ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2036/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Soluția instanței de fond Prin acțiunea formulată, reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), a solicitat: - anularea Deciziei nr. 12388/FF din 18 mai 2010 emisă de pârâtă, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite; - obligarea pârâtei la emiterea titlului de despăgubire într-un cuantum reprezentând valoarea de piață a terenului, evaluat provizoriu la 38.054 RON (echivalent a 9.000 EURO). Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea contestației. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a SC T.E.

SRL București, în calitate de evaluator al terenului în litigiu, susținând că titlul de despăgubire se întemeiază pe raportul de evaluare întocmit de această societate, iar întocmirea unui raport de evaluare necorespunzător nu este culpa Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Prin Sentința civilă nr. 159/CA din 17 mai 2011 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a respins excepția inadmisibilității cererii; - a respins, ca nefondată, cererea principală promovată de reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și chemata în garanție SC T.E.

SRL București; - a respins cererea de chemare în garanție a SC T.E. SRL București. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, reținând că din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamantul a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, instanța a reținut faptul că prin Decizia nr. 12388/FF din 18 mai 2010 s-a emis titlu de despăgubire în cuantum de 6.500 RON în favoarea reclamantului, reprezentând despăgubiri bănești aferente imobilului – teren 1 ha, că decizia de despăgubiri a fost emisă în baza hotărârii Comisiei Județene de aplicare a legii fondului funciar Constanța nr. 484 din 11 septembrie 2006, prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza cererii nr. 203/2005 și a raportului de evaluare întocmit în dosarul intern cu nr. 5480/FFCC/2007.

Instanța a mai reținut că raportul de evaluare a fost întocmit de către chemata în garanție SC T.E. SRL București, în conformitate cu dispozițiile art. 16 pct. 5-6 din Legea nr. 247/2005, titlul VII și a stabilit valoarea terenului la suma de 6.500 RON, iar împotriva acestui raport, reclamantul a formulat contestație, susținând că valoarea terenului nu reflectă valoarea reală a acestuia, solicitându-se reevaluarea sa. S-a mai reținut de către instanță că prin adresa nr. 257 din 11 februarie 2010, evaluatorul SC T.E. SRL București a comunicat reclamantului, dar și A.N.R.P., că valoarea terenului de 6.500 RON/ha este rezonabilă în raport cu destinația sa (teren agricol), dar și cu actuala conjunctură imobiliară.

În urma soluționării contestației împotriva raportului de evaluare s-a emis Decizia nr. 12388/FF din 18 mai 2010, reprezentând titlul de despăgubire în limita propusă de evaluator – respectiv 6.500 RON. S-a reținut în considerentele hotărârii atacate că expertiza efectuată în cauză de expertul tehnic judiciar D.G. a stabilit valoarea terenului în funcție de: metoda de evaluare după profit, la 23.140 RON și metoda de evaluare pe bază de rentă funciară, la 17.395 RON, iar după aplicarea coeficienților de corecție valoarea terenului nu depășește valoarea stabilită de către SC T.E. SRL și care a fost avută în vedere în actul administrativ contestat. Instanța a apreciat că, în raport de concluziile raportului de evaluare și de faptul că suma stabilită în actul contestat reflectă valoarea reală a terenului, nu se impune anularea deciziei menționate.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța a dispus respingerea acesteia, constatând că pârâta nu a căzut în pretenții față de reclamant. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul G.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7,9 și art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac se aduc, în esență, critici sentinței recurate în sensul că: în mod nejustificat instanța a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză prin care s-a menționat o valoare a terenului între 17.395 RON și 23.190 RON; argumentele instanței nu au o bază reală și conțin numeroase erori; necunoașterea amplasamentului exact al terenului preluat abuziv nu implică stabilirea valorii de piață minime pentru terenul cel mai prost situat și fără acces la utilități; nu s-a ținut seama de restul probelor aflate la dosar, ci doar de raportul de evaluare întocmit de chematul în garanție considerat ca fiind unul corect; soluționarea cererii sale după mai mult de 4 ani de la înregistrare a determinat un tratament inegal în raport cu alte persoane ale căror cereri au fost soluționate cu celeritate, fiindu-le acordate despăgubiri mult mai mari pentru terenuri vecine.

