ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2818/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 597/CA din 30 noiembrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

prematurității cererii; a admis cererea promovată în contencios administrativ

și

fiscal

de

reclamanta M.V., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, a anulat decizia nr. 4566/FF din 4 septembrie 2008,

emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită un titlu de despăgubire pentru

74.525 lei.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Excepția

prematurității cererii este neîntemeiată, întrucât în speță, reclamanta a

formulat plângere prealabilă împotriva deciziei contestate la 5 noiembrie 2008

și a primit răspuns din partea pârâtei la 28 noiembrie 2009, astfel că nu se

poate reține susținerea pârâtei potrivit căreia partea interesată nu a urmat

procedura stabilită de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fond, instanța a

reținut faptul că prin decizia nr. 4566/FF din 4 septembrie 2009, Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dispus emiterea titlului de

despăgubire în favoarea domnilor S.G., S.N. și M.V., în cuantum de 7200 RON,

conform raportului de evaluare 1619/R din 16 octombrie 2007 întocmit în dosarul

nr. 1474/FFCC/2006, iar reclamanta nu a fost mulțumită de acest calcul,

solicitând efectuarea evaluării în funcție de valoarea pieții imobiliare (metoda

bazată pe comparația vânzării).

Ca urmare, expertiza

judiciară efectuată în cauză a stabilit valoarea terenului ce a făcut obiectul

deciziei contestate la 74.525 RON (echivalentul a 21.000 Euro la un curs de

35.487 lei), la data emiterii deciziei, metoda folosită de expert fiind

abordarea prin comparație de piață.

Reținând că decizia

nr. 4566/FF din 4 septembrie 2008 nu reflecta valoarea reală a despăgubirii

terenului proprietatea autorului reclamantei, astfel cum a rezultat din probele

administrate, instanța a dispus anularea sa și obligarea pârâtei să emită titlu

de despăgubire pentru suma de 74.525 lei.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, susținând

că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

Prin decizia nr. 4289

din 13 octombrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și de Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 597/CA din 30

noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

A modificat în tot

sentința atacată, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de recurs a reținut că, în mod greșit, instanța de fond a

încuviințat efectuarea unei expertize tehnice judiciare pentru evaluarea

imobilului în litigiu în funcție de o altă dată decât evaluarea inițială, care

a avut loc în luna iulie 2007.

Astfel, o nouă

expertiză de evaluare ar fi fost admisibilă numai pentru a verifica modul în

care, în procedura administrativă, au fost respectate Standardele

Internaționale de Evaluare, în raport de data la care s-a făcut evaluarea.

A mai reținut înalta

Curte că această concluzie rezultă din modul de reglementare a procedurii

evaluării prin H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de

aplicare a Titlului VII, potrivit cărora „raportul de evaluare al evaluatorului

desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și

persoanelor îndreptățite solicitante.

In măsura în care

acestea din urmă formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la

acestea. Obiecțiunile formulate și răspunsul la aceste obiecțiuni al

evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu și Comisiei

Centrale".

În speță, reclamanta

a formulat obiecțiuni la raportul de evaluare, societatea de evaluare SC R.C. menținându-și

punctul de vedere și comunicând acest fapt petentei cu adresa nr. 2144 din 3

iunie 2008.

Înalta Curte a

constatat că raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză este

neconcludent, deoarece stabilește o valoare a imobilului la o altă dată decât

cea din evaluarea făcută în procedura administrativă, în condițiile de piață

modificate și care, totodată, se bazează pe metode de calcul diferite, fără a

face referire la metodele de evaluare din raportul SC R.C.

Pe de altă parte,

înalta Curte a constatat că în speță sunt întemeiate și criticile privind lipsa

procedurii administrative prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004,

deoarece prin cererea nr. 12114 din 18 noiembrie 2008 reclamanta nu a solicitat

în mod expres anularea sau revocarea Deciziei nr. 4566/FF din 2 septembrie 2008,

ci a solicitat autorității pârâte doar informații privind căile de atac

împotriva deciziei și termenele de exercitare după care s-a adresat direct

instanței de judecată.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare intimata M.V.

În motivarea acestei

contestații s-a arătat în esență că atât instanța de fond cât și instanța de

recurs au omis să se pronunțe pe excepția lipsei calității procesual pasive a Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților .

Având în vedere că

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat recurs

susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică fiindcă instanța de fond a omis

să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesual pasive a sa,

consideră contestatoarea că sunt întrunite condițiile art. 318 C. proc. civ.,

solicitând anularea deciziei nr. 4289 din 13 octombrie 2010 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, urmând a se trimite cauza spre soluționarea primei

instanțe care a omis a se pronunța pe această excepție.

În drept, contestația

se întemeiază pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Analizând contestația

în anulare, Înalta Curte constată că nu este fondată pentru considerentele ce vor

fi prezentate în continuare:

În conformitate cu

prevederile art. 318 „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

- Din textul de lege arătat

mai sus, se reține că al doilea motiv de contestație în anulare specială poate

fi formulat atunci când recursul a fost respins sau admis în parte, nu și în caz

de casare sau modificare totală.

În speță prin decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4289 din 13 octombrie 2010 pronunțată

în dosarul nr. 21/36/2009 – s-au admis recursurile Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 597/CA din 30

noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, s-a modificat în tot sentința atacată,

în sensul că s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta M.V.

- Înalta Curte constată

că este reală afirmația contestatoarei în sensul că prima instanță a omis să se

pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale a Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților, însă contestația în anulare specială are în

vedere greșelile săvârșite de instanța de recurs și nu de către o altă

instanță.

- În ceea ce privește

instanța de recurs se observă că aceasta a analizat global, printr-un raționament

juridic de sinteză motivele de recurs. Astfel, a reținut instanța de recurs că

în speță sunt întemeiate criticile privind lipsa procedurii prealabile prevăzute

de art. 7 din Legea nr. 554/2004, deoarece prin cererea nr. 12.114 din 18

noiembrie 2008 nu a solicitat anularea sau revocarea Deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, ci a solicitat autorității pârâte informații.

Din actele dosarului se

observă corespondența purtată în acest sens cu Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților - Direcția pentru coordonarea și controlul aplicării

legislației din domeniul restituirii proprietății funciare – (f.59 – 64 dosar

fond) autoritate care a îndrumat-o pe contestatoare în privința căilor de atac precum

și cu privire la date tehnice privind procesul de despăgubire. Din această perspectivă,

subliniind caracterul informativ și de îndrumare al corespondenței dintre

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și M.V. - implicit s-a

referit instanța de recurs la calitatea procesuală a Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților - în acest fel.

Prin urmare, nefiind vorba

de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare sau de modificare, motivul contestației

în anulare nu ar fi determinat o altă soluție la instanța de recurs, ci

privește așa cum s-a arătat mai sus modul în care instanța de recurs a apreciat

probele, astfel că se va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de M.V., împotriva Deciziei nr. 4289 din 13 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 mai 2011.