ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4085/2011

Ședința publică din 13 decembrie 2011 Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 2659 din 25 august 2010 pronunțată în dosarul nr. 4750/100/2010 al Tribunalului Maramureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții P.I.M. și P.L. împotriva pârâtei SC Banca Comercială Română SA și în consecință s-a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 5, art. 9 lit. b) și d) din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008394748/2008 și a dispozițiilor art. 2.19 lit. a), art. 2.11 lit. a) alin. (3) și art. 7.4 lit. g) și h) din condițiile generale de creditare anexă la contractul de credit.

S-a dispus derularea în continuare a contractului fără aceste dispoziții contractuale. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au solicitat în temeiul Legii 193/2000 și ale O.U.G. nr. 174/2008 să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale anterior menționate, precum și înlăturarea acestora din contract și condițiile generale, cu derularea ulterioară a convenției în absența acestor clauze, cu motivarea că, în calitate de împrumutați și-au respectat obligațiile asumate achitând la termen ratele stabilite în contractul de credit. Excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtă a fost respinsă de tribunal cu motivarea că reclamanții au făcut dovada că anterior promovării acțiunii au îndeplinit procedura concilierii directe prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ. În privința fondului cauzei, instanța a apreciat că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăși sau împreună cu altă prevedere din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ în drepturile și obligațiile părților, este o clauză abuzivă. O clauză contractuală va fi considerată ca fiind negociată direct dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea unei părți contractante să influențeze natura ei prin acte generale unilaterale, doar aparent negociate direct, de genul contractelor preformulate, regulamentelor de funcționare ori condițiilor generale – anexe la contracte.

Obligarea unei părți contractante să-și însușească condițiile generale, cât timp acestea nu sunt rezultatul unui acord bilateral de voință, dar influențează sensul, natura și întinderea unor clauze contractuale, echivalează cu transformarea voinței contractuale de gen sinalagmatic, într-una unilaterală. În acest context, în absența definirii termenului de ,,dobândă de referință variabilă”, clauza privind această dobândă și obligațiile ce decurg pentru reclamanți, încalcă prevederile O.U.G. nr. 174/2008 și are un caracter abuziv deoarece în lipsa transparenței privind modul de calcul al dobânzii de referință, orice modificare a nivelului dobânzii de către pârâtă poate fi considerată o modificare unilaterală a contractului.

În egală măsură, împrejurarea că pârâta are posibilitatea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 193 /2000 de a modifica rata dobânzii plătite de reclamanți în calitate de consumatori, dacă există un motiv întemeiat, nu-i anulează obligația de a prevedea în contractul de credit indicatorii pe baza cărora se calculează dobânda de referință pentru a putea fi verificați de cealaltă parte contractantă. Totodată este îndeplinită și condiția privind existența unui dezechilibru semnificativ, deoarece diferența de la 510 Euro la 640 Euro pe care reclamanții ar fi trebuit să o achite conform susținerilor pârâtei poate fi calificată ca având astfel de consecințe pentru reclamanți.

Prin decizia civilă nr. 94 din 13 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active și în consecință s-a respins apelul declarat de pârâta SC Banca Comercială Română SA, apelanta fiind obligată la plata sumei de 422,2 lei cheltuieli de judecată parțiale în apel. În argumentarea soluției pronunțate instanța de apel a arătat că la data de 22 decembrie 2010, respectiv după pronunțarea sentinței atacate și anterior promovării căii de atac, contractul de credit din litigiu a fost cesionat de către pârâta apelantă în favoarea SC S.C. SRL, cesiunea fiind notificată debitorilor cedați, situație în care apelul a fost declarat de o persoană care nu mai are calitate procesuală activă în calea de atac.

