ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1368/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1368/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din

25 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, învestită cu

soluționarea cauzei privind pe inculpații N.B., N.E., B.N.M., P.M., P.C.O., P.V.,

N.C., H.E. și C.P., a dispus următoarele:

- în baza art. 160

8a

alin. (2) C. proc. pen., admiterea cererilor de liberare provizorie sub control

judiciar formulate de inculpații N.B. și P.V. și punerea lor în libertate, dacă

nu sunt arestați în altă cauză.

În baza art. 160

2

alin. (3) și (3)

1

C. proc. pen., pe durata liberării provizorii sub

control judiciar, s-a dispus ca inculpații să respecte anumite obligații, așa

cum rezultă din dispozitivul încheierii, iar în baza art. 160

2

alin.

(3)

2

C. proc. pen., s-a atras atenția inculpaților asupra

consecințelor încălcării cu rea credință a acestor obligații.

- în baza art. 160

8a

alin. (2) C. proc. pen., admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune

formulată de inculpatul N.E. și punerea lui în libertate, dacă nu este arestat

în altă cauză.

În baza art. 160

4

alin. (2) coroborat cu art. 160

2

alin. (3) și (3)

1

C.

proc. pen., pe durata liberării provizorii pe cauțiune, s-a dispus ca inculpatul

să respecte anumite obligații, așa cum rezultă din dispozitivul încheierii, iar

în baza art. 160

4

alin. (2) raportat la art. 160

2

alin.

(3)

2

C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra

consecințelor încălcării cu rea credință a acestor obligații.

- în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen., respingerea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar formulată de inculpatul P.M.

În baza art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (1), (3) C. proc. pen., a constatat

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de

inculpații B.N.M., P.M. și P.C.O., măsură pe care a menținut-o.

Au fost respinse, ca

neîntemeiate, cererile formulate de inculpații B.N.M., P.M. și P.C.O. privind

înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi

localitatea.

S-au reținut, în

esență, următoarele:

Examinând cu

prioritate cererile de liberare provizorie formulate de cei trei inculpați,

Curtea a apreciat că ele sunt întemeiate în considerarea următoarelor

argumente:

Sub un prim aspect, a

constatat că cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de

inculpații N.B. și P.V. îndeplinesc toate condițiile de admisibilitate în

principiu prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., respectiv

inculpații sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni intenționate pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

S-a reținut că

cererea formulată de inculpatul N.E. îndeplinește, la rândul său, condițiile de

admisibilitate in principiu prevăzute de art.160

4

alin. (1) C. proc.

pen., respectiv inculpatul este trimis în judecată pentru cinci infracțiuni

intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani și a fost depusă dovada de consemnare a cauțiunii în cuantumul fixat de

instanță.

Sub aspectul

temeiniciei cererilor:

În privința

inculpatului N.B., a constatat că acesta a fost trimis în judecată pentru trei

fapte de șantaj și două fapte de ultraj contra bunelor moravuri, suspiciunile

de desfășurare a altor activități ilicite (ce au planat asupra inculpatului în

faza de urmărire penală) ori cercetările continuate de către organele de

urmărire în alte cauze nemaiavând relevanță, odată cu sesizarea instanței, nici

din perspectiva obiectului judecății și nici a oportunității menținerii măsurii

arestării în prezenta cauză.

Totodată, a reținut

că inculpatul N.E. a fost trimis în judecată pentru o faptă continuată de

șantaj și patru fapte de ultraj contra bunelor moravuri, iar P.V. pentru

faptele de fals în declarații, mărturie mincinoasă și favorizarea

infractorului.

Drept urmare,

raportându-se exclusiv la faptele ce fac obiectul judecății conform art. 317 C.

proc. pen., a reținut că cei trei inculpați sunt acuzați de infracțiuni a căror

gravitate se reflectă, pe de o parte, în limita maximă de pedeapsă prevăzută de

lege pentru aceste fapte (limită ce nu depășește 5 ani închisoare în cazul

primilor doi inculpați, respectiv 7 ani în cazul celui de al doilea inculpat)

iar, pe de altă parte, în împrejurările obiective în care se presupune că au

fost comise faptele și care, cel puțin până la acest moment, nu evidențiază

incidența unor variante calificate ale infracțiunilor deduse judecății.

