ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3147/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3147/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

III-a civilă, reclamantul V.I. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata

sumei de 500.000 euro echivalent în lei, la data plății, reprezentând daune

materiale și morale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data

de 9 iulie 1952, la vârsta de 14 ani, a fost arestat pentru activitate contra

revoluționară și a fost internat într-un centru de reeducare în baza Ordinului

M.A.I. nr. 844/79322 din 8 octombrie 1952. La data de 11 noiembrie 1956,

reclamantul a fost din nou arestat și prin Sentința penală nr. 474/1957

pronunțată de Tribunalul Militar București a fost condamnat la 5 ani închisoare

corecțională, pentru infracțiunea de agitație publică prevăzută și pedepsită art.

327 alin. (3) C. pen., fiind pus în libertate la data de 11 noiembrie 1961, iar

la expirarea pedepsei prin Decizia M.A.I. 16672/1961 i s-a fixat domiciliu

obligatoriu în comuna Rubda, județul Galați. Restricțiile domiciliare i-au fost

ridicate reclamantului la data de 20 decembrie 1963 în baza Ordinului M.A.I.

nr. 732752/1963.

Reclamantul a arătat ca beneficiază de dispozițiile

Decretului-lege 118/1990, așa cum rezultă din Hotărârea nr. 733 din 28 aprilie 1995,

deoarece a fost arestat, condamnat și deținut politic și cu domiciliul

obligatoriu, stabilindu-se că perioada de privare de libertate totalizând 8 ani

și 10 luni constituie vechime neîntreruptă în muncă, beneficiind și de

indemnizația lunară stabilită prin acest act normativ. De asemenea, prin Decizia

nr. 694/2002, în baza O.U.G. nr. 214/1999 i s-a acordat și calitatea de

luptător în rezistența anticomunistă.

La momentul înregistrării cererii, reclamantul și-a

întemeiat acțiunea pe disp. art. 504 C. proc. pen., însă ulterior după intrarea

în vigoare a Legii nr. 221/2009 reclamantul a înțeles să își modifice temeiul

de drept, invocând disp. art. 1 coroborate cu disp. art. 5 din acest act

normativ.

Prin Sentința civilă nr. 435 din 19 martie 2010,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte cererea formulată

de reclamant și a obligat pârâtul la acordarea de despăgubiri către reclamant

în cuantum de 80.000 euro, echivalent în lei la data plății, la cursul oficial

al BNR.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a

reținut că reclamantul a fost internat într-un centru de reeducare, fiind

arestat pentru activitate contra revoluționară, ulterior a fost condamnat

pentru infracțiunea de agitație publică, iar la expirarea pedepsei s-a fixat

domiciliu obligatoriu în comuna Rubda, județul Galați, restricțiile domiciliare

fiindu-i ridicate la data de 20 decembrie 1963 în baza Ordinului M.A.I. nr.

732752/1963.

Prin Hotărârea nr. 763 din 28 aprilie 1995 a Comisiei

pentru Acordarea de Drepturi Persoanelor Persecutate din motive Politice conform

Decretului-lege nr. 118/1990, s-a recunoscut că reclamantul a fost privat de

libertate, stabilindu-se că perioada 9 iulie 1952 - 1 aprilie 1954, 11

noiembrie 1956 - 11 noiembrie 1961, 11 noiembrie 1961 - 20 decembrie 1963,

respectiv un total de 8 ani, 9 luni și 31 de zile, constituie vechime în muncă,

și s-a acordat reclamantului o indemnizație lunară de 200 lei pentru fiecare

an, însumând o indemnizație lunară în cuantum de 1.767 lei.

În drept, sunt aplicabile dispozițiile art. 1, alin. (1),

alin. (2) lit. a) și respectiv art. 3 din Legea nr. 221/2009, invocate de

reclamant, coroborate cu cele ale art. 5 din același act normativ.

Cât privește criteriile de stabilire al cuantumului

despăgubirilor corespunzător prejudiciului moral suferit de reclamant, tribunalul

a avut în vedere în primul rând faptul că în materia daunelor morale,

principiul reparării integrale a prejudiciului decât un caracter aproximativ,

având în vedere natura neeconomică a acestor daune, imposibil de echivalat

bănește.

La stabilirea și acordarea despăgubirilor, tribunalul a

apreciat că se impune a se avea în vedere principiul echității, care implică

înainte de toate o anumită flexibilitate și o analiză obiectivă a ceea ce este

just, echitabil și rezonabil, ținând cont de ansamblul circumstanțelor cauzei,

adică nu numai de situația reclamantului, ci și de contextul general în care

încălcarea s-a produs.

