ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2818/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 597/CA din 30 noiembrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității cererii; a admis cererea promovată în contencios administrativ și fiscal de reclamanta M.V., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a anulat decizia nr. 4566/FF din 4 septembrie 2008, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită un titlu de despăgubire pentru 74.525 lei.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Excepția prematurității cererii este neîntemeiată, întrucât în speță, reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei contestate la 5 noiembrie 2008 și a primit răspuns din partea pârâtei la 28 noiembrie 2009, astfel că nu se poate reține susținerea pârâtei potrivit căreia partea interesată nu a urmat procedura stabilită de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pe fond, instanța a reținut faptul că prin decizia nr. 4566/FF din 4 septembrie 2009, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dispus emiterea titlului de despăgubire în favoarea domnilor S.G., S.N. și M.V., în cuantum de 7200 RON, conform raportului de evaluare 1619/R din 16 octombrie 2007 întocmit în dosarul nr. 1474/FFCC/2006, iar reclamanta nu a fost mulțumită de acest calcul, solicitând efectuarea evaluării în funcție de valoarea pieții imobiliare (metoda bazată pe comparația vânzării).

Ca urmare, expertiza judiciară efectuată în cauză a stabilit valoarea terenului ce a făcut obiectul deciziei contestate la 74.525 RON (echivalentul a 21.000 Euro la un curs de 35.487 lei), la data emiterii deciziei, metoda folosită de expert fiind abordarea prin comparație de piață. Reținând că decizia nr. 4566/FF din 4 septembrie 2008 nu reflecta valoarea reală a despăgubirii terenului proprietatea autorului reclamantei, astfel cum a rezultat din probele administrate, instanța a dispus anularea sa și obligarea pârâtei să emită titlu de despăgubire pentru suma de 74.525 lei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: Prin decizia nr. 4289 din 13 octombrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 597/CA din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

A modificat în tot sentința atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, în mod greșit, instanța de fond a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice judiciare pentru evaluarea imobilului în litigiu în funcție de o altă dată decât evaluarea inițială, care a avut loc în luna iulie 2007. Astfel, o nouă expertiză de evaluare ar fi fost admisibilă numai pentru a verifica modul în care, în procedura administrativă, au fost respectate Standardele Internaționale de Evaluare, în raport de data la care s-a făcut evaluarea. A mai reținut înalta Curte că această concluzie rezultă din modul de reglementare a procedurii evaluării prin H.G.

nr. 1095/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII, potrivit cărora „raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor îndreptățite solicitante. In măsura în care acestea din urmă formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecțiunile formulate și răspunsul la aceste obiecțiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale". În speță, reclamanta a formulat obiecțiuni la raportul de evaluare, societatea de evaluare SC R.C.

menținându-și punctul de vedere și comunicând acest fapt petentei cu adresa nr. 2144 din 3 iunie 2008. Înalta Curte a constatat că raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză este neconcludent, deoarece stabilește o valoare a imobilului la o altă dată decât cea din evaluarea făcută în procedura administrativă, în condițiile de piață modificate și care, totodată, se bazează pe metode de calcul diferite, fără a face referire la metodele de evaluare din raportul SC R.C.

Pe de altă parte, înalta Curte a constatat că în speță sunt întemeiate și criticile privind lipsa procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, deoarece prin cererea nr. 12114 din 18 noiembrie 2008 reclamanta nu a solicitat în mod expres anularea sau revocarea Deciziei nr. 4566/FF din 2 septembrie 2008, ci a solicitat autorității pârâte doar informații privind căile de atac împotriva deciziei și termenele de exercitare după care s-a adresat direct instanței de judecată. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare intimata M.V.

În motivarea acestei contestații s-a arătat în esență că atât instanța de fond cât și instanța de recurs au omis să se pronunțe pe excepția lipsei calității procesual pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților . Având în vedere că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat recurs susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică fiindcă instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesual pasive a sa, consideră contestatoarea că sunt întrunite condițiile art. 318 C. proc. civ., solicitând anularea deciziei nr. 4289 din 13 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmând a se trimite cauza spre soluționarea primei instanțe care a omis a se pronunța pe această excepție.

În drept, contestația se întemeiază pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Analizând contestația în anulare, Înalta Curte constată că nu este fondată pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare: În conformitate cu prevederile art. 318 „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. - Din textul de lege arătat mai sus, se reține că al doilea motiv de contestație în anulare specială poate fi formulat atunci când recursul a fost respins sau admis în parte, nu și în caz de casare sau modificare totală.

În speță prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4289 din 13 octombrie 2010 pronunțată în dosarul nr. 21/36/2009 – s-au admis recursurile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 597/CA din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, s-a modificat în tot sentința atacată, în sensul că s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta M.V. - Înalta Curte constată că este reală afirmația contestatoarei în sensul că prima instanță a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, însă contestația în anulare specială are în vedere greșelile săvârșite de instanța de recurs și nu de către o altă instanță.

- În ceea ce privește instanța de recurs se observă că aceasta a analizat global, printr-un raționament juridic de sinteză motivele de recurs. Astfel, a reținut instanța de recurs că în speță sunt întemeiate criticile privind lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, deoarece prin cererea nr. 12.114 din 18 noiembrie 2008 nu a solicitat anularea sau revocarea Deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ci a solicitat autorității pârâte informații. Din actele dosarului se observă corespondența purtată în acest sens cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru coordonarea și controlul aplicării legislației din domeniul restituirii proprietății funciare – (f.59 – 64 dosar fond) autoritate care a îndrumat-o pe contestatoare în privința căilor de atac precum și cu privire la date tehnice privind procesul de despăgubire.

Din această perspectivă, subliniind caracterul informativ și de îndrumare al corespondenței dintre Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și M.V. - implicit s-a referit instanța de recurs la calitatea procesuală a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - în acest fel. Prin urmare, nefiind vorba de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare sau de modificare, motivul contestației în anulare nu ar fi determinat o altă soluție la instanța de recurs, ci privește așa cum s-a arătat mai sus modul în care instanța de recurs a apreciat probele, astfel că se va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de M.V., împotriva Deciziei nr. 4289 din 13 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2011.