În cazul inculpaților

N.B. și N.E., s-a reținut că, deși infracțiunea de șantaj asupra părții

vătămate M.M. implică acte repetate și mijloace variate (provocarea de scandal

public și solicitarea de publicare a unor articole de presă negative), totuși

niciunul dintre aceste acte nu reliefează o amplificare progresivă a violenței

și periculozități metodelor utilizate, pentru a se reține pertinent o

predispoziție a inculpaților spre adoptarea unor conduite similare în cazul

lăsării în libertate. Plasarea incidentelor ce au implicat recurgerea la acte

de presiune în intervalul februarie-aprilie 2010 (cu singura excepție a

incidentului din 29 august 2010 în cazul inculpatului N.B.), urmată de

adoptarea unor mijloace ce nu au mai presupus forme de violență, reliefează

existența unor date insuficiente pentru a justifica pertinent temerea că,

lăsați în libertate, aceștia ar putea săvârși fapte de același gen.

Pe de altă parte, în

condițiile în care numiții H.E. și N.C. sunt la rândul lor inculpați în

prezenta cauză, supuși unor măsuri restrictive de drepturi, relațiile avute

anterior de aceștia cu inculpații N.B. și N.E. nu pot conduce în mod automat,

și în absența altor date concrete, la prezumția că liberarea provizorie ar

facilita recurgerea celor doi inculpați la acte menite să îngreuneze aflarea

adevărului.

Sub acest aspect,

Curtea a avut în vedere inexistența oricăror date din care să rezulte efectiv

că cei doi inculpați ar fi încercat în faza de urmărire penală sau ar putea să

încerce în prezent să influențeze martorii sau să altereze în vreun fel

mijloacele de probă. Totodată, interzicerea expresă a oricărui contact al

inculpaților N.B. și N.E. cu părțile vătămate – ca obligație ce poate fi impusă

pe parcursul liberării, cu toate consecințele inerente nerespectării acesteia –

preîntâmpină orice risc ca inculpații să încerce în vreun fel influențarea

părților vătămate.

Evaluând, în acest

context și circumstanțele personale favorabile ale inculpaților N.B. și N.E.,

care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au legături familiale și sociale

solide și s-au prezentat la chemările organelor judiciare anterior arestării

preventive, Curtea a constatat că ele oferă (alături de suma plătită cu titlu

de cauțiune de către N.E.) garanții adecvate că inculpații se vor prezenta la

judecarea cauzei și nu vor influența buna desfășurare a acesteia.

Făcând trimitere la

principiile ce se desprind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului în materia măsurilor preventive și plecând de la premisa că arestarea

preventivă constituie „o gravă derogare de la principiile libertății

individuale și de la prezumția de nevinovăție”, instanța a concluzionat că

gravitatea faptelor și rezonanța lor socială nu mai pot justifica în mod

pertinent neacordarea liberării provizorii. Această măsură alternativă, raportat

la conținutul și la finalitatea ei, apare în mod obiectiv ca singura măsură

proporțională cu ponderea interesului public spre a cărui protejare se tinde.

Evaluând în aceleași

coordonate și cererea inculpatului P.V., Curtea a avut în vedere împrejurările

concrete în care s-a reținut că au fost săvârșite faptele deduse judecății

(declarațiile necorespunzătoare adevărului fiind consemnate în cuprinsul celor

trei procese verbale de contravenție, precum și al declarației date în calitate

de martor la data de 12 octombrie 2010), dar și faptul că mijloacele de probă

relevante sub acest aspect se află depuse la dosar. Drept urmare, s-a reținut

că datele ce rezultă din ansamblul mijloacelor de probă existente nu

evidențiază nici riscul efectiv al zădărnicirii aflării adevărului prin

denaturarea acestor mijloace de probă și nici riscul ca inculpatul să încerce o

influențare a martorilor sau a părților din prezenta cauză.

Deși faptele reținute

în sarcina inculpatului P.V. sunt îndreptate contra relațiilor sociale ce vizează

înfăptuirea justiției, s-a reținut specificul liberării provizorii (care nu

implică dispariția temeiurilor arestării) și faptul că, în aprecierea

oportunității acordării liberării, esențiale sunt argumentele ce țin cu

precădere de desfășurarea în bune condiții a procesului penal și mai puțin de

constatarea menținerii temeiurilor măsurii privative de libertate dispuse

anterior.