Prin decizia civilă nr. 320/ A din 22 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost respinse apelurile

declarate de reclamant și de către parat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel, într-o

motivare amplă, tinzând la considerente supraabundente față de speța concretă,

cu aprecieri de ordin teoretic asupra temeiului juridic al cererii

introductive, precum și cu o prezentare a jurisprudenței C.E.D.O. cu privire la

noțiunile de speranță legitimă și bun în sensul art. I Protocolul 1 C.E.D.O., a

conchis că decizia dată de Curtea Constituțională se aplică doar cererilor

introduse pe rolul instanțelor ulterior pronunțării acesteia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, indicând

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.5, 7 și 9 C. proc. civ.

Susține că nulitatea deciziei atacate este dată de lipsa procurorului de la

dezbateri, în condițiile în care prezența acestuia era obligatorie, astfel cum

prevede art. 4 alin. (5) din Legea nr. 221/2009.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt

incidente, întrucât prin încheierea din 1 februarie 2011 instanța a încuviințat

practic, prin dispoziția de a se achita taxa judiciară de timbru, schimbarea

temeiului de drept al acțiunii, raportat la art.998-999 C. civ.

A invocat că sentința primei instanțe cuprinde motive

contradictorii, că motivările din cele două hotărâri, de fond și apel, sunt

contradictorii și, în fine, că în considerentele deciziei din apel există

motive contradictorii. Din analizarea considerentelor deciziei atacate nu

rezultă care sunt, distinct, motivele pentru care au fost respinse ambele

apeluri.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul arată, în esență, că instanța de apel

trebuia să se raporteze la

incidența în

cauză a deciziei nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională și să

constate

că temeiul juridic care a stat la baza acțiunii introductive a reclamantului a

fost desființat.

Decizia a fost atacată cu recurs și de către reclamant,

care a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Susține că instanța de apel a apreciat eronat criteriile de cuantificare a

prejudiciului moral suferit de reclamant.

Arată că a fost lipsit de libertate 8 ani și 10 luni și

a suferit și un prejudiciu material ce consta în contravaloarea venitului

nerealizat în această perioadă și ulterior, pe durata domiciliului forțat.

Susține că suma de 500.000 euro ar acoperi prejudicial

moral și material suferit.

Analiza recursurilor

Pârâtul a susținut incidența dispozițiilor art. 304

pct. 5 C. proc. civ., arătând că soluționarea pricinii dedusă judecății în

condițiile neparticipării procurorului, obligatorie potrivit normelor legii

speciale, atrage consecința desființării hotărârilor pronunțate în aceste

condiții de neregularitate procedurală.

Cu privire la această chestiune, se constată

următoarele:

Statuând cu privire la procedura de soluționare a

cererilor supuse domeniului de reglementare al Legii nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrativ asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, legiuitorul a dispus,

prin textul art. 4 din corpul legii, atât cu privire la instanța competentă

material în soluționarea unor atare cereri, cât și asupra participanților

implicați în procedură, respectiv Ministerul Finanțelor Publice în calitate de

pârât, ca reprezentant al statului și, în alin. (5), participarea obligatorie a

procurorului.

Norma legală care reglementează participarea

obligatorie a procurorului la judecata cererilor întemeiate pe Legea nr.

221/2009, cuprinsă în art. 4 alin. (5) din această lege, vizează exclusiv cererile

la care se referă alin. (1) și (2) ale art. 4, respectiv cererile prin care se

solicită constatarea caracterului politic al condamnării pentru alte fapte

decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2 (art. 1 alin. (2) reglementează

condamnările de drept cu caracter politic) și cererile prin care se solicită

constatarea caracterului politic al măsurilor administrative, altele decât cele

prevăzute la art. 3 (art. 3 reglementează măsurile administrative de drept cu

caracter politic).

Pentru judecarea cererilor în despăgubiri întemeiate pe

condamnări de drept cu caracter politic sau pe măsuri administrative de drept

cu caracter politic, cum este cazul în speță, Legea nr. 221/2009 nu prevede

participarea obligatorie a procurorului.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâtul a invocat că sentința primei instanțe

cuprinde motive contradictorii, că motivările din cele două hotărâri, de fond

și apel, sunt contradictorii și, în fine, că în considerentele deciziei din

apel există motive contradictorii.

