ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1368/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, învestită cu soluționarea cauzei privind pe inculpații N.B., N.E., B.N.M., P.M., P.C.O., P.V., N.C., H.E. și C.P., a dispus următoarele: - în baza art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen., admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații N.B. și P.V. și punerea lor în libertate, dacă nu sunt arestați în altă cauză. În baza art. 160 2 alin. (3) și (3) 1 C. proc. pen., pe durata liberării provizorii sub control judiciar, s-a dispus ca inculpații să respecte anumite obligații, așa cum rezultă din dispozitivul încheierii, iar în baza art. 160 2 alin. (3) 2 C. proc.

pen., s-a atras atenția inculpaților asupra consecințelor încălcării cu rea credință a acestor obligații. - în baza art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen., admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul N.E. și punerea lui în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 160 4 alin. (2) coroborat cu art. 160 2 alin. (3) și (3) 1 C. proc. pen., pe durata liberării provizorii pe cauțiune, s-a dispus ca inculpatul să respecte anumite obligații, așa cum rezultă din dispozitivul încheierii, iar în baza art. 160 4 alin. (2) raportat la art. 160 2 alin. (3) 2 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor încălcării cu rea credință a acestor obligații.

- în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.M. În baza art. 300 2 coroborat cu art. 160 b alin. (1), (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpații B.N.M., P.M. și P.C.O., măsură pe care a menținut-o. Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpații B.N.M., P.M. și P.C.O. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea. S-au reținut, în esență, următoarele: Examinând cu prioritate cererile de liberare provizorie formulate de cei trei inculpați, Curtea a apreciat că ele sunt întemeiate în considerarea următoarelor argumente: Sub un prim aspect, a constatat că cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații N.B.

și P.V. îndeplinesc toate condițiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., respectiv inculpații sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. S-a reținut că cererea formulată de inculpatul N.E. îndeplinește, la rândul său, condițiile de admisibilitate in principiu prevăzute de art.160 4 alin. (1) C. proc. pen., respectiv inculpatul este trimis în judecată pentru cinci infracțiuni intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și a fost depusă dovada de consemnare a cauțiunii în cuantumul fixat de instanță.

Sub aspectul temeiniciei cererilor: În privința inculpatului N.B., a constatat că acesta a fost trimis în judecată pentru trei fapte de șantaj și două fapte de ultraj contra bunelor moravuri, suspiciunile de desfășurare a altor activități ilicite (ce au planat asupra inculpatului în faza de urmărire penală) ori cercetările continuate de către organele de urmărire în alte cauze nemaiavând relevanță, odată cu sesizarea instanței, nici din perspectiva obiectului judecății și nici a oportunității menținerii măsurii arestării în prezenta cauză. Totodată, a reținut că inculpatul N.E. a fost trimis în judecată pentru o faptă continuată de șantaj și patru fapte de ultraj contra bunelor moravuri, iar P.V.

pentru faptele de fals în declarații, mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. Drept urmare, raportându-se exclusiv la faptele ce fac obiectul judecății conform art. 317 C. proc. pen., a reținut că cei trei inculpați sunt acuzați de infracțiuni a căror gravitate se reflectă, pe de o parte, în limita maximă de pedeapsă prevăzută de lege pentru aceste fapte (limită ce nu depășește 5 ani închisoare în cazul primilor doi inculpați, respectiv 7 ani în cazul celui de al doilea inculpat) iar, pe de altă parte, în împrejurările obiective în care se presupune că au fost comise faptele și care, cel puțin până la acest moment, nu evidențiază incidența unor variante calificate ale infracțiunilor deduse judecății.

În cazul inculpaților N.B. și N.E., s-a reținut că, deși infracțiunea de șantaj asupra părții vătămate M.M. implică acte repetate și mijloace variate (provocarea de scandal public și solicitarea de publicare a unor articole de presă negative), totuși niciunul dintre aceste acte nu reliefează o amplificare progresivă a violenței și periculozități metodelor utilizate, pentru a se reține pertinent o predispoziție a inculpaților spre adoptarea unor conduite similare în cazul lăsării în libertate. Plasarea incidentelor ce au implicat recurgerea la acte de presiune în intervalul februarie-aprilie 2010 (cu singura excepție a incidentului din 29 august 2010 în cazul inculpatului N.B.), urmată de adoptarea unor mijloace ce nu au mai presupus forme de violență, reliefează existența unor date insuficiente pentru a justifica pertinent temerea că, lăsați în libertate, aceștia ar putea săvârși fapte de același gen.