În consecință,

evaluând și circumstanțele personale ale inculpatului, a cărui condamnare

anterioară la pedeapsa amenzii pentru o faptă de furt (dispusă de autoritățile

germane) nu relevă efectiv riscul comiterii altor infracțiuni, precum și

legăturile familiale solide ale inculpatului (evidențiate de sprijinul acordat

membrilor familiei aflați în dificultate, respectiv mama și sora sa), Curtea a

apreciat că obligațiile restrictive ce însoțesc măsura liberării provizorii

constituie, și în acest caz, garanții suficiente că inculpatul nu se va

sustrage și nu va influența buna desfășurare a judecății.

Pentru aceste

considerente, în baza art. 160

8a

alin. (2) C. proc. pen., a admis

cererile de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv pe cauțiune,

formulate de inculpații N.B., P.V., respectiv N.E. și a dispus punerea în

libertate provizorie a celor trei inculpați, dacă nu sunt arestați în altă

cauză, urmând a le impune acestora obligațiile prevăzute de art. 160

2

alin. (3) și (3)

1

C. proc. pen.

S-a atras atenția

inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a oricăreia dintre

obligațiile ce le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.

În privința cererii

de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.M.,

Curtea a apreciat-o ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Deși sunt îndeplinite

condițiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 160

2

alin.

(1) C. proc. pen. sub aspectul limitei maxime a pedepsei închisorii, s-a

apreciat că, față de circumstanțele cauzei și de datele personale ale

inculpatului P.M., liberarea provizorie sub control judiciar este lipsită de aptitudinea

de a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, făcând

trimitere la considerațiile expuse anterior cu privire la specificul liberării

provizorii, s-a reținut că inculpatul P.M. a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea a patru fapte de ultraj contra bunelor moravuri și o faptă de

complicitate la șantaj asupra părții vătămate M.M., fapte comise în intervalul

17 februarie 2010-06 martie 2010.

S-a reținut că

împrejurările ce circumstanțiază gravitatea faptelor imputate inculpatului N.E.

sunt similare și în cazul acestui coinculpat, deosebirea constând în datele ce

caracterizează persoana inculpatului P.M. și care nu constituie garanții

suficiente că liberarea sa provizorie este o măsură adecvată pentru a se asigura

buna desfășurare a cercetării judecătorești.

În acest sens, Curtea

a reținut că modalitatea concretă în care se presupune că inculpatul a

contribuit la comiterea faptelor capătă o relevanță deosebită în contextul

antecedentelor sale penale, neputându-se face abstracție de împrejurarea că

inculpatul a suferit anterior condamnări pentru fapte de violență. Constatarea

definitivă a implicării inculpatului în săvârșirea unor fapte de vătămare

corporală gravă ori tâlhărie, evidențiate de fișa de cazier judiciar, s-a

reținut că este de natură a releva un anumit profil al inculpatului,

caracterizat de tendința de a comite fapte îndreptate contra persoanei.

Din ansamblul datelor

cauzei nu rezultă alte împrejurări, de natură a caracteriza substanțial pozitiv

legăturile de familie, caracterul inculpatului ori preocupările acestuia pentru

obținerea unor venituri licite, pentru a se reține că, lăsat în libertate,

inculpatul prezintă suficiente garanții că își va însuși exigențele

desfășurării în bune condiții a procesului penal și nu va încerca să împiedice

în niciun fel buna desfășurare a acestuia.

Pentru aceste

considerente, apreciind că în cazul său nu se justifică pertinent liberarea

provizorie sub control judiciar, în baza art. 160

8a

alin. (6) C.

proc. pen., Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată.

Asupra legalității și

temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților B.N.M., P.M. și P.C.O.,

în raport de dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen. și art. 160

b

alin. (1), (3) C. proc. pen., Curtea a constatat că temeiurile care au stat la

baza luării măsurii arestării nu s-au schimbat și ele impun in continuare

privarea acestora de libertate.

