ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2036/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin acțiunea formulată, reclamantul G.D., în contradictoriu

cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

(C.C.S.D.), a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 12388/FF din

18 mai 2010 emisă de pârâtă, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor

stabilite;

- obligarea pârâtei la emiterea

titlului de despăgubire într-un cuantum reprezentând valoarea de piață a

terenului, evaluat provizoriu la 38.054 RON (echivalent a 9.000 EURO).

Pârâta, prin întâmpinare, a invocat

excepția lipsei procedurii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea

contestației.

Pârâta a formulat cerere de chemare

în garanție a SC T.E. SRL București, în calitate de evaluator al terenului în

litigiu, susținând că titlul de despăgubire se întemeiază pe raportul de

evaluare întocmit de această societate, iar întocmirea unui raport de evaluare

necorespunzător nu este culpa Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Prin Sentința civilă nr. 159/CA din

17 mai 2011 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială,

de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepția

inadmisibilității cererii;

- a respins, ca nefondată, cererea

principală promovată de reclamantul G.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și chemata în garanție

SC T.E. SRL București;

- a respins cererea de chemare în

garanție a SC T.E. SRL București.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, reținând

că din probatoriul administrat în cauză rezultă că reclamantul a făcut dovada

îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut

faptul că prin Decizia nr. 12388/FF din 18 mai 2010 s-a emis titlu de

despăgubire în cuantum de 6.500 RON în favoarea reclamantului, reprezentând

despăgubiri bănești aferente imobilului – teren 1 ha, că decizia de despăgubiri

a fost emisă în baza hotărârii Comisiei Județene de aplicare a legii fondului

funciar Constanța nr. 484 din 11 septembrie 2006, prin care a fost soluționat

dosarul întocmit în baza cererii nr. 203/2005 și a raportului de evaluare

întocmit în dosarul intern cu nr. 5480/FFCC/2007.

Instanța a mai reținut că raportul

de evaluare a fost întocmit de către chemata în garanție SC T.E. SRL București,

în conformitate cu dispozițiile art. 16 pct. 5-6 din Legea nr. 247/2005, titlul

VII și a stabilit valoarea terenului la suma de 6.500 RON, iar împotriva

acestui raport, reclamantul a formulat contestație, susținând că valoarea

terenului nu reflectă valoarea reală a acestuia, solicitându-se reevaluarea sa.

S-a mai reținut de către instanță că

prin adresa nr. 257 din 11 februarie 2010, evaluatorul SC T.E. SRL București a

comunicat reclamantului, dar și A.N.R.P., că valoarea terenului de 6.500 RON/ha

este rezonabilă în raport cu destinația sa (teren agricol), dar și cu actuala

conjunctură imobiliară.

În urma soluționării contestației

împotriva raportului de evaluare s-a emis Decizia nr. 12388/FF din 18 mai 2010,

reprezentând titlul de despăgubire în limita propusă de evaluator – respectiv 6.500

RON.

S-a reținut în considerentele

hotărârii atacate că expertiza efectuată în cauză de expertul tehnic judiciar D.G.

a stabilit valoarea terenului în funcție de: metoda de evaluare după profit, la

23.140 RON și metoda de evaluare pe bază de rentă funciară, la 17.395 RON, iar

după aplicarea coeficienților de corecție valoarea terenului nu depășește valoarea

stabilită de către SC T.E. SRL și care a fost avută în vedere în actul

administrativ contestat.

Instanța a apreciat că, în raport de

concluziile raportului de evaluare și de faptul că suma stabilită în actul

contestat reflectă valoarea reală a terenului, nu se impune anularea deciziei

menționate.

În ceea ce privește cererea de

chemare în garanție, instanța a dispus respingerea acesteia, constatând că

pârâta nu a căzut în pretenții față de reclamant.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs reclamantul G.D., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7,9 și art. 3041

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac se aduc,

în esență, critici sentinței recurate în sensul că: în mod nejustificat

instanța a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză prin

care s-a menționat o valoare a terenului între 17.395 RON și 23.190 RON;

argumentele instanței nu au o bază reală și conțin numeroase erori;

necunoașterea amplasamentului exact al terenului preluat abuziv nu implică

stabilirea valorii de piață minime pentru terenul cel mai prost situat și fără

acces la utilități; nu s-a ținut seama de restul probelor aflate la dosar, ci

doar de raportul de evaluare întocmit de chematul în garanție considerat ca

fiind unul corect; soluționarea cererii sale după mai mult de 4 ani de la

înregistrare a determinat un tratament inegal în raport cu alte persoane ale

căror cereri au fost soluționate cu celeritate, fiindu-le acordate despăgubiri

mult mai mari pentru terenuri vecine.

Intimata-pârâtă C.C.S.D. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

arătându-se că: revenea recurentului obligația de a indica amplasamentul

terenului; evaluarea prin capitalizarea rentei funciare este neconformă

Standardelor Internaționale de Evaluare și nu respectă astfel cerințele titlului

VII al Legii nr. 247/2005, că valoarea terenului a fost stabilită conform

Capitolului I pct. 3.1. și pct. 3.2.3. din Standardele Internaționale de

Evaluare, fiind corect raportul de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat în

procedura administrativă.

Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând recursul

formulat, apreciază că este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi

expuse:

Motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținut ca fiind incident în cauză.

