ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1024/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1024/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 11 februarie 2011, reclamantul S.C. a chemat în judecată Casa de Pensii a M.A.N., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze decizia de pensie din data de 31 decembrie 2010, să dispună să i se mențină drepturile de pensie stabilite prin decizia din data de 18 martie 2003, decizii emise de pârâtă și să i se plătească diferența dintre pensia stabilită prin această decizie și decizia din data de 31 decembrie 2010, cu dobânda legală de la data de 1 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a primei decizii.
Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr. 6560 din 4 mai 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, cu motivarea că obiectul dosarului îl constituie o contestație formulată împotriva unei decizii de pensie emisă de intimatul M.A.N., în baza Legii nr. 119/2010 prin care a fost recalculată pensia militară de serviciu a reclamantului. Potrivit art. 1 din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a legii, pensiile militare de stat au devenit pensii în înțelesul Legii nr. 19/2000, iar potrivit art. 7 din Legea nr. 119/2010 „procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare". Potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.
sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul". S-a mai reținut că decizia de pensie a fost emisă de un alt organ decât C.N.P.A.S. sau casa teritorială de pensii, instanța competentă este cea de la domiciliul pârâtului. Astfel învestit, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 10816 din 30 noiembrie 2011, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe,invocată din oficiu, a declinat competența în favoarea Tribunalului Dolj și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.
În motivarea soluției sale, Tribunalul București a reținut că, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, se pune problema legii aplicabile referitoare la instanța competentă teritorial a o soluționa, dat fiind că în timp au existat reglementări diferite. S-a reținut că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010. În același timp, art. 7 din Legea nr. 119/2010 arată că: „(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare,încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare.". Decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010.
Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, la 1 ianuarie 2011, astfel că suntem în situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat și s-a pus problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competența teritorială absolută la sediul pârâtului. Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la Codul de procedură civilă.
Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile codului de procedură civilă, dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel că prin analogie se poate interpreta că și în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competența fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea procedură. O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege, ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, prin respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecății. Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între două instanțe, care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc.
civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, pentru considerentele ce succed: În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză este necesar a se stabili care sunt dispozițiile legale aplicabile, în raport de momentul introducerii acțiunii și nu de cel al emiterii deciziei de recalculare a pensiei. Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S.
sau împotriva caselor teritoriale de pensii, se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul, însă prin noile reglementări, cuprinse în art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care au intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, dispozițiile Legii nr. 19/2000 au fost abrogate expres. Prin urmare, la data sesizării instanței, respectiv 11 februarie 2011, erau în vigoare prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, conform cărora „(l) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.
(2) Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. Prevederile potrivit cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare atât de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, cât și de la cele ale dreptului comun. Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I. și S.R.I., structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern.
În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie, dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. Față de considerentele expuse, având în vedere că reclamantul S.C. are domiciliul în județul Dolj, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Dolj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.