ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1423/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1.941/C/2010 pronunțată în dosarul nr. 510/1285/2010 de Tribunalul Cluj s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C.C. și C.R. împotriva pârâtei SC B.C.R. SA, cu motivarea că modificarea datei la care reclamanții trebuie să restituie integral creditele acordate de bancă, modificare care intervine ca urmare a faptului că aceștia se află în culpă, respectiv nu au executat în mod corespunzător obligațiile contractuale asumate, nu reprezintă o clauză abuzivă în sensul prevăzut de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 coroborat cu art. 1 lit. i) din anexa legii.

Curtea de Apel București, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 139/2010 de la 14 octombrie 2010, a respins apelul formulat de reclamanții C.C. și C.R., reținând că nu există disproporție între prejudiciul produs pârâtei în caz de neexecutare și sancțiunea corelativă prevăzută în sarcina reclamanților, raportat la împrejurarea că pârâta nu poate proceda la executarea garanției pentru fiecare rată scadentă neachitată, ci o singură dată, ceea ce ar avea drept consecință inexistența unei garanții privind executarea obligațiilor ce nu au ajuns încă la scadență. Împotriva acestei decizii, reclamanții C.C. și C. R. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și a sentinței pronunțate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulate, constatării caracterului de clauză abuzivă a art. IV pct. 4.13.

din Anexa 1 la contractul de credit bancar nr. 540/2005, respectiv a art. IV pct. 4.13. din Anexa nr. 1 la contractul de credit bancar nr. 541/2005 și constatării nulității art. IV pct. 4.13. din Anexa 1 la contractul de credit bancar nr. 540/2005, respectiv a art. IV pct. 4.13. din Anexa nr. 1 la contractul de credit bancar nr. 541/2005. În argumentarea motivelor de recurs, reclamanții C.C. și C.R. au arătat că scadența anticipată a întregului debit nu este consecința neexecutării obligației acestora prin neplata unei rate, ci este consecința imposibilității executării garanției în mod distinct pentru fiecare rată, invocând drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Analizând recursul declarat, Înalta Curte reține următoarele: Recurenții - reclamanți au încheiat cu intimata - pârâtă contractul de credit imobiliar pentru cumpărare locuințe nr. 540 din 23 martie 2005 pentru suma de 38.000 Euro, credit acordat pe o perioadă de 20 de ani; pentru acest contract încheiat cu Banca, au fost înregistrate întârzieri la plată a ratelor lunare de 471 de zile. În aceeași perioadă, a fost încheiat un al doilea contract de credit imobiliar cu nr. 541 din 23 martie 2005, pentru suma de 20.000 Euro, pentru acest contract fiind înregistrate întârzieri la plata ratelor lunare de 370 de zile. În condițiile existenței unor întârzieri de sute de zile înregistrate cu privire la plata ratelor lunare de credit, intimata a făcut aplicarea dispozițiilor cuprinse la art. 4.13.

din Condițiile Generale de Creditare, anexe ale contractelor încheiate cu debitorii în cauză conform cărora „dacă în termen de 30 de zile de la data scadenței, împrumutatul și/ sau coplătitorii/ garanții nu achită rata totală de rambursat, întregul credit și toate celelalte obligații asumate prin semnarea prezentului contract devin exigibile, iar banca este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării silite, prin valorificarea garanțiilor asigurătorii sau a oricăror alte bunuri aflate în proprietatea împrumutatului și /sau coplătitorilor /garanților”.

Așadar, declararea anticipată a scadenței creditului s-a realizat numai după ce refuzul debitorilor de a-și respecta obligațiile de plată a fost evident, deoarece numai creditorul care și-a executat sau se declară gata să își execute obligațiile este singurul în drept a aprecia dacă este cazul să aplice rezoluțiunea contractului sau să ceară executarea silită a contractului și de a nu ajunge la rezoluțiune. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta nu este fondat, întrucât aceasta vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, or reclamanții, prin semnarea contractelor de credit contractate cu intimata și negocierea clauzelor conținute în partea specială a acestora, și-au exprimat consimțământul și în ceea ce privește clauzele cuprinse în condițiile generale de credit.

Nici al doilea motiv de recurs privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat, față de împrejurarea că existența culpei reclamanților constând în neplata ratelor lunare de credit dă naștere dreptului băncii de a declanșa rambursarea anticipată integrală. Se poate constata, din prevederile contractuale care constituie legea părților potrivit art. 969 C. civ., că banca are facultatea de a opta pentru declararea creditului scadent anticipat și rambursarea creditului, inclusiv prin executarea silită asupra bunurilor aduse în garanție pentru neîndeplinirea oricăror obligații impuse prin contract în sarcina împrumutaților, aceștia rămânând direct răspunzători pentru toate consecințele directe sau indirecte antrenate de exigibilitatea anticipată a creditului.

Dreptul de rambursare anticipată integrală, stipulat prin clauzele generale ale contractelor de credit, este menit să mențină echilibrul contractual, fiind prevăzut atât în favoarea clientului, cât și a băncii, astfel încât nu poate fi vorba de o clauză abuzivă în sensul celor definite în Anexa Legii nr. 193/2000. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanții C.C. și C.R. împotriva deciziei nr. 139/2010 de la 14 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții C.C. și C.R. împotriva deciziei nr. 139/2010 de la 14 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2011.