ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6991/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Primarul orașului Baia Sprie a emis dispoziția nr. 420 din 9 martie

2005, prin care a acordat numiților H.Z. și H.A., urmare notificării acestora

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii prin echivalent sub

formă de titluri de valoare nominală în sumă de 900.000.000 lei pentru terenul

preluat de stat în suprafață de 862 mp situat în intravilanul orașului Baia

Sprie.

Ulterior, același primar a emis dispoziția nr. 689 din 3 iunie 2005,

prin care a revocat dispoziția anterioară, acordând acelorași notificatori și

pentru același teren titluri de valoare nominală în sumă de 90.000.000 lei.

H.Z. și H.A. au contestat ultima dispoziție, susținând că emitentul ei

nu putea revoca prima sa dispoziție, deoarece aceasta nu a fost contestată, revocată

sau anulată în termen de 30 zile de la emitere, rămânând astfel definitivă.

Tribunalul Maramureș, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 618

din 23 septembrie 2005, prin care a admis contestația și a anulat dispoziția

revocatorie, statuând că prima dispoziție a devenit executorie prin

necontestare, situație în care emitentul ei nu mai putea să o revoce, având

numai posibilitatea de a cere justiției să constate nelegalitatea acesteia.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, a pronunțat decizia civilă nr. 41/A din 30 ianuarie

2006, prin care a admis apelul declarat de Primarul orașului Baia Sprie și a

schimbat sentința primei instanțe în sensul că a respins „acțiunea

reclamanților”.

Instanța de apel a statuat că dispozițiile emise de primari în temeiul

Legii nr. 10/2001 sunt acte administrative, iar emitenții acestora au

posibilitatea de a modifica sau revoca propriile dispoziții emise anterior, cu

condiția ca acestea să nu fi intrat în circuitul civil, potrivit prevederilor

art. 135 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

A mai hotărât instanța de apel că simpla comunicare a dispoziției

anterioare din cauza în speță nu echivalează cu intrarea în circuitul civil,

din moment ce nu și-a produs efectele în privința titlurilor de valoare

nominală acordate, care nu au fost ridicate de contestatori.

De asemenea, s-a reținut că actele administrative de autoritate

individuale ilegale, cum este cazul în speță, pot fi revocate oricând,

indiferent dacă au produs sau nu efectele juridice pentru care au fost emise,

fiind exclusă incidența principiului respectării drepturilor câștigate,

deoarece nu se pot câștiga drepturi decât în baza unor acte săvârșite în

conformitate cu legea.

Cu referire concretă la speță, instanța de apel a mai reținut că, în

condițiile în care pentru terenul în litigiu de numai 862 mp s-au acordat

măsuri reparatorii în sumă de 900.000.000 lei, când evaluarea comisiei locale a

fost de 10.000.000 lei/ar, apare cu evidență caracterul ilegal al dispoziției

revocate, derivat dintr-o eroare de calcul vădită.

În fine, s-a mai statuat că din perspectiva Legii nr. 247/2005,

cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent urmează a fi stabilit de

comisia centrală abilitată în acest sens.

H.Z. și H.A. au declarat recurs, prin care solicită modificarea deciziei

instanței de apel în sensul respingerii apelului.

Dezvoltând recursul, contestatorii au enunțat cazurile de casare

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. și au susținut că instanța de

apel a greșit admițând apelul cu motivarea că dispoziția inițială revocată

ulterior de însuși emitentul ei a fost consecința unor erori de calcul, în

realitate revocarea acelei dispoziții fiind făcută cu rea credință, având drept

rezultat stabilirea unui cuantum al măsurilor reparatorii prin echivalent net

inferior valorii reale a terenului stabilit prin dispoziția inițială.

Au mai susținut recurenții că dispoziția inițială este un act de

gestiune, iar nu unul de administrare, astfel că emitentul ei nu avea posibilitatea

să o revoce, ci numai să o atace în justiție în termenul de 30 zile prevăzut de

art. 24 din Legea nr. 10/2001, mai ales că dispoziția revocată a intrat în

circuitul civil ca urmare a cererii formulată de recurenți pentru eliberarea

titlurilor de valoare nominală în suma stabilită prin dispoziția inițială.