Pe de altă parte, în condițiile în care numiții H.E. și N.C. sunt la rândul lor inculpați în prezenta cauză, supuși unor măsuri restrictive de drepturi, relațiile avute anterior de aceștia cu inculpații N.B. și N.E. nu pot conduce în mod automat, și în absența altor date concrete, la prezumția că liberarea provizorie ar facilita recurgerea celor doi inculpați la acte menite să îngreuneze aflarea adevărului. Sub acest aspect, Curtea a avut în vedere inexistența oricăror date din care să rezulte efectiv că cei doi inculpați ar fi încercat în faza de urmărire penală sau ar putea să încerce în prezent să influențeze martorii sau să altereze în vreun fel mijloacele de probă. Totodată, interzicerea expresă a oricărui contact al inculpaților N.B.

și N.E. cu părțile vătămate – ca obligație ce poate fi impusă pe parcursul liberării, cu toate consecințele inerente nerespectării acesteia – preîntâmpină orice risc ca inculpații să încerce în vreun fel influențarea părților vătămate. Evaluând, în acest context și circumstanțele personale favorabile ale inculpaților N.B. și N.E., care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au legături familiale și sociale solide și s-au prezentat la chemările organelor judiciare anterior arestării preventive, Curtea a constatat că ele oferă (alături de suma plătită cu titlu de cauțiune de către N.E.) garanții adecvate că inculpații se vor prezenta la judecarea cauzei și nu vor influența buna desfășurare a acesteia.

Făcând trimitere la principiile ce se desprind din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia măsurilor preventive și plecând de la premisa că arestarea preventivă constituie „o gravă derogare de la principiile libertății individuale și de la prezumția de nevinovăție”, instanța a concluzionat că gravitatea faptelor și rezonanța lor socială nu mai pot justifica în mod pertinent neacordarea liberării provizorii. Această măsură alternativă, raportat la conținutul și la finalitatea ei, apare în mod obiectiv ca singura măsură proporțională cu ponderea interesului public spre a cărui protejare se tinde.

Evaluând în aceleași coordonate și cererea inculpatului P.V., Curtea a avut în vedere împrejurările concrete în care s-a reținut că au fost săvârșite faptele deduse judecății (declarațiile necorespunzătoare adevărului fiind consemnate în cuprinsul celor trei procese verbale de contravenție, precum și al declarației date în calitate de martor la data de 12 octombrie 2010), dar și faptul că mijloacele de probă relevante sub acest aspect se află depuse la dosar. Drept urmare, s-a reținut că datele ce rezultă din ansamblul mijloacelor de probă existente nu evidențiază nici riscul efectiv al zădărnicirii aflării adevărului prin denaturarea acestor mijloace de probă și nici riscul ca inculpatul să încerce o influențare a martorilor sau a părților din prezenta cauză.

Deși faptele reținute în sarcina inculpatului P.V. sunt îndreptate contra relațiilor sociale ce vizează înfăptuirea justiției, s-a reținut specificul liberării provizorii (care nu implică dispariția temeiurilor arestării) și faptul că, în aprecierea oportunității acordării liberării, esențiale sunt argumentele ce țin cu precădere de desfășurarea în bune condiții a procesului penal și mai puțin de constatarea menținerii temeiurilor măsurii privative de libertate dispuse anterior.

În consecință, evaluând și circumstanțele personale ale inculpatului, a cărui condamnare anterioară la pedeapsa amenzii pentru o faptă de furt (dispusă de autoritățile germane) nu relevă efectiv riscul comiterii altor infracțiuni, precum și legăturile familiale solide ale inculpatului (evidențiate de sprijinul acordat membrilor familiei aflați în dificultate, respectiv mama și sora sa), Curtea a apreciat că obligațiile restrictive ce însoțesc măsura liberării provizorii constituie, și în acest caz, garanții suficiente că inculpatul nu se va sustrage și nu va influența buna desfășurare a judecății. Pentru aceste considerente, în baza art. 160 8a alin. (2) C. proc. pen., a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar, respectiv pe cauțiune, formulate de inculpații N.B., P.V., respectiv N.E.

