ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4473/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 15 septembrie 2010 pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanții L.M., C.S.C., C.C.S. și S.V., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea adresei din 29 aprilie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – Direcția de Contencios și pentru Coordonarea Secretariatului, obligarea acestei comisii la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligarea pârâtelor prin conducătorii autorităților pârâte la plata unei amenzi în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 și acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 223 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și, în consecință, a fost respinsă acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. Instanța a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții L.M., C.S.C., C.C.S., S.V. față de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a dispus obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri. Instanța a respins ca inadmisibilă cererea privind anularea adresei din 29 aprilie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a dispus obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 1.488 RON cheltuieli de judecată, către reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin dispoziția din 28 noiembrie 2006, Primăria mun. Bârlad a restituit reclamanților terenul situat în Bârlad, jud. Vaslui, iar pentru imobilele construcții - moară, presă de ulei, atelier mecanic și anexe, le-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, cu motivarea că restituirea în natură a terenului nu este posibilă. Dispoziția , împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii sale, a fost transmisă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării bunului imobil și pentru emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire, dosarul fiind predat autorității centrale, pe baza procesului-verbal de predare-primire, și înregistrat la Secretariatul Comisiei.

S-a reținut că după numeroase remiteri ale dosarului, în luna aprilie 2010 a fost întocmit raportul de evaluare în Dosarul nr. 42438/CC, la solicitarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, dar nici până la această dată nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire. Curtea a constatat că până la momentul formulării, de către reclamanți, a cererii de chemare în judecată, 15 septembrie 2010, au trecut mai mult de 3 ani și 10 luni, perioadă în care nu au fost acordate despăgubirile legale și nu s-a finalizat nici măcar procedura administrativă de acordare a acestora. Adresa prin care pârâta invocă faptul că ar fi solicitat date referitoare la suprafața construcției, anul construirii, materialele folosite, negații de la autorități că nu dețin alte date despre imobil, este emisă la data de 29 aprilie 2010, la peste 3 ani de la data înaintării primei dispoziții și dosarului de la Primăria mun.

Bârlad și la o lună după efectuarea raportului de evaluare. Instanța de primă jurisdicție a apreciat că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil, întrucât în mod evident termenul rezonabil de soluționare a dosarului privind măsurile reparatorii în faza administrativă a fost încălcat. S-a reținut că deși Legea nr. 247/2005 nu stabilește un termen de finalizare a procedurii administrative de soluționare a cererilor de restituire, aceasta nu justifică încălcarea dreptului reclamantului la soluționarea într-un termen rezonabil a cererii de restituire. Instanța a reținut că aceasta este și practica instanței supreme, menționând decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța de primă jurisdicție a reținut că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deși a solicitat să fie scutită de plata cheltuielilor de judecată, nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege și nu a emis într-un termen rezonabil decizia reprezentând titlul de despăgubiri, obiect al cererii introductive, motiv pentru care, văzând soluția dată petitului principal, de admitere a acțiunii față de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecată, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 275 C. proc. civ. Cu privire la adresa din 29 aprilie 2010 transmisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aferentă dispoziției 29 iunie 2009 emisă de către Primăria mun.

Bârlad, instanța de primă jurisdicție a constatat că nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a avea natura juridică a unui act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. 3. Recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Împotriva sentinței menționate a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a etapelor derulate în procedura administrativă de stabilirea a despăgubirilor în Dosarul nr. 42438/CC și a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil de soluționare a cauzei, fără a ține seama de situația de fapt existentă în speță.

Mai precis, recurenta-pârâtă a arătat că, în urma analizării dosarului, s-a constatat lipsa unor date și înscrisuri esențiale în procesul de evaluare, din care să reiasă: suprafața imobilului – moară țărănească și atelier mecanic, materialele folosite la evaluare, anul construirii și situația juridică a imobilului, având în vedere că în raportul din 04 iulie 2007 s-a menționat că o parte dintre construcții au fost demolate. De asemenea, dosarul mai trebuia completat cu copia certificatului de deces al defunctului C.C., pentru toate aceste motive, dosarul aferent dispoziției din 29 iunie 2009 fiind remis Primăriei mun. Bârlad, prin adresa din 29 aprilie 2010, fără a fi fost restituit Comisiei Centrale până la data pronunțării sentinței recurate.

