ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2479/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința nr. 3/CC din 24 februarie 2011, pe calea regulatorului de competență, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a contestației formulate de contestatoarea C.M. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Regională Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad și Autoritatea Națională a Vămilor, în favoarea Judecătoriei Arad. Pentru a pronunța această soluție, Curtea, examinând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Arad, secția Civilă și Tribunalul Arad, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut, în esență, că principala nemulțumire a contestatoarei C.M.

vizează modalitatea în care autoritățile au înțeles să urmărească debitul reținut în sarcina sa, instituind un sechestru asupra unui alt autovehicul al său în cursul anului 2004 și, în pofida existenței acestui sechestru, instituind și o ipotecă asupra imobilului său. Așadar, chiar dacă s-a solicitat anularea „implicit a actului constatator nr. 980/03 aprilie 2002”, care a devenit titlu executoriu, din chiar conținutul contestației rezultă că obiectul cererii reclamantei este contestație la executare, demersul acesteia neputând fi considerat o acțiune în anularea actului fiscal prin care s-a stabilit debitul principal în sarcina sa. Totodată, Curtea de Apel a avut în vedere dispozițiile art. 142 alin. (6) C. proc.

fisc., potrivit cărora, în cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute accesorii fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare și consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu. Or, împotriva titlului executoriu se poate face contestație la executare, de competența instanțelor de executare, potrivit dispozițiilor art. 172 - 173 C. proc. fisc., contestația menționată fiind diferită ca regim juridic de contestația prevăzută de dispozițiile art. 205 - 218 din același Cod, aceasta din urmă fiind supusă unei alte proceduri și fiind dată, după finalizarea procedurii prealabile, în sarcina instanței de contencios administrativ.

Pe de altă parte, Curtea a luat în considerare și Decizia nr. XIV/2007, prin care instanța supremă a dezlegat problema de drept litigioasă, statuând că, în aplicarea dispozițiilor art. 169 alin. (4) (în prezent art. 172 alin. (4)) C. proc. fisc., judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația. 2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 3/CC din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, care a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul stabilirii competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Arad, secția contencios administrativ și fiscal.

În cuprinsul motivelor de recurs, instituția pârâtă a susținut, în esență, că procesului-verbal încheiat conform art. 142 alin. (6) C. proc. fisc. îi este aplicabilă procedura prevăzută de Titlul IX C. proc. fisc., fiind un act asimilat deciziei de impunere, iar potrivit art. 218 alin. (2) din același Cod, competența de soluționare a contestațiilor aparține instanței de contencios administrativ. Intimata-reclamantă C.M. și intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad nu au formulat întâmpinare la recursul declarat de instituția pârâtă. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 17 martie 2010, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad și Autoritatea Națională a Vămilor București și a solicitat constatarea nulității Procesului-verbal nr. 1742 din 22 februarie 2010 și implicit a Actului constatator nr. 980 din 03 aprilie 2020 privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite la buget, radierea dreptului de ipotecă a Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, ca fiind ilegal instituit, având în vedere situația aplicării dublei sancțiuni.

Înalta Curte constată că instanța învestită cu soluționarea conflictului de competență a făcut o interpretare temeinică a situației de fapt expuse de reclamantă, ceea ce a condus la o calificare corectă a obiectului cererii de chemare în judecată, atunci când a considerat că demersul procesual al contestatoarei se circumscrie etapei executării silite, ceea ce atrage competența Judecătoriei Arad, ca instanță de executare. În conformitate cu art. 172 alin. (1) - (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: „(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

(2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. (4) C. proc. civ. nu sunt aplicabile. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență”. Înalta Curte reține că, în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească competentă, devin aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc.

fisc. conform cărora „unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile C. de proc. civ. Dispozițiile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. cuprind prevederi în conformitate cu care „contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută”, iar „dacă asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.” Din coroborarea acestor dispoziții cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune astfel”, rezultă că judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și contestația la titlu.

Această soluție se impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de organele administrativ fiscale în temeiul unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și, respectiv, în titlul IX C. proc. fisc., dispoziții aplicabile numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale, ce constituie titlu de creanță fiscală. De altfel, în interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (4), actualul art. 172 alin. (4) C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, s-au pronunțat Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007, publicată în M. Of.

al României, Partea I nr. 734 din 30 octombrie 2007, care au statuat că „judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”. Astfel fiind, așa cum rezultă din interpretarea logică și comparativă a prevederilor art. 172 alin. (3) și ale art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., instanțele de contencios administrativ au fost excluse de la soluționarea contestațiilor la executare silită a creanțelor fiscale. Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., la instanța judecătorească de contencios administrativ pot fi atacate numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor formulate de cei interesați împotriva actelor administrative fiscale, prin urmare, după finalizarea procedurii prealabile. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 3/CC din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 mai 2011.