ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1423/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1423/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin sentința
comercială nr. 1.941/C/2010 pronunțată în dosarul nr.
510/1285/2010 de Tribunalul Cluj s-a
respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C.C. și C.R. împotriva
pârâtei SC B.C.R. SA, cu motivarea că modificarea datei la care reclamanții
trebuie să restituie integral creditele acordate de bancă, modificare care
intervine ca urmare a faptului că aceștia se află în culpă, respectiv nu au
executat în mod corespunzător obligațiile contractuale asumate, nu reprezintă o
clauză abuzivă în sensul prevăzut de art. 4 alin.
(1) din Legea nr. 193/2000
coroborat cu art. 1 lit. i) din anexa legii.
Curtea de Apel București, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 139/2010 de
la 14 octombrie 2010, a respins apelul formulat de reclamanții C.C. și C.R.,
reținând că nu există disproporție între prejudiciul produs pârâtei în caz de
neexecutare și sancțiunea corelativă prevăzută în sarcina reclamanților,
raportat la împrejurarea că pârâta nu poate
proceda
la executarea garanției pentru fiecare rată scadentă neachitată, ci
o
singură dată, ceea ce ar avea drept consecință inexistența unei garanții
privind executarea obligațiilor ce nu au ajuns încă la scadență.
Împotriva acestei decizii, reclamanții
C.C. și C.
R. au declarat recurs, solicitând
admiterea recursului, modificarea în
tot a deciziei recurate și a
sentinței pronunțate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulate,
constatării caracterului de clauză abuzivă a art. IV pct. 4.13. din Anexa 1 la
contractul de credit bancar nr. 540/2005, respectiv a art. IV pct. 4.13. din
Anexa nr. 1 la contractul de credit bancar nr. 541/2005 și constatării
nulității art. IV pct. 4.13. din Anexa 1 la contractul de credit bancar nr. 540/2005,
respectiv a art. IV pct. 4.13. din Anexa nr. 1 la contractul de credit bancar nr.
541/2005.
În argumentarea motivelor de recurs,
reclamanții C.C. și C.R. au arătat că scadența anticipată a întregului debit nu
este consecința neexecutării obligației
acestora prin neplata unei rate, ci
este
consecința imposibilității executării garanției în mod distinct pentru
fiecare
rată, invocând drept motiv de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ.
Analizând recursul declarat, Înalta
Curte reține următoarele:
Recurenții - reclamanți au încheiat cu
intimata - pârâtă contractul de credit imobiliar pentru cumpărare locuințe nr.
540 din 23 martie 2005
pentru suma de
38.000 Euro, credit acordat pe o perioadă de 20 de ani;
pentru acest
contract încheiat cu Banca, au fost înregistrate întârzieri la plată a ratelor
lunare de 471 de zile.
În aceeași perioadă, a fost încheiat
un al doilea contract de credit imobiliar cu nr. 541 din 23 martie 2005, pentru
suma de 20.000 Euro, pentru
acest contract
fiind înregistrate întârzieri la plata ratelor lunare de 370 de
zile.
În condițiile
existenței unor întârzieri de sute de zile înregistrate cu
privire la plata ratelor lunare de
credit, intimata a făcut aplicarea dispozițiilor cuprinse la art. 4.13. din
Condițiile Generale de Creditare, anexe ale contractelor încheiate cu debitorii
în cauză conform cărora „dacă în termen de 30 de zile de la data scadenței,
împrumutatul și/ sau coplătitorii/ garanții nu achită rata totală de rambursat,
întregul credit și
toate celelalte obligații
asumate prin semnarea prezentului contract devin
exigibile, iar banca
este îndreptățită să procedeze la recuperarea creanțelor sale pe calea executării
silite, prin valorificarea garanțiilor asigurătorii sau a oricăror alte bunuri
aflate în proprietatea împrumutatului și /sau coplătitorilor /garanților”.
Așadar, declararea anticipată a
scadenței creditului s-a realizat numai după ce refuzul debitorilor de a-și
respecta obligațiile de plată a fost evident, deoarece numai creditorul care
și-a executat sau se declară gata să își execute obligațiile este singurul în
drept a aprecia dacă este cazul să aplice rezoluțiunea contractului sau să
ceară executarea silită a contractului și de a nu ajunge la rezoluțiune.
Cu privire la motivul de recurs
întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că
acesta nu este fondat, întrucât aceasta vizează interpretarea greșită a actului
juridic dedus judecății, or reclamanții, prin semnarea contractelor de credit
contractate cu intimata și negocierea clauzelor conținute în partea
specială a acestora, și-au exprimat
consimțământul și în ceea ce privește
clauzele cuprinse în condițiile
generale de credit.
Nici al doilea motiv de recurs privind
incidența în cauză a
dispozițiilor art. 304
pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat, față de împrejurarea că existența culpei
reclamanților constând în neplata ratelor
lunare de credit dă naștere
dreptului băncii de a declanșa rambursarea anticipată integrală. Se poate
constata, din prevederile contractuale care constituie legea părților potrivit art.
969 C. civ., că banca are facultatea de a opta pentru declararea creditului
scadent anticipat și rambursarea creditului, inclusiv prin executarea silită
asupra bunurilor aduse în garanție pentru neîndeplinirea oricăror obligații
impuse prin contract în sarcina împrumutaților, aceștia rămânând direct
răspunzători pentru toate consecințele directe sau indirecte antrenate de
exigibilitatea anticipată a creditului.
Dreptul de rambursare anticipată
integrală, stipulat prin clauzele generale ale contractelor de credit, este
menit să mențină echilibrul contractual, fiind prevăzut atât în favoarea
clientului, cât și a băncii, astfel încât nu poate fi vorba de o clauză abuzivă
în sensul celor definite în Anexa Legii nr. 193/2000.
Față de considerentele expuse, în baza
art. 312 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de
reclamanții C.C. și C.R. împotriva deciziei nr. 139/2010 de la 14 octombrie
2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ
și fiscal ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanții C.C. și C.R. împotriva deciziei nr. 139/2010 de la 14
octombrie
2010 pronunțată
de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,
31 martie 2011.