ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4589/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4589/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința

nr. 3817 din 11 octombrie 2010, rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamanta P.M., în contradictoriu cu pârâtele Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, prin care solicita obligarea acestora să desemneze

un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a terenului în suprafață

de 400 mp și a construcției, proprietatea sa, situate în Bârlad și, respectiv,

să emită titlul de plată (certificat), în numele și pe seama statului român,

care să încorporeze dreptul reclamantei de creanță de a primi în numerar suma

de maxim 500.000 lei. Instanța de judecată a admis excepțiile lipsei calității

procesuale pasive a pârâtelor și prematurității cererii, în ce privește

emiterea titlului de plată.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin

Dispoziția nr. 2944 din 1 noiembrie 2006 emisă de Primăria Bârlad s-a dispus

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

pentru imobilul situat în Bârlad, ce numai poate fi restituit în natură, teren

și casă.

Din actele

dosarului se reține că, în prezent, reclamanta nu a făcut dovada existenței

unui titlu de plată pentru ca pârâta A.N.R.P. să poată efectua plata

despăgubirilor bănești.

De asemenea,

reclamanta nu are niciun titlu de despăgubire emis de pârâta

C.C.S.D. printr-o decizie care se emite conform

procedurii administrative prevăzută de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Conform dispozițiilor legale menționate mai sus,

persoanele îndreptățite trebuie

să fie titulare a unor decizii prin care

s-a stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri care sunt transmise

ulterior Secretariatului C.C.S.D. în vederea urmării, procedurii administrative

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, după încheierea acestei

proceduri, C.C.S.D. va emite decizia conținând titlurile de despăgubire.

In speță, însă, se arată în considerentele

sentinței atacate, nu s-a făcut o evaluare

a imobilului, reclamanta

neavând un titlu de plată în baza căruia A.N.R.P. să poată efectua prin

Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar o plată a despăgubirilor în

numerar.

A.N.R.P. nu

are printre atribuții stabilirea și acordarea despăgubirilor aferente Legii nr.

10/2001, ci C.C.S.D, după emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire,

iar Secretariatul C.C.S.D. analizează dosarele în privința legalității respingerii

cererii

de restituire în natură și,

ulterior, va fi desemnat un evaluator, în mod aleatoriu, pentru

întocmirea

raportului de evaluare.

Ulterior, C.C.S.D. va emite decizia reprezentând

titlul de despăgubire.

De asemenea, reține prima instanță, plata despăgubirilor

bănești se face în

conformitate cu dispozițiile Cap.

V

-

Titlul VII din legea menționată, plata făcându-se prin D.A.D.N. cu condiția ca

persoana să fie titulară a unui titlu de despăgubire emis de C.C.S.D.

Or, în speță, reclamanta nu are un titlu de

despăgubire reprezentat de o decizie a

C.C.S.D. care urmează a fi emisă

după parcurgerea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

In prezent dosarul prin care s-a soluționat

Notificarea reclamantei, materializată prin emiterea Dispoziției nr. 2944/2006

emisă de Primarul Municipiului Bârlad, a fost

transmis Secretariatului

C.C.S.D. și a fost înregistrat cu nr. 37062/CC, urmând a fi soluționat potrivit

procedurii administrative prevăzute de Titlul VII.

Prin urmare,

se arată în considerentele sentinței recurate, în prezent nu s-a întocmit un

raport de evaluare de către o societate de evaluatori desemnată în mod

aleatoriu, deoarece numai în baza raportului de

evaluare C.C.S.D. va emite decizia

reprezentând titlul de despăgubire.

Procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII se declanșează nu printr-o cerere a

persoanei îndreptățite, ci după transmiterea dosarelor potrivit dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007.

In prezent, în ceea ce o privește pe reclamantă,

dosarul aferent dispoziției emise de Primăria Municipiului Bârlad a fost

înregistrat la Secretariatul C.C.S.D., urmând ca

după încheierea

procedurii administrative să se procedeze în conformitate cu dispozițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Așa fiind,

reține prima instanță, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., se

constată că sunt întemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a

A.N.R.P., referitor la petitul 1 al acțiunii, precum și excepția prematurității

petitului 2 al acțiunii.

