ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4473/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4473/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

la data de 15 septembrie 2010 pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanții L.M.,

C.S.C., C.C.S. și S.V., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, au solicitat

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea adresei din 29

aprilie 2010 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – Direcția

de Contencios și pentru Coordonarea Secretariatului, obligarea acestei comisii la

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligarea pârâtelor prin conducătorii

autorităților pârâte la plata unei amenzi în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004

și acordarea cheltuielilor de judecată.

Apel

Prin sentința nr. 223

din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

și, în consecință, a fost respinsă acțiunea față de pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților,

ca fiind îndreptată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

Instanța a

admis în parte acțiunea formulată de

către reclamanții L.M., C.S.C., C.C.S., S.V.

față de pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și a dispus obligarea la emiterea deciziei reprezentând

titlu de despăgubiri.

Instanța a

respins ca inadmisibilă cererea privind anularea adresei din 29 aprilie 2010 emisă

de

Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și a dispus

obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei

de 1.488 RON cheltuieli de judecată, către reclamanți.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin dispoziția din 28 noiembrie 2006,

Primăria mun. Bârlad a restituit reclamanților terenul situat în Bârlad, jud. Vaslui,

iar pentru imobilele construcții - moară, presă de ulei, atelier mecanic și anexe,

le-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, cu motivarea că restituirea

în natură a terenului nu este posibilă.

Dispoziția

, împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii

sale, a fost transmisă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea

evaluării bunului imobil și pentru emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire,

dosarul fiind predat autorității centrale, pe baza procesului-verbal de predare-primire,

și înregistrat la Secretariatul Comisiei.

S-a reținut

că

după numeroase

remiteri ale dosarului, în luna aprilie 2010 a fost întocmit raportul de evaluare

în Dosarul nr. 42438/CC, la solicitarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietății, dar nici până la această dată nu s-a emis decizia reprezentând titlu

de despăgubire.

Curtea a constatat că

până la momentul formulării, de către reclamanți, a cererii de chemare în judecată,

15 septembrie 2010, au trecut mai mult de 3 ani și 10 luni, perioadă în care nu

au fost acordate despăgubirile legale și nu s-a finalizat nici măcar procedura administrativă

de acordare a acestora.

Adresa prin care pârâta

invocă

faptul că ar fi solicitat date referitoare la suprafața

construcției, anul construirii, materialele folosite, negații de la autorități că

nu dețin alte date despre imobil, este emisă la data de 29 aprilie 2010, la peste

3 ani de la data înaintării primei dispoziții și dosarului de la Primăria mun. Bârlad

și la o lună după efectuarea raportului de evaluare.

Instanța de primă jurisdicție

a apreciat că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil, întrucât în mod evident

termenul rezonabil de soluționare a dosarului privind măsurile reparatorii în faza

administrativă a fost încălcat.

S-a reținut că deși Legea

nr. 247/2005 nu stabilește un termen de finalizare a procedurii administrative de

soluționare a cererilor de restituire, aceasta nu justifică încălcarea dreptului

reclamantului la soluționarea într-un termen rezonabil a cererii de restituire.

Instanța a reținut că

aceasta este și practica instanței supreme, menționând decizia nr. 4503 din 21

noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Cu privire la obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța de primă jurisdicție a reținut

că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deși a solicitat să

fie scutită de plata cheltuielilor de judecată, nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute

de lege și nu a emis într-un termen rezonabil decizia reprezentând titlul de despăgubiri,

obiect al cererii introductive, motiv pentru care, văzând soluția dată petitului

principal, de admitere a acțiunii

față de pârâta

Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

a dispus obligarea

la plata

cheltuielilor de judecată, constatând că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 275 C. proc. civ.

Cu privire la adresa din

29 aprilie 2010 transmisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

prin Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, aferentă

dispoziției 29 iunie 2009 emisă de către Primăria mun. Bârlad, instanța de primă

jurisdicție a constatat că nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a avea

natura juridică a unui act administrativ în sensul prevederilor art. 2 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Împotriva sentinței menționate

a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o

pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurenta-pârâtă a făcut o expunere rezumativă a etapelor derulate în procedura

administrativă de stabilirea a despăgubirilor în Dosarul nr. 42438/CC și a arătat

că instanța de fond a reținut în mod greșit încălcarea termenului rezonabil de soluționare

a cauzei, fără a ține seama de situația de fapt existentă în speță. Mai precis,

recurenta-pârâtă a arătat că, în urma analizării dosarului, s-a constatat lipsa

unor date și înscrisuri esențiale în procesul de evaluare, din care să reiasă: suprafața

imobilului – moară țărănească și atelier mecanic, materialele folosite la evaluare,

anul construirii și situația juridică a imobilului, având în vedere că în raportul

din 04 iulie 2007 s-a menționat că o parte dintre construcții au fost demolate.

De asemenea, dosarul mai trebuia completat cu copia certificatului de deces al defunctului

C.C., pentru toate aceste motive, dosarul aferent dispoziției din 29 iunie 2009

fiind remis Primăriei mun. Bârlad, prin adresa din 29 aprilie 2010, fără a fi fost

restituit Comisiei Centrale până la data pronunțării sentinței recurate.

