ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4085/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4085/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică din 13 decembrie 2011
Asupra recursului de
față :
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentința civilă
nr. 2659 din 25 august 2010 pronunțată în dosarul nr. 4750/100/2010 al
Tribunalului Maramureș, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,
s-a admis acțiunea formulată de reclamanții P.I.M. și P.L. împotriva pârâtei SC
Banca Comercială Română SA și în consecință s-a constatat caracterul abuziv al
clauzelor cuprinse în art. 5, art. 9 lit. b) și d) din contractul de credit
bancar pentru persoane fizice nr. 2008394748/2008 și a dispozițiilor art. 2.19
lit. a), art. 2.11 lit. a) alin. (3) și art. 7.4 lit. g) și h) din condițiile
generale de creditare anexă la contractul de credit. S-a dispus derularea în
continuare a contractului fără aceste dispoziții contractuale.
Pentru a pronunța
această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au
solicitat în temeiul Legii 193/2000 și ale O.U.G. nr. 174/2008 să se constate
caracterul abuziv al clauzelor contractuale anterior menționate, precum și
înlăturarea acestora din contract și condițiile generale, cu derularea ulterioară
a convenției în absența acestor clauze, cu motivarea că, în calitate de
împrumutați și-au respectat obligațiile asumate achitând la termen ratele
stabilite în contractul de credit.
Excepția
prematurității acțiunii, invocată de pârâtă a fost respinsă de tribunal cu
motivarea că reclamanții au făcut dovada că anterior promovării acțiunii au îndeplinit
procedura concilierii directe prevăzute de art. 720
1
C. proc. civ.
În privința fondului
cauzei, instanța a apreciat că o clauză contractuală care nu a fost negociată
direct cu consumatorul, dacă prin ea însăși sau împreună cu altă prevedere din
contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor
bunei-credințe un dezechilibru semnificativ în drepturile și obligațiile
părților, este o clauză abuzivă.
O clauză contractuală
va fi considerată ca fiind negociată direct dacă aceasta a fost stabilită fără
a da posibilitatea unei părți contractante să influențeze natura ei prin acte generale
unilaterale, doar aparent negociate direct, de genul contractelor preformulate,
regulamentelor de funcționare ori condițiilor generale – anexe la contracte.
Obligarea unei părți
contractante să-și însușească condițiile generale, cât timp acestea nu sunt
rezultatul unui acord bilateral de voință, dar influențează sensul, natura și
întinderea unor clauze contractuale, echivalează cu transformarea voinței
contractuale de gen sinalagmatic, într-una unilaterală.
În acest context, în
absența definirii termenului de ,,dobândă de referință variabilă”, clauza
privind această dobândă și obligațiile ce decurg pentru reclamanți, încalcă
prevederile O.U.G. nr. 174/2008 și are un caracter abuziv deoarece în lipsa
transparenței privind modul de calcul al dobânzii de referință, orice modificare
a nivelului dobânzii de către pârâtă poate fi considerată o modificare
unilaterală a contractului.
În egală măsură,
împrejurarea că pârâta are posibilitatea, în conformitate cu prevederile Legii
nr. 193 /2000 de a modifica rata dobânzii plătite de reclamanți în calitate de consumatori,
dacă există un motiv întemeiat, nu-i anulează obligația de a prevedea în
contractul de credit indicatorii pe baza cărora se calculează dobânda de
referință pentru a putea fi verificați de cealaltă parte contractantă.
Totodată este
îndeplinită și condiția privind existența unui dezechilibru semnificativ,
deoarece diferența de la 510 Euro la 640 Euro pe care reclamanții ar fi trebuit
să o achite conform susținerilor pârâtei poate fi calificată ca având astfel de
consecințe pentru reclamanți.
Prin decizia civilă
nr. 94 din 13 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios
administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active
și în consecință s-a respins apelul declarat de pârâta SC Banca Comercială
Română SA, apelanta fiind obligată la plata sumei de 422,2 lei cheltuieli de
judecată parțiale în apel.
În argumentarea
soluției pronunțate instanța de apel a arătat că la data de 22 decembrie 2010,
respectiv după pronunțarea sentinței atacate și anterior promovării căii de
atac, contractul de credit din litigiu a fost cesionat de către pârâta apelantă
în favoarea SC S.C. SRL, cesiunea fiind notificată debitorilor cedați, situație
în care apelul a fost declarat de o persoană care nu mai are calitate
procesuală activă în calea de atac.