Criticile referitoare la motivarea contradictorie a

sentinței primei instanțe și la contradicția între motivarea deciziei din apel

și motivarea sentinței de fond nu se încadrează în art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

Potrivit art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului îl

constituie hotărârea dată în apel, ceea ce înseamnă că motivele de recurs ce

pot fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

pot viza numai această hotărâre, nu și cea dată în primă instanță. În

consecință, criticile referitoare la sentința de fond, care nu face obiectul

recursului, nu sunt susceptibile de încadrare în art. 304 C. proc. civ. și nu

pot fi analizate.

Cât privește susținerea referitoare la faptul că prin

încheierea din 1 februarie 2011 instanța a încuviințat practic, prin dispoziția

de a se achita taxa judiciară de timbru, schimbarea temeiului de drept al

acțiunii, raportat la art. 998-999 C. civ., aceasta nu configurează ipoteza

motivării contradictorii reglementate de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care

are în vedere exclusiv situația în care hotărârea recurată cuprinde motive

contradictorii. Ca atare, nici această critică nu poate fi analizată.

Pârâtul a formulat criticii și cu privire la efectele

deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, încadrându-se astfel în cazul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Problema de drept care se pune în speță nu este cea a

îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, sau cuantumul acestor despăgubiri, ci

aceea dacă acest text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în

condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 761 din

15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale,

dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen

respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile

Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României,

sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții

regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare

la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și

completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și

legala, s-a pus problema daca declararea neconstituționalității unui text de

lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor

și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care

nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia

nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de înalta Curte în soluționarea

recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că Decizia nr.

1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în

curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția

situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a

Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de

contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în Monitorul Oficial

nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010,

nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată

definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la

un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata

desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act

juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit

actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică

obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru

normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4)

din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și

imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act

neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi

apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții

Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat,

iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, câta vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr.

1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

În ceea ce privește legitimitatea demersului organului

jurisdicțional constituțional, ea decurge din atribuțiile pe care le are

conform legii și Constituției, iar motivul de ordin general imperios transpare

din motivarea deciziei Curții Constituționale (înlăturarea unor situații de

incoerență și instabilitate, a unei duble reglementări în aceeași materie).

Așadar, prin intervenția instanței de contencios

constituțional, ca urmare a sesizării acesteia cu o excepție de

neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din

punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este

cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește,

arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale

europene nu i le legitimează.

De asemenea, prin respectarea efectelor obligatorii ale

deciziilor Curții Constituționale se înlătură imprevizibilitatea

jurisprudenței, care, în aplicarea unei norme incoerente, era ea însăși

generatoare de situații discriminatorii.

Față de toate aceste considerente, reținute prin

raportare la decizia în interesul Legii nr. 12/2011 a Î.C.C.J. urmează a se

constata că, în mod nelegal, curtea de apel și-a întemeiat soluția privind

acordarea daunelor morale pe un text de lege declarat neconstituțional printr-o

decizie a instanței de contencios constituțional, publicată anterior

soluționării definitive a litigiului.

Întrucât la data judecării cauzei în apel nu mai exista

temeiul juridic pe care reclamantul și-a fundamentat cererea privind acordarea

daunelor morale, recursul declarat de pârât urmează a fi admis, decizia atacată

va fi modificată în parte în sensul admiterii apelului declarat de pârât, iar

sentința va fi schimbată în sensul respingerii acțiunii.

Recursul declarat

de reclamant este nefondat.

În raport de dezlegarea dată recursului pârâtului,

analiza criticilor formulate de reclamant privind cuantumul daunelor morale nu

se mai justifică, fiind în totalitate lipsită de interes o apreciere a

instanței asupra criteriilor de evaluare a daunelor, în condițiile în care

însăși cererea de acordare a acestora a rămas fără temei de drept.

În ceea ce privește daunele materiale, se observă că

acestea nu au fost supuse analizei instanței de apel, reclamantul neînțelegând

să formuleze critici prin apelul său și sub acest aspect.

În consecință, față de prevederile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., recursul declarat de reclamant se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 320/ A din 22 martie 2011

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică, în parte, decizia recurată în sensul că

admite apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice împotriva Sentinței nr. 435 din 19 martie 2010 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă.

Schimbă sentința menționată, în sensul că respinge

cererea formulată de reclamantul V.I.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul

V.I. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2012.