După cum se constată, hotărârea

instanței de fond respectă cerințele impuse de dispozițiile art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., fiind menționate în cuprinsul acesteia motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

Nu poate fi reținut ca fondat nici

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia

„hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii”.

După cum se constată din expunerea

prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, urmare a parcurgerii etapelor

procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevăzute în cap.V

din titlul VII al Legii nr. 247/2005, recurentului-reclamant i-a fost emisă

Decizia nr. 12388/FF din 18 mai 2010, reprezentând titlul de despăgubire în

sumă de 6.500 RON, care face obiectul contestației sub aspectul cuantumului

despăgubirilor acordate.

Necontestat este faptul că la

emiterea acestei decizii au fost respectate dispozițiile legale privind etapa

evaluării prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (6) și (6

5

) din titlul

VII al Legii nr. 247/2005 și cele ale normei metodologice de aplicare a art. 16

din titlul VII, aprobată prin H.G. nr. 1095/2006.

În derularea acestei etape au fost

soluționate inclusiv obiecțiunile la raportul de evaluare formulate de

recurent, după care, în temeiul art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005 a fost

emisă decizia contestată.

Criticile privind stabilirea valorii

despăgubirilor cuprinse în Decizia nr. 12388/FF din 18 mai 2010, nu sunt

fondate.

Legiuitorul, în cuprinsul titlul VII,

Cap.V, art. 16 alin. (1) și (7) a prevăzut o procedură administrativă de

acordare a despăgubirilor, rațiunea instituirii acesteia fiind de a se asigura

o procedură unică pentru toate persoanele aflate în situații similare.

În acest scop s-a prevăzut că

decizia reprezentând titlul de despăgubire se va emite în baza raportului de

evaluare întocmit în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, de

un evaluator desemnat în condițiile pct. 16.10 din H.G. nr. 1095/2005, în cauză

acesta fiind SC T.E. SRL.

În cuprinsul art. 3 lit. d) din titlul

VII al Legii nr. 247/2005, este definită noțiunea de „evaluator” ca fiind

„persoana fizică sau juridică cu experiență semnificativă în domeniu,

competentă în evaluare pe piața proprietăților imobiliare, care cunoaște,

înțelege și poate pune în aplicare în mod corect acele metode și tehnici

recunoscute care sunt necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile în

conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, și care este membru al

unei asociații naționale profesionale de evaluare recunoscute ca fiind de

utilitate publică având calitatea de evaluator independent”, iar în cuprinsul

lit. e) sunt definite „Standardele Internaționale de Evaluare”, astfel: „sunt

standardele editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare (I.V.S.C.

- International Valuation Standards Committee)”.

Evaluarea efectuată de evaluatorul

desemnat în conformitate cu dispozițiile legale menționate a fost realizată cu

respectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, astfel cum au fost

definite de legiuitor.

Astfel, în raportul de evaluare, evaluatorul,

în stabilirea valorii de piață a terenului extravilan agricol (amplasament

comunicat prin adresa din 9 noiembrie 2009 de Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu)

a utilizat metoda bazată pe venituri, capitalizarea rentei funciare, care se

regăsește în „metodele de evaluare a terenului”, conform I.V.S. – G.N.1,

Evaluarea proprietăților imobiliare.

De asemenea, se constată faptul că

evaluatorul a utilizat la întocmirea expertizei, date și informații comunicate

de Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu (adresa din 6 octombrie 2009)

respectând dispozițiile art. 16 alin. (6) - 65 din Legea nr. 247/2005.

În mod corect instanța de fond a

înlăturat concluziile exprimate în raportul de expertiză judiciară referitoare

la valoarea terenului, întrucât expertul desemnat, în raportul întocmit nu

explică de ce a utilizat în calcul producții ipotetice și în același timp

diferite referitoare la producția medie de grâu la nivelul comunei Mihail Kogălniceanu

și respectiv renta plătită proprietarului, care nu corespund datelor furnizate

în acest sens de această autoritate, prin adresele de la dosarul cauzei.

Mai mult, această probă trebuie

coroborată cu celelalte înscrisuri ce se află la dosarul cauzei, iar aplicarea

dispozițiilor legale incidente speței revine instanței.

În consecință, evaluarea validată de

instanța de fond, efectuată de evaluatorul desemnat de autoritatea pârâtă în

procedura prevăzută de titlul VII al Legii nr. 247/2005, este conformă

Standardelor enunțate, astfel că soluția pronunțată este temeinică și legală.

În altă ordine, dosarul privind

cererea de despăgubiri a fost soluționat prin emiterea deciziei contestate în

baza raportului de evaluare la data evaluării, după parcurgere acestei etape a procedurii

administrative.

Sunt nefondate criticile

recurentului referitoare la momentul evaluării și raportarea la situațiile

anterioare are vizau valoarea despăgubirilor acordate altor persoane, întrucât

nu s-a dovedit că s-a constatat refuzul nejustificat al autorității pârâte în

ceea ce privește emiterea titlului de despăgubire, iar pe de altă parte,

valoarea de piață trebuie să reflecte starea și circumstanțele pieței la data

evaluării și nu la o dată anterioară sau ulterioară.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20

din Legea nr. 554/ 2004, modificată și completată, va respinge recursul

formulat ca nefundat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.D.

împotriva Sentinței nr. 159/CA din 17 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 aprilie 2012.