ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2032/2012

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din data de 06 iunie 2012 a Curții Militare de Apel pronunțată în Dosarul

nr. 4/81/2012,

stabilindu-se că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele

art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 49 alin. (2) C. proc. pen.

referitoare la procurorul de ședință colonel magistrat N.N., în compunerea

prev. de art. 52 alin. (1) C. proc. pen. completat cu art. 99 alin. (1) din

Hotărârea nr. 1387/2005 a C.S.M. și cu justificarea din decizia în interesul

legii nr. LXIX din 15 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile

unite, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a procurorului

militar colonel magistrat N.N., participant în Dosarul nr. 4/81/2012, formulată

la 6 iunie 2012 de către inculpatul recurent cpt. (rez.) D.D..

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut că în ședința publică de la termenul din data

de 6 iunie 2012, inculpatul recurent cpt. (rez.) D.D. a formulat oral, conform

art. 51 alin. (2) teza I C. proc. pen., cerere de recuzare a procurorului

militar colonel magistrat N.N., prezent în ședință.

Inculpatul

recurent a învederat că magistratul recuzat este interesat în cauză pentru

condamnarea sa, situație prevăzută de art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

în motivare, a arătat că domnul colonel magistrat N.N. a dat o ordonanță la data

de 8 mai 2012 în Dosarul nr. 51/P/2011 al Parchetului Militar de pe lângă

Curtea Militare de Apel prin care a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei ce-l privește, printre alții, și pe colonelul magistrat M.I.G.

în favoarea D.N.A, secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite

de militari, prezentând în susținerea cererii copie de pe ordonanța invocată.

Din

studierea actului depus pentru justificarea cererii de recuzare, instanța a

reținut că prin ordonanța din 8 mai 2012 dată în Dosarul nr. 51/P/2011 al

Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militare de Apel, s-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea D.N.A, secția de combatere a

infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, competentă în efectuarea

cercetării față de numiții col. S.F., col. V.P.R., plt. adj. S.S., col.

magistrat M.I.G., plt. S.F.V., plt. D.D. și col. G.M.M.

S-a

reținut însă că din nici un element al acestei ordonanțe (și nici din altele)

nu rezultă împrejurări care să demonstreze că procurorul militar care participă

la soluționarea recursului inculpatului la respectivul termen de judecată ar fi

interesat sub orice formă în cauză, nefăcându-se nicio dovadă în acest sens.

Totodată,

a fost avută în vedere împrejurarea că dosarele aflate în curs de urmărire

penală la procurori sunt repartizate acestora de alte persoane (prim-procurori

sau procurori generali), soluționarea lor fiind obligație deserviciu a

acestora. În plus, s-a reținut că, în speță, propunerea magistratului a fost de

declinare a competenței de soluționare a cauzei, acesta nepronunțându-se cu

privire la vinovăția sau nevinovăția vreunei persoane.

Împotriva

încheierii anterior menționate a declarat recurs inculpatul D.D.,

apreciind

că aceasta este netemeinică întrucât i s-a încălcat dreptul la un proces

echitabil, calea de atac promovată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 6 și

art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

Înalta

Curte, examinând recursul declarat de inculpat pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru

considerentele care urmează.

Dând

eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și

celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a

stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele

aflate în situații juridice identice.

C.

proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării,

căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de

declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Potrivit

art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu

recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor

când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.

Așadar,

pentru ca o încheiere să poată fi atacată separat cu recurs, prin derogare de

la regula stabilită prin textul menționat, această excepție trebuie să fie

prevăzută expres de lege.

Pe

de altă parte, se reține că potrivit art. 52 alin. (6) C. proc. pen.,

încheierea prin care s-a admis ori s-a respins abținerea, ca și aceea prin care

s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei căi de atac.

În

urma abrogării art. 52 alin. (7) C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu

privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată

ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede posibilitatea

atacării acesteia separat cu recurs.

O

altă interpretare cu privire la controlul judiciar al încheierii prin care s-a

respins cererea de recuzare, în sensul posibilității de a exercita calea de

atac a recursului separat împotriva acestei încheieri, prin interpretarea per a

contrario a prevederilor art. 52 alin. (6) C. proc. pen., nu poate fi admisă,

întrucât recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea

procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității, aspect

reliefat și în conținutul deciziei nr. 274 din 7 noiembrie 2005 a Completului

de 9 judecători al instanței supreme.

Pentru

aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul D.D..

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE,

ÎN

NUMELE LEGII,

D

E C I D E:

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.D. împotriva încheierii din

data de 06 iunie 2012 a Curții Militare de Apel pronunțată în Dosarul nr.

4/81/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 11 iunie 2012.