ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2479/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința nr. 3/CC din 24 februarie 2011,

pe calea regulatorului de competență, Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a

contestației formulate de contestatoarea C.M. în contradictoriu cu pârâtele

Direcția Regională Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, Direcția Generală a

Finanțelor Publice Arad și Autoritatea Națională a Vămilor, în favoarea

Judecătoriei Arad.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea, examinând conflictul negativ de competență ivit între

Judecătoria Arad, secția Civilă și Tribunalul Arad, secția de contencios

administrativ și fiscal, a reținut, în esență, că principala nemulțumire a

contestatoarei C.M. vizează modalitatea în care autoritățile au înțeles să

urmărească debitul reținut în sarcina sa, instituind un sechestru asupra unui

alt autovehicul al său în cursul anului 2004 și, în pofida existenței acestui

sechestru, instituind și o ipotecă asupra imobilului său. Așadar, chiar dacă

s-a solicitat anularea „implicit a actului constatator nr. 980/03 aprilie

2002”, care a devenit titlu executoriu, din chiar conținutul contestației

rezultă că obiectul cererii reclamantei este contestație la executare, demersul

acesteia neputând fi considerat o acțiune în anularea actului fiscal prin care

s-a stabilit debitul principal în sarcina sa.

Totodată, Curtea de

Apel a avut în vedere dispozițiile art. 142 alin. (6) C. proc. fisc., potrivit

cărora, în cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute accesorii fără

să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul

de executare și consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu

executoriu. Or, împotriva titlului executoriu se poate face contestație la

executare, de competența instanțelor de executare, potrivit dispozițiilor art.

172 - 173 C. proc. fisc., contestația menționată fiind diferită ca regim

juridic de contestația prevăzută de dispozițiile art. 205 - 218 din același

Cod, aceasta din urmă fiind supusă unei alte proceduri și fiind dată, după

finalizarea procedurii prealabile, în sarcina instanței de contencios

administrativ.

Pe de altă parte,

Curtea a luat în considerare și Decizia nr. XIV/2007, prin care instanța

supremă a dezlegat problema de drept litigioasă, statuând că, în aplicarea

dispozițiilor art. 169 alin. (4) (în prezent art. 172 alin. (4)) C. proc.

fisc., judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă

să judece contestația.

în cauză

Împotriva Sentinței

civile nr. 3/CC din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Autoritatea Națională

a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara,

care a solicitat modificarea sentinței recurate, în sensul stabilirii

competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Arad, secția contencios

administrativ și fiscal.

În cuprinsul

motivelor de recurs, instituția pârâtă a susținut, în esență, că

procesului-verbal încheiat conform art. 142 alin. (6) C. proc. fisc. îi este

aplicabilă procedura prevăzută de Titlul IX C. proc. fisc., fiind un act

asimilat deciziei de impunere, iar potrivit art. 218 alin. (2) din același Cod,

competența de soluționare a contestațiilor aparține instanței de contencios

administrativ.

Intimata-reclamantă

C.M. și intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Arad

nu au formulat întâmpinare la recursul declarat de instituția pârâtă.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Prin plângerea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la data de 17 martie 2010, reclamanta

C.M. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Timișoara, Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad și

Autoritatea Națională a Vămilor București și a solicitat constatarea nulității

Procesului-verbal nr. 1742 din 22 februarie 2010 și implicit a Actului

constatator nr. 980 din 03 aprilie 2020 privind taxele vamale și alte drepturi

cuvenite la buget, radierea dreptului de ipotecă a Direcției Regionale pentru

Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, ca fiind ilegal instituit, având în

vedere situația aplicării dublei sancțiuni.

Înalta Curte constată

că instanța învestită cu soluționarea conflictului de competență a făcut o

interpretare temeinică a situației de fapt expuse de reclamantă, ceea ce a

condus la o calificare corectă a obiectului cererii de chemare în judecată,

atunci când a considerat că demersul procesual al contestatoarei se circumscrie

etapei executării silite, ceea ce atrage competența Judecătoriei Arad, ca

instanță de executare.

În conformitate cu

art. 172 alin. (1) - (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură

fiscală: „(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act

de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către

organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să

îndeplinească un act de executare în condițiile legii.

(2) Dispozițiile

privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială

prevăzute de art. 403 alin. (4) C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

(3) Contestația poate

fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită

executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță

judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui

nu există o altă procedură prevăzută de lege.

(4) Contestația se

introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de

urgență”.

Înalta Curte reține

că, în lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanța judecătorească

competentă, devin aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (3) C. proc. fisc.

conform cărora „unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozițiile C. de

proc. civ.

Dispozițiile art.

400 alin. (2) C. proc. civ. cuprind prevederi în conformitate cu care „contestația

privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se

introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută”, iar „dacă

asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de

jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare.”

Din coroborarea

acestor dispoziții cu prevederile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd

că „instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face

executarea, în afara cazurilor în care legea dispune astfel”, rezultă că

judecătoria în circumscripția căreia se face executarea este competentă să

judece atât contestația la executarea propriu-zisă, cât și contestația la

titlu.

Această soluție se

impune deoarece, în cazul contestării executării silite ce se realizează de

organele administrativ fiscale în temeiul unui titlu executoriu fiscal, dreptul

comun este reprezentat de normele dreptului civil, material și procesual, iar

nu de normele de drept public cuprinse în Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ și, respectiv, în titlul IX C. proc. fisc., dispoziții aplicabile

numai la soluționarea acțiunii în anularea sau modificarea obligației fiscale,

ce constituie titlu de creanță fiscală.

De altfel, în

interpretarea dispozițiilor art. 169 alin. (4), actualul art. 172 alin. (4) C.

proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, s-au

pronunțat Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia

nr. XIV din 5 februarie 2007, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 734

din 30 octombrie 2007, care au statuat că „judecătoria în circumscripția căreia

se face executarea este competentă să judece contestația, atât împotriva

executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului

organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile

legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită

executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță

judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui

nu există o altă procedură prevăzută de lege”.

Astfel fiind, așa

cum rezultă din interpretarea logică și comparativă a prevederilor art. 172

alin. (3) și ale art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., instanțele de contencios

administrativ au fost excluse de la soluționarea contestațiilor la executare

silită a creanțelor fiscale.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., la instanța judecătorească de

contencios administrativ pot fi atacate numai deciziile emise în soluționarea

contestațiilor formulate de cei interesați împotriva actelor administrative

fiscale, prin urmare, după finalizarea procedurii prealabile.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta

Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Timișoara, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 3/CC din

24 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 mai 2011.