și a dispus punerea în libertate provizorie a celor trei inculpați, dacă nu sunt arestați în altă cauză, urmând a le impune acestora obligațiile prevăzute de art. 160 2 alin. (3) și (3) 1 C. proc. pen. S-a atras atenția inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a oricăreia dintre obligațiile ce le revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive. În privința cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.M., Curtea a apreciat-o ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: Deși sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. sub aspectul limitei maxime a pedepsei închisorii, s-a apreciat că, față de circumstanțele cauzei și de datele personale ale inculpatului P.M., liberarea provizorie sub control judiciar este lipsită de aptitudinea de a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc.

pen. Astfel, făcând trimitere la considerațiile expuse anterior cu privire la specificul liberării provizorii, s-a reținut că inculpatul P.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a patru fapte de ultraj contra bunelor moravuri și o faptă de complicitate la șantaj asupra părții vătămate M.M., fapte comise în intervalul 17 februarie 2010-06 martie 2010. S-a reținut că împrejurările ce circumstanțiază gravitatea faptelor imputate inculpatului N.E. sunt similare și în cazul acestui coinculpat, deosebirea constând în datele ce caracterizează persoana inculpatului P.M. și care nu constituie garanții suficiente că liberarea sa provizorie este o măsură adecvată pentru a se asigura buna desfășurare a cercetării judecătorești.

În acest sens, Curtea a reținut că modalitatea concretă în care se presupune că inculpatul a contribuit la comiterea faptelor capătă o relevanță deosebită în contextul antecedentelor sale penale, neputându-se face abstracție de împrejurarea că inculpatul a suferit anterior condamnări pentru fapte de violență. Constatarea definitivă a implicării inculpatului în săvârșirea unor fapte de vătămare corporală gravă ori tâlhărie, evidențiate de fișa de cazier judiciar, s-a reținut că este de natură a releva un anumit profil al inculpatului, caracterizat de tendința de a comite fapte îndreptate contra persoanei.

Din ansamblul datelor cauzei nu rezultă alte împrejurări, de natură a caracteriza substanțial pozitiv legăturile de familie, caracterul inculpatului ori preocupările acestuia pentru obținerea unor venituri licite, pentru a se reține că, lăsat în libertate, inculpatul prezintă suficiente garanții că își va însuși exigențele desfășurării în bune condiții a procesului penal și nu va încerca să împiedice în niciun fel buna desfășurare a acestuia. Pentru aceste considerente, apreciind că în cazul său nu se justifică pertinent liberarea provizorie sub control judiciar, în baza art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată. Asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaților B.N.M., P.M.

și P.C.O., în raport de dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen. și art. 160 b alin. (1), (3) C. proc. pen., Curtea a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu s-au schimbat și ele impun in continuare privarea acestora de libertate. Astfel, prin rechizitoriul nr. 326/P/2010 din data de 04 februarie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cei trei inculpați au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: - B.N.M.: o infracțiune de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, la data de 28 aprilie 2010, la instigarea inculpatului N.B., împreună cu P.C.O., a exercitat violențe psihice și amenințări asupra martorului „C.V.” în vederea recuperării unei cantități de 8,4 kg aur; o infracțiune de șantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (parte vătămată C.M.C.) constând în aceea că, la data de 24 februarie 2010, împreună cu inculpatul N.B., i-a adresat părții vătămate amenințări cu moartea, cu lipsirea de libertate și molestarea sexuală a acestuia în cazul în care va mai depune plângeri la poliție; o infracțiune de complicitate la șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.M.) și ultraj contra bunelor moravuri prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, la data de 24 februarie 2010, în aceleași împrejurări, i-a solicitat părții vătămate C.M.C.

să-i comunice părții vătămate M.M. că o va omorî pe aceasta din urmă în cazul în care nu-i va plăti taxă de protecție numitului N.B.; la data de 18 februarie 2010, împreună cu N.B., N.E., P.M., P.E. și N.E., s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin profesarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor C.M.C., M.M., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activități de renovare și a părții vătămate M.M., prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, prin distrugerea de bunuri, acțiuni ce au culminat cu sesizarea Serviciului Apel Unic de Urgență 112 și deplasarea organelor de poliție la fața locului. - P.M.: patru infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzute de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

și o infracțiune de complicitate la șantaj în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (parte vătămată M.M.) constând în aceea că, la data de 17 februarie 2010, împreună cu N.E. și o altă persoană rămasă neindentificată, s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor C.M.C., M.M., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activități de renovare și a părții vătămate M.M., prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, prin distrugerea de bunuri; la data de 18 februarie 2010, împreună cu N.B., B.N.M., N.E., P.E.

și N.E., s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor C.M.C., M.M., a agentului de pază, lucrătorilor care efectuau activități de renovare și a părții vătămate M.M., prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, distrugerea de bunuri; la data de 04 martie 2010, împreună cu N.E. și o altă persoană rămasă neidentificată, s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorilor C.M.C., a părții vătămate M.M., a agentului de pază, a lucrătorilor care efectuau activități de renovare, prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia, acțiuni ce au culminat cu refugierea părții vătămate M.M.