În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă a arătat, pe de o parte, că în speță erau aplicabile prevederile art. 275 C. proc. civ., pentru că, prin întâmpinarea depusă la dosar, a menționat că nu se opune acțiunii formulate de reclamanți, recunoscând implicit dreptul subiectiv al acestora, dar cu precizarea că vor fi respectate prevederile legale. Pe de altă parte, a invocat prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., solicitând micșorarea cuantumului cheltuielilor de judecată. În fine, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că nu poate fi obligată să plătească, în nume propriu, cheltuielile de judecată, pentru că nu are un buget prevăzut în acest scop, fiind înființată în temeiul art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, și nefăcând decât să reprezinte Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea actului normativ menționat.

Ulterior, prin notele scrise depuse la dosar, recurenta-pârâtă a arătat că dosarul de despăgubire al reclamanților a fost retransmis de către Prefectul Județului Vaslui la data de 06 iulie 2011, fără a fi fost completat cu informațiile solicitate, care ar fi permis verificarea încadrării imobilului în ipoteza avută în vedere de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, referitoare la situația imobilelor la care s-au făcut adăugiri în raport cu forma inițială. 4. Apărările intimaților Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că motivarea căii de atac nu este altceva decât copia întâmpinării depuse la dosarul de fond. Au adăugat că, în speță, au fost parcurse toate etapele procedurii administrative prevăzute în art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dar recurenta-pârâtă are o poziție oscilantă și contradictorie, tergiversând în mod nejustificat emiterea titlului de despăgubire.

II. Considenrentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu privire la încălcarea principiului termenului rezonabil Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul - construcție, constând în moară, presă de ulei și atelier mecanic, situate în Bârlad, în prezent demolate, cu privire la care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, inițial prin dispoziția din 28 noiembrie 2006 și, ulterior, după ce Comisia Centrală a solicitat unele lămuriri și completări, prin dispoziția din 29 iunie 2009, emisă de Primarul mun.

Bârlad. Potrivit susținerilor recurentei-pârâte, dosarul aferent dispoziției din 29 iunie 2009 a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 42438/CC și a fost analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură, fiind remis entității notificate, pentru unele completări, cu adresa din 29 aprilie 2010, înregistrată la Primăria mun. Bârlad în 10 iunie 2010. Reclamanții au depus, însă, la dosarul primei instanțe raportul de evaluare întocmit la data de 08 aprilie 2010 în Dosarul nr. 42438/CC de societatea de evaluare SC C.E. SA Bacău, pentru beneficiarul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

După cum a reținut și judecătorul fondului, adresa prin care Comisia Centrală a solicitat entității notificate completarea dosarului, demers care se presupune a fi efectuat în cadrul etapei verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură, prevăzute în art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, este ulterioară întocmirii raportului de evaluare conform alin. (5)-(6) ale aceluiași articol. Cu toate că a reproșat instanței de fond pronunțarea soluției „fără a reține situația de fapt existentă în prezenta cauză”, recurenta-pârâtă nu a făcut, în recurs, niciun fel de referire la raportul de evaluare și la motivele pentru care a mai transmis Dosarul nr. 42438/CC către Primăria mun.

Bârlad, după ce evaluarea fusese deja făcută, contrar succesiunii etapelor procedurale reglementate în prevederile legale menționate anterior. Potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are doar atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziția emisă în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 din alte perspective, ce intră exclusiv în competența entității învestite cu soluționarea notificării și a instanțelor învestite, conform legii, să exercite controlul judecătoresc asupra acestora.

Așa cum rezultă din cele expuse la pct. 1.2., ceea ce a sancționat curtea de apel a fost refuzul continuării procedurii după emiterea raportului de evaluare și încălcarea termenului rezonabil în derularea procedurii administrative, cu efectul prelungirii nejustificate a stării de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților, contrar prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului – concluzie pe care instanța de control judiciar o constată întemeiată. Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În condițiile în care obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, act administrativ care nu a fost emis nici până la această dată, nu se poate vorbi despre o recunoaștere a „pretențiilor” reclamanților în sensul art. 275 C. proc. civ., astfel că instanța de fond a făcut corect aplicarea art. 274 alin. (1) din același cod. Totodată, Înalta Curte constată că suma de 1.488 RON nu poate fi considerată excesiv de mare în raport cu valoarea litigiului și cu demersurile procedurale efectuate în scopul recunoașterii dreptului subiectiv al reclamanților, motiv pentru care, în speță, nu se impunea aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat aferent recursului, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 223 din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 2.480 RON către intimații-reclamanți, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2011.