ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1423/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 1.941/C/2010 pronunțată în dosarul nr.

510/1285/2010 de Tribunalul Cluj s-a

respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C.C. și C.R. împotriva

pârâtei SC B.C.R. SA, cu motivarea că modificarea datei la care reclamanții

trebuie să restituie integral creditele acordate de bancă, modificare care

intervine ca urmare a faptului că aceștia se află în culpă, respectiv nu au

executat în mod corespunzător obligațiile contractuale asumate, nu reprezintă o

clauză abuzivă în sensul prevăzut de art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 193/2000

coroborat cu art. 1 lit. i) din anexa legii.

Curtea de Apel București, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 139/2010 de

la 14 octombrie 2010, a respins apelul formulat de reclamanții C.C. și C.R.,

reținând că nu există disproporție între prejudiciul produs pârâtei în caz de

neexecutare și sancțiunea corelativă prevăzută în sarcina reclamanților,

raportat la împrejurarea că pârâta nu poate

proceda

la executarea garanției pentru fiecare rată scadentă neachitată, ci

o

singură dată, ceea ce ar avea drept consecință inexistența unei garanții

privind executarea obligațiilor ce nu au ajuns încă la scadență.

Împotriva acestei decizii, reclamanții

C.C. și C.

R. au declarat recurs, solicitând

admiterea recursului, modificarea în

tot a deciziei recurate și a

sentinței pronunțate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulate,

constatării caracterului de clauză abuzivă a art. IV pct. 4.13. din Anexa 1 la

contractul de credit bancar nr. 540/2005, respectiv a art. IV pct. 4.13. din

Anexa nr. 1 la contractul de credit bancar nr. 541/2005 și constatării

nulității art. IV pct. 4.13. din Anexa 1 la contractul de credit bancar nr. 540/2005,

respectiv a art. IV pct. 4.13. din Anexa nr. 1 la contractul de credit bancar nr.

541/2005.

În argumentarea motivelor de recurs,

reclamanții C.C. și C.R. au arătat că scadența anticipată a întregului debit nu

este consecința neexecutării obligației

acestora prin neplata unei rate, ci

este

consecința imposibilității executării garanției în mod distinct pentru

fiecare

rată, invocând drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Analizând recursul declarat, Înalta

Curte reține următoarele:

Recurenții - reclamanți au încheiat cu

intimata - pârâtă contractul de credit imobiliar pentru cumpărare locuințe nr.

540 din 23 martie 2005

pentru suma de

38.000 Euro, credit acordat pe o perioadă de 20 de ani;

pentru acest

contract încheiat cu Banca, au fost înregistrate întârzieri la plată a ratelor

lunare de 471 de zile.

În aceeași perioadă, a fost încheiat

un al doilea contract de credit imobiliar cu nr. 541 din 23 martie 2005, pentru

suma de 20.000 Euro, pentru

acest contract

fiind înregistrate întârzieri la plata ratelor lunare de 370 de

zile.

În condițiile

existenței unor întârzieri de sute de zile înregistrate cu

privire la plata ratelor lunare de

credit, intimata a făcut aplicarea dispozițiilor cuprinse la art. 4.13. din

Condițiile Generale de Creditare, anexe ale contractelor încheiate cu debitorii

în cauză conform cărora „dacă în termen de 30 de zile de la data scadenței,

împrumutatul și/ sau coplătitorii/ garanții nu achită rata totală de rambursat,

întregul credit și

toate celelalte obligații

asumate prin semnarea prezentului contract devin

exigibile, iar banca

este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării

silite, prin valorificarea garanțiilor asigurătorii sau a oricăror alte bunuri

aflate în proprietatea împrumutatului și /sau coplătitorilor /garanților”.

Așadar, declararea anticipată a

scadenței creditului s-a realizat numai după ce refuzul debitorilor de a-și

respecta obligațiile de plată a fost evident, deoarece numai creditorul care

și-a executat sau se declară gata să își execute obligațiile este singurul în

drept a aprecia dacă este cazul să aplice rezoluțiunea contractului sau să

ceară executarea silită a contractului și de a nu ajunge la rezoluțiune.

Cu privire la motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că

acesta nu este fondat, întrucât aceasta vizează interpretarea greșită a actului

juridic dedus judecății, or reclamanții, prin semnarea contractelor de credit

contractate cu intimata și negocierea clauzelor conținute în partea

specială a acestora, și-au exprimat

consimțământul și în ceea ce privește

clauzele cuprinse în condițiile

generale de credit.

Nici al doilea motiv de recurs privind

incidența în cauză a

dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat, față de împrejurarea că existența culpei

reclamanților constând în neplata ratelor

lunare de credit dă naștere

dreptului băncii de a declanșa rambursarea anticipată integrală. Se poate

constata, din prevederile contractuale care constituie legea părților potrivit art.

969 C. civ., că banca are facultatea de a opta pentru declararea creditului

scadent anticipat și rambursarea creditului, inclusiv prin executarea silită

asupra bunurilor aduse în garanție pentru neîndeplinirea oricăror obligații

impuse prin contract în sarcina împrumutaților, aceștia rămânând direct

răspunzători pentru toate consecințele directe sau indirecte antrenate de

exigibilitatea anticipată a creditului.

Dreptul de rambursare anticipată

integrală, stipulat prin clauzele generale ale contractelor de credit, este

menit să mențină echilibrul contractual, fiind prevăzut atât în favoarea

clientului, cât și a băncii, astfel încât nu poate fi vorba de o clauză abuzivă

în sensul celor definite în Anexa Legii nr. 193/2000.

Față de considerentele expuse, în baza

art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de

reclamanții C.C. și C.R. împotriva deciziei nr. 139/2010 de la 14 octombrie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanții C.C. și C.R. împotriva deciziei nr. 139/2010 de la 14

octombrie

2010 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

31 martie 2011.