ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1278/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 10 decembrie 2004, reclamanta SC A.T. SA Cluj Napoca a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta A.N.R.C., anularea deciziei nr. 1289/EI din 17

noiembrie 2004, emisă de președintele autorității pârâte.

În motivare, reclamanta a arătat că,

în mod nelegal, prin actul contestat, pârâta i-a reținut în sarcină, obligația

de plată a unei contribuții în sumă de 12.324.101.000 ROL, pentru compensarea

costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, deși

cifra de afaceri din activitatea de telefonie pe anul 2003, este sub limita de

3.000.000 Euro, impusă de dispozițiile art. 33 alin. (1) din decizia

Președintelui A.N.R.C. nr. 1074/EN/2004, pentru plata contribuției la

finanțarea (subvenționarea) serviciului universal.

Chiar dacă cifra totală de afaceri a

societății în anul 2003 a depășit plafonul de 3.000.000 Euro, aceasta a

provenit aproape în totalitate din activitatea de televiziune prin cablu și

numai în luna decembrie a acelui an societatea a avut cifră de afaceri din

activitatea de telefonie.

În subsidiar, reclamanta a mai

susținut că plata unei asemenea contribuții nu s-ar putea cere decât

proporțional cu perioada de timp dintre apariția deciziei A.N.R.C. nr. 1074/EN

din 6 iulie 2004 și până la sfârșitul anului 2004.

La data de 23 mai 2005, în faza

judecății în primă instanță, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a

dispozițiilor pct. 4.3.3. alin. (6) din Regulamentul de politică și strategie

privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicațiilor

electronice aprobat prin Ordinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei

Informației nr. 184 din 20 mai 2004, susținând că aceste prevederi încalcă

dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 304/2003, în sensul că valoarea

contribuției se calculează și se stabilește de A.N.R.C., și nu de Ministerul

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1245 din

27 iunie 2005, a admis excepția de nelegalitate a pct. 4.3.3 alin. (6) din

Ordinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 184 /2004.

Totodată, instanța a admis acțiunea

și a anulat, ca nelegală, decizia Președintelui A.N.R.C. nr. 1289/EI din 17

noiembrie 2004.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că orice cotă sau procent ce urmează a fi luat în

calcul la determinarea contribuției, intră, potrivit art. 12 și 13 din Legea nr.

304/2003, în competența A.N.R.C., față de care dispozițiile pct. 4.3.3. alin.

(6) din Ordinul nr. 184/2004, al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei

Informației, care prevăd o modalitate de calcul a cuantumului acestei

contribuții, sunt nelegale.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a

reținut că, față de constatarea nelegalității pct. 4.3.3. alin. (6) din Ordinul

Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 184/2004, decizia

atacată apare ca fiind nelegală, în ceea ce privește determinarea contribuției.

Cu privire la celelalte aspecte de

nelegalitate a deciziei atacate, s-a apreciat că nu pot fi reținute, având în

vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 304/2003,

împrejurarea că societatea reclamantă furnizează servicii de tipul celor

incluse în serviciul universal, precum și faptul că nu există nici o dispoziție

legală contrară prevederii, în sensul stabilirii contribuției la întreaga cifră

de afaceri.

Împotriva sentinței, în termen

legal, a declarat recurs, pârâta A.N.R.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență,

următoarele:

Cu privire la excepția de

nelegalitate a pct. 4.3.3. alin. (6) din Ordinul nr. 184/2004, instanța de fond

a interpretat eronat prevederile art. 13 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 304/2003

și a ignorat dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din legea menționată, precum

și pe cele ale art. 4.1 alin. (2) din documentul aprobat prin Ordinul nr. 184/2004.

Or, din interpretarea acestor din urmă texte normative, rezultă că determinarea

modului de calcul al contribuției pentru compensarea costului net al furnizării

serviciilor din sfera serviciului universal are consecințe deosebit de

importante pentru implementarea serviciului universal, fiind, astfel, de

competența Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, care are

atribuția de a stabili politica și strategia privind implementarea serviciului

universal și care stabilește obiectivele de atins, atât pe termen scurt, cât și

pe termen mediu și lung, iar nu de competența A.N.R.C., care are doar atribuții

concrete în implementarea serviciului universal.

Referitor la soluția pronunțată pe

fondul cauzei, recurenta a arătat că, anulând decizia președintelui A.N.R.C.,

atacată, ca efect al admiterii excepției de nelegalitate a prevederilor pct. 4.3.3.

alin. (6) din documentul de politică și strategie, prima instanță a încălcat

dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, chiar dacă s-a admis

excepția menționată, nelegalitatea deciziei Președintelui A.N.R.C. nr. 1289/EI

din 17 noiembrie 2004, trebuia analizată în raport cu celelalte prevederi

normative aplicabile, respectiv cu cele ale art. 13 alin. (2) din Legea nr. 304/2003

și ale art. 33 alin. (1) lit. a) din decizia Președintelui A.N.R.C. nr. 1074/2004.

