ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2032/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 06 iunie 2012 a Curții Militare de Apel pronunțată în Dosarul nr. 4/81/2012, stabilindu-se că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. rap. la art. 49 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la procurorul de ședință colonel magistrat N.N., în compunerea prev. de art. 52 alin. (1) C. proc. pen. completat cu art. 99 alin. (1) din Hotărârea nr. 1387/2005 a C.S.M. și cu justificarea din decizia în interesul legii nr. LXIX din 15 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare a procurorului militar colonel magistrat N.N., participant în Dosarul nr. 4/81/2012, formulată la 6 iunie 2012 de către inculpatul recurent cpt.

(rez.) D.D.. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în ședința publică de la termenul din data de 6 iunie 2012, inculpatul recurent cpt. (rez.) D.D. a formulat oral, conform art. 51 alin. (2) teza I C. proc. pen., cerere de recuzare a procurorului militar colonel magistrat N.N., prezent în ședință. Inculpatul recurent a învederat că magistratul recuzat este interesat în cauză pentru condamnarea sa, situație prevăzută de art. 48 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. în motivare, a arătat că domnul colonel magistrat N.N. a dat o ordonanță la data de 8 mai 2012 în Dosarul nr. 51/P/2011 al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militare de Apel prin care a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei ce-l privește, printre alții, și pe colonelul magistrat M.I.G.

în favoarea D.N.A, secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, prezentând în susținerea cererii copie de pe ordonanța invocată. Din studierea actului depus pentru justificarea cererii de recuzare, instanța a reținut că prin ordonanța din 8 mai 2012 dată în Dosarul nr. 51/P/2011 al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militare de Apel, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea D.N.A, secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, competentă în efectuarea cercetării față de numiții col. S.F., col. V.P.R., plt. adj. S.S., col. magistrat M.I.G., plt. S.F.V., plt. D.D. și col. G.M.M.

S-a reținut însă că din nici un element al acestei ordonanțe (și nici din altele) nu rezultă împrejurări care să demonstreze că procurorul militar care participă la soluționarea recursului inculpatului la respectivul termen de judecată ar fi interesat sub orice formă în cauză, nefăcându-se nicio dovadă în acest sens. Totodată, a fost avută în vedere împrejurarea că dosarele aflate în curs de urmărire penală la procurori sunt repartizate acestora de alte persoane (prim-procurori sau procurori generali), soluționarea lor fiind obligație deserviciu a acestora. În plus, s-a reținut că, în speță, propunerea magistratului a fost de declinare a competenței de soluționare a cauzei, acesta nepronunțându-se cu privire la vinovăția sau nevinovăția vreunei persoane.

Împotriva încheierii anterior menționate a declarat recurs inculpatul D.D., apreciind că aceasta este netemeinică întrucât i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, calea de atac promovată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 6 și art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează. Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc.

pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice. C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor. Potrivit art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs. Așadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată separat cu recurs, prin derogare de la regula stabilită prin textul menționat, această excepție trebuie să fie prevăzută expres de lege.

Pe de altă parte, se reține că potrivit art. 52 alin. (6) C. proc. pen., încheierea prin care s-a admis ori s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse niciunei căi de atac. În urma abrogării art. 52 alin. (7) C. proc. pen., prin O.U.G. nr. 55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, pronunțată ulterior datei de 1 iulie 2004, legea procesuală nu mai prevede posibilitatea atacării acesteia separat cu recurs. O altă interpretare cu privire la controlul judiciar al încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, în sensul posibilității de a exercita calea de atac a recursului separat împotriva acestei încheieri, prin interpretarea per a contrario a prevederilor art. 52 alin. (6) C. proc.

pen., nu poate fi admisă, întrucât recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității, aspect reliefat și în conținutul deciziei nr. 274 din 7 noiembrie 2005 a Completului de 9 judecători al instanței supreme. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul D.D.. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.D.

împotriva încheierii din data de 06 iunie 2012 a Curții Militare de Apel pronunțată în Dosarul nr. 4/81/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2012.