ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4394/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 16 iulie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul S.T.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.350.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a persecuției politice la care tatăl său a fost supus de regimul comunist. În motivele de fapt ale cererii s-a arătat că tatăl reclamantului, membru al P.N.Ț., a fost arestat și condamnat prin sentința penală nr. 445 din 20 aprilie 1950 a Tribunalului Militar București la 4 ani închisoare corecțională pentru delictul de comitere de acte preparatorii pentru schimbarea ordinii constituționale prevăzut de art. 208 C. pen.

în vigoare la acea dată. Ulterior, prin decizia nr. 3003 din 14 octombrie 1950 a Curții Militare de Casație și Justiție i s-a redus pedeapsa la 3 ani închisoare, iar la 12 martie 1953, fiind pus în libertate prin Ordinul M.A.I. nr. 15470/1953, i s-a fixat domiciliul obligatoriu în comuna Neagra Sărului, județul Suceava. Prin decizia M.A.I. nr. 6390/1956 la data de 09 iunie 1956, acestuia i s-au ridicat temporar restricțiile domiciliare.

Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice constituită prin Decretul-Lege nr. 118/1990 a constatat ca fiind detenție politică perioada 14 martie 1948-09 iunie 1956, iar, ulterior, prin decizia civilă nr. 394 din 06 aprilie 1995 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a considerat ca perioade de detenție politică și perioadele: 09 iunie 1956-01 noiembrie 1961 (5 ani, 4 luni și 22 zile); 20 ianuarie 1962-01 mai 1965 (3 ani, 3 luni și 11 zile); 10 aprilie 1973-02 mai 1983 (10 ani și 22 zile), în funcție de care s-a stabilit vechimea în muncă.

Deși autorul reclamantului a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Comerciale București (1943-1947), 3 ani Facultatea de Drept (1944-1947) și absolvent al Seminarului Pedagogic (1945-1947), începând cu anul 1956 i s-a interzis primirea „în unități socialiste”, iar în intervalul 1962-1973 a fost mutat forțat în 6 localități și 17 „unități socialiste” fiind obligat să se recalifice în meseria de cizmar la vârsta de 52 de ani. Au fost invocate în drept, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a), precum și art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 1364 din 24 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea, fiind obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamant a despăgubirilor în cuantum de 300.000 euro.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut cele învederate de reclamant prin acțiune și confirmate prin actele depuse la dosar. S-a apreciat că potrivit deciziei nr. 394/1995 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a statuat cu putere de lucru judecat că după arestarea autorului reclamantului în anul 1948 și apoi după eliberarea din penitenciar, starea de sănătate a acestuia a fost afectată, fiind internat în Spitalul de Psihiatrie cu diagnosticul de paranoia, deficiență psihică accentuată și nevoit să muncească în posturi inferioare pregătirii sale. S-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor Legii nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări și măsuri administrative cu caracter politic, iar în ce privește criteriul satisfacției suficiente și echitabile s-au acordat reclamantului despăgubiri în cuantum de 300.000 euro.

S-a avut în vedere că autorului reclamantului i s-au acordat despăgubiri și în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și reclamantul. 1. Apelantul-pârât Parchetul de pe lângă Tribunalul București a solicitat modificarea cuantumului pretențiilor, în sensul reducerii acestora. A fost evocată în acest sens, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 10 ianuarie 2008 - Varnava și alții c. Turciei - în care Turcia a fost condamnată la suma de 4.000 euro despăgubiri pentru rudele localnicilor ciprioți dispăruți.

S-a invocat și art. 41 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în funcție de care se poate aprecia că autorul reclamantului și descendentul acestuia au primit o satisfacție echitabilă prin condamnarea în mod public a regimului comunist, aspect recunoscut prin decizia civilă nr. 394 din 06 aprilie 1995 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. 2. Statul Român a invocat încălcarea și aplicarea greșită a legii întrucât art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 trebuie coroborat cu dispozițiile privitoare la despăgubirile morale ce se acordă în considerarea persoanei ce a suferit efectiv, acțiunea în plata daunelor morale fiind o acțiune personală. S-a solicitat admiterea în parte a acțiunii și stabilirea cuantumului despăgubirilor la 10.000 euro, fiind invocate în ce privește cuantumul daunelor morale, cauzele Barbu Angelescu c. României și, respectiv Bursuc c. României.

3. Reclamantul a solicitat ca la determinarea cuantumului despăgubirilor instanța să țină seama de circumstanțele cauzei, de gravitatea vătămărilor, de împrejurarea că tatăl reclamantului a suferit două condamnări cu caracter politic, la pedeapsa închisorii, a avut domiciliul forțat și nu i s-a permis să lucreze. Prin decizia nr. 391/A din 01 iunie 2010 a Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelul declarat de reclamant, a admis apelurile pârâților și a schimbat în parte sentința, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor la valoarea de 60.000 euro.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că acțiunea a fost promovată de către S.T.E., fiul defunctului S.N., decedat la 13 februarie 2009, iar în cauză s-a făcut dovada, conform înscrisurilor anexate, că acesta a fost în detenție politică pe durata menționată în acțiune, de 26 ani, 11 luni și 20 de zile, situație menționată și în decizia nr. 2779 din 08 septembrie 1995 emisă de Direcția de Muncă și Protecție Socială a Sectorului Agricol Ilfov, modificată prin hotărârea nr. 4/bis din 06 iulie 1995 de către Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice. De asemenea, s-a constatat că reclamantul a recunoscut prin acțiune că autorul său a beneficiat de despăgubiri în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990, prin decizia de pensionare din 08 septembrie 1995 atestându-se plata drepturilor bănești (sumele acordate în baza Decretului nr. 118/1990 fiind indexate periodic).