În considerarea caracterului absolut și peremptoriu al acestei excepții, instanța de apel a apreciat că nu se mai impune a se pronunța asupra celorlalte excepții. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC Banca Comercială Română SA, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 5 C. proc. civ., solicitând în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru citarea cesionarei SC S.C. SRL, iar în subsidiar, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru soluționarea excepției lipsei calității procesuale active și a fondului cauzei și în contradictoriu cu această societate. În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că decizia este nelegală , fiind dată cu interpretarea greșită a clauzei de la pct. 2.5 din contractul de cesiune de creanțe încheiat cu SC S.C.

SRL, ceea ce constituie un temei pentru modificarea hotărârii potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Conform acestei clauze, care are un înțeles lămurit și vădit neîndoielnic, în ipoteza în care drepturile de creanță pot fi afectate prin acțiunile debitorilor cedați, cesiunea de creanță nu operează, recurenta păstrându-și calitatea de titular al drepturilor derivate din contractul de credit, cu consecința că avea și calitatea de a promova apelul în cauză. Instanța de apel a ignorat aceste argumente, deși s-a invocat existența unei cauze de ineficiență a cesiunii de creanță, admițând excepția lipsei calității procesuale active doar prin compararea datei formulării cererii de apel cu aceea a încheierii contractului de cesiune cu SC S.C.

SRL. Procedând astfel, prin decizia recurată au fost încălcate și dispozițiile art. 129 alin. (2) și art. 85 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care nu s-a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a cesionarului pentru soluționarea excepției și în contradictoriu cu acesta. În egală măsură este incident și motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cauza fiind soluționată în lipsa cesionarului care nu a fost legal citat pentru examinarea excepției lipsei calității procesuale active admise tocmai în considerarea existenței contractului de cesiune. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate Înalta Curte constată că este fondat.

Astfel, potrivit clauzei stipulate la pct. 2 pct. 5 din contractul de cesiune de creanțe nr. J 1128/22/12/10 încheiat între recurentă în calitate de cedent și SC S.C.SRL în calitate de cesionar ,,pentru evitarea oricărei neînțelegeri, cu excepția cazului în care sunt altfel transferate în conformitate cu prezentul contract, oricare și toate obligațiile și răspunderile cedentului către debitorii cedați sau către terți în baza contractelor de credit sau a altor documente contractuale, în legătură cu creanțele cedate, nu vor fi cedate sau transferate și nu vor trece astfel de la cedent la cesionar și vor rămâne în oricare moment ale cedentului”. În alți termeni, recurenta pârâtă SC Banca Comercială Română SA susține și a invocat și în fața instanței de apel că în conformitate cu această clauză pentru ipotezele în care apar pretenții litigioase ale debitorilor cedați, respectiv ale intimaților reclamanți față de cedentă, cesiunea de creanță nu operează.

Această apărare, deși esențială pentru corecta soluționare a excepției lipsei calității procesuale active în apel nu a fost examinată, prin decizia recurată avându-se în vedere doar data încheierii contractului de cesiune și aceea a declarării apelului, critica formulată de recurentă sub acest aspect fiind întemeiată. Astfel, deși s-a reținut că cesionarul preia poziția procesuală cedentului, instanța de apel a omis să cerceteze excepția lipsei calității procesuale active și în contradictoriu cu cesionarul respectiv cu SC S.C. SRL, cu toate că s-a pus în discuție o clauză din contractul de cesiune și tocmai în considerarea existenței acestui contract excepția a fost admisă.

Pe de altă parte, prin admiterea excepției calității procesuale active în apel, apelanta pârâtă a fost lipsită de posibilitatea de a-și formula orice apărare în legătură cu contractul de credit, în condițiile în care prin decizia recurată s-a menținut hotărârea tribunalului privind derularea în continuare a contractului de credit cu pârâta SC B.C.R. SA, în absența clauzelor declarate abuzive. În consecință, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., soluția ei se impune este aceea de admitere a recursului casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe urmând a fi citată și cesionara SC S.C.SRL.

Față de soluția preconizată examinarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este posibilă însă în rejudecare instanța de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va examina toate criticile și apărările părților și va administra la cerere sau din oficiu toate probele necesare pentru justa soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 94/2011 din 13 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2011.