ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3906/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta C.F. a chemat în judecată

C.N.P.R. SA, M.V., în calitate de director al C.N.P., V.S. în calitate de

director al O.J.P. Brașov, C.O.N. șef al O.J.P. Brașov, M.P. – inspector în

cadrul O.J.P. Brașov, O.P. nr.12 Brașov și C.M. – diriginte al O.P. nr. 12

Brașov.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin cererea din 24 aprilie 2009 s-a adresat directorului general al C.N.P.R.

SA - prestator de servicii publice poștale și furnizor al Serviciului universal

poștal în România, contestând o serie de acte și fapte de abuz și imixtiune în

drepturile și interesele fundamentale și legitime ale reclamantei, de acces

neîngrădit la corespondență, solicitând următoarele:

- anularea actelor nr. 107/442 din 22

iunie 2009 și nr. 215/1712 din 12 martie 2009;

- anularea în părțile incidente a

„Instrucțiunilor poștale" și a „Normelor de lucru" precum și a

actelor care au stat la baza emiterii acestora;

- obligarea pârâtelor la comunicarea

imediată a datelor și actelor cerute de reclamantă prin cererile reclamaților invocate;

- obligarea pârâtelor la cheltuieli

de judecată.

Prin

întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C.N.P.R. SA, a invocat excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, excepția necompetenței

teritoriale a Curții de Apel Brașov,

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.V., V.S., O.J.P.

Brașov, C.O.N., M.P., O.P. 12 Brașov și C.M.

La rândul lor, pârâții C.M., P.M .

și C.O.N. a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței materiale a Curții

de Apel Brașov și excepția inadmisibilității acțiunii.

În raport de dispozițiile art. 137 C.

proc. civ., instanța a soluționat cu prioritate excepția invocată.

Referitor la

excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, se constată că

aceasta este întemeiată pentru

următoarele considerente:

Reclamanta

și-a întemeiat cererea introductivă pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, astfel

că, raportat la dispozițiile art. 1

și art. 8 din acest act normativ și la obiectul prezentei cauze,

vătămarea într-un drept sau interes legitim al

unei persoane trebuie să fie determinată de nesoluționarea în termen sau

refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri din partea unei

autorități

publice.

Raportat la calitatea pârâților din

prezenta cauză, se constată că aceștia nu se circumscriu definiției de

autoritate publică mai sus menționată. O parte dintre aceștia, persoane fizice

au fost sau sunt angajați ai C.N.P.R. SA, iar alții sunt unități ale aceleiași

companii.

Curtea de Apel Brașov, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 16/F din 29

ianuarie 2010, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe,

invocată de pârâții V.S., C.M., P.M., C.O.N. și C.N.P.R. SA și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2

București.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că actele contestate în cauză nu au fost emise de o

autoritate publică sau în regim de autoritate publică, neputând fi calificate

drept acte administrative, așa încât, competența de soluționare a cauzei s-a

stabilit potrivit regulilor generale de competență, prevăzute de Titlul I al

Codului de procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta C.F.

Recurenta a susținut, în esență, că

hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât aceasta nu a

ținut cont de apărările sale, ignorând faptul că ea nu este „expeditorul” și că

procedura prevăzută de art. 31, art. 32, art. 40, art. 41 din O.G. nr. 31/2002

nu îi este aplicabilă.

Recurenta a susținut că are calitate

de petiționar și că s-a adresat cu petiții unei entități de stat, asimilată

prin lege unei instituții publice care a refuzat să-i soluționeze petițiile,

refuz care este în competența de soluționare a instanței de contencios

administrativ.

Mai înainte însă de a trece la

analiza motivelor de recurs urmează să se constate că acesta este tardiv.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor

art. 158 alin. (3) C. proc. civ., „dacă instanța se declară necompetentă, împotriva

hotărârii se poate exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare”.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului, se constată că sentința atacată a fost pronunțată la data de 29

ianuarie 2010 iar reclamanta a declarat recurs la data de 10 februarie 2010,

depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de lege, termen care începe

să curgă de lapronunțarea hotărârii atacate.

Conform art. 103 alin. (1) C. proc.

civ.,

neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de

cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată

printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Constatând că recursul nu a fost

declarat în termenul imperativ prevăzut de lege și că recurenta nu a

pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii

de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Curtea urmează să dea

eficiență dispozițiilor legale sancționatorii mai sus invocate și să dispună în

sensul respingerii recursului ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.F. împotriva

sentinței civile nr. 16/F din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2010.