La reducerea cuantumului prejudiciului la suma de 60.000 euro, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că autorul reclamantului nu este beneficiarul direct al despăgubirilor, că înlăturarea prin lege (conform art. 2 din Legea nr. 221/2009) a efectelor hotărârii judecătorești de condamnare cu caracter politic constituie o satisfacție rezonabilă, precum și perioada îndelungată de timp scursă de la data producerii prejudiciului - aproximativ 50 ani. În considerarea acelorași argumente care au justificat soluția asupra apelurilor pârâților, instanța a găsit nefondate criticile reclamantului, precizând în plus, că daunele morale acordate ca acoperire a unui prejudiciu moral, nu pot cuantifica durerea sau suferința pricinuite persoanei vătămate, dar respectând principiul proporționalității, se impune diminuarea întinderii acestor daune în sensul arătat.

Decizia a fost atacată cu recurs de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. 1. Statul Român a criticat soluția cu referire la dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând următoarele: - Instanța a nesocotit dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 întrucât, acest text, reglementând acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, înseamnă că legiuitorul s-a referit exclusiv la prejudiciul moral suferit de cel care a fost condamnat politic, situație în care nu se găsește reclamantul. În plus, legiuitorul s-a referit în mod evident, la persoanele în viață, deoarece numai acestea mai pot exercita drepturi.

- Cuantumul daunelor morale este prea mare, având în vedere că de principiu, suma de bani stabilită cu acest titlu, are drept scop nu atât de a repune victima într-o situație similară cu cea avută anterior, cât de a-i procura satisfacții de ordin moral susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată. Prin urmare, la stabilirea cuantumului daunelor trebuie să se aibă în vedere perioada arestării, atingerea adusă drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, faptul că persoana condamnată a decedat și prin urmare, reclamantul nu este beneficiarul direct al despăgubirilor, împrejurarea că a trecut o perioadă îndelungată de timp de la data producerii prejudiciului și până în prezent (peste 50 de ani), așa încât nu se poate nega o atenuare semnificativă a prejudiciului prin trecerea timpului.

Totodată, trebuie avut în vedere că autorul reclamantului a beneficiat de anumite sume de bani compensatorii conform Decretului-Lege nr. 118/1990 și că nu poate fi ignorată jurisprudența Curții Europene care, statuând în echitate și în raport de circumstanțele cauzei, adoptă în această materie o poziție moderată, prin sumele rezonabile acordate. 2. Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a susținut caracterul nelegal al deciziei întrucât a reținut drept criteriu de cuantificare a daunelor, perioada de 26 ani, 11 luni și 20 de zile, ca detenție politică suferită de autorul reclamantului.

Or, potrivit actelor dosarului, numai în perioada 14 martie 1948-12 martie 1953, acesta a fost arestat și ulterior condamnat (prin sentința penală nr. 445 din 20 aprilie 1950 a Tribunalului Militar București) pentru delictul de comitere de acte preparatorii pentru schimbarea ordinii constituționale, prevăzut de art. 208 C. pen., iar această faptă constituie de drept condamnare cu caracter politic, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. În rest, nici condamnarea din 1960 (pentru denunțare calomnioasă) nici celelalte restricții (angajarea în anumite unități, percheziționarea locuinței, confiscarea unor manuscrise) nu se încadrează în categoria condamnărilor sau măsurilor administrative prevăzute ope legis ca având caracter politic, astfel încât trebuia ca, în prealabil, pentru acestea să se constate caracterul politic pe cale judecătorească, după procedura prevăzută de art. 4 din Legea nr. 221/2009.

În mod greșit s-a considerat că perioada de condamnare politică ar rezulta din decizia civilă nr. 394 din 06 aprilie 1995 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care a stabilit vechimea în muncă pentru autorul reclamantului în condițiile Decretului-Lege nr. 118/1990. Această hotărâre, pronunțată cu 14 ani înainte de apariția Legii nr. 221/2009, nu poate să satisfacă însă, condițiile cerute în prezent pentru constatarea caracterului politic al condamnării sau al măsurilor administrative. Prin urmare, perioada de după 1953 trebuia exclusă din durata condamnării politice, toate nedreptățile care în mod cert ar fi fost cauzate tatălui reclamantului în această perioadă, nefiind constatate în mod legal ca având caracter politic.

