ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 293/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul J.G. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Guvernul României – C.C.S.D., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța: - să fie anulată Decizia nr. 2505/ FF din 6 mai 2008 emisă de pârât; - să se emită un nou titlu executoriu pentru suma de 2.184.240 lei; În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că, prin decizia arătată s-a stabilit că valoarea de piață a suprafeței de teren de 2 ha, situat în intravilanul localității 23 August, este de 557.309 lei, luându-se în calcul prețul de 7,51 euro/mp, însă în realitate prețul de piață este de 70 euro/mp, astfel că despăgubirea ce i s-ar cuveni ar fi de 2.184.240 lei.

Prin întâmpinare pârâta a invocat excepția prematurității acțiunii, pentru că reclamantul nu a așteptat răspunsul la plângerea prealabilă, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii pentru că valoarea de piață a imobilului a fost stabilită în concordanță cu standardele de evaluare. Prin sentința civilă nr. 141/ CA din 2 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității acțiunii reclamantului, a anulat decizia atacată și a obligat pârâtul să emită titlu executoriu în favoarea reclamantului în cuantum de 4.901.590 lei. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele: A apreciat că reclamantul a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 și a considerat că întrucât pârâtul a răspuns la plângerea prealabilă pe timpul judecății acest lucru echivalează cu rămânerea excepției fără obiect.

Pe fondul cauzei, prima instanță a dispus, la cererea reclamantului efectuarea unei expertize care a stabilit că imobilul care face obiectul cauzei are o valoare de 5.203.088 lei, modificată prin răspunsul la obiecțiunile formulate de pârât la valoarea de 4.901.590 lei. Constatând că pârâtul nu a solicitat efectuarea unei noi expertize, instanța de fond și-a însușit concluziile expertului privind valoarea imobilului în sumă de 4.901.590 lei și a dispus în consecință. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care prevăd că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Recurentul susține, în esență, nelegalitatea hotărârii recurate în privința soluționării excepției prematurității acțiunii, arătând că motivarea instanței de fond sub aspectul respingerii excepției este lipsită de temei legal, în cauză în raport de prevederile art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impunea respingerea cererii ca prematur introdusă, răspunsul instituției recurente la plângerea prealabilă fiind transmis reclamantului, în termen legal, ulterior sesizării instanței de judecată de către reclamant. În ceea ce privește fondul cauzei arată recurentul, instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile legale cu privire la posibilitățile pe care le avea reclamantul nemulțumit de evaluarea terenului, respectiv dreptul de a contesta această evaluare și de a desemna un evaluator în vederea efectuării expertizei, posibilități pe care acesta le-a ignorat.

Valoarea terenului stabilită de societatea de evaluare desemnată în mod legal de C.C.S.D. nu a fost contestată de către reclamant. Susține recurentul că pe baza raportului de evaluare și cu respectarea procedurii prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 a emis Decizia nr. 2505/2008, titlu de despăgubire pentru suma de 557.309 lei, pe care o consideră legală pentru suprafața de 2 ha teren situat în extravilanul localității 23 August, județul Constanța. Astfel, în raport de obiectul evaluării, reprezentat de un teren cu destinația extravilan agricol, stabilirea valorii de 5.203.088 lei prin raportul de expertiză judiciară, reprezintă în opinia recurentului, o supraevaluare a terenului ce face obiectul acestui dosar.

Cu privire la raportul de evaluare întocmit în Dosarul de despăgubiri al reclamantului nr. 1497/FFCC/2006, arată recurentul că în conformitate cu dispozițiile art. 16 pct. 13 din H.G.nr. 1095/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reclamantul avea atât posibilitatea de a formula obiecțiuni la raportul de evaluare întocmit cât și posibilitatea de a fi asistat de un evaluator ales și remunerat de acesta, astfel că în ședința C.C.S.D. din data de 24 aprilie 2008, constatând că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul de evaluare și că acesta a stabilit valoarea de piață a terenului așa cum este definită de Comitetul Internațional pentru Standarde de Evaluare și Grupul European al Asociațiilor de Evaluatori, s-a procedat la aprobarea raportului în baza cărui a fost emisă decizia atacată.