Pentru

aceleași considerente, prima instanță a apreciat ca fiind întemeiată excepția

lipsei calității procesuale pasive a C.C.S.D., referitor la petitul 2 al

acțiunii.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamanta.

În motivarea

recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

reclamanta arată, în esență, că în mod greșit instanța de fond nu a obligat

pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în raport

cu perioada care s-a scurs de la data înregistrării dosarului la această

autoritate, perioadă de aproximativ 4 ani, care nu constituie un termen

rezonabil de soluționare a cererii sale.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu

motivele invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat.

Astfel,

potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri este definită ca

„faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la

înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen".

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede un

termen expres în vederea emiterii

deciziei de despăgubire, ci doar

parcurgerea unor etape obligatorii.

Totuși,

jurisprudența Înaltei Curți în materie a considerat că termenul de 30 de zile

prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/ 2004 nu poate fi

aplicat în procedura Titlului VII; aceasta deoarece emiterea deciziei este

rezultatul unui proces ce însumează mai multe etape, inclusiv efectuarea unei

expertize de specialitate, ceea ce implică, în mod firesc, depășirea unei

perioade scurte de timp, de 30 zile.

Jurisprudența

constantă a Înaltei Curți, urmată și în prezenta cauză, a arătat necesitatea

emiterii actului administrativ în cadrul unui termen rezonabil, în conformitate

cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termen ce

va fi apreciat de la caz la caz.

Din actele

dosarului rezultă că autoritatea pârâtă a fost învestită în vederea

emiterii deciziei, încă din anul 2006,

neprocedând în acest sens nici până în momentul

pronunțării deciziei de

recurs - 6 octombrie2011, adică o perioadă de aproximativ 5 ani.

Este

binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu

se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act

administrativ pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi

rezolvate într-un interval de timp rezonabil.

Astfel, în

primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să

guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității,

care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului

general dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor

particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens,

trebuie menționată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care

Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre,

prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile

publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în

raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza

respectivă.

Într-adevăr, ca urmare a aderării României la

Uniunea Europeană și intrării în

vigoare a Tratatului de la Lisabona,

care, prin art. 6 Titlul

I

din versiunea consolidată

din TVE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii

români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept

fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni.

Astfel,

potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să

fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în

vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât

cele cuprinse în legislația primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de față,

cât și în reglementările secundare - H.G. nr.

1095/2005, în cazul de față, referitoare la

procedura de soluționare a

cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în

proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu

ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului

rezonabil de soluționare a cererilor respective,

ca element component al dreptului la o.

bună administrare.

Fiind vorba de

o perioadă de aproape 5 ani, în care Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor nu a dat curs solicitării reclamantei de evaluare a imobilului

și emitere a deciziei de despăgubire, este evident că nu ne aflăm în prezența

unui „termen rezonabil", în accepțiunea prevederilor comunitare

susmenționate, dar ne aflăm în situația nesoluționării în termen a cererii

formulate de recurenta-reclamantă,

ceea ce

impune aplicarea în speță a prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că recursul

formulat de reclamantă este fondat,

urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1)

teza

I

C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr.

554/2004, modificată și completată, să se dispună admiterea acestuia și

modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii, în parte, a acțiunii

reclamantei.

In temeiul

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire, cu

respectarea dispozițiilor art. 16 alin. (6) și

(7) din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, în termen de 3 luni de la data pronunțării prezentei

decizii.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale

sentinței atacate, referitoare la excepția

lipsei calității procesuale

pasive a celor două pârâte și la respingerea, ca prematur formulat, în ce

privește petitul 2 al acțiunii, referitor la emiterea titlului de plată, care,

de altfel, nici nu au fost criticate de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

A

dmite

recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva sentinței

nr. 3817 din 11

octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că admite, în parte, acțiunea reclamantei și obligă

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să finalizeze

procedura administrativă și să emită titlul de despăgubire, în termen de 3 luni

de la data pronunțării prezentei decizii.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate, referitoare la excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.N.R.P. și C.C.S.D. și la respingerea ca

prematur formulat a petitului 2 al acțiunii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie

2011.