Intimata-pârâtă C.C.S.D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătându-se că: revenea recurentului obligația de a indica amplasamentul terenului; evaluarea prin capitalizarea rentei funciare este neconformă Standardelor Internaționale de Evaluare și nu respectă astfel cerințele titlului VII al Legii nr. 247/2005, că valoarea terenului a fost stabilită conform Capitolului I pct. 3.1. și pct. 3.2.3. din Standardele Internaționale de Evaluare, fiind corect raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat în procedura administrativă. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. nu poate fi reținut ca fiind incident în cauză. După cum se constată, hotărârea instanței de fond respectă cerințele impuse de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind menționate în cuprinsul acesteia motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Nu poate fi reținut ca fondat nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

După cum se constată din expunerea prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, urmare a parcurgerii etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute în cap.V din titlul VII al Legii nr. 247/2005, recurentului-reclamant i-a fost emisă Decizia nr. 12388/FF din 18 mai 2010, reprezentând titlul de despăgubire în sumă de 6.500 RON, care face obiectul contestației sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate. Necontestat este faptul că la emiterea acestei decizii au fost respectate dispozițiile legale privind etapa evaluării prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (6) și (6 5 ) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 și cele ale normei metodologice de aplicare a art. 16 din titlul VII, aprobată prin H.G.

nr. 1095/2006. În derularea acestei etape au fost soluționate inclusiv obiecțiunile la raportul de evaluare formulate de recurent, după care, în temeiul art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005 a fost emisă decizia contestată. Criticile privind stabilirea valorii despăgubirilor cuprinse în Decizia nr. 12388/FF din 18 mai 2010, nu sunt fondate. Legiuitorul, în cuprinsul titlul VII, Cap.V, art. 16 alin. (1) și (7) a prevăzut o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor, rațiunea instituirii acesteia fiind de a se asigura o procedură unică pentru toate persoanele aflate în situații similare. În acest scop s-a prevăzut că decizia reprezentând titlul de despăgubire se va emite în baza raportului de evaluare întocmit în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, de un evaluator desemnat în condițiile pct. 16.10 din H.G.

nr. 1095/2005, în cauză acesta fiind SC T.E. SRL. În cuprinsul art. 3 lit. d) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, este definită noțiunea de „evaluator” ca fiind „persoana fizică sau juridică cu experiență semnificativă în domeniu, competentă în evaluare pe piața proprietăților imobiliare, care cunoaște, înțelege și poate pune în aplicare în mod corect acele metode și tehnici recunoscute care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, și care este membru al unei asociații naționale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de utilitate publică având calitatea de evaluator independent”, iar în cuprinsul lit. e) sunt definite „Standardele Internaționale de Evaluare”, astfel: „sunt standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare (I.V.S.C.

- International Valuation Standards Committee)”. Evaluarea efectuată de evaluatorul desemnat în conformitate cu dispozițiile legale menționate a fost realizată cu respectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, astfel cum au fost definite de legiuitor. Astfel, în raportul de evaluare, evaluatorul, în stabilirea valorii de piață a terenului extravilan agricol (amplasament comunicat prin adresa din 9 noiembrie 2009 de Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu) a utilizat metoda bazată pe venituri, capitalizarea rentei funciare, care se regăsește în „metodele de evaluare a terenului”, conform I.V.S. – G.N.1, Evaluarea proprietăților imobiliare. De asemenea, se constată faptul că evaluatorul a utilizat la întocmirea expertizei, date și informații comunicate de Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu (adresa din 6 octombrie 2009) respectând dispozițiile art. 16 alin. (6) - 65 din Legea nr. 247/2005.

În mod corect instanța de fond a înlăturat concluziile exprimate în raportul de expertiză judiciară referitoare la valoarea terenului, întrucât expertul desemnat, în raportul întocmit nu explică de ce a utilizat în calcul producții ipotetice și în același timp diferite referitoare la producția medie de grâu la nivelul comunei Mihail Kogălniceanu și respectiv renta plătită proprietarului, care nu corespund datelor furnizate în acest sens de această autoritate, prin adresele de la dosarul cauzei. Mai mult, această probă trebuie coroborată cu celelalte înscrisuri ce se află la dosarul cauzei, iar aplicarea dispozițiilor legale incidente speței revine instanței. În consecință, evaluarea validată de instanța de fond, efectuată de evaluatorul desemnat de autoritatea pârâtă în procedura prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005, este conformă Standardelor enunțate, astfel că soluția pronunțată este temeinică și legală.

În altă ordine, dosarul privind cererea de despăgubiri a fost soluționat prin emiterea deciziei contestate în baza raportului de evaluare la data evaluării, după parcurgere acestei etape a procedurii administrative. Sunt nefondate criticile recurentului referitoare la momentul evaluării și raportarea la situațiile anterioare are vizau valoarea despăgubirilor acordate altor persoane, întrucât nu s-a dovedit că s-a constatat refuzul nejustificat al autorității pârâte în ceea ce privește emiterea titlului de despăgubire, iar pe de altă parte, valoarea de piață trebuie să reflecte starea și circumstanțele pieței la data evaluării și nu la o dată anterioară sau ulterioară. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.D. împotriva Sentinței nr. 159/CA din 17 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2012.