ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3909/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3909/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 49
din 20 martie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de
contencios administrativ, s-a respins excepția lipsei competenței teritoriale,
invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia
Informației - Direcția Teritorială Cluj și s-a constatat că a intervenit
autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește contestația formulată
împotriva procesului-verbal nr. MS/077 din 5 mai 2004, de constatare a
contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor prevăzute de Legea
audiovizualului, Legea nr. 504/2002, modificată.
S-a respins contestația
formulată de reclamanta SC F. SRL împotriva procesului-verbal nr. SB/045 din 5
mai 2004, întocmit de Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia
Informației, având ca obiect anularea actului administrativ, exonerarea de
plata amenzii și suspendarea executării sancțiunii aplicate.
Pentru a pronunța această
hotărâre, curtea de apel a reținut, referitor la competență, că este ținută
potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., de dezlegarea dată de Înalta Curte
de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4631 din 30 septembrie 2005, fiind în
prezența unei prorogări judecătorești de competență în privința
procesului-verbal de contravenție nr. SB/045 din 5 mai 2004.
Cât privește excepția
autorității de lucru judecat s-a constatat că prin sentința civilă nr.
772/2004, definitivă și irevocabilă prin nerecurare, Judecătoria Târgu Mureș a
soluționat contestația formulată de societate împotriva procesului-verbal nr.
MS/077 din 5 mai 2004.
S-a stabilit că este
nefondată contestația care vizează procesul-verbal nr. SB/045 din 5 mai 2004,
întrucât pe de o parte, numele agentului contestator și numărul legitimației
acestuia rezultă din chiar actul atacat, iar pe de altă parte, însăși
reclamanta recunoaște că la data efectuării controlului nu deținea autorizația
în discuție.
Au fost înlăturate apărările
referitoare la timpul foarte scurt pe care l-a avut la dispoziție reclamanta,
din momentul în care a preluat serviciul de transmisie (15 martie 2004), în
condițiile în care a depus cerere de eliberare a autorizației, abia la data de
4 mai 2005, cu o zi înaintea controlului.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs în termen legal, reclamanta SC F. SRL, invocând motivele
prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.
Recurenta susține că
hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă teritorial, întrucât
potrivit art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, coroborat cu art. 32 alin.
(2) din O.G. nr. 2/2001, competența soluționării contestației aparținea Curții
de Apel Alba-Iulia.
Din procesul-verbal nr.
SB/045/5 mai 2004 lipsește mențiunea obligatorie a calității agenților
contestatori care au aplicat sancțiunea, astfel că este nul absolut, conform
dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, modificată, ignorate de instanța de
fond.
Prin întâmpinarea formulată
în recurs la data de 24 octombrie 2006, intimatul Inspectoratul General pentru
Comunicații și Tehnologia Informației - Direcția Teritorială Cluj a solicitat
respingerea recursului ca nefondat, arătând că ambele probleme reiterate prin
motivele de recurs au fost corect soluționate de instanța de fond.
Examinând sentința recurată,
prin prisma recursului și întâmpinării menționate, dar și potrivit art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este legală și
temeinică, neexistând motive pentru modificarea sau casarea sa.
În primul ciclu
procesual, prin sentința civilă nr. 174 din 3 septembrie 2004, Curtea de Apel
Alba Iulia a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F. SRL, în
contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Comunicații și
Tehnologia Informației - Direcția Teritorială Cluj, constatând nulitatea
proceselor-verbale nr. SB/045 din 5 mai 2004 și nr. MS/077 din 5 mai 2004.
Recursul Inspectoratului
General pentru Comunicații și Tehnologia Informației - Direcția Teritorială
Cluj, ce viza excepția de necompetență teritorială a instanței de fond, a fost
admis prin decizia nr. 4631 din 30 septembrie 2005, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, stabilind competența în
favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.
Rezultă astfel, după cum
corect a reținut instanța de fond, în baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ., că
această problemă de drept nu mai poate fi repusă în discuție, fiind irevocabil
tranșată de instanța supremă, în sensul anterior arătat.
Instanța de fond a
soluționat legal și chestiunea referitoare la mențiunea calității agentului
constatator, prin raportare la conținutul procesului-verbal atacat, în care se
face referire expresă la „legitimația nr. 184”.
Faptul că această calitate
(de „agent constatator”) este identică cu denumirea generică menționată de art.
15 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, nu constituie un motiv de nulitate. De
altfel, la alin. (2) al aceluiași art. 15 se menționează cine pot fi agenți
constatatori, indicându-se explicit „persoanele împuternicite în acest scop de
miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale,
precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale”. În aplicarea art. 88
alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, prin Ordinul nr. 365/2002
privind procedura de autorizare a difuzării sau retransmisiei serviciilor de
programe audiovizuale, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației a
delegat Inspectoratului General pentru Comunicații și Tehnologia Informației -
Direcția Teritorială Cluj, dreptul de a sancționa încălcările Legii
audiovizualului.
La rândul său, Inspectoratul
General pentru Comunicații și Tehnologia Informației - Direcția Teritorială
Cluj a împuternicit anumite persoane, pentru a constata și sancționa faptele
contravenționale, acestea având obligația menționării în procesul-verbal a
numărului legitimației de control. Cum s-a arătat, în speță fapta
contravențională a fost constatată și sancționată de agentul constatator
posesor al legitimației de control nr. 184, adică de S.R., care și-a menționat
în clar numele în procesul-verbal de contravenție și calitatea în care a acționat,
nefiind incidentă nulitatea prevăzută de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravențiilor.
Pentru aceste considerente,
în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind fondate motivele de
casare, respectiv de modificare, prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc.
civ., se va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de SC F. SRL Târnăveni împotriva sentinței civile nr. 49 din 20 martie 2006 a
Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ,
ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 noiembrie 2006.