ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 971/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 10 decembrie 2004, reclamanta SC F.X. SRL București a chemat în judecată A.N.R.C., solicitând anularea deciziei nr. 1307/EI din 17 noiembrie 2004, prin care a fost obligată la plata unei contribuții pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, de 1.520.630.000 lei. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că decizia este nelegală, întrucât societatea are ca obiect exclusiv de activitate, furnizarea de programe de televiziune prin cablu, nu și de servicii de telefonie, astfel încât nu poate participa la subvenționarea acestor servicii.

Potrivit Legii nr. 304/2003 și deciziei A.N.R.C. nr. 1074/EN/2004, numai furnizorii de rețele de comunicații și servicii electronice de telefonie pot fi obligați să contribuie la compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal.

Reclamanta a mai arătat că nu au fost respectate etapele obligatorii impuse de Legea nr. 304/2003, iar plata contribuției putea fi cerută cel mult pentru perioada 18 august 2004 - 31 decembrie 2004, și nu pentru întregul an 2004. În ședința publică din 23 mai 2005, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor pct. 4.3.3 alin. (6) din Regulamentul de politică și strategie privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicațiilor electronice, aprobat prin Ordinul nr. 184/2004, pe considerentul că determinarea contribuției pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal este de competența A.N.R.C., și nu a Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor.

Prin sentința civilă nr. 1244 din 27 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a pct. 4.3.3. alin. (6) din Ordinul nr. 184/2004, a admis acțiunea și a anulat decizia nr. 1307/2004, ca nelegală. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art. 12 și 13 din Legea nr. 304/2003, competența de a stabili cuantumul contribuției pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal aparține A.N.R.C., astfel încât pct. 4.3.3. alin. (6) din ordin încalcă dispozițiile legii sus-menționate. În raport cu admiterea excepției de nelegalitate, instanța a reținut și nelegalitatea deciziei nr. 1307/2004, cu privire la determinarea contribuției.

Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta A.N.R.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a arătat că în mod greșit a fost admisă excepția de nelegalitate a unor prevederi din Ordinul nr. 184/2006, întrucât, conform Legii nr. 304/2003, problemele pe care le poate reglementa Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor, în cadrul politicii și strategiei, pot viza și modalitatea generală de calcul a contribuției, în timp ce aspectele concrete și de detaliu, cum ar fi stabilirea furnizorilor, a cuantumului contribuției, a termenului și a modalității de plată, sunt în competența A.N.R.C. Pârâta a mai criticat sentința, și pe considerentul că instanța a reținut eronat că, automat, prin admiterea excepției de nelegalitate, se impune anularea deciziei nr. 1307/2004, deși, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, efectul era acela de a nu se ține seama de dispozițiile considerate nelegale.

Instanța trebuia să verifice legalitatea actului administrativ emis de pârâtă, prin raportare și la celelalte dispoziții invocate drept temei legal al deciziei, respectiv art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003 și art. 33 alin. (1) lit. a) din decizia nr. 1074/2004. În cursul judecății recursului, s-a făcut dovada că SC F.X. SRL s-a divizat, iar apoi a fost dizolvată, calitatea de reclamante având SC A.T. SA și SC T.I. SRL. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Astfel, Curtea reține că instanța de fond a soluționat la aceeași dată, printr-o unică hotărâre, atât excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, cât și acțiunea de fond, prin încălcarea prevederilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează procedura judecării excepției de nelegalitate a unui act administrativ. Potrivit textului de lege sus-menționat, instanța se pronunță asupra legalității actului, cu citarea părților, soluția fiind supusă recursului, în termen de 48 de ore. În cauză, instanța a soluționat excepția de nelegalitate a pct. 4.3.3. din Ordinul nr. 184/2003, fără citarea autorității emitente - Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informațiilor și fără a acorda părților, dreptul de a ataca separat, cu recursul prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, hotărârea dată asupra legalității actului administrativ cu caracter normativ.

Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de fond a dispus, admițând acțiunea, și anularea deciziei nr. 1307 din 17 noiembrie 2004, invocând numai nelegalitatea parțială a Ordinului nr. 184/2003, deși modul de calcul al contestației, pentru compensarea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, a fost prevăzut și în decizia A.N.R.C. nr. 1074/2004, aspect relevat și în întâmpinarea depusă de pârâtă. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va dispune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță, spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.R.C. împotriva sentinței civile nr. 1244 din 27 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2006.