pedeapsă privativă de libertate, precum și impactul negativ pe care astfel de măsuri, aplicate pe perioade mari de timp îl au asupra existenței unei persoane, criterii în raport cu care suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubire a fost corect evaluată și este de natură să asigure o justă reparație.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice Neamț. In motivarea recursului, pârâtul prezintă aspectele de fapt ale cauzei și susține că textul prevăzut de art. 3 din Legea nr. 221/2009 nu enumera Decretul nr. 83/1949, motiv pentru care nu putea fi primită cererea de constatare a caracterului politic a măsuri administrative de dislocare într-o altă localitate, dispusă în baza acestui decret și, în lipsa unor dovezi privind caracterul politic al acestei măsuri, cererea de despăgubire formulată de reclamant pentru prejudiciul moral cauzat prin măsura dislocării. Totodată, pârâtul reiterează critica privind acordarea reclamantului a unei despăgubiri disproporționat de mari în raport de prejudiciul moral suferit de autorul său, pentru aceleași argumente invocate și prin apel.

Pârâtul susține că se impune moderație în cuantificarea unor astfel de despăgubiri, care vizează repararea prejudiciilor suferite în vechiul regim comunist, întrucât reparația intervine la un interval mare de timp scurs de la data producerii prejudiciilor iar plata despăgubirilor se suportă de actuala generație, care nu a contribuit la producerea acestor prejudicii și, respectiv, întrucât se constată existența unui număr foarte mare de persoane care au suportat ororile regimului comunist, caz în care, despăgubirile acordate trebuie să asigure victimei ori moștenitorilor acesteia o alinare, prin îmbunătățirea condițiilor actuale de viață, fără a se transforma, în contextul situației economice actuale, afectată de criza economică actuală, într-un factor de îmbogățire fără un just temei.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că urmează a fi admis pentru următoarele considerente: In drept, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai multe dintre actele normative evidențiate la lit. a)- f). Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din lege, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora, dispozițiile art. 1 alin. (3) aplicându-se în mod corespunzător.

In speța supusă analizei, se constată că instanțele de fond au acordat reclamantului o sumă globală, de 150.000 Euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a încarcerării autorului său, P.A., în perioada 3 decembrie 1958 - 2 august 1964, reținând incidența dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - situație de fapt necontestată de pârât, precum și pentru dislocarea acestuia în orașul Piatra Neamț, în perioada 2 martie 1949 - 30 decembrie 1958, în baza unui act normativ - Decretul MAI nr. 83/1949, recunoscut, în prezent, ca fiind neconstituțional, reținând incidența dispozițiilor art. 4 alin. (2) din lege, situație de fapt contestată atât prin apel cât prin recurs de pârât.

Verificând cuprinsul adresei nr. B 217 din 16 noiembrie 1991 emisă de Direcția Instanțelor Militare din cadrul Ministerului de Justiție - depusă de reclamant în dovedirea adoptării măsurii dislocării autorului său la fila 4 în dosarul primei instanțe - în copie, parțial ilizibilă, se constată că această măsură a fost dispusă în baza „Dec. MAI nr. 83/1949". O astfel de decizie/decret, în mod necontestat nu se regăsește în categoria actelor normative enumerate la lit. a) – f) ale art. 3 din lege, caz în care instanțele de fond aveau a statua, motivat în fapt și drept, cu privire la caracterul politic al măsurii administrative dispuse împotriva autorului reclamantului, în condițiile art. 4 și art. 1 alin. (3) din lege.

Anume, instanțele de fond aveau a statua motivat în baza cărui act normativ s-a dispus dislocarea autorului reclamantului, respectiv, argumentele pentru care rețin ca fiind temei al dislocării dispozițiile Decretului-lege nr. 83/1949, inclusiv argumentele pe care se fundamentează concluzia potrivit căreia, în raport de temeiul de drept reținut în adoptarea măsurii dislocării, această măsură are caracter politic, în înțelesul art. 1 alin. (3) din lege. Așa fiind, cum împrejurările de fapt ale cauzei sub aspectul condițiilor de fapt în care s-a dispus dislocarea autorului reclamantului la data de 2 martie 1949 nu au fost pe deplin stabilite, în condițiile art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât și va casa hotărârile instanțelor de fond, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Instanța de trimitere urmează a verifica susținerile reclamantului potrivit cărora măsura dislocării autorului său s-ar fi dispus în baza HCM nr. 1154 din 26 octombrie 1950, modificat prin HCM nr. 15 martie 1951 - fila 31 dosar și, după caz, va dispune suplimentarea probatoriului pentru a statua motivat cu privire la actul normativ în baza căruia P.A. a fost dislocat în perioada 2 martie 1949 - 30 decembrie 1958 în orașul Neamț și asupra caracterului politic al acestei măsuri administrative, în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 221/2009. In rejudecare, totodată, instanța de trimitere urmează a analiza și celelalte apărări invocate de pârâți, sub formă de apărări.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut și că, față de efectul ex nune al deciziilor Curții Constituționale, care înseamnă aplicarea lor doar pentru viitor și, respectiv, față de prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în a cărei sferă de protecție intră o hotărâre judecătorească definitivă și executorie, care dă naștere unei valori patrimoniale în înțelesul Convenției, decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, care a intervenit în timpul soluționării cauzei în recurs, nu se poate aplica în această etapă procesuală. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice Neamț împotriva deciziei nr. 20 din 24 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia și sentința nr. 1178/C din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Neamț, secția civilă. Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Neamț. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2011.