Astfel, prin

rechizitoriul nr. 326/P/2010 din data de 04 februarie 2011 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cei trei inculpați au fost trimiși în

judecată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- B.N.M.: o

infracțiune de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea

art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, la data de 28 aprilie 2010, la

instigarea inculpatului N.B., împreună cu P.C.O., a exercitat violențe psihice

și amenințări asupra martorului „C.V.” în vederea recuperării unei cantități de

8,4 kg aur; o infracțiune de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (parte vătămată C.M.C.) constând în aceea că,

la data de 24 februarie 2010, împreună cu inculpatul N.B., i-a adresat părții

vătămate amenințări cu moartea, cu lipsirea de libertate și molestarea sexuală

a acestuia în cazul în care va mai depune plângeri la poliție; o infracțiune de

complicitate la șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat

la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte

vătămată M.M.) și ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de art. 321 alin.

(1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, la data

de 24 februarie 2010, în aceleași împrejurări, i-a solicitat părții vătămate C.M.C.

să-i comunice părții vătămate M.M. că o va omorî pe aceasta din urmă în cazul

în care nu-i va plăti taxă de protecție numitului N.B.; la data de 18 februarie

2010, împreună cu N.B., N.E., P.M., P.E. și N.E., s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin profesarea de cuvinte și expresii

injurioase la adresa martorilor C.M.C., M.M., a agentului de pază, a

lucrătorilor care efectuau activități de renovare și a părții vătămate M.M.,

prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, prin distrugerea de

bunuri, acțiuni ce au culminat cu sesizarea Serviciului Apel Unic de Urgență

112 și deplasarea organelor de poliție la fața locului.

- P.M.: patru

infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii

publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

și o infracțiune de complicitate la șantaj în formă continuată, prevăzută de

art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. (parte vătămată M.M.) constând în aceea că, la data de 17 februarie

2010, împreună cu N.E. și o altă persoană rămasă neindentificată, s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii

injurioase la adresa martorilor C.M.C., M.M., a agentului de pază, a lucrătorilor

care efectuau activități de renovare și a părții vătămate M.M., prin

exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, prin distrugerea de bunuri; la

data de 18 februarie 2010, împreună cu N.B., B.N.M., N.E., P.E. și N.E., s-a

deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin

proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor C.M.C., M.M.,

a agentului de pază, lucrătorilor care efectuau activități de renovare și a

părții vătămate M.M., prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia,

distrugerea de bunuri; la data de 04 martie 2010, împreună cu N.E. și o altă

persoană rămasă neidentificată, s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii

injurioase la adresa martorilor C.M.C., a părții vătămate M.M., a agentului de

pază, a lucrătorilor care efectuau activități de renovare, prin exercitarea de

amenințări cu privire la aceștia, acțiuni ce au culminat cu refugierea părții

vătămate M.M. în sediul Poliției Neptun, loc unde au continuat amenințările; la

data de 06 martie 2010, împreună cu N.E. și o altă persoană rămasă

neindentificată, s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal

public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorului C.M.C.

și a agentului de pază I.S., prin exercitarea de amenințări cu privire la

aceștia și la adresa părții vătămate M.M., acțiuni ce au culminat cu sesizarea

de către martorul I.S. a Poliției Neptun.

- P.C.O.: o

infracțiune de șantaj, prevăzută de art.194 alin. (1) C. pen.,

constând în aceea că, la data de 28 aprilie 2010, la instigarea inculpatului N.B.,

împreună cu B.N.M., a exercitat violențe psihice și amenințări asupra

martorului „C.V.” în vederea recuperării unei cantități de 8,4 kg aur.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Curtea a constatat că măsura arestării preventive a fost

dispusă cu respectarea cerințelor legale în materie, fiind îndeplinite în

continuare atât condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și

cerințele cumulative ale art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Sub aspectul

indiciilor temeinice de comitere a unor fapte prevăzute de legea penală,

probatoriul administrat în faza de urmărire penală evidențiază date suficiente,

în accepțiunea prevăzută de art. 68

1

C. proc. pen., ce justifică în

mod rezonabil presupunerea că inculpații au fost implicați, fiecare în parte și

uneori împreună, în săvârșirea unor fapte ce sunt prevăzute de legea penală ca

infracțiuni. S-a reținut că, până în acest moment procesual, din coroborarea

declarațiilor părților vătămate și ale martorilor audiați în cauză, a

proceselor verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate în

mod autorizat, a înscrisurilor aflate la dosar, astfel cum se face referire la

acestea în actul de sesizare, rezultă date de natură a convinge un observator

independent că inculpații au desfășurat activități ce au conotații penale,

temeinicia tuturor acestor mijloace de probă urmând a fi verificată nemijlocit

pe parcursul judecății.