În ceea ce privește obligarea

sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă a arătat, pe de o parte,

că în speță erau aplicabile prevederile art. 275 C. proc. civ., pentru că, prin

întâmpinarea depusă la dosar, a menționat că nu se opune acțiunii formulate de reclamanți,

recunoscând implicit dreptul subiectiv al acestora, dar cu precizarea că vor fi

respectate prevederile legale.

Pe de altă parte, a invocat

prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., solicitând micșorarea cuantumului

cheltuielilor de judecată.

În fine, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că nu poate fi obligată să plătească,

în nume propriu, cheltuielile de judecată, pentru că nu are un buget prevăzut în

acest scop, fiind înființată în temeiul art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, și nefăcând decât să

reprezinte Statul Român în litigiile ce vizează aplicarea actului normativ menționat.

Ulterior, prin notele

scrise depuse la dosar, recurenta-pârâtă a arătat că dosarul de despăgubire al reclamanților

a fost retransmis de către Prefectul Județului Vaslui la data de 06 iulie 2011,

fără a fi fost completat cu informațiile solicitate, care ar fi permis verificarea

încadrării imobilului în ipoteza avută în vedere de art. 19 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, referitoare la situația imobilelor la care s-au făcut adăugiri în raport

cu forma inițială.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimații-reclamanți au solicitat respingerea recursului ca nefondat,

arătând că motivarea căii de atac nu este altceva decât copia întâmpinării depuse

la dosarul de fond.

Au adăugat că, în speță,

au fost parcurse toate etapele procedurii administrative prevăzute în art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dar recurenta-pârâtă are o poziție oscilantă și

contradictorie, tergiversând în mod nejustificat emiterea titlului de despăgubire.

II. Considenrentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Cu privire la încălcarea

principiului termenului rezonabil

Intimații-reclamanți au

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul - construcție, constând

în moară, presă de ulei și atelier mecanic, situate în Bârlad, în prezent demolate,

cu privire la care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, inițial

prin dispoziția din 28 noiembrie 2006 și, ulterior, după ce Comisia Centrală a solicitat

unele lămuriri și completări, prin dispoziția din 29 iunie 2009, emisă de Primarul

mun. Bârlad.

Potrivit susținerilor

recurentei-pârâte, dosarul aferent dispoziției din 29 iunie 2009 a fost înregistrat

la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu nr. 42438/CC

și a fost analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în

natură, fiind remis entității notificate, pentru unele completări, cu adresa din

29 aprilie 2010, înregistrată la Primăria mun. Bârlad în 10 iunie 2010.

Reclamanții au depus,

însă, la dosarul primei instanțe raportul de evaluare întocmit la data de 08

aprilie 2010 în Dosarul nr. 42438/CC de societatea de evaluare SC C.E. SA Bacău,

pentru beneficiarul Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

După cum a reținut și

judecătorul fondului, adresa prin care Comisia Centrală a solicitat entității notificate

completarea dosarului, demers care se presupune a fi efectuat în cadrul etapei verificării

legalității respingerii cererii de restituire în natură, prevăzute în art. 16

alin. (4) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII, este ulterioară întocmirii raportului

de evaluare conform alin. (5)-(6) ale aceluiași articol.

Cu toate că a reproșat

instanței de fond pronunțarea soluției „fără a reține situația de fapt existentă

în prezenta cauză”, recurenta-pârâtă nu a făcut, în recurs, niciun fel de referire

la raportul de evaluare și la motivele pentru care a mai transmis Dosarul nr. 42438/CC

către Primăria mun. Bârlad, după ce evaluarea fusese deja făcută, contrar succesiunii

etapelor procedurale reglementate în prevederile legale menționate anterior.

Potrivit art. 16

alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor are doar atribuția de a verifica legalitatea respingerii cererii

de restituire în natură, iar nu de a cenzura dispoziția emisă în temeiul art. 20

din Legea nr. 10/2001 din alte perspective, ce intră exclusiv în competența entității

învestite cu soluționarea notificării și a instanțelor învestite, conform legii,

să exercite controlul judecătoresc asupra acestora.

Așa cum rezultă din cele

expuse la pct. 1.2., ceea ce a sancționat curtea de apel a fost refuzul continuării

procedurii după emiterea raportului de evaluare și încălcarea termenului rezonabil

în derularea procedurii administrative, cu efectul prelungirii nejustificate a stării

de incertitudine juridică asupra măsurilor reparatorii cuvenite reclamanților, contrar

prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului – concluzie pe

care instanța de control judiciar o constată întemeiată.

Cu privire la acordarea

cheltuielilor de judecată

Potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere,

să plătească cheltuielile de judecată.

În condițiile în care

obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtei la emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire, act administrativ care nu a fost emis

nici până la această dată, nu se poate vorbi despre o recunoaștere a „pretențiilor”

reclamanților în sensul art. 275 C. proc. civ., astfel că instanța de fond a făcut

corect aplicarea art. 274 alin. (1) din același cod.

Totodată, Înalta Curte

constată că suma de 1.488 RON nu poate fi considerată excesiv de mare în raport

cu valoarea litigiului și cu demersurile procedurale efectuate în scopul recunoașterii

dreptului subiectiv al reclamanților, motiv pentru care, în speță, nu se impunea

aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de

judecată constând în onorariul de avocat aferent recursului, potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 223

din 26 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

sumei de 2.480 RON către intimații-reclamanți, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2011.