ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4589/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3817 din 11 octombrie 2010, rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta P.M., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care solicita obligarea acestora să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a terenului în suprafață de 400 mp și a construcției, proprietatea sa, situate în Bârlad și, respectiv, să emită titlul de plată (certificat), în numele și pe seama statului român, care să încorporeze dreptul reclamantei de creanță de a primi în numerar suma de maxim 500.000 lei.

Instanța de judecată a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și prematurității cererii, în ce privește emiterea titlului de plată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin Dispoziția nr. 2944 din 1 noiembrie 2006 emisă de Primăria Bârlad s-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Bârlad, ce numai poate fi restituit în natură, teren și casă. Din actele dosarului se reține că, în prezent, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui titlu de plată pentru ca pârâta A.N.R.P. să poată efectua plata despăgubirilor bănești. De asemenea, reclamanta nu are niciun titlu de despăgubire emis de pârâta C.C.S.D.

printr-o decizie care se emite conform procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Conform dispozițiilor legale menționate mai sus, persoanele îndreptățite trebuie să fie titulare a unor decizii prin care s-a stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri care sunt transmise ulterior Secretariatului C.C.S.D. în vederea urmării, procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, după încheierea acestei proceduri, C.C.S.D. va emite decizia conținând titlurile de despăgubire. In speță, însă, se arată în considerentele sentinței atacate, nu s-a făcut o evaluare a imobilului, reclamanta neavând un titlu de plată în baza căruia A.N.R.P.

să poată efectua prin Direcția pentru acordarea despăgubirilor în numerar o plată a despăgubirilor în numerar. A.N.R.P. nu are printre atribuții stabilirea și acordarea despăgubirilor aferente Legii nr. 10/2001, ci C.C.S.D, după emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, iar Secretariatul C.C.S.D. analizează dosarele în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură și, ulterior, va fi desemnat un evaluator, în mod aleatoriu, pentru întocmirea raportului de evaluare. Ulterior, C.C.S.D. va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire. De asemenea, reține prima instanță, plata despăgubirilor bănești se face în conformitate cu dispozițiile Cap. V - Titlul VII din legea menționată, plata făcându-se prin D.A.D.N.

cu condiția ca persoana să fie titulară a unui titlu de despăgubire emis de C.C.S.D. Or, în speță, reclamanta nu are un titlu de despăgubire reprezentat de o decizie a C.C.S.D. care urmează a fi emisă după parcurgerea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. In prezent dosarul prin care s-a soluționat Notificarea reclamantei, materializată prin emiterea Dispoziției nr. 2944/2006 emisă de Primarul Municipiului Bârlad, a fost transmis Secretariatului C.C.S.D. și a fost înregistrat cu nr. 37062/CC, urmând a fi soluționat potrivit procedurii administrative prevăzute de Titlul VII. Prin urmare, se arată în considerentele sentinței recurate, în prezent nu s-a întocmit un raport de evaluare de către o societate de evaluatori desemnată în mod aleatoriu, deoarece numai în baza raportului de evaluare C.C.S.D.

va emite decizia reprezentând titlul de despăgubire. Procedura administrativă prevăzută de Titlul VII se declanșează nu printr-o cerere a persoanei îndreptățite, ci după transmiterea dosarelor potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007. In prezent, în ceea ce o privește pe reclamantă, dosarul aferent dispoziției emise de Primăria Municipiului Bârlad a fost înregistrat la Secretariatul C.C.S.D., urmând ca după încheierea procedurii administrative să se procedeze în conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Așa fiind, reține prima instanță, în raport de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., se constată că sunt întemeiate excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P., referitor la petitul 1 al acțiunii, precum și excepția prematurității petitului 2 al acțiunii.

Pentru aceleași considerente, prima instanță a apreciat ca fiind întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a C.C.S.D., referitor la petitul 2 al acțiunii. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., reclamanta arată, în esență, că în mod greșit instanța de fond nu a obligat pârâta C.C.S.D. să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, în raport cu perioada care s-a scurs de la data înregistrării dosarului la această autoritate, perioadă de aproximativ 4 ani, care nu constituie un termen rezonabil de soluționare a cererii sale. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este întemeiat. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri este definită ca „faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen". Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prevede un termen expres în vederea emiterii deciziei de despăgubire, ci doar parcurgerea unor etape obligatorii. Totuși, jurisprudența Înaltei Curți în materie a considerat că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/ 2004 nu poate fi aplicat în procedura Titlului VII; aceasta deoarece emiterea deciziei este rezultatul unui proces ce însumează mai multe etape, inclusiv efectuarea unei expertize de specialitate, ceea ce implică, în mod firesc, depășirea unei perioade scurte de timp, de 30 zile.

Jurisprudența constantă a Înaltei Curți, urmată și în prezenta cauză, a arătat necesitatea emiterii actului administrativ în cadrul unui termen rezonabil, în conformitate cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termen ce va fi apreciat de la caz la caz. Din actele dosarului rezultă că autoritatea pârâtă a fost învestită în vederea emiterii deciziei, încă din anul 2006, neprocedând în acest sens nici până în momentul pronunțării deciziei de recurs - 6 octombrie2011, adică o perioadă de aproximativ 5 ani. Este binecunoscut în doctrină și practica administrativă că o autoritate publică nu se poate apăra și nu poate justifica legal întârzierea în emiterea unui act administrativ pe motiv că cererile adresate sunt prea numeroase pentru a fi rezolvate într-un interval de timp rezonabil.

Astfel, în primul rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității, care obligă orice structură administrativă ca, în scopul realizării interesului general dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient. În acest sens, trebuie menționată Recomandarea CM(2007/7) privind buna administrare, prin care Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7 din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din TVE, recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor de cetățeni europeni. Astfel, potrivit art. 41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil. Or, având în vedere dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele cuprinse în legislația primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și în reglementările secundare - H.G.

nr. 1095/2005, în cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cererilor respective, ca element component al dreptului la o. bună administrare. Fiind vorba de o perioadă de aproape 5 ani, în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a dat curs solicitării reclamantei de evaluare a imobilului și emitere a deciziei de despăgubire, este evident că nu ne aflăm în prezența unui „termen rezonabil", în accepțiunea prevederilor comunitare susmenționate, dar ne aflăm în situația nesoluționării în termen a cererii formulate de recurenta-reclamantă, ceea ce impune aplicarea în speță a prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de reclamantă este fondat, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, să se dispună admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii, în parte, a acțiunii reclamantei. In temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, cu respectarea dispozițiilor art. 16 alin. (6) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în termen de 3 luni de la data pronunțării prezentei decizii.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a celor două pârâte și la respingerea, ca prematur formulat, în ce privește petitul 2 al acțiunii, referitor la emiterea titlului de plată, care, de altfel, nici nu au fost criticate de recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E A dmite recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva sentinței nr. 3817 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite, în parte, acțiunea reclamantei și obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să finalizeze procedura administrativă și să emită titlul de despăgubire, în termen de 3 luni de la data pronunțării prezentei decizii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. și C.C.S.D. și la respingerea ca prematur formulat a petitului 2 al acțiunii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2011.