De altfel, aceste dispoziții au fost

respectate la emiterea deciziei și însăși instanța a respins criticile

formulate de către intimata-reclamantă, referitoare la nelegalitatea actului

contestat.

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu criticile invocate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în speță, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, pentru motivele, care vor fi expuse în

continuare.

Prin decizia nr. 1289/EI din 17 noiembrie

2004, emisă de Președintele A.N.R.C., contestată în cauză, intimata-reclamantă

a fost obligată la plata contribuției pentru compensarea costului net al

furnizării serviciilor din sfera serviciului universal, în sumă de

12.324.101.000 ROL, avându-se în vedere cifra de afaceri totală a societății,

aferentă anului 2003, în cuantum de 1.540.512.574.000 ROL.

Așa după cum însăși recurenta-pârâtă

a menționat în „Precizările” depuse la dosarul de fond, cuantumul contribuției

menționate s-a stabilit potrivit dispozițiilor pct. 4.3.3. din documentul de

politică și strategie privind implementarea serviciului universal în sectorul

comunicațiilor electronice aprobat prin Ordinul Ministerului Comunicațiilor și

Tehnologiei Informației nr. 184/2004.

Potrivit pct. 4.3.3. alin. (6) din documentul

mai sus specificat, „în anul 2004, A.N.R.C. va percepe de la furnizorii de

rețele publice de comunicații electronice și de la furnizorii de servicii de

telefonie destinate publicului, cu o cifră de afaceri înregistrată în anul precedent

mai mare sau egală cu 3.000.000 Euro, o sumă egală cu 0,8 % din cifra lor de

afaceri, din care s-au scăzut în prealabil veniturile provenite din

interconectare și serviciile de roaming (pentru proprii abonați), urmând ca în

perioada 2005 - 2010 procentul să fie de 0,5%, dar nu mai mult de 2.000.000

Euro pentru fiecare furnizor”.

Stabilind cuantumul contribuției de 0,8% pentru anul 2004 și

de 0,5 pentru perioada 2005 - 2010, dispozițiile pct. 4.3.3 alin. (6) din

Ordinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 184/2004

încalcă prevederile art. 12 și 13 din Legea nr. 304/2003, privind serviciul

universal, care prevăd că acest cuantum al contribuției se calculează și se

stabilește de către A.N.R.C., și nu de către Ministerul Comunicațiilor și

Tehnologiei Informației.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a admis excepția

de nelegalitatea dispozițiilor pct. 4.3.3 alin. (6) din Ordinul nr. 184/2004.

Nu poate fi primită teza recurentei, potrivit căreia

stabilirea cuantumului contribuției în discuție ar intra în atribuțiile

Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, legate de stabilirea

politicii și strategiei privind implementarea serviciului universal, deoarece

acest cuantum se poate stabili numai după calcularea costului net al furnizării

serviciilor din sfera serviciului universal, calcul care, potrivit art. 12 din

Legea nr. 304/2003, se face de către A.N.R.C., și nu de către Ministerul

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.

Este evident că, din moment ce decizia atacată nu mai are

temei legal valabil în baza căruia s-a determinat cuantumul contribuției,

aceasta este nelegală în ce privește determinarea acestei contribuții.

Susținerea recurentei, potrivit căreia, în urma admiterii

excepției de nelegalitate a dispozițiilor pct. 4.3.3 alin. (6) din Ordinul Ministerului

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 184/2004, instanța de fond ar fi

procedat în mod automat la anularea deciziei atacate, este neîntemeiată.

Instanța fondului a procedat corect, cu respectarea

dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Mai întâi a constatat nelegalitatea prevederilor pct. 4.3.3

din Ordinul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 184/2004,

apoi a înlăturat aceste prevederi, care constituie temeiul legal al deciziei

atacate, de la soluționarea cauzei. În continuare, a analizat fondul pricinii

și a constatat că decizia contestată nu mai are temei legal valabil în baza

căruia s-a determinat cuantumul contribuției stabilite în sarcina intimatei-reclamante

și, față de această constatare, a ajuns la concluzia că decizia este nelegală,

în ceea ce privește determinarea contribuției, anulând-o în consecință, ca

nelegală.

De altfel, prin Ordinul nr. 318 din 22 august 2005, emis de

ministrul comunicațiilor și tehnologiei informației, au fost abrogate alin. (5),

(6) și (7) ale pct. 4.3.3 din Ordinul Ministerului Comunicațiilor și

Tehnologiei Informației nr. 184/2004.

Având în vedere că principalul temei juridic al deciziei

contestate a fost înlăturat, era de prisos examinarea deciziei contestate, în

raport cu alte norme legale incidente invocate, așa cum susține recurenta.

În concluzie, dând o corectă dezlegare cauzei deduse

judecății, prima instanță a pronunțat o sentință legală și temeinică și, în

baza prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul

pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

A.N.R.C. împotriva sentinței civile nr. 1245 din 27 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 aprilie 2006.