În considerarea
caracterului absolut și peremptoriu al acestei excepții, instanța de apel a apreciat
că nu se mai impune a se pronunța asupra celorlalte excepții.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâta SC Banca Comercială Română SA, criticând-o pentru
motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 5 C. proc. civ.,
solicitând în principal, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare
pentru citarea cesionarei SC S.C. SRL, iar în subsidiar, casarea deciziei și
trimiterea cauzei pentru soluționarea excepției lipsei calității procesuale
active și a fondului cauzei și în contradictoriu cu această societate.
În dezvoltarea criticilor
recurenta invocă faptul că decizia este nelegală , fiind dată cu interpretarea greșită
a clauzei de la pct. 2.5 din contractul de cesiune de creanțe încheiat cu SC S.C.
SRL, ceea ce constituie un temei pentru modificarea hotărârii potrivit art. 304
pct. 8 C. proc. civ.
Conform acestei
clauze, care are un înțeles lămurit și vădit neîndoielnic, în ipoteza în care
drepturile de creanță pot fi afectate prin acțiunile debitorilor cedați,
cesiunea de creanță nu operează, recurenta păstrându-și calitatea de titular al
drepturilor derivate din contractul de credit, cu consecința că avea și
calitatea de a promova apelul în cauză.
Instanța de apel a
ignorat aceste argumente, deși s-a invocat existența unei cauze de ineficiență
a cesiunii de creanță, admițând excepția lipsei calității procesuale active
doar prin compararea datei formulării cererii de apel cu aceea a încheierii
contractului de cesiune cu SC S.C. SRL.
Procedând astfel,
prin decizia recurată au fost încălcate și dispozițiile art. 129 alin. (2) și art.
85 C. proc. civ., raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în
condițiile în care nu s-a pus în discuția părților necesitatea introducerii în
cauză a cesionarului pentru soluționarea excepției și în contradictoriu cu
acesta.
În egală măsură este
incident și motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., cauza
fiind soluționată în lipsa cesionarului care nu a fost legal citat pentru
examinarea excepției lipsei calității procesuale active admise tocmai în
considerarea existenței contractului de cesiune.
Analizând recursul
prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate
Înalta Curte constată că este fondat.
Astfel, potrivit
clauzei stipulate la pct. 2 pct. 5 din contractul de cesiune de creanțe nr. J
1128/22/12/10 încheiat între recurentă în calitate de cedent și SC S.C.SRL în
calitate de cesionar ,,pentru evitarea oricărei neînțelegeri, cu excepția
cazului în care sunt altfel transferate în conformitate cu prezentul contract,
oricare și toate obligațiile și răspunderile cedentului către debitorii cedați
sau către terți în baza contractelor de credit sau a altor documente
contractuale, în legătură cu creanțele cedate, nu vor fi cedate sau transferate
și nu vor trece astfel de la cedent la cesionar și vor rămâne în oricare moment
ale cedentului”.
În alți termeni,
recurenta pârâtă SC Banca Comercială Română SA susține și a invocat și în fața
instanței de apel că în conformitate cu această clauză pentru ipotezele în care
apar pretenții litigioase ale debitorilor cedați, respectiv ale intimaților reclamanți
față de cedentă, cesiunea de creanță nu operează.
Această apărare, deși
esențială pentru corecta soluționare a excepției lipsei calității procesuale
active în apel nu a fost examinată, prin decizia recurată avându-se în vedere doar
data încheierii contractului de cesiune și aceea a declarării apelului, critica
formulată de recurentă sub acest aspect fiind întemeiată.
Astfel, deși s-a
reținut că cesionarul preia poziția procesuală cedentului, instanța de apel a
omis să cerceteze excepția lipsei calității procesuale active și în
contradictoriu cu cesionarul respectiv cu SC S.C. SRL, cu toate că s-a pus în
discuție o clauză din contractul de cesiune și tocmai în considerarea
existenței acestui contract excepția a fost admisă.
Pe de altă parte,
prin admiterea excepției calității procesuale active în apel, apelanta pârâtă a
fost lipsită de posibilitatea de a-și formula orice apărare în legătură cu
contractul de credit, în condițiile în care prin decizia recurată s-a menținut
hotărârea tribunalului privind derularea în continuare a contractului de credit
cu pârâta SC B.C.R. SA, în absența clauzelor declarate abuzive.
În consecință, fiind
incidente dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin.
(3) și (5) C. proc. civ., soluția ei se impune este aceea de admitere a
recursului casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe
urmând a fi citată și cesionara SC S.C.SRL.
Față de soluția
preconizată examinarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304
pct. 8 C. proc. civ. nu este posibilă însă în rejudecare instanța de apel, în
conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., va examina toate
criticile și apărările părților și va administra la cerere sau din oficiu toate
probele necesare pentru justa soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
pârâta SC BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 94/2011
din 13 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare
aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 decembrie 2011.