Prin întâmpinare, intimatul - reclamant J.G. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Cu privire la excepția prematurității, în mod corect instanța de fond a respins această excepție, de vreme ce așa cum rezultă din înscrisurile dosarului, au fost respectate dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, susține intimatul că nicio dispoziție legală incidentă în cauză nu condiționează demersul său judiciar de contestarea raportului de evaluare efectuat în Dosarul de despăgubii nr. 1497/FFCC/2006, de vreme ce dispozițiile art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, prevăd că deciziile adoptate de către C.C.S.D.

pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Examinând cu prioritate motivul de recurs ce vizează soluționarea excepției prematurității acțiunii, Înalta Curte constată că este nefondat. Conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:”Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.” Potrivit înscrisurilor depuse în cauză, intimatul - reclamant J.G.

a formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei nr. 2505/ FF din 6 mai 2008 emisă de C.C.S.D., fiind depusă la fila 141 copia recipisei poștale din 3 iulie 2008 și înregistrată la A.N.R.P. din 9 iulie 2008. În aceste condiții, în mod corect, prima instanță a respins excepția prematurității cererii, având în vedere și practica judiciară în materie invocată de reclamant prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, reținând că deși declanșarea „procedurii judiciare este condiționată de sesizarea pe cale administrativă a autorității emitente a actului a cărui anulare se cere, intenția legiuitorului fiind evident și aceea de a-l proteja pe cel ce se consideră vătămat într-un drept recunoscut de lege, oferindu-i posibilitatea de a evita eventual un proces în fața instanței de judecată, în cazul în care în cadrul procedurii prealabile autoritatea emitentă ar proceda la revocarea propriului act.

În măsura în care însă cel ce se consideră vătămat printr-un act administrativ înțelege să se adreseze instanței de judecată chiar înainte de a primi răspunsul autorității emitente, după cum susține această din urmă parte, că a procedat recurentul - reclamant, ar fi excesiv de formalist a se interpreta că procedura prealabilă nu a fost îndeplinită.” Pentru aceste considerente, constatând că dreptul reclamantului de a se adresa instanței de judecată era un drept născut, actual și direct, excepția prematurității este nefondată, motiv pentru care nu poate fi reținută critica din recurs ce vizează acest aspect soluționat prin respingerea excepției de instanța de fond. Recursul este însă întemeiat, iar sentința urmează a fi modificată în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, conform prevederilor art. 304 pct. 9 cu referire la art. 312 alin. (2) și (3) C. proc.

civ., pentru următoarele considerente: Potrivit art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente: "Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor îndreptățite solicitante. In măsura în care acestea din urmă formulează obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecțiunile formulate și răspunsul la aceste obiecțiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale.Astfel, dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluționare a cererilor de retrocedare în situația în care se acordă despăgubiri.

Această procedură include o etapă specială de evaluare a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, de către evaluatori independenți, stabiliți în mod aleatoriu. Acest procedeu exclude, în principiu, subiectivitatea evaluării și se bazează pe criterii transparente, unanim recunoscute internațional. Pe de altă parte, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, prevăd, la pct. 16.13, posibilitatea persoanei îndreptățite la despăgubiri ca pe tot parcursul desfășurării procedurii de specialitate, să fie asistată de un evaluator ales și remunerat de el. Caracterul evident contradictoriu al procedurii administrative în etapa evaluării are rolul de a asigura dreptul persoanei beneficiare de a obține o evaluare cât mai apropiată de realitatea pieței de la acel moment.

Curtea reține astfel că este inadmisibil ca solicitantul despăgubirilor care, din propria culpă nu și-a exercitat drepturile specifice procedurii administrative să conteste ulterior concluziile raportului de evaluare pe baza căruia C.C.S.D. a emis decizia - titlu de despăgubire. În cauză, nu se contestă faptul că reclamantul J.G. nu a formulat obiecțiuni la raportul de evaluare conform dispozițiilor art. 16.13 din Normele aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, deși a avut această posibilitate, motiv pentru care recurenta a dispus aprobarea raportului de evaluare și a emis decizia contestată. În aceste condiții este irelevantă împrejurarea că la fondul cauzei, recurenta - pârâtă nu a solicitat o nouă expertiză judiciară care să stabilească valoarea de circulație a terenului pentru care s-a emis decizia contestată în baza unui raport de evaluare necontestat conform prevederilor legale menționate.

Constatând că decizia atacată în contencios administrativ, conform prevederilor art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, este legală și temeinică, acțiunea se impune a fi respinsă ca nefondată în urma admiterii prezentului recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 141/ CA din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului J.G., ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2010.