În ceea ce privește

condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., se constată că pedeapsa

prevăzută de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpaților este

închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate

prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În cazul inculpaților

B.N.M. și P.M. (suspectați de comiterea unor acte de tulburare a ordinii și

liniștii publice și șantaj, în principal asupra părții vătămate M.M., iar în

cazul inculpatului B.M. și asupra altor două persoane), s-a reținut că riscul

tulburării ordinii publice în cazul punerii lor în libertate rezultă din înseși

consecințele acestui gen de fapte asupra securității activităților desfășurate

în mod firesc în spațiul public, din nesiguranța pe care actele de violență

desfășurate în public o generează în rândul cetățenilor și din rezonanța

socială negativă pregnantă a acestui tip de acte.

Modalitatea concretă

în care s-au derulat conflictele, amploarea urmărilor lor și mai ales caracterul

repetat al acestora evidențiază atât riscul unei tulburări însemnate a ordinii

publice în sensul celei de a doua condiții a art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

cât și persistența acestui risc în cazul lăsării în libertate a inculpaților

după aproximativ cinci luni și jumătate de detenție preventivă.

Aceste elemente cu

caracter obiectiv, corelate în cazul inculpaților B.N.M. și P.M. și cu

antecedentele lor penale, s-a reținut că justifică în actualul stadiu al

procedurii (în care nu a fost începută cercetarea judecătorească) preponderența

acordată interesului protejării ordinii publice în detrimentul dreptului

inculpaților la libertate individuală, fără a aduce atingere prezumției de

nevinovăție în privința lor.

Pentru aceste

considerente, s-a apreciat că măsura arestării preventive este legitimată în

cazul celor doi inculpați de motive pertinente și suficiente, impunându-se

menținerea ei la acest moment procesual, iar luarea unei măsuri alternative mai

puțin restrictive nu este oportună, în raport de împrejurările cauzei și de

stadiul procedurii, astfel că cererile subsidiare de înlocuire formulate de cei

doi inculpați sunt neîntemeiate și vor fi respinse.

În privința

inculpatului P.C.O., trimis în judecată pentru implicarea sa în săvârșirea unei

fapte de șantaj, modul în care se presupune, cel puțin până în acest moment, că

a fost desfășurată activitatea ilicită, suspiciunea existenței unor conexiuni

cu alți coinculpati și rezonanța socială negativă a faptelor ce aduc atingere

libertății psihice a persoanei justifică menținerea măsurii arestării

preventive și la acest moment procesual, în intervalul de timp scurs de la data

ultimei verificări a măsurii preventive neintervenind aspecte noi, de natură a

releva o schimbare a acestor temeiuri.

Totodată, s-a reținut

că intervalul de timp de aproximativ 5 luni și jumătate scurs de la data

privării inițiale de libertate a inculpatului nu este excesiv având în vedere

stadiul actual al procedurii și necesitatea începerii cercetării judecătorești

în bune condiții.

Împotriva încheierii

sus-menționate, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și inculpații P.C.O., P.M. și B.N.M.

Prin recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a solicitat

casarea încheierii cu privire la dispozițiile referitoare la admiterea cererii

de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpații N.B. și P.V.

și a cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul N.E.,

pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii și în scris la dosar.

Prin recursurile

declarate de inculpații P.C.O., P.M. și B.N.M., aceștia au solicitat casarea

încheierii și revocarea măsurii arestării preventive.

Analizând recursurile

declarate prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit

dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată următoarele:

I. Referitor la

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, se

constată că acesta este fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează:

II. Examinarea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar presupune verificarea

condițiilor formale prevăzute de textul art. 160

2

alin. (1) C. proc.

pen., cât și cele privind temeinicia cererii, prevăzute de alin. (2) al

aceluiași text de lege.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate

acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l

împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

În aprecierea

temeiniciei cererii de liberare provizorie, instanța trebuie să facă analiza

condițiilor prevăzute de textul de lege sus-menționat, atât din perspectiva

dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., cât și a oportunității liberării

inculpaților la momentul procesual respectiv.