în sediul Poliției Neptun, loc unde au continuat amenințările; la data de 06 martie 2010, împreună cu N.E. și o altă persoană rămasă neindentificată, s-a deplasat la Unitatea 129 Neptun, unde au provocat scandal public prin proferarea de cuvinte și expresii injurioase la adresa martorului C.M.C. și a agentului de pază I.S., prin exercitarea de amenințări cu privire la aceștia și la adresa părții vătămate M.M., acțiuni ce au culminat cu sesizarea de către martorul I.S. a Poliției Neptun. - P.C.O.: o infracțiune de șantaj, prevăzută de art.194 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 28 aprilie 2010, la instigarea inculpatului N.B., împreună cu B.N.M., a exercitat violențe psihice și amenințări asupra martorului „C.V.” în vederea recuperării unei cantități de 8,4 kg aur.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea cerințelor legale în materie, fiind îndeplinite în continuare atât condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și cerințele cumulative ale art. 148 lit. f) C. proc. pen. Sub aspectul indiciilor temeinice de comitere a unor fapte prevăzute de legea penală, probatoriul administrat în faza de urmărire penală evidențiază date suficiente, în accepțiunea prevăzută de art. 68 1 C. proc. pen., ce justifică în mod rezonabil presupunerea că inculpații au fost implicați, fiecare în parte și uneori împreună, în săvârșirea unor fapte ce sunt prevăzute de legea penală ca infracțiuni.

S-a reținut că, până în acest moment procesual, din coroborarea declarațiilor părților vătămate și ale martorilor audiați în cauză, a proceselor verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate în mod autorizat, a înscrisurilor aflate la dosar, astfel cum se face referire la acestea în actul de sesizare, rezultă date de natură a convinge un observator independent că inculpații au desfășurat activități ce au conotații penale, temeinicia tuturor acestor mijloace de probă urmând a fi verificată nemijlocit pe parcursul judecății. În ceea ce privește condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., se constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpaților este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În cazul inculpaților B.N.M. și P.M. (suspectați de comiterea unor acte de tulburare a ordinii și liniștii publice și șantaj, în principal asupra părții vătămate M.M., iar în cazul inculpatului B.M. și asupra altor două persoane), s-a reținut că riscul tulburării ordinii publice în cazul punerii lor în libertate rezultă din înseși consecințele acestui gen de fapte asupra securității activităților desfășurate în mod firesc în spațiul public, din nesiguranța pe care actele de violență desfășurate în public o generează în rândul cetățenilor și din rezonanța socială negativă pregnantă a acestui tip de acte. Modalitatea concretă în care s-au derulat conflictele, amploarea urmărilor lor și mai ales caracterul repetat al acestora evidențiază atât riscul unei tulburări însemnate a ordinii publice în sensul celei de a doua condiții a art. 148 lit. f) C. proc.

pen., cât și persistența acestui risc în cazul lăsării în libertate a inculpaților după aproximativ cinci luni și jumătate de detenție preventivă. Aceste elemente cu caracter obiectiv, corelate în cazul inculpaților B.N.M. și P.M. și cu antecedentele lor penale, s-a reținut că justifică în actualul stadiu al procedurii (în care nu a fost începută cercetarea judecătorească) preponderența acordată interesului protejării ordinii publice în detrimentul dreptului inculpaților la libertate individuală, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție în privința lor.

Pentru aceste considerente, s-a apreciat că măsura arestării preventive este legitimată în cazul celor doi inculpați de motive pertinente și suficiente, impunându-se menținerea ei la acest moment procesual, iar luarea unei măsuri alternative mai puțin restrictive nu este oportună, în raport de împrejurările cauzei și de stadiul procedurii, astfel că cererile subsidiare de înlocuire formulate de cei doi inculpați sunt neîntemeiate și vor fi respinse.

În privința inculpatului P.C.O., trimis în judecată pentru implicarea sa în săvârșirea unei fapte de șantaj, modul în care se presupune, cel puțin până în acest moment, că a fost desfășurată activitatea ilicită, suspiciunea existenței unor conexiuni cu alți coinculpati și rezonanța socială negativă a faptelor ce aduc atingere libertății psihice a persoanei justifică menținerea măsurii arestării preventive și la acest moment procesual, în intervalul de timp scurs de la data ultimei verificări a măsurii preventive neintervenind aspecte noi, de natură a releva o schimbare a acestor temeiuri. Totodată, s-a reținut că intervalul de timp de aproximativ 5 luni și jumătate scurs de la data privării inițiale de libertate a inculpatului nu este excesiv având în vedere stadiul actual al procedurii și necesitatea începerii cercetării judecătorești în bune condiții.

Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații P.C.O., P.M. și B.N.M. Prin recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a solicitat casarea încheierii cu privire la dispozițiile referitoare la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpații N.B. și P.V. și a cererii de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul N.E., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii și în scris la dosar. Prin recursurile declarate de inculpații P.C.O., P.M. și B.N.M., aceștia au solicitat casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive. Analizând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., se constată următoarele: I. Referitor la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, se constată că acesta este fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează: II. Examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar presupune verificarea condițiilor formale prevăzute de textul art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., cât și cele privind temeinicia cererii, prevăzute de alin. (2) al aceluiași text de lege. Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, instanța trebuie să facă analiza condițiilor prevăzute de textul de lege sus-menționat, atât din perspectiva dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., cât și a oportunității liberării inculpaților la momentul procesual respectiv. În cauză, analizând actele și probele dosarului, Înalta Curte constată că buna desfășurare a procesului penal nu poate fi asigurată la acest moment procesual, prin judecarea inculpaților în stare de libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților – șantaj în formă continuată și instigare la șantaj, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, respectiv fals în declarații, mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului pentru inculpatul P.V.

– pentru care au fost trimiși în judecată și pentru care nu s-a pronunțat o hotărâre în primă instanță, precum și de faptul că cercetarea judecătorească nu a fost începută, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte, menținerea măsurii preventive impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal. Pe de altă parte, măsura arestării se impunea a fi menținută și, pe cale de consecință, să fie respinse cererile inculpaților de liberare provizorie sub control judiciar, în raport de modalitatea concretă de comitere a infracțiunilor de o gravitate sporită pentru care au fost trimiși în judecată inculpații (prin folosirea unor instituții publice în comiterea faptelor, respectiv un lucrător de poliție, agenți constatatori ai Primăriei Mangalia și a unor jurnaliști, inculpatul N.B.

fiind cunoscut ca liderul interlopilor din Mangalia), care relevă o periculozitate și o perseverență infracțională deosebită. Astfel, se poate concluziona că, în această etapă procesuală, menținerea inculpaților în stare de arest preventiv reprezintă singura modalitate de asigurare a unei normale desfășurări a procesului penal, pentru ordinea publică, activitatea infracțională presupus a fi fost desfășurată implicând o reacție proporțională a autorității. Durata privării de libertate a inculpaților nu a depășit-o pe cea rezonabilă, având în vedere complexitatea cauzei, numărul mare de persoane implicate și diligențele depuse de către autorități în scopul derulării cu celeritate a procedurilor judiciare.

II. Referitor la recursurile declarate de inculpații P.C.O., P.M. și B.N.M. împotriva aceleiași încheieri, se constată că acestea sunt nefondate și urmează să fie respinse pentru următoarele considerente: Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă într-adevăr, că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive se mențin. Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc.

pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor pentru care au fost trimiși în judecată – șantaj, complicitate la șantaj, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice – și pentru care nu s-a pronunțat încă o hotărâre în primă instanță, precum și de faptul că cercetarea judecătorească nu a fost începută, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea riscul zădărnicirii aflării adevărului, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte. Pe de altă parte, în raport de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită și de numărul mare al inculpaților, prin lăsarea în libertate s-ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Drept urmare, în raport de dispozițiile art. 136 C. proc. pen., se constată că în cauză scopul măsurilor preventive poate fi atins doar prin privarea de libertate a inculpaților. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București să fie admis, să fie casată încheierea atacată, numai cu privire la greșita admitere a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar a inculpaților N.B. și P.V. și a cererii de liberare provizorie pe cauțiune a inculpatului N.E. și, rejudecând, să fie respinse, ca nefondate, aceste cereri. Se va menține măsura arestării preventive a inculpaților N.B., P.V. și N.E. Vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.C.O., P.M.

și B.N.M. împotriva aceleiași încheieri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii din 25 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 1144/2/2011 (483/2011). Casează încheierea atacată numai cu privire la greșita admitere a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar a inculpaților N.B. și P.V. și a cererii de liberare provizorie pe cauțiune a inculpatului N.E. și, rejudecând, respinge cererile, ca nefondate. Menține măsura arestării preventive a inculpaților N.B., P.V. și N.E. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.C.O., P.M. și B.N.M. împotriva aceleiași încheieri. Obligă inculpații N.B., P.V.

și N.E. la cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea cauzei în fond, în sumă de câte 300 lei, din care onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenții inculpați P.C.O., P.M. și B.N.M. la plata sumei de câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 5 aprilie 2011.