ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3906/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta C.F. a chemat în judecată C.N.P.R. SA, M.V., în calitate de director al C.N.P., V.S. în calitate de director al O.J.P. Brașov, C.O.N. șef al O.J.P. Brașov, M.P. – inspector în cadrul O.J.P. Brașov, O.P. nr.12 Brașov și C.M. – diriginte al O.P. nr. 12 Brașov. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin cererea din 24 aprilie 2009 s-a adresat directorului general al C.N.P.R.

SA - prestator de servicii publice poștale și furnizor al Serviciului universal poștal în România, contestând o serie de acte și fapte de abuz și imixtiune în drepturile și interesele fundamentale și legitime ale reclamantei, de acces neîngrădit la corespondență, solicitând următoarele: - anularea actelor nr. 107/442 din 22 iunie 2009 și nr. 215/1712 din 12 martie 2009; - anularea în părțile incidente a „Instrucțiunilor poștale" și a „Normelor de lucru" precum și a actelor care au stat la baza emiterii acestora; - obligarea pârâtelor la comunicarea imediată a datelor și actelor cerute de reclamantă prin cererile reclamaților invocate; - obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C.N.P.R.

SA, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Brașov, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.V., V.S., O.J.P. Brașov, C.O.N., M.P., O.P. 12 Brașov și C.M. La rândul lor, pârâții C.M., P.M . și C.O.N. a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov și excepția inadmisibilității acțiunii. În raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța a soluționat cu prioritate excepția invocată.

Referitor la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov, se constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente: Reclamanta și-a întemeiat cererea introductivă pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, astfel că, raportat la dispozițiile art. 1 și art. 8 din acest act normativ și la obiectul prezentei cauze, vătămarea într-un drept sau interes legitim al unei persoane trebuie să fie determinată de nesoluționarea în termen sau refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri din partea unei autorități publice. Raportat la calitatea pârâților din prezenta cauză, se constată că aceștia nu se circumscriu definiției de autoritate publică mai sus menționată. O parte dintre aceștia, persoane fizice au fost sau sunt angajați ai C.N.P.R.

SA, iar alții sunt unități ale aceleiași companii. Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 16/F din 29 ianuarie 2010, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată de pârâții V.S., C.M., P.M., C.O.N. și C.N.P.R. SA și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că actele contestate în cauză nu au fost emise de o autoritate publică sau în regim de autoritate publică, neputând fi calificate drept acte administrative, așa încât, competența de soluționare a cauzei s-a stabilit potrivit regulilor generale de competență, prevăzute de Titlul I al Codului de procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta C.F. Recurenta a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât aceasta nu a ținut cont de apărările sale, ignorând faptul că ea nu este „expeditorul” și că procedura prevăzută de art. 31, art. 32, art. 40, art. 41 din O.G. nr. 31/2002 nu îi este aplicabilă. Recurenta a susținut că are calitate de petiționar și că s-a adresat cu petiții unei entități de stat, asimilată prin lege unei instituții publice care a refuzat să-i soluționeze petițiile, refuz care este în competența de soluționare a instanței de contencios administrativ. Mai înainte însă de a trece la analiza motivelor de recurs urmează să se constate că acesta este tardiv.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., „dacă instanța se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare”. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că sentința atacată a fost pronunțată la data de 29 ianuarie 2010 iar reclamanta a declarat recurs la data de 10 februarie 2010, depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de lege, termen care începe să curgă de lapronunțarea hotărârii atacate. Conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de lege și că recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor legale sancționatorii mai sus invocate și să dispună în sensul respingerii recursului ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.F. împotriva sentinței civile nr. 16/F din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.