În cauză, analizând

actele și probele dosarului, Înalta Curte constată că buna desfășurare a

procesului penal nu poate fi asigurată la acest moment procesual, prin

judecarea inculpaților în stare de libertate provizorie, sub control judiciar

sau pe cauțiune.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul

deosebit de ridicat de pericol social al faptelor reținute în sarcina

inculpaților – șantaj în formă continuată și instigare la șantaj, ultraj contra

bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, respectiv fals în declarații,

mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului pentru inculpatul P.V. –

pentru care au fost trimiși în judecată și pentru care nu s-a pronunțat o

hotărâre în primă instanță, precum și de faptul că cercetarea judecătorească nu

a fost începută, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea riscul ca

aceștia să repete asemenea fapte, menținerea măsurii preventive impunându-se

pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pe de altă parte,

măsura arestării se impunea a fi menținută și, pe cale de consecință, să fie

respinse cererile inculpaților de liberare provizorie sub control judiciar, în

raport de modalitatea concretă de comitere a infracțiunilor de o gravitate

sporită pentru care au fost trimiși în judecată inculpații (prin folosirea unor

instituții publice în comiterea faptelor, respectiv un lucrător de poliție,

agenți constatatori ai Primăriei Mangalia și a unor jurnaliști, inculpatul N.B.

fiind cunoscut ca liderul interlopilor din Mangalia), care relevă o

periculozitate și o perseverență infracțională deosebită.

Astfel, se poate

concluziona că, în această etapă procesuală, menținerea inculpaților în stare

de arest preventiv reprezintă singura modalitate de asigurare a unei normale

desfășurări a procesului penal, pentru ordinea publică, activitatea

infracțională presupus a fi fost desfășurată implicând o reacție proporțională

a autorității.

Durata privării de

libertate a inculpaților nu a depășit-o pe cea rezonabilă, având în vedere

complexitatea cauzei, numărul mare de persoane implicate și diligențele depuse

de către autorități în scopul derulării cu celeritate a procedurilor judiciare.

II. Referitor la

recursurile declarate de inculpații P.C.O., P.M. și B.N.M. împotriva aceleiași

încheieri, se constată că acestea sunt nefondate și urmează să fie respinse

pentru următoarele considerente:

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă într-adevăr, că temeiurile care au

impus luarea măsurii arestării preventive se mențin.

Potrivit Codului nostru

de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor

europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este

condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe

probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală;

fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de

4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și

limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată

că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării

preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent:

inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe

că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest

temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este

justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto

pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni,

pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor,

pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea

publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor pentru care au fost

trimiși în judecată – șantaj, complicitate la șantaj, ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea liniștii publice – și pentru care nu s-a pronunțat încă

o hotărâre în primă instanță, precum și de faptul că cercetarea judecătorească

nu a fost începută, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea riscul

zădărnicirii aflării adevărului, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte.

Pe de altă parte, în

raport de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate

sporită și de numărul mare al inculpaților, prin lăsarea în libertate s-ar

induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Drept urmare, în

raport de dispozițiile art. 136 C. proc. pen., se constată că în cauză scopul

măsurilor preventive poate fi atins doar prin privarea de libertate a inculpaților.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București să fie admis, să fie casată încheierea atacată, numai cu privire

la greșita admitere a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar a

inculpaților N.B. și P.V. și a cererii de liberare provizorie pe cauțiune a

inculpatului N.E. și, rejudecând, să fie respinse, ca nefondate, aceste cereri.

Se va menține măsura

arestării preventive a inculpaților N.B., P.V. și N.E.

Vor fi respinse, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații P.C.O., P.M. și B.N.M. împotriva

aceleiași încheieri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii

din 25 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată

în dosarul nr. 1144/2/2011 (483/2011).

Casează

încheierea atacată numai cu privire la greșita admitere a cererilor de liberare

provizorie sub control judiciar a inculpaților N.B. și P.V. și a cererii de

liberare provizorie pe cauțiune a inculpatului N.E. și, rejudecând, respinge

cererile, ca nefondate.

Menține măsura arestării

preventive a inculpaților N.B., P.V. și N.E.

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații P.C.O., P.M. și B.N.M. împotriva aceleiași

încheieri.

Obligă inculpații N.B., P.V. și N.E. la

cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în fond, în sumă de câte

300 lei, din care onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la

prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 lei, se avansează din

fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenții inculpați P.C.O., P.M. și B.N.M.

la plata sumei de câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de câte 400 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se

avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 5 aprilie 2011.