- În cuantificarea daunelor morale trebuie să se țină seama de faptul că au fost deja acordate compensații conform Decretului-Lege nr. 118/1990, de împrejurarea că trebuie păstrat justul echilibru între scopul dezdăunării victimelor comunismului și împiedicarea sărăcirii unei mase largi a populației, prin suportarea unei importante sarcini bugetare, în actualele condiții de criză economică. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente: 1. Mai întâi, sub aspectul îndreptățirii reclamantului de a solicita și a primi daune morale, contrar susținerii din recursul Statului Român, se constată că legitimarea acestuia este dată de înseși dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 care, circumstanțiind sfera persoanelor cărora li se cuvin asemenea despăgubiri, fac referire nu doar la persoanele care au suferit în mod direct condamnări cu caracter politic sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, ci și la descendenții acestor persoane, până la gradul al II-lea inclusiv.

Promovând acțiunea, reclamantul s-a prevalat și a demonstrat calitatea lui de descendent de gradul I față de defunctul S.N., autorul condamnat politic. Faptul că este vorba de prejudiciul moral creat ca efect al condamnării politice și că titularul dreptului la reparație este cel care a suferit nemijlocit condamnarea este real (prejudiciul încercat fiind cel al autorului reclamantului), dar în același timp, dând expresie patrimonială unor asemenea despăgubiri, legiuitorul a recunoscut posibilitatea solicitării lor și de către descendenții celui prejudiciat. În acest sens, dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 sunt fără echivoc, statuând în mod expres că după decesul celui care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, soțul sau descendenții acestuia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței acordarea de daune morale.

- În ce privește cuantumul despăgubirilor, criticile pârâtului de asemenea, nu pot fi primite, întrucât în operațiunea de redimensionare a acestora, instanța de apel a avut în vedere criteriile la care se face referire în motivele de recurs. Astfel, instanța a ținut seama, reducând daunele morale de la 300.000 euro cât fuseseră stabilite în primă instanță la 60.000 euro, de faptul că autorul reclamantului a beneficiat și de sume compensatorii conform Decretului-Lege nr. 118/1990; de împrejurarea că victima condamnării politice nu este beneficiarul direct al despăgubirilor; că înlăturarea prin lege a efectelor hotărârii de condamnare constituie în sine o satisfacție; precum și că de la data producerii prejudiciului s-a scurs o perioadă îndelungată de timp.

Toate aceste elemente au permis instanței de apel să statueze asupra unei despăgubiri echitabile, rezonabile, cu respectarea principiului proporționalității, dând o satisfacție justă pretenției în dezdăunare morală. 2. În ce privește recursul Ministerului Public, imputarea făcută de acesta instanței de apel, în sensul că a reținut eronat perioada de detenție politică suferită de autorul reclamantului, ca fiind de 26 ani, 11 luni și 20 de zile, este corectă. Într-adevăr, conform deciziei nr. 394 din 06 aprilie 1995 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la care s-a făcut referire pentru justificarea perioadei de detenție menționate, a fost avut în vedere cadrul normativ reprezentat de dispozițiile Decretului-Lege nr. 118/1990, pentru a se calcula vechimea în muncă.

Or, împrejurările de fapt care au fundamentat soluția în acea cauză (vizând, printre altele, starea de sănătate ca urmare a unui accident de circulație care a dus la scăderea capacității de muncă, prestarea serviciului la diferite unități de muncă, internarea în mai multe unități spitalicești) exced situațiilor în care se poate considera că a avut loc o condamnare cu caracter politic ori s-a dispus o măsură administrativă cu caracter politic [conform art. 1 alin. (2) și art. 3 din Legea nr. 221/2009]. Pentru a se recunoaște caracterul politic al faptelor care nu sunt considerate de drept ca având această natură, era nevoie de evaluarea jurisdicțională a instanței, astfel cum stabilesc dispozițiile art. 1 alin. (4) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

În speță însă, nu a existat o asemenea solicitare din partea reclamantului, iar instanța de apel a apreciat greșit că pe acest aspect s-ar impune efectul pozitiv al autorității de lucru judecat dedus din hotărârea anterioară (decizia nr. 394/1995 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă) care a dezlegat, astfel cum s-a menționat anterior, aspecte litigioase într-un alt cadru normativ. În același timp însă, perioada pentru care autorul reclamantului a suferit condamnare politică – fiind astfel considerată, de drept, prin dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 – este perioada cuprinsă între 04 martie 1948-12 martie 1953, când a fost reținut și s-a aflat apoi în executarea pedepsei cu închisoare pentru săvârșirea delictului „de acte preparatorii pentru schimbarea ordinii constituționale” prevăzut de art. 208 C. pen.

Or, chiar raportat la această durată a pedepsei privative de libertate, de 5 ani (iar nu de 26 ani) împreună cu toate celelalte criterii de cuantificare reținute de instanța de apel, cuantumul daunelor este unul rezonabil, nejustificându-se, cum se susține în recursul Parchetului, diminuarea lor. Pentru aceste considerente, care vin să suplinească, în parte, motivarea soluției din apel pe aspectul duratei condamnării politice suportate de autorul reclamantului, s-a constatat că decizia este legală, urmând să fie păstrată prin respingerea ambelor recursuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a mun. București și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 391 A din 01 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.