Recursul nu este întemeiat.

Așa cum rezultă din compararea dispozițiilor nr. 420 din 9 martie 2005

și nr. 689 din 3 iunie 2005 emise de

Primarul orașului Baia Sprie, recurenților li s-au

acordat, iar aceștia nu au contestat, măsura reparatorie prin echivalent

constând în titluri de valoare nominală.

Ceea ce s-a modificat prin dispoziția ulterioară și s-a contestat în

justiție nu are ca obiect însăși măsura reparatorie prin echivalent, ci numai

valoarea acesteia corespunzătoare valorii imobilului preluat de stat și care nu

este posibil a fi restituit în natură.

Sub acest aspect este de observat că emitentul primei dispoziții a

arătat în conținutul acesteia că a ținut seama de propunerea comisiei locale

întrunită în ședința din 17 septembrie 2003.

Or, potrivit acelei propuneri terenul pentru care recurenții au

solicitat măsuri reparatorii prin echivalent a fost evaluat la 10 milioane

lei/ar, adică 100.000 lei/mp, rezultând valoarea totală rotunjită de 90

milioane lei.

Este astfel evident că valoarea de 900 milioane lei stabilită prin

dispoziția inițială este consecința unei erori materiale de calcul ca urmare a

greșitei transformări a suprafeței terenului de 862 mp (rotunjită la 900 m.) în

90 ari în loc de 9 ari.

În aceste condiții și în pofida termenului de „revocare” utilizat în

ulterioara dispoziție, este incontestabil că emitentul dispozițiilor nu a

procedat la revocarea primei dispoziții, ceea ce ar fi însemnat fie respingerea

cererii actualilor recurenți, fie înlocuirea măsurii reparatorii constând în

titluri de valoare nominală cu o altă măsură reparatorie dintre cele prevăzute

de Legea nr. 10/2001 în forma în vigoare la datele emiterii celor două

dispoziții.

Așadar, prin dispoziția ulterioară nu a avut loc o revocare a primei

dispoziții în sensul și conținutul unei asemenea instituții juridice, care să

pună în discuție existența sau inexistența dreptului emitentului de a revoca

propriul act administrativ, ci s-a procedat la îndreptarea unei vădite erori

materiale de calcul strecurată în dispozitivul primului act administrativ, ceea

ce este pe deplin posibil.

Cu privire la cuantumul astfel modificat sunt de constatat două aspecte

esențiale.

În primul rând, instanța de apel a statuat că valoarea reală a terenului

este de 90 milioane lei, iar nu cea susținută de actualii recurenți ca fiind de

900 milioane lei.

Stabilirea valorii unui bun este o chestiune de fapt din competența

exclusivă a primelor instanțe și a celor de apel, orice contestări a unor

asemenea valori pe calea recursului constituind motive de netemeinicie, care nu

reprezintă și cazuri de recurs potrivit prevederilor art. 304 C. proc. civ.

În al doilea rând, măsurile reparatorii oferite prin dispozițiile emise

de primari în temeiul Legii nr. 10/2001 constând în titluri de valoare

nominală, care nu au fost valorificate în cadrul unei oferte de capital

disponibil emisă în temeiul H.G. nr. 498/2003, cum este cazul în speță, se

convertesc de drept în titluri de despăgubire prin decizii ale Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1)

din Legea nr. 247/2005.

Ori, cuantumul titlurilor de despăgubire se va stabili potrivit art. 16 alin.

(6) din Legea nr. 247/2005, iar deciziile adoptate de către Comisia Centrală

pot fi atacate în justiție în condițiile stabilite prin art. 19 din aceeași

lege, cum corect a arătat și instanța de apel, astfel că, indiferent de

valoarea hotărâtă în prezentul proces, recurenții nu sunt prejudiciați.

În raport cu cele ce preced, recursul va fi respins în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de H.Z. și H.A. împotriva deciziei nr. 41/A din 30 ianuarie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie

2006.