ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3598/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la instanță,

la data de 06 februarie 2010, reclamantul a solicitat anularea actului

administrativ nr. 2717927 din 28 ianuarie 2010 (decizie de returnare). Această

măsură a fost dispusă în conformitate cu art. 78 din O.U.G. nr. 194/2002

privind regimul străinilor în România, republicată, în scopul comunicării

deciziei de revocare a dreptului de ședere temporară al reclamantului ca urmare

a faptului că nu a fost respectat scopul pentru care s-a acordat acel drept de

ședere pe teritoriul României. în drept, decizia de returnare contestată a fost

întemeiată pe art. 4 alin. (4) și art. 77 alin. (3) lit. a) din ordonanța

amintită.

Pentru termenul de

judecată din data de 2 iunie 2010, reclamantul a invocat excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 15 alin. (9) lit. b) din O.U.G. nr. 56/2007,

privind eliberarea autorizației de muncă, modificată și completată în raport cu

prevederile art. 41 alin. (1), art. 53 și art. 18 alin. (1) din Constituția

României.

Prin încheierea de

ședință

din data de 02

iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 1204/2/2010, Curtea de Apel București a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 15 alin. (9) lit. b) din O.U.G. nr. 56/2007

privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României,

motivând, în mod corect, că prevederile legale criticate ca fiind

neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs F.D., criticând-o ca nelegală și netemeinică și

susținând că în mod greșit prima instanță a respins cererea de sesizare a

Curții Constituționale.

Înalta Curte, analizând

actele și lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Art. 29 alin. (l) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată și

actualizată, prevede expres următoarele:

(1) Curtea Constituțională decide

asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj

comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la

cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori

de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în

fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției

prevederile constatate caftind

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale

se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de

neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere

ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile

depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie

motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.

(5)

Pe perioada soluționării excepției

de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.

(6)

Dacă excepția este inadmisibilă,

fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o

încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. încheierea

poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de

48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Din analiza și interpretarea textelor

legale de mai sus, rezultă că pentru a fi admisibilă excepția de

neconstituționalitate, trebuie întrunite cumulativ două condiții: dispozițiile

criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei

și aceleași dispoziții să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În speță, textul pretins a fi

neconstituțional are următorul conținut:

Art. 15

(9) Dacă raportul de muncă al

străinului încetează înainte de expirarea perioadei pentru care a fost

eliberată autorizația de muncă, încadrarea în muncă la alt angajator se poate

face numai dacă se obține o nouă autorizație de muncă, cu excepția cazurilor

prevăzute la art. 6 lit. b), c) și f).

Astfel, având în vedere că Decizia de

returnare nr. 2717927 din 28 ianuarie 2010, a fost emisă pe numele recurentului

- reclamant în temeiul art. 77 alin. (3) lit. a), ca urmare a nerespectării

prevederilor art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul

străinilor în România, republicată, apreciem că în mod evident art. 15 alin. (9)

din O.U.G. nr. 56/2007, modificată și aprobată prin Legea nr. 134/2008, nu are

legătură cu soluționarea prezentei cauze. Prin sintagma legală „dispoziție

dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu

soluționarea cauzei” în accepțiunea Legii nr. 47/1992 trebuie să se înțeleagă

că este vorba strict de acea prevedere legală de care depinde soluționarea

cauzei. Pentru verificarea legalității actului administrativ indicat mai sus și

pronunțarea unei soluții asupra fondului, textele de lege care au relevanță

sunt cele care prevăd anume motivele pentru care s-a emis măsura contestată,

texte care reprezintă temeiul legal al deciziei de returnare.

În cauza de față, vă rugăm sa

observați că soluționarea acesteia nu depinde de prevederile art. 15 alin. (9)

din O.U.G. nr. 56/2007, care vizează o ipoteză referitoare la situația în care

unui cetățean străin îi încetează raportul de muncă cu angajatorul român,

situație în care străinul în cauză, dacă dorește în continuare să presteze

muncă pe teritoriul României la alt angajator, trebuie să obțină o nouă

autorizație de muncă.

Considerăm că excepția de

neconstituționalitate ridicată de reclamant este contrară prevederilor art. 29

din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, și instanța de fond în mod corect a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.D.

împotriva încheierii din 2 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 1204/2/2010, ca

nefondat, Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 august 2010.